Degetele îmi alunecă ușor pe obrazul ei fierbinte în timp ce ochii îmi arată exact sufletul ei. Micuț, negru și încătușat de dorințele altora pentru ea. Mă întreb cum rezistă să trăiască în lumea tuturor și să se ridice la așteptările tuturor. Ochii ei mă privesc hipnotizați în timp ce ai mei o privesc cu întuneric vrând să distrugă definitiv ce e în spatele lor, cum și ea a făcut asta cu mine.

    — Îmi pare rău, murmură, iar lacrimile sale îmi ating ușor degetele. Îmi pare rău că am plecat și am vrut să te uit.

    Și eu am vrut să te uit, dar în acea zi, o parte din inima mea mi-a fost smulsă din cauza ta, însă am încercat să acopăr acel gol cu întuneric pur și să merg mai departe.

    Așa că plângi Sun, plângi și lasă-ți lacrimile să-mi spele din păcate. Plângi în viața asta de câte ori simți că ai nevoie, dar nu lăsa pe nimeni altcineva să vadă lacrimile astea, doar eu sunt demn de ele. Doar eu le pot șterge sau amplifica.

    Trage aer în piept fiind probabil la fel de surprinsă ca și mine de felul în care degetul meu alunecase de pe obraz și îi apăsa în mod inconștient buza de jos. Rămân nemișcat când realizez că mă despart numai câțiva milimetri de interiorul guriței ei păcătoase și otrăvitoare, iar curiozitatea încolțește într-un locșor întunecat al minții mele.

    Cum ar arăta degetul meu strecurat printre buzele ei micuțe?

    Oare m-ar primi cu entuziasm și și-ar împrăștia respirația fierbinte pe pielea mea rece?

    Închid ochii încercând să alung imaginile din capul meu înainte ca situația să devină cu adevărat incomodă. Din fericire vibrațiile repetate ale telefonului meu reușesc să mă dea de lângă ea suficient de mult cât să respirăm amândoi așa cum trebuie. O uram din tot sufletul, dar asta nu înseamnă că eram orb.

    Era frumoasă, cu adevărat frumoasă și demnă de admirat, asemeni florilor de cireș după care era înnebunită cândva. Numai ea nu realiza asta, nu realiza ce efect avea cu adevărat asupra celor de lângă ea.  În cazul meu, a fost nevoie doar de o zi pentru a-i simții otrava, iar efectul ei asupra mea să dispară pentru totdeauna, și așa trebuia să rămână.

    — Nu-mi sta în cale, o avertizez strângând ușor maxilarul. Dacă vrei să rămâi, rămâi. Dacă vrei să pleci, pleacă, dar nu-mi sta în cale.

    Trec pe lângă ea ignorând telefonul ce suna fără oprire. Știam cine era, dar nu aveam chef, nu acum. Hell nu era disponibil, voiam să fiu doar Helios, băiatul normal dintr-un oraș plin de nebuni.

    Nebuni care mă cunoșteau și mă acceptau așa cum sunt. Care trăiau lângă mine bucurându-se de fiecare clipă în parte. Aici era locul meu.

    Chiar dacă într-o perioadă renegam asta . Uram idea că aici mi-am pierdut cele mai dragi persoane și amintiri, până când am înțeles că nu orașul era problema în totalitate. Unele persoane au plecat de bună voie, iar altele au fost obligate de soartă să o facă. Uitasem că aici era casa mea, că aici, în orășelul ăsta mic eu și frații mei eram de neoprit.

    Când unul era la pământ, ceilalți aduceau iadul la lumină pentru a arăta încă odată că familia reprezintă puterea în orice luptă și că nu-l poți atinge pe unul, fără să te pui cu toți trei. 

   Asta însemna Eclipse cu adevărat, loialitate. Pentru că luna nu poate exista fără soare și invers, se completau perfect pentru a aduce întunericul. Însă a fost o perioadă când aș fi renunțat la toate astea fără să clipesc pentru ea, pentru prietena mea cea mai bună din vecini care intra mereu în belele alături de mine.

    Dacă mi-ar fi cerut în acea seară, probabil la scurt timp aș fi urmat-o fără să clipesc. Pentru că mi-ar fi lipsit prea mult ea, pentru că mi-ar fi lipsit amintirile noastre.

    Când ne furișam pe lângă cei mai mari și căutam adrenalină, prindea viață, era mai colorată ca un curcubeu și entuziasmată să cunoască și mai bine lumea mea în nuanțe de negru și gri pe care dorea să o picteze în cele mai vi culori. Asta până când am văzut amândoi că nu se potrivea într-un astfel de peisaj. Dacă mie îmi plăcea să privesc luptele stradale încercând să prind câteva mișcări și eram atent la pariurile celor din jur, ea tresărea și dorea ca totul să se termine mai repede.

    În timp ce eu râdeam în drum spre casă pe seama pierzătorilor, ea se agita spunând că e odios să mă incite așa ceva. Și probabil avea dreptate pentru că acum doar idea de a vedea niște idioți care se bat în plină stradă pentru un pariu și mie îmi pare stupidă. Pe atunci eram copil, îmi plăcea pentru că tuturor le plăcea și nu stătea nimeni să-mi dicteze fiecare pas cum făcea Audrey cu fiica sa.

    Dacă ar fi fost după ea, ar fi pus un ocean între noi. Pentru că eram mult prea diferiți, iar eu o influență mult prea rea pentru fiica ei cea perfectă. Și frumos ar fi să-i dovedesc că a avut dreptate, dar ar mai avea măcar sens după atâta timp?

    — Aici erai, brațele lui Inés se strâng ușor în jurul meu și nu pot să nu zâmbesc.

    — Mereu sunt aici cariño.

    — Totul bine cu...? Nu aș vrea să te dea iar peste cap, murmură în timp ce își mușcă buza, probabil crezând că a spus ceva greșit. Dar nu a făcut-o.

    Pentru că știe. Știe cât a durat să oprească sângerarea lăsată de roșcată. Doar noi și luna știm câte seri am stat în brațele ei plângând și blestemând tot ce s-a întâmplat. Și totuși când ura mea creștea, ea nu o alimenta, prefera doar să-mi reamintească că e mereu aici, lângă mine. Mereu am crezut că și ea se va teme de orașul ăsta, de idea unor bande și luptele dintre ele. Mă așteptam să plece cu prima ocazie, să creadă vorbele altora despre mine.

    Dar a rămas, ea a rămas.

    — Totuși pot să întreb de ce? De ce ai acceptat să se alăture, tu ești foarte încăpățânat când vrei, așa că nu Alaz e motivul. Nu cel principal oricum.

    — Nu-ți face iluzii mi bebé, un mic sacrificiu pentru a evita conflicte nedorite cu Kenji și alții, atât. Nimeni nu-ți ia teritoriul, doar al tău.

    Zâmbește urmând să facă ce tocmai i-am zis. Își revendică mândră teritoriul pe care îl merită și de care a avut grijă atâta timp. Își lipește buzele de ale mele lacom și le alină încet pe ale mele, îmi arăta printr-un gest atât de excitant și tandru tot ce trebuia să știu. Că prezentul e acum, aici, cu ea.

    Nu contează ce va face Sunny, un om care pleacă odată fără să privească în spate, va fi capabil să o facă din nou. Iar eu nu o voi lăsa să mai ia nimic din ceea ce-mi aparține încă odată.

                           🌙

    — M-ai cam ignorat, dar...presupun că te pot ierta de data asta, bombăne Seth lingându-și degetul și începând să numere suma de bani ce mi-se cuvenea conform înțelegerii. Te-ai descurcat bine.

    Îi privesc atent fiecare mișcare încercând să înțeleg cum de mai are capacitatea de a număra corect. Ochii micuți roșiatici și tremurul haotic al mâinilor cred că îi dau foarte ușor de gol pasiunea, ceea ce recunosc, m-a uimit pe moment. Un narcotraficant care e în același timp și creator și consumator. Dar după cum a spus-o chiar el, înainte să faci o otravă, gustă din cea mai puternică de până atunci ca să știi ce vei întrece.

    Nu mai țin minte exact cum Necuratul ne-a făcut lipeala, dar cred că s-a întâmplat în urmă cu vreo doi ani când mă rătăcisem pe un drum al vieții tare neplăcut. Bun sau nu, Seth a fost singurul care m-a ținut așa cum s-a putut în acea perioadă, pe linia de plutire.

    — Nu arăți prea bine. Probleme în dragoste sau o noapte prea grea? rânjește cu țigara între buze.

    Nu pot spune că îl cunosc prea bine, bărbat chipeș, destul de sus în rangul social al acestui orășel și un soț exemplar, cel puțin pe timp de zi și asta din spusele lui. De asemenea, un perfecționist înrăit, în afacerile lui nu apuci să greșești a doua oară și să mai respiri în același timp. Piața de narcotice și cursele ilegale i-au mers întotdeauna ca pe roate aici, așa că a reușit să scape de fiecare dată basma curată și să lucreze în liniște pentru cartelele mai mari. Iar obsesia pentru bani a unui copil nerod, i-a surâs din plin pe atunci.

    — Să spunem că e o perioadă mai complicată.

    — Nu mă interesează. Contractul nostru încă nu s-a terminat, iar până atunci, îmi aparții, așa că ai grijă cum te comporți, mă avertizează împungându-mă cu indexul în piept, redevenind omul rece și nepăsător pe care îl știu.

    Oftez aprobând și încercând să-mi rețin toate înjurăturile. Seth Miller nu glumește niciodată, asta știa toată lumea. Va face orice e nevoie pentru ca zarurile să fie aruncate în favoarea sa și să nu piardă nimic pe drum.

    — Totuși, pentru efortul depus, mustăcește urmând să îmi înmâneze doar jumătate din suma promisă și  două pliculețe micuțe.

    Fericirea poate sta uneori doar într-un plic, asta mi-a spus prima dată când ne-am întâlnit. Că o iei razna și ajungi să te crezi Spiderman, nu a mai zis. Mi-am luat-o zdravăn în seara aia de la amândoi, o fi fost și Hyperion un zăpăcit, dar aparent ultima lui dorința era să îi calc pe urme.

    Păcat că rațiunea și impulsul nu merg mână în mână forte bine. Văzusem suficiente cazuri în care dependenții erau disperați, dispuși să facă orice pentru a trece peste chinul sevrajului. Rațiunea îmi spunea să am grijă, să nu ajung și eu unul dintre acei depravați.

    — Totuși chiar ar mai conta?

    O întrebare la care aș putea să răspund oricând fără să gândesc prea mult. Într-un loc plin de distruși ce ar mai conta încă unul?

    Până la urmă, distrușii sunt doar oameni care încearcă să găsească fericirea sub orice formă.

    Fie ea formă auditivă, praf, vapori sau umană. Fericirea are formă diferită pentru oricine.

    Păcat că am început să o caut prea devreme. Nu aveam nici șaisprezece ani când am început să interacționez cu oamenii de genul lui Seth. Un simplu pion pentru cartelele producătoare de heroină și alte droguri care la rândul său se juca cu proprii săi pioni. Regula aici era simplă, ori știi cu cine să te aliezi, ori ești împușcat din toate părțile.

    Așa că nu m-am revoltat prea tare când m-a luat sub aripa sa. El a fost de altfel și primul care mi-a pus primul pliculeț în mână. Metamfetamina, drogul fericirii care pe atunci credeam că îmi va rezolva toate problemele. A încercat să mă avertizeze că nu-i cel mai indicat lucru, dar odată ce a văzut banii pe care puteam să îi aduc, nu i-a mai păsat.

    Când am început să vând la rândul meu, nici mie nu mi-a păsat.

    Deși știam ce greu este să controlezi nevoia, nu-mi păsa că poate și alții o vor resimții și poate voi distruge vieți. Mă mulțumeam cu idea că, dacă nu primeau de la mine, tot făceau rost de undeva și tot corupți ajungeau. Greu puteai rămâne pur într-un astfel de loc. Tentația era prea mare, iar viața prea grea. Presupun că ăsta era unul dintre cele mai simple moduri de a merge mai departe în rahatul ăsta numit viață.

    Și când mă gândesc că înainte nu vedeam lucrurile așa. Aveam vise ca oricare alt adolescent, dar cred că totul s-a dus în momentul în care Sunny a luat în aceiași noapte tot ce aveam mai drag. Nu știu cum de mă duc picioarele până în fața casei ei, căci în capul meu e o combinație mult prea stranie. Nu mai intrasem de mult timp, mereu mă opream să privesc curtea, dar nu treceam niciodată de gard. De parcă îmi impuneam singur o distanță de tot ce înseamnă ea și ar fi bine să o păstrez, dacă mă vede Berni în starea asta, nu mă văd bine. Sigur Alaz va șterge cu mine pe jos, pentru asta bag mâna în foc și sigur voi fi ținut iar în casă până îmi trece starea de sevraj.

    Dar presupun că uit de toate astea când o văd pe treapta micuța privind cerul. Privea cerul, stelele...luna. Luna mea, luna care m-a vegheat în fiecare seară și mi-a fost alături. Iar ea se uita la ea de parcă ar vrea să o distrugă, să o controleze și pe ea și să rămână singură pe cer. Ca un soare ce nu mai vrea să apună.

    — Nu te mai uita la ea! ridic tonul făcând-o probabil să se sperie zdravăn. E luna mea!

    Tresare.

    Îi era frică când cineva ridica tonul.

    Audrey mereu țipa la ea.

    În casă auzea numai țipetele părinților ei. Voia liniște.

    Eu eram liniștea ei.

    Ochii ai căror culoare chiar nu o pot distinge acum, mă cercetează minuțios, încercând să cuprindă fiecare părticică a mea, vrând cel mai probabil să vadă ce am sau... să mă dezbrace din priviri?

    — De ce te uiți așa la mine? De ce naiba mă privești așa?!

    — Așa cum?

    Cinci pași și sunt la o distanță milimetrică de ea.

    — De parcă ai vrea să devi a mea. Să te îmbăt cu întunericul din inima mea și cu aroma de pe buzele mele.

    Nu știam ce spun, nu înțelegeam mai nimic înafara faptul că ea era chiar frumoasă pe timp de noapte. Mă simțeam amețit, confuz, dar și în ceață frumusețea ei era clară.

    — Tu...tu ai nevoie de somn, mormăie strângând ușor materialul catifelat al fustei în pumni.

    — Sunt complet bine, râd ușor simțind că orice ar urma nu poate ajunge mai rău. Ai spus că vrei să vorbim. Păi, spune, cât am încă o dispoziție bună.

    Dar ceva din buna mea dispoziție nu părea să îi placă, asta sau cuta de pe fruntea ei voia să-mi transmită altceva.

    — De ce? începe ușor șoptit. De ce mă urăști atât de tare doar pentru că am plecat? Mai sunt oameni care fac asta, am spus că îmi pare rău. Cred că totuși exagerezi, mă îndoiesc că plecarea mea a fost ceva atât de grav.

    Negru.

    Liniște.

     Se făcuse liniște în jurul nostru, în timp ce simțeam cum pulsul mi-o lua razna.

    Nu mai era amuzant, nimic nu-mi mai părea amuzant.

    Apoi totul se întâmplă mult prea repede pentru amândoi. Nu realizăm niciunul momentul în care mâna mea îi strânge gâtul subțire. Nu strângeam tare deși aveam impresia că o fac, aveam impresia că se zbate în palma mea pentru o gură de aer. Dar nu o făcea.

    Pur și simplu degetele mele stăteau încolăcite în jurul gatului ei fără să depună strop de presiune.

    — De ce? De ce nu te pot face să te zbați pentru o gură de aer așa cum am făcut-o și eu în clipa în care am aflat că ai plecat de lângă mine?

    În clipa în care mama și-a pierdut viața protejându-și băiatul naiv care își căuta disperat raza de soare.

________

¹ Metamfetamina - Metamfetamina (denumire prescurtată de la N-metilamfetamină) este un drog psiho-stimulent care cauzează stări de euforie și excitație

Dacă v a plăcut aș aprecia o steluță 🌟și o părere. Am văzut că a crescut ceva în ultimul timp și vă mulțumesc🤎 Acum că am aflat cu toții de ce o urăște atât... sau o mai fi ceva de aflat?

De asemenea, dacă stările lui schimbătoare din acest capitol de la halucinat cu luna, la ras, la,, violență " vă par bizare să știți că acestea sunt doar câteva efecte pe termen scurt ale Metamfetaminei