ㅤNu-mi venea să cred că am ajuns din nou în patul lui și mă simțeam atât de vinovată pentru că... M-am simțit bine. După ani întregi în care doar am supraviețuit pentru fiul meu... simțeam că trăiesc.

ㅤCe fel de persoană sunt? M-am culcat cu fostul meu soț în ziua în care trebuia să mă căsătoresc cu un alt bărbat. Poate că Denis a putut prevede viitorul și de aceea m-a umilit în asemenea hal.

ㅤM-am mișcat ușor și am încercat să-i dau brațul de pe mine ca să mă pot furișa, căci dacă am învățat ceva în perioada în care noi doi am fost împreună e că urmează un alt episod dureros și de care prefer să mă lipsesc. Mai bine mă întorc la fiul meu și uit că s-a întâmplat asta. Mama trebuie să fie atât de obosită după ce a stat cu el o noapte întreagă și sunt convinsă că i-a umplut capul cu milioanele de întrebări care i s-au născut în cap.

ㅤAm reușit să mă strecor din pat și m-am simțit imediat înfrigurată când respirația lui liniștită nu se mai pierdea deasupra pielii mele. I-am aruncat o privire piezișă și am surâs slab când l-am privit cât de adânc doarme, asemenea unui bebeluș. Poziția lui de somn și expresia m-au făcut să-mi amintesc de Sebastian și am fost izbită de felul în care cei doi seamănă.

ㅤAm furat hainele lejere pregătite pentru mine deja și nu m-am mirat când am văzut că încă-și amintea mărimea mea. Era atât de obsedat de control că probabil știa totul despre mine și sunt sigură că a premeditat totul, altfel apartamentul n-ar fi fost pregătit pentru sosirea mea.

ㅤO parte din mine ardea de dorința să afle totul, iar cealaltă prefera să nu știe nimic. Dar era clar pentru mine că a fost mâna lui aici, nu-mi închipuiam alt motiv pentru care Denis mi-ar fi făcut așa ceva. Era atât de entuziasmat de nunta noastră, abia aștepta clipa, nu are sens atitudinea lui când în sfârșit s-a întâmplat. În plus, n-ar fi fost niciodată de acord de bună voie să-l supună la a vedea așa ceva pe Sebastian.

ㅤM-am îmbrăcat rapid în sufragerie cu colanții și tricoul larg și mi-am trecut mâna prin păr de câteva ori ca să-l potolesc și am reușit să mă aduc într-un stadiu suficient de prezentabil ca să plec. Inima mi-a sărit o măsura când mi s-a părut că aud un sunet, dar m-am liniștit când liniștea deplină a continuat să predomine. Mi-am luat tenișii în mână, am pășit pe vârfuri, ca în tot acest timp, și m-am dus la ușă, apăsând cât de silențios am putut. Dar nu s-a deschis.

ㅤInima mi-a accelerat în piept și am aruncat o privire panicată de după umăr când am rotit închizătoarea și a făcut un zgomot infernal. Eram încă în siguranță când am rotit încă o dată închizătoarea, dar am rămas amețită când ușa a refuzat să se deschidă din nou. Am pufnit frustrată și deja începeam să-mi pierd răbdarea.

ㅤ— Pleci undeva, piccola?

ㅤAm înghețat când i-am auzit glasul ușor răgușit de după somn și frântura de accent italian pe care tocmai am descoperit că o are. M-am îndreptat de spate și m-am rotit resemnată în direcția lui doar ca să-l găsesc sprijinit de spatele canapelei cu mâinile împreunate la pieptul gol, iar asta i-au făcut toți mușchii să se evidențieze și pe mine să înghit în sec când i-am întâlnit și judecata din ochii întunecați.

ㅤNu pot să înțeleg cum reușește mereu să mă prindă cu garda jos.

ㅤ— De când vorbești italiană?

ㅤȘi-a ridicat o sprânceană când am deschis un subiect total diferit, apoi a surâs slab și a clătinat ușor din cap.

ㅤ— De când sunt mic, mi-a explicat. Familia lui Luciano era originară din Italia și mergeam deseori în vacanță acolo înainte ca el s-o ia razna. Vorbesc fluent și în engleză, franceză, turcă și rusă.

ㅤOchii mi s-au mărit când l-am auzit și am aprobat printr-o mișcare infimă a capului, dar nu mă mira prea tare. Părea că le știe pe toate, așa a fost mereu.

ㅤ— Trebuie să plec.

ㅤ— Pleacă, ce mai aștepți?

ㅤMi-am îngustat ochii la ironia lui și am luat aer în piept, nedorindu-mi să pornesc alt conflict când se arăta foarte amuzat.

ㅤ— Deschide-mi ușa! i-am cerut, dar nu s-a clintit din loc. Daniel, mă așteaptă fiul nostru!

ㅤ— Sebastian e în siguranță cu Diana. O să mergem amândoi după ce ne rezolvăm treburile, mi-a spus plictisit și și-a redresat poziția.

ㅤ— Ce treburi? N-avem nicio treabă împreună!

ㅤ— L-am găsit pe Alexandru, mi-a aruncat în față și m-a paralizat. Mă duc să fac un duș, mi te poți alătura dacă dorești.

ㅤL-am urmărit șocată cum pleacă detașat după ce mi-a detonat o bombă chiar în față și am răsuflat tot aerul care mi-a rămas blocat în plămâni. Cuvintele lui mi s-au întors în minte și șocul m-a acaparat din nou.

ㅤTatăl meu trăiește? Sau i-a găsit cadavrul? Ar fi imposibil! Cum era imposibil și să trăiască fără să ne caute. Mama e lumea lui, n-ar putea trăi departe de ea. Nu avea sens.

ㅤNu mi-am putut satisface curiozitatea și nici să-mi controlez impulsurile când i-am urmat pașii și am intrat peste el în baie. Am văzut rânjetul nepotrivit care i-a acaparat buzele când m-a văzut în prag, iar eu am încercat pe cât posibil să-mi mențin ochii doar la fața lui.

ㅤ— Cum adică l-ai găsit?

ㅤAm vorbit suficient de tare să mă pot auzi peste apa care cădea din tavan direct pe corpul lui și-l făcea să arate ca un zeu. Nu, chiar mai bine de atât.

ㅤTrebuie să mă opresc.

ㅤ— Locuiește într-o comună din Tulcea, a vorbit și devenea din ce în ce mai greu să-l ascult când continua să-și plimbe mâinile pe corp. E angajat la primărie, a pufnit amuzat și m-am încruntat.

ㅤ— Tatăl meu nu ne-ar lăsa în urmă!

ㅤS-a oprit și mi-am pierdut respirația când a făcut apa să nu mai curgă și a ieșit din duș, cu apa prelingându-i-se pe trupul sculptat. Avea o privire de ar fi făcut și o statuie să se miște. L-am privit hipnotizată cum se șterge de acei stropi și își înnoadă un prosop în jurul bazinului pe care-l leagă într-o parte. Toate ca să amâne să-mi răspundă în vreun fel și să mă facă să mă simt ca pusă pe jar.

ㅤ— Se pare că nu știi multe despre el.

ㅤ— Daniel! am strigat când m-a ocolit și l-am prins de un braț când a părut decis să mă ignore. E ceva ce nu-mi spui! l-am acuzat și l-am enervat, căci a oftat.

ㅤO tensiune s-a ridicat între noi când am continuat să ne privim și am înghițit în sec când s-a întors către mine, cu o mină serioasă și o privire înflăcărată care m-au făcut să fac un pas în spate pe care l-a anulat când a făcut unul în față.

ㅤ— Nu te mai uita la mine în felul ăsta dacă vrei să-ți revezi tatăl curând, mi-a spus și mi s-a uscat gâtul iarăși. Mă abțin cu greu să nu rup hainele de pe tine, nu îngreuna lucrurile.

ㅤAm clipit amețită când s-a distanțat și mi-am simțit pulsul în fiecare loc, de parcă a apăsat un buton și mi-a alertat întreg corpul. M-am uitat în jurul meu încurcată și mi-am trecut mâna prin păr când el s-a făcut pierdut în dressing.

ㅤM-am dus lângă geam și l-am deschis ca aerul să-mi limpezească gândurile și să nu cad pradă dependenței mele. Căci asta era Daniel. Îmi frecam agitată pielea gâtului când i-am auzit pantofii grei pe parchetul din lemn. A fost de ajuns asta ca să simt mai multe furnicături pe piele.

ㅤ— Întâi vom merge s-o luăm pe Diana, mi-a vorbit de parcă nu s-a petrecut nimic și l-am privit surprinsă. Pe Sebastian îl va lua sora mea până ne întoarcem. Haide.

ㅤ— Nu vom vorbi despre asta? l-am întrebat când voia să iasă din cameră și mi-a aruncat o privire de după umăr. Ce o să se întâmple cu noi?

ㅤ— Am o promisiune de îndeplinit întâi, a închis subiectul și a părăsit camera fără ezitări în plus.

ㅤAm oftat cu putere și am luat-o după el, aruncându-i o privire dezaprobatoare când m-am trezit alături de el în lift. Normal că nu va vorbi despre asta, eu sunt idioata care crede că se va schimba ceva. De fiecare dată.

ㅤN-am scos un sunet când eram în mașină și asta pentru că nu aveam ce să mai spun. Îmi strică nunta, se culcă cu mine, îmi găsește tatăl și totuși nu consideră important să-mi spună încotro ne îndreptăm. Ce se va alege de nebunia asta dintre noi.

ㅤ— Credeam că nu mai vrei să mă vezi, am murmurat când priveam absentă pe geam și am simțit imediat încordarea lui.

ㅤ— O luăm de la început? a întrebat obosit și l-am privit cu o sprânceană slab arcuită. Atunci n-am vrut, acum vreau, atât de simplu! Mulțumită? părea mai enervat decât de obicei.

ㅤ— De ce? n-am renunțat și am privit cum maxilarul său se evidențiază. De ce te-ai răzgândit? Tu nu te răzgândești niciodată!

ㅤ— Laura, potolește-te, mi-a cerut agasat și mi-am îngustat privirea. Mă obosești.

ㅤ— Tu crezi că nu? m-am enervat. Ba mă vrei, ba nu mă vrei, ba mă lași, ba nu mă lași! M-am săturat! Nu sunt jucăria ta!

ㅤ— Taci! a izbucnit dintr-o dată și m-am dat în spate consternată, lipindu-mă de scaunul meu. Mă aduci la pragul nebuniei, ești cea mai agravantă femeie pe care am cunoscut-o! Îmi pierd mințile! a continuat să verse toată frustrarea în timp ce accelera.

ㅤ— Eu mi le-am pierdut deja din cauza ta! Vino, Laura! Stai, Laura! Dispari, Laura! Cine ești tu să te comporți în felul ăsta cu mine?! Cine te crezi?

ㅤMi-a tăiat elanul când a frânat abrupt pe linia de urgență a autostrăzii și am simțit cum corpul îmi este invadat de adrenalină când a coborât și a făcut înconjurul mașinii până la mine. M-am smucit când m-a tras afară din mașină, dar n-am avut destulă forță și m-am trezit proptită cu spatele de mașină și ucisă de privirea lui aspră.

ㅤ— Sunt soțul tău, mi-a subliniat ferm și am simțit cum inima a încetat să-mi bată în piept. Soțul tău, tatăl copilului tău și vei face tot ce-mi doresc! Cred că uiți cu cine vorbești!

ㅤ— Dă-mi drumul! m-am încăpățânat și am reușit să mă eliberez și să mă duc într-o parte. Acum ce-mi spui? Că ar trebui să-mi fie frică de tine?

ㅤ— Poate că ar trebui, a răspuns cinic.

ㅤ— Ești un ticălos. Un ticălos! am strigat când o furie de nicăieri m-a cuprins. Ești tot ce urăsc! Te urăsc! l-am împins când m-am dus la el, dar nu s-a clintit din loc. De ce nu pot să te scot din mintea mea? am vorbit frustrată când l-am scuturat. Mi-ai furat mințile, mi-ai furat inima, mi-ai furat viața! Ești blestemul vieții mele! Ești...

ㅤM-a întrerupt când și-a izbit agresiv buzele de ale mele, punându-mă sub stăpânirea lui în două secunde. În timp ce buzele lui mă acaparau, mintea mea era prinsă într-un vârtej de emoții contradictorii. Încercam să-mi găsesc echilibrul, dar totul părea să se prăbușească în jurul meu. În acea clipă, am simțit că rebeliunea mea e egală cu zero, a fost doar o iluzie că am putere împotriva lui, iar el a reușit cu succes încă o dată să-mi demonstreze că îmi este slăbiciune.

ㅤAm luat cu sete aerul în plămâni când s-a desprins de mine la fel de violent cum m-a sărutat și am gâfâit în timp ce buzele îmi ardeau și mă usturau în același timp. Ochii lui întunecați m-au scrutat prudenți și cu un anumit pericol în ei, apoi a plecat, urcându-se înapoi în mașină ca și cum totul era normal. Eram mai dezorientată decât niciodată. Nu puteam înțelege cum poate să treacă de la o stare la alta, de la o asemenea situație la alta. Cum funcționează acest detașament și cât de ușor îi este să apeleze la el.

ㅤM-am adunat după toată acea furtună și m-am urcat înapoi în mașină, mimându-i atitudinea, cu mintea plină de întrebări pe care știam că n-o să le asculte niciodată. Niciunul n-a spus nimic și a condus în liniște deplină până la casa mamei.

ㅤAcolo am coborât și m-am grăbit să sun la sonerie ca să nu mai fiu nevoită să fiu singură în preajma lui. N-a durat mult până am auzit zgomot de dincolo și chipul mamei ne-a întâmpinat cu o ușoară nedumerire. A deschis ușa mai larg când alergatul lui Sebi s-a apropiat și am zâmbit când l-am văzut cum apare în hol.

ㅤ— Mami! a țipat bucuros și a fugit direct în brațele mele când m-am aplecat și le-am deschis pentru el. Bunico, a venit mami cu tati! a anunțat-o entuziasmat și am făcut un schimb de priviri plin de însemnătate cu mama.

ㅤ— Vino aici, micuțule! l-am auzit cu un glas mult mai cald și Sebi s-a desprins de mine, sărind direct în brațele tatălui său. Mi-a fost dor de tine! i-a spus și i-a sărutat obrazul când Sebastian a început să chicotească. Tati va trebui să meargă cu mami și bunica, bine? a început să-i explice cât eu îi admiram de lângă mama care m-a privit confuză. Ne vom întoarce imediat!

ㅤ— Nu! s-a opus și l-a strâns mai tare în brațele lui mici și asta m-a făcut să zâmbesc. Vreau și eu să merg, luați-mă și pe mine!

ㅤ— Seba...

ㅤ— Dar i-am promis deja mătușii tale că vei merge la ea, a vorbit peste mine și am tăcut doar de dragul fiului nostru. A pregătit mâncărurile tale preferate, nu vrem s-o supărăm, nu?

ㅤ— Bine, bine! a zis și am surâs slab când a cerut să-l dea jos. Dar promiți că te întorci cu mami? Mi-ai promis că vom dormi toți trei!

ㅤMi-am înălțat ochii mirați în ai tatălui său, dar nu m-a luat în seamă. A zâmbit și s-a aplecat pe vine, ținându-i umerii micuți în mâinile lui uriașe.

ㅤ— Mă țin de cuvânt, l-a tachinat și Sebastian a râs când i-a ciupit bărbia. Ba chiar o să locuim împreună! Ce zici, vrei?

ㅤÎncepusem să-mi mut greutatea de pe un picior pe altul pentru că eu n-am fost de acord cu nicio mutare împreună, dar se pare că opinia mea conta prea puțin. N-ar fi prima oară.

ㅤ— Vreau, vreau! s-a grăbit să răspundă entuziasmat și apoi și-a rotit chipul de îngeraș spre mine. Mami, tati o să locuiască cu noi, ce tare! am zâmbit și i-am trecut niște degete prin păr.

ㅤ— Haide, să te ducem la mătușa ta, i-a întins mâna și am fost puțin luată pe neașteptate de cooperarea imediată a lui Sebastian. Laura, doar adu-o pe mama ta, da?

ㅤAm încuviințat ca să știe că am înțeles mesajul lui de a-mi ține gura și m-am întors către mama în surdina râsului fiului meu. Ochii ei verzi m-au analizat cu atenție și apoi a oftat, sprijinindu-și un umăr de prag.

ㅤ— Trebuia să mă gândesc că asta o să se întâmple.

ㅤ— Nu ne-am împăcat! am simțit nevoia să mă apar și n-a fost convinsă. Mamă..., m-am pregătit să-i spun vestea care avea s-o lase marcată și i-am prins mâinile în ale mele. Daniel l-a găsit pe tata.

ㅤPupilele ei s-au dilatat și irișii au început să-i strălucesc așa cum n-au mai făcut-o de mult. A privit fericită pe urmele pe care au plecat Daniel și Sebastian, apoi a revenit la fața mea cu un zâmbet radiant pe buze.

ㅤ— Am știut mereu! a ridicat tonul din cauza exaltării subite și m-a luat în brațele ei. Am simțit că n-a murit! Alexandru nu m-ar abandona niciodată!

ㅤ— Locuiește într-o comună din Tulcea, e angajat la primărie, s-a distanțat când i-am oferit ultimele explicații și a părut dezorientată. Asta e tot ce știu.

ㅤ— Nu are sens! a zis tulburată și nici n-am apucat să clipesc că s-a încălțat și a pornit ca o furtună spre mașina lui Daniel. Alexandru ne-ar căuta numaidecât! E ceva la mijloc! Haide, să mergem!

ㅤS-a urcat lângă Sebastian și râzgâiatul s-a cuibărit direct la pieptul bunicii sale ca să fie alintat cum obișnuia să mă alinte pe mine mama când eram de vârsta lui. M-am suit lângă Daniel și am dat la spate toată tensiunea încordată dintre noi, Sebastian nu putea să afle cât de disfuncționali sunt părinții lui.

ㅤDin fericire n-a fost nevoie de un efort în plus, căci Sebastian a preluat cuvântul și a început să ne povestească tot ce-i venea prin cap. Mereu a fost un copil vorbăreț, chiar și când era bebeluș. Eu eram obișnuită cu trăncăneala lui și devenisem imună la iritarea pe care o putea cauza, mă temeam că Daniel se va enerva în curând și va răbufni așa cum face de obicei. Aceste gânduri au fost anulate când l-am privit cum ascultă cu interes fiecare cuvânt scos de Sebastian. Se vedea în fața lui, care nu era la fel de serioasă cum obișnuiește, că se hrănește cu asta. Fiul lui îl hrănea, îl alimenta cu această energie pe care era imposibil să o ignori. Îl readucea la viață.

ㅤIulia l-a întâmpinat bucuroasă când am parcat în casa în care locuia alături de paznicul ei permanent, Armand. L-a sărutat pe toată fața când a coborât din mașină și Sebastian a început să râdă și să se zvârcolească ca să-i dea drumul. Era o latură pe care n-am descoperit-o până acum la Iulia, nu știam cât poate fi de iubitoare și părea să-i fie în natură să se înțeleagă cu copii. Avea să fie o mamă bună, eram sigură de asta. Ambii frați Alecsandrescu, în ciuda calvarului prin care au trecut când erau de vârsta fiului meu, se comportau exemplar cu copii. Daniel este un tată mai bun decât mi-am imaginat, iar Iulia cred că este capabilă să-l întreacă.

ㅤAsta mi-a arătat pentru a suta oară că ei erau diferiți de acel mișel de tată pe care l-au avut, că experiențele prin care au trecut nu i-au făcut să devină la fel ca el, ci i-au transformat în ceva atât de frumos încât nu vor putea fi niciodată astfel.

ㅤOamenii care au fost cei mai răniți, iubesc cel mai mult.

ㅤȘtiam asta de la părinții mei care au trecut prin încercări foarte grele înainte să sfârșească împreună, știam asta când mă uitam la Iulia și vedeam doar dragoste și căldură în privirea ei și știam asta când mă uitam în spatele ei, la Armand, cum o soarbe de priviri de parcă ar fi icoana la care se închină de când se află pe acest pământ.

ㅤȘi-au luat la revedere de la noi și i-am urmărit cum intră în casă cu Sebastian țopăind și cu Iulia care i-a imitat comportamentul, râzând cu poftă.

ㅤ— Sora ta e un înger, a replicat mama din spate și i-a atras atenția lui Daniel. Am mai întâlnit un singur om cu atât de multă blândețe, a continuat când Daniel a demarat. Laura mi-a spus că tu ai crescut-o, ai făcut o treabă minunată cu ea. Știu cât de greu este să crești un copil când încă ești și tu un copil.

ㅤ— N-am avut de ales, am rămas frapată de cum a ales să vorbească deschis cu mama mea. E sora mea mai mică, mereu a fost responsabilitatea mea și ori mi-o asumam, ori o pierdeam și pe ea. Sora mea a fost totul pentru mine până să..., aici s-a oprit și le-am aruncat o privire piezișă când au făcut schimb de priviri prin oglinda retrovizoare.

ㅤM-am enervat în sinea mea când mama a înțeles ce a ales Daniel să nu spună spre deosebire de mine care nu aveam nicio idee. Probabil se referea la fiul nostru, am văzut cât de mult îl iubește. Îl iubește cum n-ar putea să mă iubească pe mine vreodată și nu sunt geloasă, mă bucur. Mă bucur că fiul meu nu va râvni după afecțiunea lui și n-o să simtă durerea pe care o simt eu când mă respinge la nesfârșit.

ㅤLiniștea s-a lăsat, iar eu m-am cufundat în scaunul meu, sortând prin întâmplările amețitoare care s-au petrecut într-un timp atât de scurt. Tocmai mi se schimbase viața, am pierdut familia pe care o construisem cu Denis și mi-am pierdut logodnicul cu care am avut o relație pe parcursul mai multor ani și totuși nu simțeam nicio tristețe. Spre rușinea mea, am și uitat de existența lui Denis în astea câteva ore și asta pentru că simțeam că mă întorc la normalitatea pe care o știam eu dintotdeauna, toate lucrurile se întorceau la cum erau și după asta am tânjit și m-am rugat șapte ani de zile. Pentru încă o șansă să fac lucrurile cum trebuie.

ㅤAm scrutat semnul comunei în care am intrat și am început să mă fâstâcesc ușor, dar nu se compara agitația mea cu a mamei. Arăta ca o adolescentă care iese la prima întâlnire cu primul ei iubit și asta m-a făcut să mă detensionez puțin, amuzându-mă.

ㅤAveam milioane de gânduri, îmi făceam scenarii și construiam dialoguri pe care le-aș purta cu tatăl meu. Nici nu știam ce aș putea să spun, știam doar că-mi doresc să-l strâng cât de tare pot în brațe și să-l văd. Da, îmi era suficient să-i văd acei ochi ciocolatii și blânzi care m-au susținut mereu.

ㅤA parcat într-un loc liber de lângă un parc aflat lângă primărie și am înghițit în gol când mi-am pironit privirea asupra acelei uși de lemn din care putea ieși oricând tatăl meu. Mama n-a mai așteptat, a coborât din mașină și a rămas pe loc după câțiva pași, cântărind dacă să continue sau nu. Am înțeles de ce când râsul tatălui meu a ajuns până în mașină și m-am tensionat dintr-o dată, privindu-l sănătos, îmbrăcat la costum și cu o mapă în mână cum vorbește cu niște localnici. Radia. Radia așa cum făcea mereu.

ㅤAm rămas încremenită când s-a oprit din vorbit și și-a unit ochii cu ai mamei de parcă a simțit-o. S-au privit secunde în șir, dar era ciudat pentru că avea această privire pe care o ai de obicei când recunoști un om, dar nu știi de unde să-l iei. Am coborât și m-am dus la mama când am anticipat cam care ar fi omisiunea pe care a făcut-o Daniel când ne-a bucurat cu vestea asta.

ㅤTatăl meu voia să revină la discuție, dar n-a putut, pornind în direcția noastră de parcă era vrăjit. A privit-o pe mama când a ajuns în fața ei și am putut vedea cum pieptul mamei a încetat să se mai ridice câteva clipe când ochii i s-au împânzit de lacrimi.

ㅤ— Bine ați venit, nu v-am mai văzut pe aici! Sunteți în căutare de o locuință? ne-a vorbit de parcă nu ne cunoșteam și Daniel m-a prins ferm de umeri când am crezut că o să mă prăbușesc.

ㅤ— Alexandru..., a rostit gâtuită mama, iar eu i-am strâns mai puternic brațul. Nu mă recunoști?

ㅤ— Ne cunoaștem? a întrebat încurcat și ne-a aruncat o privire atentă.

ㅤ— Sunt eu! Diana! Nu-ți amintești de mine?

ㅤ— Eu... îmi pare rău, dar nu vă cunosc.

ㅤ— Alexandru, nu glumi cu mine! a replicat disperată și l-a prins de braț când a încercat să se îndepărteze. Cum nu mă cunoști? Sunt soția ta, ea e fiica ta! Suntem familia ta!

ㅤNe-a privit amețit și chipul i s-a schimonosit de parcă îl cuprinsese o durere urâtă de cap. Mama nu voia să accepte asta și a continuat să-i spună cine suntem și să-l forțeze până când Daniel s-a dus s-o țină în loc ca să-l lase să plece când și-a pierdut controlul. Tatăl meu și-a cerut scuze și a plecat grăbit în altă direcție, foarte tulburat de întâlnire.

ㅤM-am uitat îndurerată la mama când a început să plângă și Daniel a susținut-o pe picioare când a dat semne că va pica în genunchi, ținând-o la pieptul său și lăsând-o să-și verse amarul.

ㅤ— Diana, liniștește-te, i-a cerut categoric cât eu nu mai puteam să mă mișc sau să vorbesc. Trebuie să se fi lovit la cap când a căzut în râu, și-a pierdut memoria, vom găsi o soluție.

ㅤ— A trecut atât timp, nu-și va aminti niciodată! a spus și o lacrimă mi-a curs pe obraz.

ㅤ— Vom merge la cei mai buni doctori, vom găsi împreună o soluție. Gata, calmează-te, măcar e în viață!

ㅤȘi-a tras nasul și și-a șters fața de lacrimi, punând o distanță considerabilă între ei. Vedeam pe chipul ei că era dărâmată de situația și cine o putea judeca? Nici eu nu eram mai brează, dar Daniel avea dreptate. Măcar trăiește, e în viață și a supraviețuit.

ㅤNe-a luat pe amândouă și ne-a dus la o terasă din apropiere ca să ne limpezim mințile și să decidem ce facem mai departe. Trebuia să ajungem cumva la tatăl meu și să-l facem să înțeleagă că nu suntem două țicnite și are nevoie de ajutor, dar nu-l puteam forța. Am comandat câte o cafea și am rămas tăcuți în așteptarea comenzii. A fost un șoc pentru toată lumea și niciunul nu-și găsea cuvintele potrivite ca să spargă liniștea asta. Fiecare se frământa în gândurile proprii, iar mama era cea mai chinuită de ele.

ㅤEra atât de nedrept! Felul în care era să moară a fost nedrept, pierderea memoriei era nedreaptă, timpul care ni s-a furat era nedrept. Părinții mei nu meritau durerea asta, nu-mi puteam închipui ce era în sufletul mamei când omul pe care l-a iubit peste treizeci de ani a uitat complet de tot ce au creat împreună. A luat un șervețel uscat și și-a șters ochii cu grijă când lacrimile au sfidat-o iarăși, iar eu mi-am coborât sprâncenele afectată, aplecându-mă să-i prind o mână cu putere.

ㅤ— O să fie bine! am îmbărbătat-o deși nu eram nici eu prea încrezătoare.

ㅤDar aveam încredere în înverșunarea lui Daniel de a rezolva ceva. N-ar fi renunțat până nu găsea o soluție pentru asta.

ㅤ— Mă scuzați, mă duc până la baie.

ㅤN-a așteptat vreun răspuns și a dispărut de la masă. Daniel m-a prins de mână când am vrut să mă duc după ea și m-a forțat să mă așez înapoi. L-am privit enervată.

ㅤ— Las-o singură, e mai bine așa.

ㅤ— N-o să iau sfaturi de la tine de cum să mă port cu mama mea!

ㅤ— Laura, tocmai a aflat că trăiește și nu-și aduce aminte de ea, dă-i pace! a ridicat tonul și câțiva oameni ne-au privit curioși.

ㅤ— Ne faci de râs! l-am apostrofat când m-am așezat mai bine în scaun și a pufnit ironic.

ㅤ— Nu știu cum se întâmplă că mereu sunt vinovat în capul tău, m-a acuzat și mi-am îngustat privirea. Dacă nu m-ai provoca...

ㅤ— Tu te provoci singur! l-am întrerupt. Poate pentru că uiți că sunt mama copilului tău și femeie, nu un cățeluș obedient pe care să-l comanzi cum vrei tu !

ㅤȘi-a ciupit vârful nasului și a răsuflat iritat, sfredelindu-mă cu privirea când a împreunat-o cu a mea.

ㅤ— Nici măcar o singură dată nu m-ai ascultat! Nu-mi vorbi de obediență, Laura, că mă scoți din sărite!

ㅤ— Și ce-o să faci? l-am provocat, atrăgând din nou atenția asupra noastră. O să ne faci de râs mai rău?

ㅤ— Sunt sigur că papagalul ăla nu te-a făcut niciodată de râs! mi-a reproșat și am rămas siderată, pufnind ofensată. Cred că era marioneta ta, dar ce crezi? Eu nu sunt el! Trebuia să te măriți cu el dacă nu suporți păreri diferite de ale tale!

ㅤ— Am vrut, dar nu m-ai lăsat! mi-am așezat mâinile cu un pocnet pe masă și chipul i s-a întunecat. Pentru că ești un egoist! Pentru că nu te-ai putut împăca cu gândul că există un bărbat mai potrivit pentru mine decât tine!

ㅤAm icnit surprinsă când mi-a tras scaunul aproape de el și mi-a prins picioarele între ale lui, fulgerându-mă cu ochii săi cuprinși de umbre și flăcări.

ㅤ— Nu există niciun alt bărbat mai potrivit pentru tine, am simțit un strop de sudoare rece pe ceafă când s-a apropiat de chipul meu deranjant de mult și mi-a făcut inima să bată ca o nebună. Te cunosc mai bine decât oricine, Laura. Nu poți trăi cu alt bărbat în afară de mine. Știi de ce? Pentru că tu iubești pasiunea, adrenalina, violența. Pericolul, mi-am închis ochii când i-am simțit respirația pe fața mea și m-am luptat cu mine să-i întorc obrazul când a vrut să mă sărute.

ㅤFiori mi-au străbătut corpul când mi-a atins colțul buzelor cu ale lui și am simțit cum cedez când i-am întâlnit privirea intensă. Era incredibil cum putea să se joace cu stările mele.

ㅤM-am retras când am văzut-o pe mama că se întoarce și am băut încordată din cafeaua mea. Ochii mamei ne-au cercetat pe amândoi, dar n-a spus nimic despre zbuciumul vizibil care exista între noi.

ㅤ— O să mă mut aici, ne-a anunțat și am privit-o consternată. L-am făcut să se îndrăgostească de mine o dată, îl pot face s-o facă și a doua oară! vorbea hotărâtă și-mi era greu s-o urmăresc când asta însemna să o pierd de lângă mine.

ㅤ— Ești sigură? a întrebat-o Daniel și a încuviințat ferm convinsă. O să vorbesc cu contactele mele, mă întorc imediat.

ㅤS-a ridicat de la masă și nu m-am putut abține să nu-l urmăresc când se duce mai încolo ca să nu-l putem auzi când vorbește la telefon, dar măcar puteam respira mai ușoară. Prezența lui mereu mă afectează penibil de mult.

ㅤ— Mamă, nu ai pe nimeni aici! Eu nu voi putea face zilnic drumul acesta, trebuie să lucrez!

ㅤ— Stai fără grijă, vei veni când poți! În niciun caz nu voi pleca când l-am regăsit pe tatăl tău, nici nu mă gândesc! mi-a prins mâinile când am oftat și m-a silit să fiu atentă la ea. Ți-ai construit o familie, îl ai pe Sebastian și Daniel s-a întors, nu mai trebuie să-mi porți mie de grijă. Ai propria viață de care să te ocupi!

ㅤ— Măcar spune-mi că o să-mi răspunzi de fiecare dată când te sun!

ㅤ— Nici nu se pune problema! a zis mult mai liniștită și am zâmbit.

ㅤEram pe jumătate împăcată cu decizia mamei și am fost nevoită să mă îngrop în gândurile mele când Daniel s-a întors și au început să discute despre pașii următori ca să nu provoc o scenă dezagreabilă. Și mama avea dreptul la fericire, nu puteam s-o îngrădesc, iar dacă pentru ea fericirea însemna să-l vadă pe tatăl meu zilnic, chiar și de la distanță, trebuia să mă resemnez.

ㅤA fost de acord să petreacă o ultimă seară în familie cu mine și restul și așa ne-am întors la casa în care locuia Iulia. Am luat cina împreună și ne-am jucat jocuri din copilărie cu Sebastian care se afla în al nouălea cer.

ㅤNe jucam de-a v-ați ascunselea când Daniel m-a tras într-o debara și mi-a făcut semn să tac când pașii alergători ai lui Sebastian s-au auzit pe hol, căutându-ne. Mie îmi era greu să respir când era atât de lipit de mine și secvențele din noaptea petrecută împreună mi-au revenit pe nesimțite în minte, iar el știa asta foarte bine, altfel nu s-ar uita la mine în felul ăsta. Pregătit să mă devoreze.

ㅤ— Sandu o să vă ia mâine și o să vă ducă la conac, mi-a șoptit și l-am urmărit pierdută. Să fii pregătită.

ㅤ— Eu n-am fost de acord cu asta!

ㅤEra pregătit să-mi dea o replică pe măsura când ușa s-a deschis și a făcut lumină în întunericul în care stăteam înghesuiți. Am privit în jos la micul om care a exclamat victorios și am început să râdem.

ㅤ— V-am găsit! a spus și ne-a îmbrățișat pe amândoi cum a putut el.

ㅤL-am săgetat cu privirea când l-a ridicat în brațe și mi-a oferit acea uitătura care-mi spunea că nu mai e loc de proteste și l-am sărutat pe fiul nostru când s-a uitat la mine, ștergându-mi nemulțumirea de pe chip.

ㅤMă punea într-o situație imposibilă, dar știam că prea puțin îi pasă. Voia să locuim cu el și așa avea să fie, indiferent de ce cred eu.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️