ㅤNu recunoșteam deloc femeia din oglindă, de fapt n-o mai recunoșteam de mult. Ultimele două luni au fost un altfel de iad pentru mine, pentru că Daniel vorbise serios. Nu voia să mă mai vadă, să mă mai audă, să mă iubească. Devenisem această cumplită dezamăgire în ochii lui și mă înlăturase din viața lui, spre bucuria lui Denis.

ㅤNu-l mai văzusem de atunci, nici nu-mi mai aminteam bine ce se întâmplase după ce-mi frânsese inima în pumnii lui. Mă trezisem într-un salon de spital și Cosimo m-a anunțat că leșinasem, iar Daniel a fost cel care m-a adus acolo, plecând imediat după. Atunci nu a apucat să-mi spună ultima parte că-mi smulsesem perfuzia din mână și am ieșit pe coridor să-l caut și să-i spun cât de rău îmi pare. Am început să plâng atât de rău când am realizat că mă abandonase, încât asistentele au fost nevoite să mă sedeze ca să nu-mi fac și mai mult rău.

ㅤDar niciun sedativ nu a putut să-mi ia durerea pe care o resimțeam atât de adânc în inimă. De fapt, îmi pierdusem inima în ziua aceea, golul ce-mi rămăsese mă durea și mă spinteca. Cel mai rău a fost că nu puteam să spun nimănui, nimeni n-ar fi înțeles. Daniel crease femeia pe care toți apucau s-o vadă astăzi și tot el a fost cel care a distrus-o, lăsând o carcasă în urmă, o carcasă ce-i păcălea pe cei din jur că nu s-a schimbat nimic.

ㅤTotul se schimbase.

ㅤAm luptat atât de mult. Am luptat pentru răzbunare, pentru iubirea lui, pentru fiul meu ca în final toate eforturile mele să fie aruncate la coșul de gunoi. Nu mă întorsesem nici măcar la punctul zero, eu doar nu mai existam pentru el. Eram acest mit pe care nu se sinchisea să-l asculte.

ㅤApoi a urmat procesul cu Sebastian, mă sfătuisem cu un psiholog cum să-i vorbesc despre subiect fără să-l bulversez și-i ascultasem sfaturile, urmând un plan bine stabilit prin care să-l obișnuiesc cu adevărata realitate. A fost greu la început, mai ales că abia eram în stare să gândesc, dar am reușit. Sebastian a înțeles că Daniel este tatăl lui, că Denis este doar iubitul meu și-i este tată adoptiv, astfel l-am putut convinge să petreacă timp în compania lui Daniel de câteva ori pe săptămână. Timp în care nu aveam voie să mă apropii.

ㅤStabilisem cu Cosimo niște reguli sau, mă rog, el îmi transmisese regulile impuse de vărul lui. Era omul nostru de legătură. Îmi spunea când își dorește să-l vadă, unde și pentru cât timp. Mă întâlneam cu Cosimo la locul decis și plecam după, întorcându-mă doar când primeam apelul de la el.

ㅤDin fericire, Sebastian era confortabil cu programul acesta. Doar pe mine mă deranja, doar eu eram rănită. Ajunsesem într-un punct atât de jos că mă ascundeam după clădiri doar ca să-i pot privi pentru câteva minute, așa am descoperit că locația care îmi era mie transmisă nu era cea finală. Daniel știa că aș fi încercat să-i urmăresc.

ㅤLuase toate măsurile să mă țină la distanță și-i reușise. După o lună, renunțasem. Am acceptat că era mai bine să-i ascult dorința și că el nu mă mai dorea în viața lui. Mă resemnasem, dar durerea nu a slăbit nici măcar puțin. Era la de intensă ca în acea zi.

ㅤM-am afundat în muncă și în planificarea cununiei ca să-mi forțez mintea să nu mai fie obsedată de un singur om. Devenisem atât de nesemnificativă că nici nu-i mai păsa dacă mă căsătoresc sau nu.

ㅤÎmi era rușine cu latura din mine care pornise preparațiile de nuntă crezând că astfel îl voi face pe Daniel să-mi vorbească. Îmi era rușine, dar mă durea inima prea tare ca să stau într-un colț, observându-l pe Daniel cum îmi zdrobește inima în picioare.

ㅤÎmi furase și bucuria asta. Urma să mă îmbrac pentru prima dată în viața mea ca mireasă și nu puteam fi mai tristă. Mă simțeam nelalocul meu, mi se părea totul greșit. Eram prinsă ca într-un film prost în care toată lumea e fericită și numai eu îndurerată. Toți mergeau la o nuntă, doar eu simțeam că merg la o înmormântare.

ㅤUrma să îngrop ultimele rămășițe ale inimii mele și să accept o viață în care nu voi mai putea ajunge niciodată să iubesc cu aceeași intensitate. Daniel îmi furase și asta.

ㅤÎmi furase totul și m-a lăsat goală, abandonându-mă.

ㅤRochia îmi venea perfect, avea toate caracteristicile unei rochii de mireasă superbe, la fel și tocurile. Machiajul a fost realizat minuțios de către profesioniști, la fel și părul. Arătam cum visasem de multe ori, planificasem totul după același criteriu, dar cumva tot nu puteam fi fericită. De parcă ceva lipsea.

ㅤZâmbetul pe care l-am afișat nu putea să fie mai fals când mama a intrat în camera special amenajată pentru pregătirea miresei din locația unde alesesem să ne căsătorim. Era foarte frumoasă, îmbrăcată elegant și cu un machiaj ce-i scotea verdele izbitor al ochilor în evidență. Părea sora mea, nicidecum mama mea, dar avea aceeași tristețe în privire când se uita la mine. Motivul ei era diferit.

ㅤ— Doamne, scumpo, arăți superb! m-a admirat și s-a apropiat de mine. Tatăl tău ar fi iubit ținuta ta și bărbatul cu care te căsătorești, știu asta, m-a încurajat și falsul zâmbet s-a destrămat, demascând durerea pe care o simțeam.

ㅤAltă persoană care lipsea din tabloul pe care mi-l construisem în minte despre nunta perfectă pentru mine. Mama s-a schimbat la față când a văzut starea în care mă aflu și mi-a așezat o mână pe braț, mângâindu-mă ca îmbărbătare.

ㅤ— Nu te emoționa, n-am vrut să te supăr! O să fie totul frumos, ai să vezi!

ㅤAm aprobat absentă, având această dorință îngrozitoare de a termina cu totul mai repede ca să mă pot refugia într-un colț al meu și să-mi continui de vărsat amarul.

ㅤ— Sunteți o familie minunată, Doamne ajută să creșteți în număr! a continuat să ureze mama, fără să știe că afirmațiile îmi scrijeleau inima.

ㅤM-am redresat când ușa a început să se deschidă și această speranță umilitoare mi-a răsărit în inimă doar ca să fie zdrobită când Denis a apărut de după ea cu un zâmbet de milioane. A rămas plăcut surprins de apariția mea și mama a chicotit, rugându-l să se apropie ca să ne vadă împreună.

ㅤEram o pereche frumoasă, Denis arăta senzațional în costumul său și-ar fi putut fermeca zeci de femei, dar nu pe mine. Eu înghețasem pe interior.

ㅤ— Tocmai ce o felicitam, a zis mama, privindu-ne în ansamblu bucuroasă. Vă doresc fericire!

ㅤAm surâs slab și l-am privit fugitiv pe Denis care părea mai îndrăgostit decât niciodată de mine.

ㅤ— Mulțumim, pot să vorbesc singur cu Laura?

ㅤ— Sigur că da. Mă duc în sală. Să nu săruți mireasa înainte de nuntă! l-a avertizat mama și Denis a râs, urmărind-o cum iese pe ușă.

ㅤÎmi era greu să rămân singură cu el, era dificil să ascund faptul că sufăr după alt bărbat. Am remarcat cutia de catifea albastră din mâna lui și colierul din diamante pe care-l adăpostea. Am zâmbit, dar nu eram încântată de el, nici impresionată. Devenisem o persoană groaznică.

ㅤ— E pentru tine.

ㅤ— Mulțumesc, e foarte frumos, am spus și mi-am mutat părul ca să mi-l poată pune.

ㅤ— E frumos doar pentru că-l porți tu, mi-a zis și m-am forțat să zâmbesc. Ar trebui să plec, nu vreau să mă alerge mama ta că am văzut prea mult mireasa înainte, a glumit și m-am prefăcut amuzată, închizând ochii când mi-a sărutat tâmpla.

ㅤAm lăsat oftatul să-mi evadeze când Denis a dispărut și mă străduiam să nu vărs râurile de lacrimi care se aflau în ochii mei. Trebuia să fac ziua asta specială pentru restul, dacă nu pentru mine...

ㅤPentru mine deja era prea târziu.

ㅤMi-am atins brățara de la mână și am simțit din plin junghiul din inimă. Cele două accesorii nu mergeau împreună, nu aveau cum. Unul era un colier, celălalt era o rămășiță din sufletul meu. Singura amintire că, cândva, undeva, însemnasem ceva pentru Daniel.

ㅤMama s-a întors în cameră și m-am grăbit să-mi șterg lacrimile înainte să le vadă. Nu voiam ca ea să știe cât de rău mă simțeam în ceea ce trebuia să fie cea mai frumoasă zi din viața mea.

ㅤAveam acest blestem, să nu fiu fericită în ziua nunții mele.

ㅤBlestemul Alecsandrescu.

ㅤ— Te simți bine? glasul i-a trădat grija și m-am certat în capul meu că am fost atât de nesăbuită s-o las pe mama să mă vadă plângând.

ㅤ— Sunt doar emoționată, am mințit cât ochii mamei mă scanau cu atenție. Mă voi simți bine.

ㅤ— Laura... Viața e foarte scurtă, a început să-mi spună, conștientizând stadiul avansat de inimă frântă în care mă aflu. Nu ești obligată să te căsătorești cu un bărbat pe care nu-l iubești. Nu îți face asta nici ție, nici lui Denis.

ㅤ— Nu pot să fac ce spui tu, mamă, am zis cu amărăciune. M-am emoționat, dar a trecut.

ㅤChipul mamei era umbrit de îngrijorare și eram în prag de colaps când mi-a prins umerii în mâinile ei, având această privire greu de descifrat. Părea că mă înțelege cu adevărat.

ㅤ— Vorbesc eu cu Denis, a declarat și am refuzat cu vehemență.

ㅤ— Să nu cumva să faci asta! Nu spune nimănui, bine? A fost o supărare de moment, dar a trecut. S-a terminat.

ㅤ— Laura..., vocea i-a devenit serioasă și am privit-o intrigată când încerca să-și aleagă cuvintele. Eu am făcut greșeala asta acum mult timp, mi-a mărturisit și am privit-o perplexă. Am crezut că o să fie mai bine cu trecerea timpului, că tu vei avea un tată și îl voi uita pe Alexandru, avea lacrimi în colțurile ochilor când povestea și mi-am simțit inima ca strânsă-n pumn. N-a mers, a concluzionat zâmbind. Tatăl tău era prezent în fiecare colț al inimii mele chiar și după un an, chiar și după doi. N-am încetat să-l iubesc nici măcar puțin, n-am putut să-l uit și am fost foarte nefericită. Mă condamnasem la o viață cruntă pe care nu mi-o doresc pentru tine niciodată! Bineînțeles, Denis nu e un bărbat cum era Mircea, dar asta nu schimbă cu nimic adevărul. Nu-mi convine deloc, dar știu cine se află aici, mi-a pus o palmă pe inimă și am vărsat câteva lacrimi involuntar. Nu vei fi fericită lângă un alt bărbat dacă inima ta e la altul, Sebastian nu va fi nici el fericit, căci copii simt când mama lor suferă, și nici Denis pentru că mai devreme sau mai târziu va înțelege asta și-i vei rupe inima. Nu cădea pradă disperării și nu-ți distruge viața!

ㅤ— Mamă, am întrerupt-o. Daniel nu mă mai iubește, nu mă mai vrea. Nu vrea să mă mai vadă niciodată, așa că la ce e bună dragostea asta pe care o simt pentru el? În afară de a mă face să sufăr nu mai are nicio atribuție și dacă nu fac un pas mare, ca să merg mai departe, o să sufăr întreaga mea viață. Mă doare, dar trebuie să mă desprind de el, pentru că altă cale nu există. Daniel nu se răzgândește niciodată.

ㅤMi-a masat obrajii cu un zâmbet trist pe buze, trăgându-mă în brațele ei și lăsându-mă să plâng pe umărul ei. Mă simțeam mai ușoară acum când știam că cineva îmi înțelege durerea, dar și rău pentru că tocmai mi-a distrus orice speranță. Aveam să sufăr orice cale alegeam. Ca de obicei.

ㅤMama a încercat să mă convingă să renunț până în ultima clipă când a realizat că mă aflu în aceeași situație în care a fost ea când era tânără, dar n-am ascultat-o. Mi-am creat această speranță derizorie că povestea mea se va termina diferit, că Denis va reuși să smulgă orice rămășiță de-a lui Daniel din sufletul meu și vom fi fericiți. Așa am reușit să mă opresc din plâns și să zâmbesc când am pășit spre altar, ținând stângace buchetul de flori albe cu inima bubuindu-mi în piept.

ㅤAuzeam din stânga și din dreapta ovații și complimente pentru apariția mea, dar nu-mi păsa de ele. Mă uitam doar înainte, la arcadă frumos împodobită de flori, la funcționarul care se pregătea să ne căsătorească, la bărbatul topit de iubirea pe care mi-o poartă cum mă așteaptă nerăbdător să ajung lângă el.

ㅤMi-a întins o mână, ajutându-mă să urc mica treaptă din fața arcadei. I-am răspuns zâmbetului cu un altul și am așteptat ca toată nunta asta să se termine odată pentru totdeauna.

ㅤAm aruncat o scurtă privire în sală când funcționarul citea ce era necesar și m-am uitat la oamenii importanți pentru mine. Marina, prietena mea cea mai bună din toate timpurile, își reținea lacrimile și era foarte bucuroasă, povestindu-i finului meu ce se întâmplă în șoaptă. Sebastian care stătea lângă mama și părea fermecat de tot ce se întâmplă, chiar dacă bunica lui nu era la fel de încântată. I-am zâmbit când s-a uitat în ochii mei și mi-a trimis un pupic cu mâna lui mică. N-am lăsat să mi se vadă tristețea când am remarcat scaunul ce a rămas liber în stânga mamei.

ㅤDoamne, aș fi dat orice ca tatăl meu să fie aici! El ar fi știut cum să rezolve totul, poate că ar fi reușit să mă facă să mă sucesc. Nu știi niciodată ce impact au unii oameni asupra vieții tale decât în clipa în care-i pierzi și rămâne un gol în locul lor. Un gol pe care nu-l mai poți umple niciodată.

ㅤM-am întors spre Denis când mi-a strâns mâinile încet, observând că devin tulburată de tot ce se petrece. Nu înțelegea ce test greu era pentru mine, ce efect avea asupra mea.

ㅤ— Laura Alecsandrescu, de bună voie și nesilită de nimeni, îl luați în căsătorie pe Denis Roman?

ㅤO întrebare atât de simplă, una la care oamenii îndrăgostiți ar fi răspuns într-un suflet. Prin mine trecuse ca un tăiș bine ascuțit. Inima a început să-mi accelereze prostește și m-am uitat în sală, habar n-am de ce, dar am continuat să fixez intrarea.

ㅤInima mea idioată a crezut că va veni și a fost dezamăgită încă o dată.

ㅤOchii mi s-au unit cu ai Iuliei a cărei expresii nu știam cum s-o interpretez, nu știam dacă e tristă sau fericită. Își ținea mâinile la piept și aștepta cu respirația ținută să-mi spun cuvântul cât Armand se uita cu atenție la ea, atent la orice semnal de îngrijorare. Erau atât de frumoși împreună, se potriveau de minune. Păreau mai îndrăgostiți decât noi doi și culmea ironiei era că nu aveau să aibă șansa să fie în locul nostru. Daniel n-ar fi permis.

ㅤ— Da, am spus după câteva momente.

ㅤAplauze s-au auzit și m-am uitat la Denis când i-am simțit nervozitatea cu care-mi ținea mâinile. Mi-am cules câteva minute să-l analizez și părea foarte agitat. Am dat vina pe emoții și am încercat să-i zâmbesc ca încurajare, dar de data asta nu a mai reacționat.

ㅤ— Denis Roman, de bună voie și nesilit de nimeni, o luați în căsătorie pe Laura Alecsandrescu?

ㅤMă așteptam să urle răspunsul, dar spre marea mea mirare a tăcut mâlc. M-am încruntat slab, ca invitații să nu observe, și l-am cercetat confuză cu ochii mei când a păstrat tăcerea, devenind din ce în ce mai agitat. Mi-am dat seama că nu era ceva în regulă când chipul lui părea umbrit și ochii lui nu aveau sclipirea pe care o aveau mereu.

ㅤ— Denis? am încercat să-l trezesc la realitate când părea prins într-o transă, încremenit.

ㅤS-a uitat în ochii mei cu mâhnire și un gol mi s-a format în stomac.

ㅤ— Nu.

ㅤRăspunsul lui m-a izbit și am crezut că totul în jurul meu s-a prăbușit peste mine. Sunete de consternare s-au auzit de peste tot când a domnit în aer cu același răsunet aprig. Și-a tras mâinile din ale mele și a plecat grăbit din sală, lăsându-mă singură în fața tuturor.

ㅤNu m-am simțit mai umilită niciodată.

ㅤAm privit fiecare invitat în parte și am început să plâng, așezându-mi mâna pe abdomen când simțeam că mai am un pic și cad la podea. Tocurile Marinei s-au auzit în liniștea mormântală care s-a lăsat când a fugit după el și îl întreba ce se petrece. Mama l-a strâns în brațe pe Sebastian și l-a luat pe sus de acolo, scutindu-l de asemenea circ.

ㅤA venit la mine să mă ia și pe mine cu ei, dar am trecut pe lângă ea, copleșită de tot ce năvălise în mintea mea, și am luat-o la fugă pe culoarul pe care am venit. Îmi doream să dispar. Lumea s-a uitat ciudat când m-au văzut alergând pe lângă ei în rochie de mireasă și plângând, am fugit de la locație. Am fugit de nebună, unde vedeam cu ochii, fără nicio țintă. Am fugit de durerea care mă urmărea, de umilință, de rușine, de problemele mele.

ㅤM-am oprit când o mașină a frânat abrupt în calea mea și am privit pierdută, neînțelegând ce dorește de la mine. Până când a coborât geamul din dreaptă și i-am întâlnit ochii întunecați unici. Inima mi-a sărit în piept când Daniel mă privea cu o anumită mulțumire și a coborât din mașină, sprijinindu-și mâinile de acoperișul automobilului. Era mai chipeș decât niciodată, îmbrăcat într-unul din costumele lui de designer și cu privirea care se joacă voit, nevoit cu inima ta.

ㅤ— Am venit să fur mireasa fugară. Urcă-te în mașină, m-a ironizat fără să primească vreo reacție din partea mea.

ㅤEram decepționată și rătăcită. Mă lăudam cu reușitele mele academice și cu capacitatea mea de înțelegere, dar acum eram depășită. Nu înțelegeam nimic, eram prinsă într-un coșmar în care Daniel mă învingea de fiecare dată prin noi metode. S-a apropiat de mine când continuam să-l privesc săgetătoare și a aruncat o privire la colierul de la gâtul meu înainte să pufnească încrezut. Nu mi-a luat mult să mă gândesc dacă purtarea lui Denis a fost din vina lui. Mi-am făcut mai multe scenarii înainte să găsesc puterea să deschid gura.

ㅤ— Tu ai făcut-o, nu-i așa? Tu ai împiedicat ceremonia.

ㅤA oftat greu la acuzația mea și a deschis portiera din dreapta șoferului pentru mine.

ㅤ— Ai încredere în cuvântul meu. Dacă am spus că această ceremonie nu va avea loc, așa avea să fie.

ㅤM-am încruntat și l-am privit furioasă. Mă împiedicase să merg mai departe din nou. Nu mă lăsa să-mi caut un refugiu în altcineva, dar nici nu mă voia.

ㅤ— Te urăsc.

ㅤA pufnit când m-a auzit și ochii lui luceau mai mult decât niciodată.

ㅤ— Nu te mai purta ca și cum nu așteptai să vin. Haide, urcă-te! am ezitat și și-a aliniat buzele într-o linie dreaptă. Oricum, nu mai ai unde să te duci în afară de mine. Haide!

ㅤAm urât satisfacția pe care o avea în glas și rânjetul superior care i-a înflorit pe buze când am cedat și am ocupat locul, asigurându-mă că nu-mi prinde rochia în ușă. M-am prefăcut mută când a urcat în mașină și a pornit-o. Nici nu m-am uitat la el, deși i-am simțit privirea asupra mea.

ㅤI-am oferit tratamentul tăcerii pe toată durata călătoriei. Eram prea ocupată să asimilez tot ce s-a întâmplat într-un timp atât de scurt și mă ofticam în sinea mea că Daniel mi-o luase înainte iarăși. Nu știu care era secretul lui, dar mereu era cu un pas înaintea mea!

ㅤM-am înfuriat mai tare când am înțeles că m-a lăsat să planific totul, să mă îmbrac frumos și să mă duc în fața altarului ca să mă umilească. M-am înfuriat și pe Denis că a fost părtaș la asta și a cedat presiunilor pe care probabil le-a făcut asupra lui. I-am simțit ochii pe mine când mi-am înlăturat înverșunată inelul de logodnă și am deschis geamul, aruncându-l fără regrete.

ㅤNu l-am întrebat nimic, nici unde mă duce. Am coborât nervoasă din mașină și l-am privit în ochi doar când ne aflam în parcarea subterană a unui complex de apartamente și nu știam unde era apartamentul pe care cel mai sigur îl avea aici. L-am urmat în tăcere când a luat-o înainte și mi-am potrivit pașii cu ai lui, ștergându-mi chipul de lacrimile scurse când am pășit în lift.

ㅤAerul era atât de tensionat între noi că oricine a încercat să urce alături de noi în lift a coborât imediat. Daniel continua să aibă această superioritate enervantă în iriși și un rânjet slab imprimat pe buze pe care era foarte greu să-l distingi. Se distra de minune pe seama eșecului meu lamentabil. L-am observat cum îmi măsoară ținuta de sus până jos, revenind la ochii mei când l-am privit urât.

ㅤS-a oprit lângă ușa singurului apartament care se afla pe palier și am așteptat să deschidă ușa.

ㅤ— Vrei să te trec pragul în brațe? m-a luat în râs și l-am sfredelit cu privirea, îngustându-mi ochii.

ㅤ— Încetează! m-am răstit. Nu mai râde!

ㅤ— Nu râd, a spus calm. Uită-te la tine, ești îmbrăcată în rochie de mireasă... chiar dacă nu s-a finalizat, venim de la o nuntă, a continuat pe același ton impertinent, enervându-mă la culme. O simulare de nuntă, cu buget restrâns, a rectificat și mi-a făcut cu ochiul răutăcios. Asta-i tot, a făcut pe nevinovatul și am răsuflat nervoasă, lovindu-l în umăr când am trecut pe lângă el și am înaintat în apartament.

ㅤMi-am dat jos colierul când mi se părea greu și m-am descălțat de tocuri. Picioarele mele erau la ultima suflare de viață după ce alergasem în ele, resimțeam durerea în toată talpa până sus la gleznă.

ㅤ— Schimbă-ți hainele, mi-a cerut și l-am privit cu o sprânceană arcuită. Relaxează-te puțin.

ㅤAm început să râd când tonul lui se voia interesat de starea mea. Era ironic cum se prefăcea că-i pasă de cum mă simt după tot ce-mi făcuse în timpul ăsta și acum se comporta de parcă nu a fost nimic. Nu era doar enervant, era frustrant! Cumplit de frustrant!

ㅤL-am urmărit cum se aruncă în canapea și-și petrece un braț de-a lungul spătarului ei. Se arăta chiar foarte amuzat de furia pe care o manifestam prin fiecare por.

ㅤ— Ce mult te gândești tu la mine! am replicat acidă și a surâs slab, în derâdere.

ㅤ— Mă gândesc. Te-am salvat de la a fi unul dintre milioanele de cupluri nefericite. Niciodată n-ai știut să-mi mulțumești.

ㅤ— Îți bați joc de mine?! am strigat când furia a atins pragul de fierbere. Am privit în trecere un bibelou în formă de balerină din cristal pus frumos pe masă și l-am apucat înnebunită. Eu n-o să fiu ca acest bibelou! am țipat și l-am aruncat într-un perete.

ㅤDaniel a privit relaxat cioburile care se împrăștiau pe jos, apoi a revenit la fața mea.

— Ești predispusă la violență, m-a ironizat și am pufnit nervoasă.

ㅤM-am apropiat de el și mi-am înfipt o mână în spătarul canapelei când m-am aplecat la nivelul feței lui. Furia aceasta nu era datorată doar din pricina nunții, nu. Furia asta a sădit-o în mine de-a lungul anilor, a crescut-o când m-a abandonat și acum n-o mai puteam stăpâni. Eram controlată de ea.

ㅤ— Ce-aș mai căuta aici dacă n-aș fi? am replicat pe un ton moderat și am văzut cum s-a abținut să nu zâmbească. Mă iubești sau nu? a devenit încordat când m-a auzit și m-a străpuns cu ochii lui până în inimă. Nu știm, am răspuns tot eu cât mă urmărea atent. Însă știm ceva foarte bine.

ㅤ— Ce anume? a intrat în jocul meu și am zâmbit seducătoare, apropiindu-mă mai mult de chipul lui.

ㅤ— Îți place să lupți.

ㅤ— Ție nu-ți place?

ㅤM-am așezat în porțiunea liberă ce a rămas aproape de el și i-am prins un obraz în mâna mea, trasându-i pielea cu degetele și pierzându-mă în intensitatea pe care o căpătau ochii lui.

ㅤ— Mie îmi place totul la tine. Iubesc totul la tine, chiar și partea ta întunecată, m-am apropiat simțitor de buzele lui și un rânjet a apărut pe buzele lui. Însă eu o să câștig acest război, iubitule, am șoptit lângă urechea lui când i-am ocolit buzele când se aflau la un pas să le sărute pe ale mele.

ㅤA început să râdă când m-am îndepărtat de el, oprindu-se când a remarcat că-mi adun pantofii de pe jos. Dacă credea că o să rămân cu el, s-a înșelat amarnic. Nu sunt o păpușa pe care s-o plimbe unde dorește și să facă ce vrea din ea. Refuz să fiu astfel de persoană.

ㅤ— Ce faci? m-a întrebat serios când am pășit spre ușă.

ㅤ— Plec. Am un copil care mă așteaptă, i-am explicat înțepătoare. Și un logodnic de găsit și chestionat, cu ultima frază doar am vrut să-l provoc.

ㅤNu mă așteptam să-mi iasă, dar n-am apucat să pun mâna pe clanță că m-am trezit proptită cu spatele de un perete și cu un Daniel care terminase cu jocurile în fața mea. Pulsul mi-a crescut când l-am simțit lipit de mine și am respirat încet aerul greu din plămâni.

ㅤ— Nu te lași până nu-l omor! a constatat și am zâmbit superioară.

ㅤ— De ce să-l omori? am continuat, auzind cum respirația lui devine mai grea. De ce-ți pasă?

ㅤ— Laura, mi-a suflat numele ca avertisment.

ㅤ— Nu mi-ai spus că nu mai vrei să mă vezi? Nu mi-ai spus asta, Daniel? mi-am scos durerea. N-ai zis să te evit? Să nu-ți mai ies în cale? De ce apari și-mi strici nunta? am plusat mai mult, ignorând cum maxilarul lui se evidențiase. Ești gelos?

ㅤȘi-a închis ochii și a inspirat cu putere, mărind presiunea cu care mă ținea lipită de perete.

ㅤ— De ce să fiu gelos? a contracarat rece și mi-am îngustat colțurile ochilor.

ㅤ— Pentru că el doarme noapte de noapte lângă mine, am șoptit peste buzele lui, privind în premieră cum ochii lui se întunecă subit.

ㅤMă așteptam la orice, mai puțin la un sărut care să-mi smulgă aerul din piept și să mă reducă la tăcere. M-am pierdut în gustul lui pe care aproape îl uitasem și l-am prins cu o oarecare disperare când l-am tras mai aproape de mine și l-am lăsat să-mi invadeze gura pe care nu s-a sfiit s-o cerceteze în fiecare colț.

ㅤAm gemut când mi-a mușcat buzele și mâinile lui au tras de rochie cu ciudă, auzind-o cum se fisurează pe alocuri. Abia mai reușeam să respir când s-a desprins ca să-și lase buzele să-mi alunece până la gât. Mi-am închis ochii când i-am simțit dinții penetrându-mi pielea și mi-am băgat unghiile în brațele lui, mult mai musculoase decât le știam, după ce i-am îndepărtat sacoul.

ㅤEra o nebunie modul în care ne anticipam și armonizam mișcările de parcă repetasem asta, de parcă nu a dispărut niciodată. Am icnit când m-am trezit ridicată de la podea și proptită de perete, auzind cum partea de jos a rochiei mele a fost sfâșiată cu cruzime și aruncată într-o parte ca o cârpă de doi bani.

ㅤ— Daniel..., i-am gemut numele când lucrurile păreau să degenereze tot mai mult, dar m-a oprit când mi-a prins gâtul în mâna lui și a început să-mi sărute maxilarul, apoi gura.

ㅤEra modul lui de a-mi spune să-mi țin gura închisă, căci nu avea să dea înapoi. O simțeam în felul în care mă atingea și săruta de parcă fusese lihnit de-o viață. Puteam să-l opresc dacă-mi doream, era de ajuns să-l împing și indiferent de dorința care-l domina, ar fi ascultat cererea mea, dar nu voiam.

ㅤNu am avut mai multă nevoie de cineva ca în momentul ăsta niciodată. Nu mi-am dorit pe cineva mai mult ca acum.

ㅤ— E momentul să-ți reamintesc setările din fabrică, a replicat dur printre săruturi și respirația îngreunată. Tu ești a mea! a adăugat mai categoric și am gemut în gura lui când mi-am simțit lenjeria ruptă. Până când nu spun altceva.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️