ㅤㅤExtenuarea accentuată mă face să depun un efort în plus pentru a-mi menține capul drept. Ochii mă ustură de la cât de mult m-am consumat și sunt mai mult decât sigură că sunt umflați. Capul meu se simte acum precum un bolovan, iar ceafa îmi pulsează într-un mod chinuitor.

ㅤㅤDovada încercărilor mele eșuate de a mă elibera din legăturile strânse care mă țin pe loc, sunt cercurile de un roșu aprins din jurul încheieturilor mele care înțeapă cel puțin la fel de tare ca locul unde am primit palma lui Luciano.

ㅤㅤCu toate astea, nu renunț să sper. Știu că Daniel va veni după mine și mă va salva, sunt sigură de asta. Nu mă va da la o parte acum că își are fiul în brațe și eu, practic, nu mai am niciun folos în viața lui. Ba chiar, inima mi se strânge precum un purice când gândul sinistru la reacția lui, când îmi va vedea rănile de pe trup, pune stăpânire pe mintea mea. Soțul meu își va pierde mințile când va conștientiza că familia lui a îndrăznit să-mi facă rău și nici măcar eu nu voi fi în stare să opresc bestia ce se va dezlănțui asupra lor.

ㅤㅤNici măcar nu-mi pare rău pentru ei, îmi pare rău pentru Daniel, căci întunericul îi va mânca încă o parte considerabilă din suflet. Și asta doar din cauza mea. Din cauza mea și a stupidei mele frici de a striga în gura mare că sunt răpită când aveam ocazia. Sunt atât de idioată! Dar mi-a fost teamă pentru siguranța lui, mai mult decât pentru viața mea.

ㅤㅤMai multe zgomote înfundate se fac auzite de pe cealaltă parte a ușii închise alăturate de voci difuze cărora nu le pot și nici nu am starea necesară să le atribui un sens. Liniștea macabră din spațiul ce pare minuscul din cauza beznei a obținut controlul asupra stării mele, făcându-mi respirația deficitară și prea gălăgioasă pentru psihicul meu fragil. Voi înnebuni dacă mă vor mai lăsa mult timp închisă și legată aici, asta e fără îndoială.

ㅤㅤO siluetă blochează infima lumină ce se strecura ca o șarlatancă pe sub ușă și inima mea începe să bată nebunește ca răspuns. Mă uit, sleită de puteri și neputincioasă, la mânerul ușii cum se rotește și-l dezvăluie pe Cosimo într-un mare fel.

ㅤㅤCorpul lui mare pare o grămadă uriașă de întuneric ce a sosit să mă înghită. Asta până când apasă un întrerupător vechi și un singur bec slab se aprinde în temnița asta. Chiar și așa, mă strâmb, ochii mei fiind acomodați cu bezna în care m-au abandonat ore întregi. Îmi revin din șocul inițial și nu întârzii să-i arăt cea mai disprețuitoare privire pe care o poate avea cineva lui Cosimo. Vărul lui Daniel zâmbește ezitant și se apropie, în ciuda mârâitului meu slab ce-l amenință să stea departe.

ㅤㅤIgnoră toate avertizările oferite de mine, considerându-le inofensive, și-mi inspectează fără nicio reținere mâinile chinuite. Clatină nemulțumit din cap ca un părinte supărat ce urmează să-și pedepsească copilul neastâmpărat și-și unește ochii de caramel cu ai mei, rămânând neafectat în fața ostilității mele vădite.

ㅤㅤN-am simțit niciodată atât de multă ură pentru cineva ca în acest moment.

ㅤㅤ— Unchiul meu îți mai dă o șansă, acum că ai avut ocazia să-ți liniștești gândurile.

ㅤㅤPufnesc în dezgust, urmărindu-l cu ochii îngustați cum îmi atinge cercurile roșii din jurul încheieturilor. Așa va arăta gâtul lui Luciano dacă am ocazia să mă eliberez din scaunul ăsta blestemat!

ㅤㅤ— Unchiul tău poate să se ducă dracului! scuip cuvintele cu dispreț, pe un ton înalt, și ochii lui Cosimo se rotunjesc de uimire.

ㅤㅤPrivește peste umăr preocupat, apoi îmi înșfacă maxilarul dur, reducându-mă imediat la tăcere când începusem o altă frază insultătoare la adresa lui Luciano. Se apleacă inconfortabil de aproape de fața mea și încep să mă agit, indiferent de durerea pe care mi-o provoacă mâna lui strânsă, pentru că nu suport un alt bărbat la o distanță atât de minusculă.

ㅤㅤ— Taci, idioato! mă avertizează pe un ton aspru șoptit și rămân nemișcată, cu aceeași ură în privire. O să te omori cu bună știință dacă nu înveți să-ți ții gura închisă!

ㅤㅤÎncerc să mă trag din strângerea lui, dar mărește forța cu care îmi ține maxilarul captiv și icnesc scurt. Să se roage la Dumnezeu să nu-mi rămână vreun semn pe chip! Ochii lui mă ard dincolo de piele, pregătiți să-mi jupoaie fără milă carnea de pe oase dacă continui să le țin piept celor de aici.

ㅤㅤDacă crede că o să mă facă să cedez și o să mă supun în fața lui Luciano ca o enoriașă pasionată, trebuie să fie mai nebun decât întreaga lui familie!

ㅤㅤFrica pe care încearcă s-o înfiripe în mine, e o glumă proastă. Atât de penibilă că nici măcar n-am realizat când am început să râd ca o maniacă în fața lui. Cosimo mă privește consternat și nu mai pare capabil să se miște, darămite să-mi elibereze maxilarul.

ㅤㅤ— Daniel câți crezi că o să omoare dintre voi dacă eu pățesc ceva? Vrei să punem pariu cine va fi primul? răspund amuzată și Cosimo își încleștează dinții, enervat de amenințarea ascunsă în spatele cuvintelor mele.

ㅤㅤVăd în ochii lui exact ce încearcă să trezească în mine. Groază. N-am niciun habar de viața de dinainte a lui Daniel, nici măcar de cea de acum nu sunt sigură, dar trebuie să fi făcut ceva ca vărul lui să-l știe de frică.

ㅤㅤÎși scutură capul încet, ca și cum ar alunga ceva negativ, și nu-mi oferă nicio ripostă, axându-se pe funiile legate în jurul încheieturilor mele, începând să dezlege multiplele noduri pe care le-a făcut într-o veselie cu câteva ore în urmă.

ㅤㅤE atât de pornit să respecte ordinul unchiului său dement că nu sesizează când arma băgată în pantalonii lui îmi captează interesul. Mă prefac absentă când se uită la mine și nu-și dă seama la ce mă uitam. Scenariul ideal pentru mine. Dar de la văzut, la luat este o cale extrem de lungă și a naibii de riscantă. Sunt pregătită să-mi asum pericolul dacă asta înseamnă că o să-mi văd fiul și soțul încă o dată.

ㅤㅤ— Stai potolită în preajma unchiului meu, bella, spune pe un ton tăios și mă strâmb, neimpresionată de avertismentele lui. Suficient cu actele de curaj prostesc, nu vreau să fiu nevoit să te rănesc, aproape că sună ca o rugăminte când îmi înlătură ultima legătură.

ㅤㅤPrimul instinctul mi-a spus să mă năpustesc asupra lui și să-i fur arma, dar la o analiză la rece, este cea mai stupidă idee. Cosimo are puterea necesară să mă frângă precum o pană. Trebuie să am răbdare și să-mi aleg cu grijă momentul.

ㅤㅤOftez și-mi frec pentru scurt timp încheieturile amorțite. Oferindu-mi un răgaz în plus ca un plan mai bun să prindă contur în mintea mea. Cosimo este incomodat de privirea mea asasină, asta răpindu-i ocazia să anticipeze vreo nebunie din partea mea. Cred că nici măcar nu mă crede în stare.

ㅤㅤ— Mișcă-te, haide! mă îndeamnă pe un ton sever și are intenția să-mi prindă brațul când îmi ridic ochii cu o avertizare ascunsă în ei direct în ai lui.

ㅤㅤEzită și eventual renunță la ideea lui. Cel mai înțelept lucru făcut de el până acum. Mă ridic singură, având impresia pentru o scurtă perioadă că camera se rotește cu mine. Mă dezmeticesc și pornesc spre camera largă de unde am fost înlăturată brutal și observ de la distanță puținul mobilier ce a fost adus aici în perioada întemnițării mele. Scaunul cu tapițerie neagră ce pare rupt din castelele regilor este primul care-mi sare în ochi și asta doar pentru că Luciano este așezat în el, supraveghindu-și oamenii cu atenție ca un dictator ticălos ce este.

ㅤㅤMă remarcă când mă apropii cu pași hotărâți, alimentați de furie, de locul unde se află și zâmbește sardonic, așteptând cu sufletul la gură momentul în care întâlnirea noastră va face implozie și va avea prilejul perfect să-mi provoace durere. Astfel de animal este tatăl lui Daniel.

ㅤㅤChiar și torturată în cele mai înfricoșătoare moduri nu-i voi oferi ce-și dorește. Oricare ar fi lucrul acela.

ㅤㅤMă opresc la câțiva metri de el, păstrând o distanță acceptabilă între mine și tronul lui penibil. Nu simt nicio neliniște. Nici măcar când constat restul oamenilor înarmați din jurul meu care m-ar ucide, fără ezitare, în câteva secunde la auzul celui mai slab ordin.

ㅤㅤ— Te-ai mai calmat, cara? Păreai foarte tulburată când ai venit, mă strădui să-mi reprim scârba astfel încât să nu-mi fie recunoscută pe față, dar nu-mi pot înlătura repulsia vădită de pe chip.

ㅤㅤRepulsie ce se joacă periculos de tare cu nervii abia stăpâniți ai lui Luciano. N-o pot controla, cum nici el nu-și poate controla furia.

ㅤㅤOchii tuturor persoanelor aflate în încăpere îmi revin mie, fiind țintuită cu priviri pe cât de curioase, pe atât de răutăcioase și asta doar pentru că n-am răspuns într-un suflet la întrebarea șefului lor. Ceva ce ei n-ar îndrăzni să facă niciodată și pot vedea asta doar din expresiile lor. Privirile lor iscoditoare mă fac să mă simt mai expusă decât niciodată, încolțită, și-mi strâng buzele într-o linie dreaptă, îndreptându-mi spatele, într-o încercare absurdă de a mă simți stăpână pe situație.

ㅤㅤ— De ce m-ai adus aici, Luciano? îl trag la răspundere, pe un ton tăios.

ㅤㅤLuciano nu-mi apreciază intonația, la fel și oamenii lui. Indignați, își plimbă privirile între mine și tatăl lui Daniel, așteptând ca acesta să facă ceva în legătură cu lipsa mea de respect. Dar n-o face. Rămâne cumpătat, în scaunul lui regesc, țintuindu-mă cu ochii lui goi și reci. Aerul, brusc, devine mai greu.

ㅤㅤPlescăie din dinți, nemulțumit de răspunsul meu și clatină scurt din cap, fără să mă elibereze de privirea lui demnă de diavol.

ㅤㅤ— Poate că nu m-am făcut bine înțeles data trecută, vocea lui răsună în întreaga fabrică părăsită și oamenii lui își pleacă capul, smeriți. Eu sunt cel care întreabă, tu ești cea care răspunde, adaugă pe aceeași voce ce-ți îngheață sângele în vene și înghit în sec, resimțind usturimea palmei primite în obrazul meu.

ㅤㅤÎmi ridic bărbia, continuând acest duel nebunesc dintre privirile noastre, deși adrenalina mi-a acaparat trupul și mi-a mărit pulsul peste valorile normale. Dorința întunecată devine mai pregnantă în mintea mea, provocându-mi furnicături în mâini imposibil de ignorat și inconfortabil de suportat. Vreau să-l rănesc. Pentru prima oară în întreaga mea existență, vreau să fac rău cuiva și nu doar atât... vreau să-l ucid. Dar sunt conștientă, nici măcar atunci nu ar fi destul ca să-i pot răspunde cu aceeași monedă pentru toate nenorocirile provocate. Moartea lui nu ar înlătura suferința soțului meu și a surorii lui, dar sunt convinsă că ar ușura-o cu mult.

ㅤㅤ— Te-am înțeles foarte bine, tu nu cred că m-ai înțeles pe mine, ripostez acidă și înaintez un pas în direcția lui, spre consternarea tuturor celorlalți. Nu mi-e frică de tine! afirm categorică pe o voce înaltă, mândră de claritatea cu care cuvintele mi s-au rostogolit din gură.

ㅤㅤO umbră se așază peste chipul Luciano, de altfel întunecat, și se ridică din scaun, aruncându-mi cea mai infernală privire din viața mea. Totuși, nu simt nimic, în afară de adrenalină.

ㅤㅤCurentul cauzat de vântul agresiv de afară îmi mută șuvițele părului și-mi zbârlește pielea cu răcoarea lăsată după ce se strecoară înăuntru, cu ajutorul geamurilor sparte și izolarea precară a pereților ciobiți și scrijeliți.

ㅤㅤSe apropie de mine și simt pericolul crescând cu fiecare pas făcut și baston lovit de betonul rece de sub picioarele mele, dar nu mă clintesc. Nu-mi ascult intuiția și nu fug cât mă țin picioarele, ar fi de prisos oricum. Unul din cei de aici m-ar opri înainte să fac al doilea pas. Mă agăț cu toată ființa mea de curajul apărut subit și-l aștept să vină înaintea mea, pregătită pentru orice plan ar avea în mintea lui bolnavă.

ㅤㅤChipul lui aspru și ridat prinde o alură amuzată și rânjește diabolic, făcând amenințări grave cu ochii lui lipsiți de viață pe care doar eu le pot înțelege. Obrazul îmi reaminti din nou ce înseamnă asta.

ㅤㅤ— Femeile, replică amuzat pe un ton înjositor și se uită în jur, primind aprobarea dorită a celor din jur și ca bonus, râsul lor grotesc și sincer.

ㅤㅤMă strâmb deranjată la remarca lui. Nici măcar nu știu ce mă scârbește mai mult, el sau misoginismul de care dă dovadă. Mi-e greu să diger faptul că o femeie s-a îndrăgostit de el, s-a căsătorit cu un ticălos ca el și i-a dăruit doi copii. Și pentru ce? Ca să fie ucisă fără milă chiar de bărbatul pe care l-a iubit. Animalele au mai multe principii decât el.

ㅤㅤAmuzamentul lui se pierde la fel de repede cum a venit când disprețul meu se accentuează îndeajuns ca să-l scoată din sărite. Înaintează spre mine, distrugând orice distanța aveam între noi, și asta doar ca să mă intimideze. Privirea lui acerbă, aproape sălbatică, scoate la iveală stări pe care nu le-am întâlnit niciodată și nici măcar nu le pot pune un nume. Nu sunt în largul meu, asta este fără îndoială, dar nu mă voi lăsa umilită de un gunoi ce se vrea a fi bărbat, ba chiar și domn.

ㅤㅤ— Ești încăpățânată ca un catâr! observă el și-mi îngustez privirea, rugându-mă ca acesta să pice, chiar la picioarele mele.

ㅤㅤ— Ce o să faci? îl provoc prostește și ochii lui nu întârzie să arunce flăcări. O să mă pedepsești până învăț să mă înclin în fața ta? tonul tăios îi face chipul să-și piardă din intensitate, totodată și din expresie. Fă-o! mă răstesc, blocându-l în așa fel încât rămâne fără cuvinte, inclusiv și oamenii lui.

ㅤㅤOamenii lui mă privesc ca pe o persoană fugită din ospiciu, dar nu este deloc așa. Am fost răpită de lângă fiul meu fără să am ocazia să mă bucur de el pe cât mi-aș fi dorit! Luciano nu-mi poate face nimic care să atingă nivelul acesta de durere.

ㅤㅤ— Fă ce vrei, nu-mi pasă, completez și-l privesc cu silă. Dar fii pregătit să arzi, închei pe un ton răspicat.

ㅤㅤTatăl lui Daniel surâde crud și mă împietrește cu ochii lui reci, fiind în același timp fascinat de detașarea cu care i-am dat acordul să mă tortureze după bunul plac. Nici măcar nu știu ce vrea de la mine.

ㅤㅤ— Crezi că mi-e frică de iad, cara? M-am născut în el!

ㅤㅤZâmbesc trufașă și înlătur puținul spațiu rămas, fiind aproape de chipul lui și ochii desprinși din iadul pe care l-a precizat. Interesul lui a crescut când a realizat că am făcut asta doar ca să-l intimidez la rându-mi.

ㅤㅤ— Focurile iadului sunt o joacă de copii pe lângă ce vei experimenta tu dacă-mi faci rău, ochii lui se măresc subtil când îmi aude amenințarea, înțelegând mai bine la ce mă refer. O să arzi în focul furiei lui Daniel și nici măcar Diavolul nu se va încumeta să te ajute, ai auzit?

ㅤㅤLuciano rămâne fără expresie și zâmbesc mulțumită, privindu-l cu un aer încrezut. Știe la fel de bine ca mine că am dreptate, Daniel va incendia totul din jur fără nicio remușcare. Doar mi-a zis că ar arde întreaga lume pentru mine în timp ce mă privea în ochi cu o seriozitate tranșantă.

ㅤㅤVăd cum strânge și desface pumnul mâinii care nu stă sprijinită în baston, uitându-se la mine ca la cel mai aprig inamic ce trebuie eliminat. Mă împac cu gândul că sfidarea mea l-a enervat, aducându-l în punctul în care este în stare să facă ce l-am provocat mai devreme și înghit în sec, damnând în gândul meu că am ales să mă apropii atât de el, fiind prea incomod să mă aflu la nici un metru de el. Întunericul din irișii lui, urât în comparație cu al lui Daniel, se întinde din ce în ce mai mult spre mine, aspirând să mă înșface și să mă târască în cel mai adânc abis. Inima îmi accelerează doar la idee.

ㅤㅤDintr-o dată, fața i se îmblânzește și mă privește cu un calm neașteptat. Pentru prima oară, reușește să sădească o mică teamă în mine.

ㅤㅤ— Fiul meu trebuie să înnebunească în prezența ta! concluzionează cu un glas glumeț, dar mie nu-mi stârnește râsul. Nici pe aproape. Ia spune-mi, cara, de câte ori ai ars în focul fiului meu? Cu câte cicatrici ai rămas? mă încrunt automat când îl aud, simțind cum o greutate mi se așază în piept. Dacă te-aș omorî, i-aș face un serviciu! continuă și-mi râde în nas, privindu-mă batjocoritor. În fond, ți-ai îndeplinit rostul, mi-ai născut nepotul, furia și ura mea se luptă pentru primul loc când Luciano își continuă discursul degradant și îmi folosesc toate forțele de care dispun ca să nu-i ofer satisfacția de a mă face să plâng. Ești inutilă acum, cara, îmi închid ochii, inspirând adânc pentru a nu-mi pierde controlul. Doare, dar e adevărat, adaugă și mă face să-mi deschid ochii doar pentru a încerca a mia oară să-l ucid cu privirea mea. Va găsi o alta care să-i încălzească patul mai repede decât crezi, până la urmă... e plină lumea de voi!

ㅤㅤÎmi simt inima cum se oprește și apoi cade în genunchi, lăsându-mi un gol profund în piept doar la imaginea lui Daniel cu altă femeie. Respirația devine un efort și observând mulțumirea pe care o are tatăl lui pe chip, nu-mi pot reține mișcările încă o dată.

ㅤㅤÎnainte să pot să-mi recapăt sensul, mâna mea se ridică hotărâtă și-l izbește pe Luciano cu toată puterea. Dar nu poate simți amalgamul de sentimente, și intensitatea lor, pe care mi l-a provocat fără nicio tragere de inimă. Aș fi preferat o altă palmă.

ㅤㅤO tăcere mormântală se lasă după sunetul loviturii mele și totul în jurul meu rămâne blocat, de parcă timpul s-a oprit în loc. Conștientizez ce tocmai am făcut și gravitatea situației când remarc paralizia tuturor oamenilor lui Luciano. Chiar și el a rămas mut din cauza șocului.

ㅤㅤÎl privesc temătoare când ochii lui par asediați de un întuneric nemaivăzut până acum și mă dau mai în spate, ștergându-mi, nervoasă, lacrimile trădătoare care mi-au părăsit ochii.

ㅤㅤ— Cosimo! strigă pe o voce ce ar muta și munții din loc, făcându-mă să tresar sub privirile lui acerbe.

ㅤㅤPrivesc amețită cum vărul lui Daniel n-are nevoie de indicații în plus, numele lui fiind suficient pentru a ști ce să facă. Îmi prinde brațul cu putere și încearcă să mă tragă în alt loc, dar opunerea mea ne reține pe amândoi pe loc.

ㅤㅤ— Dă-mi drumul! țip și încep să mă zbat când Cosimo mă învăluie cu brațele lui solide și mă ridică fără greutate de pe podea.

ㅤㅤFolosește mai multă forță când continui să protestez, iar eu, realizând că pierd lupta cu desăvârșire, îmi folosesc ultima ocazie de a fi atât de aproape de ticălosul ce ne-a făcut atât de multe zile negre ca să-l scuip direct în față, stârnind alt șir de sunete de șoc și groază din partea oamenilor lui.

ㅤㅤLuciano își șterge fața și se uită la mine ca la un gândac pe care e gata să-l zdrobească, dar Cosimo mă trage mai puternic și mărește distanța dintre mine și el. Aud mârâitul vărului ce continuă să mă forțeze și mai tare, neștiind cum să mă scoată din încăpere mai repede ca unchiul lui să nu mă strângă de gât.

ㅤㅤAm zis mai multe înjurături pe tot parcursul drumului, iritându-l pe cel care a avut sarcina să mă ducă de acolo.  Mă lasă brutal pe podea de aproape îmi pierd echilibrul și cad din picioare. Nu apuc să mă redresez că-mi prinde brațul cu forță, făcându-mă să scot un geamăt de durere scurt și înfundat.

ㅤㅤMă dezmeticesc complet când observ cutia uriașă din încăperea largă și goală. Înghit în gol când îmi dau seama că este o cutie de cadou supradimensională, având o fundă mare și roșie deasupra. Îmi pierd aerul când observ singura parte ce a rămas deschisă, având un scaun în mijloc. Un scaun pentru mine. Ce dracu' au plănuit demenții ăștia!

ㅤㅤÎncep să mă smucesc din nou spre enervarea lui Cosimo ce mârâie, complet sătul de rezistențele mele.

ㅤㅤ— Cosimo, ascultă, eu nu pot sta în spații mici! mărturisesc disperată, dar nu se lasă înduplecat și nu se abate de la drum. Drumul ce duce spre scaunul ororii.

ㅤㅤÎmi depun toate puterile să-l opresc și să-l împiedic să mă pună în, ceea ce pot numi lejer, cel mai mare coșmar al meu. Dar chiar și așa, cu toată străduința mea, eșuez lamentabil.

ㅤㅤ— Te rog, chiar nu pot sta în spații înguste! rostesc când ajungem lângă cadou, dar Cosimo îmi oferă cea mai indiferentă privire pe care o poate oferi un om.

ㅤㅤ— Trebuia să te gândești la asta când te-ai comportat ca o maniacă!

ㅤㅤMă împinge și mă trântește în scaun forțat. Scot un sunet de uimire, dar nu mă lasă să-mi revin că se pune în fața mea, ca un zid, menținându-mă blocată în scaun când încerc să mă ridic și să evadez.

ㅤㅤAerul se rarefiază deja și nici măcar nu a închis cutia. Sesizează schimbarea stării mele, dar nu dă prea multă importanță, legându-mă de scaun în mai multe locuri. Termină să-mi lege și picioarele, în ciuda fâstâcelii mele continue și se ridică degajat, ca un soldat la datorie, dându-se mai în spate.

ㅤㅤ— Nu mă închide aici! strig când văd că apucă un colt din partea încă deschisă. Nu pot să... respir, zic întrerupt cu senzația că cutia devine chiar și mai mică și-mi ia tot oxigenul.

ㅤㅤCosimo mă privește dezinteresat și clatină cu dezamăgire din cap ca pe un: „Te-am avertizat". Închide ultima ieșire în ciuda insistențelor mele și mă lasă, pentru a doua oară, în întuneric. Încep să mă agit, trăgând disperată de sforile ce mă mențin prizonieră și strig din toți plămânii să-mi dea drumul din sicriul acesta vertical. În scurt timp, claustrofobia preia controlul încet și-mi pierd mai mult legătura cu lumea fizică.

ㅤㅤÎncerc să mă mențin trează, ignorând picăturile de transpirație ce mi-au împânzit tot corpul. Respirația întreruptă și prea rapidă începe să-mi provoace durere în torace și sunt mai mult decât sigur că o să sfârșesc sufocată din cauza oxigenului precar din sicriul ăsta vertical! Exercițiile de respirație nu funcționează și realizez rapid că am început să plâng. În hohote. 

ㅤㅤMă simt de parcă cele mai negre coșmaruri ale mele s-au unit și le trăiesc chiar acum și nu doar atât... voi muri din vina alianței lor!

ㅤㅤȘi mă simt mai singură decât niciodată. Dacă stau bine să mă gândesc, chiar așa și sunt. Nu mai am niciun fel de familie. Voi muri și nimeni nu va ști, nimănui nu-i va păsa. Fiul meu nici măcar nu-și va aminti de mine, voi fi o amintire atât de îndepărtată că se va întreba dacă e reală sau nu.

ㅤㅤDumnezeule, îmi pierd mințile!

ㅤㅤAerul din spațiul microscopic este pe cale să se termine și mă voi sufoca în scurt timp, asta dacă suspinele mele nu o vor lua înainte și se vor ocupa ele însăși de asta.

ㅤㅤÎnchid ochii strâns și încerc să-mi imaginez că sunt într-un cu totul alt loc. Acasă, cu părinții mei și Sebastian ținut de Daniel în brațe, chiar și Iulia râzând de sunetele scoase de fiul meu. Toată lumea este fericită. Mă întreb dacă este posibil ca această închipuire să devină vreodată adevărată.

ㅤㅤCând îi deschid iarăși, este aproape imposibil să-i mențin așa. Sunetul și așa neînsemnat se pierde complet, înlocuit de un țiuit puternic ce mă surzește, iar totul devine treptat nul în jurul meu. 

ㅤㅤ— O să-i omor pentru asta, îți jur! aud o voce ce pare a fi la kilometri distanță și mă forțez să-mi deschid ochii. Haide, micuța mea, vino-ți în fire!

ㅤㅤMâinile mari și fine îmi mișcă capul, forțându-mă să-l mențin drept când eu n-am tăria necesară ca s-o fac. Mă trezesc ca dintr-un coșmar lung și profund, respirând sacadat. Privesc în față, încă cu imaginea neclară, și clipesc alene de mai multe ori, dar n-am nevoie să mă conving cine este cel care încearcă să mă ajute. Aș recunoaște atingerea lui dintre miliarde de alte atingeri.

ㅤㅤImaginea soțului meu devine tot mai limpede și aș zâmbi dacă aș avea puterea necesară s-o fac. Ochii lui negri și alarmați îi regăsesc pe ai mei și pot vedea scurta sclipire ce apare în ei. O piatră i s-a ridicat de pe inimă când m-a văzut că sunt trează. Metalul verighetei îmi atinge chipul, exact în locul unde palma lui Luciano s-a lipit cu brutalitate și înainte să-mi dau seama, înghit în sec.

ㅤㅤNu vreau ca Daniel să vadă rănile mele, nu va deveni un criminal din cauza mea.

ㅤㅤ— Ai venit... bâigui șoptit și ochii lui capătă o lumină aparte când îmi aude glasul, chiar dacă este slab.

ㅤㅤÎn genunchi, cu mâinile susținându-mi chipul, Daniel arată de-a dreptul epuizat. Starea în care m-a găsit nu-mi pot imagina decât că a fost un chin în plus. Descopăr surprinsă că toate legăturile ce mă mențineau înrădăcinată în coșmarul meu au dispărut, dar nu am destulă energie să mă mișc. Daniel se ridică din genunchi și se apleacă înspre mine, cuprinzându-mi corpul inert și slăbit. Mă scoate din ceea ce pot numi infern și pot respira din nou când zorii zilei îmi ating fața prin geamurile largi, luminând întreaga clădire mâncată de vreme.

ㅤㅤMă prind de gâtul lui de parcă viața mea ar depinde de asta și refuz să mă las îndepărtată, chiar dacă este doar pentru a-mi observa înfățișarea mai bine pentru a se convinge că sunt teafără și nevătămată.

ㅤㅤNu sunt nici pe aproape de bine. Mă simt groaznic și probabil arăt la fel de groaznic precum mă simt. Am crezut că-mi voi pierde viața și am realizat că mi se va întâmpla asta fără să fi îndreptat niciuna din greșelile mele.

ㅤㅤ— Unde ești tu, sunt și eu. Nu există cale de mijloc, îmi murmură la ureche, aducând la viață un zâmbet slab pe chipul meu.

ㅤㅤ— Am știut în fiecare secundă că nu m-ai abandonat, am crezut asta din adâncul sufletului meu! mărturisesc vlăguită și Daniel mă strânge mai tare în brațele lui.

ㅤㅤÎmi sărută apăsat tâmpla și eliberează un oftat scurt, de ușurare. Mâinile lui se plimbă de-a lungul corpului meu și se opresc la fața mea, prinzându-mi ambii obraji. Mi-am ferit privirea când am văzut cuta mică ce i-a apărut între sprâncene și am închis ochii când degetele lui mi-au atins precaute semnul rămas. Am strâns din dinți pentru a nu mă strâmba când am simțit înțepătura din locul acela, nesuportând atingerea nimănui, dar Daniel a observat efortul meu. Un mârâit scurt, acompaniat de o respirație mai grea, n-a întârziat să apară. Totuși, nu l-am privit de teamă că mi-ar citi răspunsul în ochi. Ei bine, nici n-am nevoie să-l văd, pot simți cât de furios este.

ㅤㅤ— Cine a făcut-o? întreabă apăsat, printre dinți, și continui să-i evit ochii, rezumându-mă la tăcere. Laura! îmi rostește numele autoritar și mă obligă să mă uit direct în ochii lui întunecați. Spune-mi, tonul calm mă ia prin surprindere, având în considerare starea lui.

ㅤㅤUn nod apărut de nicăieri în gâtul meu mă împiedică să vorbesc, iar buzele-mi sunt ca și cusute. Dacă îndrăznesc să rostesc numele acela, îl voi pierde pentru totdeauna, dându-i voie întunericului să-i răpească și ultima parte a sufletului său.

ㅤㅤÎmi remarcă lacrimile apărute pe chip și se enervează mai tare, dar nu pe mine. Pe cei care mi-au făcut rău și m-au adus în postura asta.

ㅤㅤ— E în regulă, sunt aici acum, renunță pentru prima oară de când îl cunosc și mă lipește cu capul de pieptul lui, într-o altă îmbrățișare strânsă. Ritmul în care-i bate inima, îl liniști pe al meu. Nu plânge, s-a terminat, murmură pe un ton alinător în timp ce-mi șterge lacrimile fierbinți cu degetul mare al mâinii drepte.

ㅤㅤÎmi ridică bărbia și îmi înalț ochii în ai săi, pierzându-mă imediat în haosul ce este dezlănțuit în ei mai tare decât niciodată.

ㅤㅤ— Vor plăti pentru fiecare lacrimă vărsată de tine, promite pe un ton solemn și înghit în sec, simțindu-mi inima accelerând panicată.

ㅤㅤNu vreau să plătească nimeni, mai ales dacă asta înseamnă să-l pierd pe el.

ㅤㅤÎmi așez o mână peste a lui, lipind-o de obrazul meu când l-am fixat cu privirea.

ㅤㅤ— Cea mai mare răzbunare pe care o poți face în numele meu... este să rămâi lângă mine, ținându-mă la fel de strâns ca acum.

ㅤㅤCuvintele mele nu-l mișcă și mai mult ca sigur nu-l fac să abandoneze măcelul ce pare că-l are în cap. Nu schițează nimic, fiind înfricoșător de serios când nu-mi poate înțelege comportamentul. Dar nu las asta să mă descurajeze. Îmi plasez buzele înăuntrul palmei lui, sărutând-o apăsat și-l simt când se încordează. Îmi așez obrazul înapoi în mâna lui după.

ㅤㅤ— Nu murdări de sânge mâinile cu care mă atingi și pe care le sărut, vocea mea pare că răsună în capul lui mai ceva decât o vijelie, privindu-mă cu o expresie goală ce ascunde consternarea pe care o resimte adânc înăuntrul lui.

ㅤㅤ— Oricine îndrăznește să rănească chipul pe care eu îl admir, îl alint și-l sărut... nu va trăi s-o facă și a doua oară! susține pe un ton sever, ce nu lasă loc de proteste.

ㅤㅤÎmi simt inima cum îmi pică în genunchi, topită de scânteile din privirea lui.

ㅤㅤAbisul din irișii lui cade asupra rănilor provocate de sfori pe care le am în jurul încheieturilor și acestea sunt picătura care umple paharul, provocându-l pe soțul meu să-și piardă controlul. Căldura emanată de corpul lui dispare în secunde, fiind silită să-l urmăresc cum părăsește camera grăbit, cu aceeași privire maniacă pe care am văzut-o în ziua în care l-am părăsit. Aud cum strigă numele lui Armand și Sandu cuprins de furie și închid ochii câteva clipe, cu inima strânsă.

ㅤㅤMai multe zgomote înfundate urmează cu tonul inconfundabil și dur al lui Daniel, ce zguduie întreaga clădire în jurul meu, ca fundal. Rămân paralizată, cu mintea golită și sufletul încleștat de o teamă ce-mi domină întreaga ființă.

ㅤㅤMă dezmeticesc când Armand intră în cameră, bucuros și ușurat să mă vadă în viață, pe picioarele mele. Îmi zâmbește ușor și vine în dreptul meu, întrebându-mă din priviri dacă e în regulă să mă atingă. Îl privesc amețită.

ㅤㅤ— Domnul Daniel m-a rugat să te duc înapoi la spital, aud și înghit în sec.

ㅤㅤVrea să scape de mine. Inima mi se face cât un purice și sângele încetează să-mi circule prin corp. Mă îndepărtează ca să nu văd ce urmează să facă. Inspir adânc, încercând să mă controlez și înaintez spre ușă cu pași mari și anapoda.

ㅤㅤEști singura care-l poate opri înainte să devină un monstru, cuvintele Iuliei îmi răsună în minte și-mi dau puterea necesară să merg în locul unde se află fratele ei. Un sunet îngrozit îmi iese printre buze și-i provoacă pe toți, în afară de Daniel, să se întoarcă în direcția mea. Îmi duc mâna în capul pieptului, simțind cum inima mea bate ca o dementă.

ㅤㅤCosimo este în genunchi, susținut așa de mâna puternică a lui Sandu pe care i-o ține la ceafă. Este plin de sânge, semn că a primit o bătaie sănătoasă, și dă semne că n-o să mai reziste mult nici cu ținerea aprigă a omului lui Daniel. Dar soțul meu nu poate fi mai nepăsător în legătură cu asta. Îl privește de sus, cu dispreț în privire, în timp ce Cosimo se chinuie să-și recapete răsuflarea la picioarele lui.

ㅤㅤSandu încearcă să-i spună de prezența mea, făcându-i un semn din cap, dar Daniel nu se mișcă continuând să-și imagineze în câte feluri îl va mai tortura pe vărul lui. Știe că sunt aici. Asta nu realizează Sandu. Fac un pas mai aproape, în ciuda oripilării mele.

ㅤㅤCosimo mă privește printre dârele de sânge ce-i traversează de pe tâmplă până la bărbie și zâmbește cu insolență. Daniel mârâie și-l forțează să-și mute privirea din ochii mei. Cosimo scoate un scâncet de durere ce-mi lasă un gol în stomac.

ㅤㅤ— Ochii la mine! îl avertizează și rămân mută.

ㅤㅤN-am mai auzit niciodată tonul acesta cavernos din partea lui.

ㅤㅤ— Ai o soție foarte frumoasă. Allettante¹, nu apucă bine să termine de rostit că Daniel mârâie și-l lovește tare cu pumnul în față.

ㅤㅤMă cutremur și scot un sunet speriat. Nici măcar nu știu ce naiba a spus vărul lui de l-a enervat atât de rău. Doamne, trebuie să învăț italiană! Sandu se dă în spate și Daniel îl prinde cu ambele mâini de ceafă pe Cosimo, având o privire turbată.

ㅤㅤ— Ti strapperò la lingua, pezzo di merda!² strigă furios și Cosimo surâde sfidător.

ㅤㅤRămân înmărmurită când îl aud vorbind în altă limbă, o limbă pe care nici măcar nu știam că o cunoaște. Oare câte alte lucruri nu le cunosc în legătură cu el? Daniel scoate un mârâit sălbatic și-l apucă barbar de o mână pe Cosimo care se vaită de durere.

ㅤㅤ— Cu mâna asta ai lovit-o? întreabă amenințător și o rotește aproape s-o rupă.

ㅤㅤAm scos un sunet surprins. Cosimo nu-l imploră și nici măcar nu încearcă să se apere. Pur si simplu acceptă că o să-i rupă mâna deși nu el este făptașul.

ㅤㅤ— Zi! țipă și mărește presiunea, aprofundându-i geamătul lui Cosimo. O să ți le rup pe amândouă dacă nu spui care, îl intimidează, dar vărul lui păstrează tăcerea, în ciuda durerii oribile pe care trebuie s-o simtă.

ㅤㅤSe poate vedea pe tot chipul lui cât de dureros este. Nu mai pot îndura tabloul macabru și mă apropii mai mult, dar mă opresc când privirea întunecată a lui Daniel mă avertizează să rămân pe loc. Îl urăsc pe Cosimo, dar nu-l voi lăsa să sufere pentru ceva ce n-a făcut. Oricât de nenorocit este.

ㅤㅤ— Daniel, oprește-te! strig și irișii lui negri, furioși, se ridică în ai mei. Nu el a făcut-o, mai mult murmur și Daniel rămâne blocat, conștientizând ce înseamnă asta.

ㅤㅤCosimo mă privește surprins, nu se aștepta ca eu să încerc să-i salvez pielea, dar tocmai asta este diferența dintre noi doi și de ce n-aș putea fi ca ei niciodată. Văd mulțumirea ascunsă pe care mi-o adresează prin ochii lui, dar o ignor. N-am făcut-o pentru el, am făcut-o pentru că așa este corect. Daniel îl eliberează și Cosimo cade în patru labe, gâfâind zgomotos.

ㅤㅤSe apropie de mine și inima-mi accelerează, privindu-i pierdută fiecare parte a irisului.

ㅤㅤ— Atunci cine a făcut-o? simt nota de amenințare din tonul lui și-mi îngustez ochii, neintimidată.

ㅤㅤChiar dacă l-am salvat pe Cosimo, n-o să-i spun adevăratul vinovat. Nu când știu ce presupune și ce preț are adevărul. Daniel încuviințează scurt din cap vizibil mânios și scoate un pistol, înlemnindu-mă când îl îndreaptă spre vărul lui fără să-și mute ochii din ai mei. Inima mi se opri și mă uit panicată, mutându-mi privirea, între ochii lui. N-ar face-o, mă mint în minte. De fapt, știu că ar face-o fără să se gândească de două ori.

ㅤㅤ— Spune-mi, Laura, sau o să cred că doar îl aperi! mă previne și înghit în sec, amuțită de frică. Mai face un pas spre mine. Nu vrei să cred că-l aperi, adaugă cu severitate în glas și suspin adânc, simțind cum lacrimile îmi înconjoară ochii.

ㅤㅤ— Nu face asta, spun mai mult șoptit și el își încleștează maxilarul.

ㅤㅤ— Nu mă repet încă o dată! strigă și tresar, eliberând câteva lacrimi.

ㅤㅤ— Tatăl tău! strig și eu când îl văd hotărât să apese și împietrește. Tatăl tău m-a lovit!

ㅤㅤCoboară țeava armei și se întoarce cu privirea spre mine, stupefiat. Adevărul i-a răpit orice altă reacție. Mi-am închis ochii și am inspirat adânc, apoi m-am apropiat de el. I-am luat pistolul din mână și l-am aruncat în partea opusă, Daniel nu a protestat. I-am înconjurat gâtul cu mâinile și l-am tras aproape de mine, lipindu-mi buzele de baza gâtului lui. Am simțit cum toată tensiunea din corpul lui pleacă.

ㅤㅤ— Sunt aici, Daniel, șoptesc ca doar el să mă audă și-l strâng mai tare în brațele mele, să-l conving că este real ce spun. Pe mine m-ai salvat, murmur și el se depărtează de mine, privindu-mă mirat.

ㅤㅤÎmi prinde obrajii în mâini și se apleacă spre fața mea, blocându-mi respirația. Buzele lui se apasă de locul lovit de tatăl lui și închid ochii, simțind senzația de picaj în gol direct în stomac. Mi-a savurat năuceala și a zâmbit slab în colțul gurii, urmând să-și unească buzele cu ale mele, într-un sărut profund și apăsat ce mi-a răpit pământul de sub picioare. Pentru momente destul de lungi, am uitat complet de oamenii ce ne înconjoară și probabil ne privesc bulversați. Dar nici măcar nu-mi pasă. Nu-mi pasă de nimic când mă aflu în brațele lui.

ㅤㅤCând sărutul se încheie, pământul îmi revine sub picioare și-mi deschid ochii buimacă, doar pentru a fi lipită cu capul de pieptul lui, auzindu-i bătăile liniștitoare ale inimii. Buzele lui mai îmi oferă un sărut amețitor pe frunte și apoi se potolesc, dându-mi voie să-mi revin.

ㅤㅤ— Să mergem la fiul nostru, declamă și mă prinde de mână când se îndepărtează. Sandu, știi ce trebuie să faci, spune și acesta încuviințează când inima mi se strânge.

ㅤㅤL-am urmat zăpăcită, incapabilă să-mi trag mâna din a lui și să mă opresc. Sper că știe cât de multă neliniște mi-a cauzat cele câteva vorbe adresate lui Sandu,

ㅤㅤ— Nu-l va ucide, răspunde de parcă mi-a auzit gândurile și-mi deschide portiera.

ㅤㅤM-am urcat și l-am privit descumpănită.

ㅤㅤ— Atunci ce va face?

ㅤㅤDaniel ia aer în piept și îmi privește atent fiecare trăsătură a feței.

ㅤㅤ— Îl va duce într-un loc unde Luciano nu-l poate găsi, îmi explică și mă abțin să răsuflu ușurată. Am nevoie de el, completează și dau aprobatoare din cap.

ㅤㅤL-am oprit pe Daniel să devină un criminal. Am zâmbit scurt până când Daniel s-a urcat în mașină și m-a privit nedumerit. Mi-am așezat mâna peste a lui când aceasta s-a așezat pe schimbător.

ㅤㅤ— Mulțumesc, spun și în ochii lui apare o lumină aparte.

ㅤㅤNu spune nimic, îmi prinde mâna și o ridică la nivelul gurii lui, aplicând un alt sărut pe ea. Am zâmbit, cu inima tresăltând de emoție. Îmi lasă mâna și se concentrează pe drum, dar nu mă deranjează asta deși tânjesc după atingerea lui. Nu mă poate deranja când știu că mă conduce înapoi la fiul nostru. Nici măcar nu știu cât timp a trecut, știu doar că mi-e foarte dor de el. Un dor complet diferit de ce am simțit până acum. Mă simt incompletă fără el.

Un nou capitol pentru voi!
Sper că v-a plăcut!

Allettante¹- Ispititoare
Ti strapperò la lingua, pezzo di merda!² - Îți voi smulge limba, bucată de rahat ce ești!

Partea I a volumui se apropie de sfârșit și vă spun de pe acum... nu sunteți pregătiți pentru finalul părții I.

6811 de cuvinte!

Pe data viitoare, dragii mei!