ㅤㅤMi-am îndoit brațele și picioarele la fel ca femeia din videoclip ce a făcut totul să pară atât de ușor, dar n-am rezistat mai mult de zece secunde în poziția arătată. Articolul pe care l-am citit despre beneficiile de a face mișcare în timpul sarcinii au omis un aspect extrem de important: este al naibii de dificil! Sper că-l ajută pe fiul meu, căci pe mine, în mod clar, nu mă ajută în vreun mod. Îmi ia câteva momente bune să revin la poziția normală, auzindu-mi gâfâitul cum sparge liniștea camerei în timp ce picături de transpirație îmi brăzdează fața. Scot un oftat lung, eliberator de stres și aud un sunet înfundat din spatele meu. Mă întorc curioasă spre sursă, sesizând un Sandu ce abia își reținea amuzamentul. Iritată, mi-am îngustat ochii. Dacă se adeverește bănuiala mea că râde de mine... nu voi rămâne doar eu cea torturată.

ㅤㅤ— Ce faci? întreabă pur interesat, privindu-mă intrigat și am oftat adânc, trecând o parte a prosopului micuț, aflat pe umeri, peste frunte.

ㅤㅤ— Yoga!

ㅤㅤAud pufnetul lui amuzat și-mi ridic privirea enervată în irișii lui verzi după ce mă întind să iau sticla de apă de pe măsuța din dreptul ferestrei. Îl judec mutește, nescăpându-l din ochi, luând câteva înghițituri sănătoase de apă. Corpul meu se răcorește instant.

ㅤㅤSandu continuă să se uite la mine din tocul ușii cu o privire demnă de un bunic afectuos. Am lăsat precaută sticla din mână, așteptând momentul în care mă va lovi cu bomba pentru care a venit aici. Preconiza momentul oportun s-o declanșeze și vedeam asta clar pe chipul lui, l-am privit cu o sprânceană arcuită. A înțeles că m-am prins și suspină scurt, dezlipindu-se de marginea ușii. Se poziționează în fața mea, având o mină indispusă. Brusc, mi-am simțit inima încetinind.

ㅤㅤ— Domnul Daniel a sunat.

ㅤㅤBomba îmi explodează direct în față și-mi pierd abilitatea de a vorbi. Îmi strâng buzele într-o linie dreaptă și-l privesc fără nicio expresie. Ultima oară când am vorbit cu Daniel mi-a lăsat idioata impresie că următoarea dată când noi doi vom comunica va fi la spital, când voi naște. Zilele bune care au trecut de la ultimul control și faptul că n-a mai dat niciun semn de viață de atunci, doar au întărit teoria mea. Mi-am revenit din gânduri și am încuviințat spre Sandu ce-mi oferă telefonul și părăsește camera, lăsându-mă cu obiectul cu conexiune directă spre Iad în mână.

ㅤㅤOchii îmi coboară involuntar spre ecran și când termin să-i citesc numele aflat pe el, simt un uriaș gol în stomac. Suspin cu ochii strâns închiși, pregătindu-mă pentru un uragan unic Alecsandrescu de toată frumusețea, apoi duc telefonul la ureche.

ㅤㅤ— Ce s-a întâmplat? apuc să întreb, auzindu-i doar respirația ce o blochează pe a mea.

ㅤㅤ— Să te pregătești, comandă pe un ton imperativ și rămân mută.

ㅤㅤMi-am mărit ochii, nefiind sigură dacă am auzit bine sau nu, apoi m-am încruntat, ofensată de felul în care mi se adresează. Mă așteptam la puțin respect, măcar în ultimul ceas. Făcând abstracție de insolența lui caracteristică, doar nu trăiește cu impresia că voi merge cu el după ce i-am subliniat în repetate rânduri că n-o voi face nici în ruptul capului. Strâng și desfac pumnul mâinii libere, într-o încercare derizorie să-mi păstrez calmul.

ㅤㅤ— Ce prostii spui? De ce aș face asta? cer lămuriri, ascunzând cu dificultate indignarea ce crește treptat în mine.

ㅤㅤ— Ai o oră, replică sobru, tăindu-mi orice cale de a protesta. O oră, accentuează pe un ton categoric și-mi închide apelul înainte să mă opun cu aceeași hotărâre.

ㅤㅤRămân blocată câteva momente, asimilând ce tocmai s-a întâmplat. Strâng telefonul în mână, vărsându-mi toată frustrarea pe bietul dispozitiv pe care-l salvez la un pas de distrugere când slăbesc strânsoarea în ultima clipă. Sunt sătulă peste cap de bădărănia lui care-l face să creadă că mă poate muta dintr-un loc în altul după bunul plac, căci până la urmă cine sunt eu să-l contrazic? Răsuflu furioasă și merg țintă spre sufragerie, ghidată de un sentiment nebunesc de a sparge. Arunc telefonul lângă Sandu care stătea tolănit pe canapea, făcându-l să tresare și să mă privească contrariat când observă furia mea.

ㅤㅤ— Sună-ți șeful și spune-i că eu nu merg nicăieri! mă răstesc la bărbatul încurcat din fața mea ce putea să-mi fie tată.

ㅤㅤPlec înainte să mă întrebe ce se petrece, mergând direct să fac un duș și să uit complet de neplăcerea creată de Daniel.

ㅤㅤIes din duș și îmbrac ținutele negre tipice de maternitate pe care le-am achiziționat în urmă cu câteva săptămâni. Îmi aranjez părul, lăsându-mi buclele moștenite de la mama să-mi pice pe spate, însă tot ritualul de relaxare este distrus când mă privesc mai atent în oglindă. Este atât de ciudat, dar îl simt tatuat peste tot. Îmi privesc ochii în reflexie, dar îi văd pe ai lui. E ca și cum mă înlocuiește, furându-mi locul de drept cu nesimțire. Este oare o prostie să spun că îmi răpește identitatea? Sună prostesc, dar de când l-am cunoscut m-am desfigurat într-o altă versiune a mea. Arată identic cu mine, dar nu sunt eu și e ușor de remarcat asta pentru că se aseamănă cu el.

ㅤㅤTresar puternic când bătăi răsunătoare și repetate se aud în ușa de la intrare, atât de tari încât traversează întregul apartament, până în camera în care mă aflu, auzindu-se clar. Îmi privesc pierdută reflexia în oglindă și înghit în sec cu pulsul mult mai crescut peste valorile normale. A venit. N-am nevoie de o confirmare că este el, doar Daniel ar fi capabil să-mi dărâme ușa din balamale dacă lucrurile nu merg conform planului său. Iau aer în piept și mă apropii cu ezitare de ușa camerei mele când aud voci de dincolo de ea. Nu doar că a venit, este furios.

ㅤㅤIes în întâmpinarea ambilor bărbați ce par să discute ceva ce-l face pe Sandu să devină mai agitat. Se opresc când mă observă și-mi sprijin umărul de arcada despărțitoare a celor două holuri. Sandu se uită fix la mine, apoi se întoarce spre Daniel și face un semn din cap. Semn ce-mi formează un gol în stomac când ochii negri ai lui Daniel se pironesc asupra mea și-și încleștează maxilarul. Golul se mută în piept, dar n-am schițat nimic, deși sunt mai mult decât sigură că dacă nu m-aș sprijini de arcada asta, aș pica din picioare.

ㅤㅤ— Doamna Laura m-a rugat — se uită la mine cu ochii puțin îngustați când vorbi — să vă anunț că nu se va deplasa nicăieri.

ㅤㅤL-am privit șocată și el mă privi mustrător. Era răzbunarea pentru felul în care m-am comportat mai devreme... și credeam că angajații lui nu se aseamănă deloc cu el! Tocmai m-a oferit pe o tavă de argint unui Daniel ce abia așteaptă un motiv să dea foc apartamentului ce mă ține departe de el. Încuviințează și-i face semn să plece. L-am privit urât când a ieșit din apartament cu o față ce se voia nevinovată.

ㅤㅤUșa se închide și ochii mei se îndreaptă spre Daniel ce deja mă fixa cu ochii lui până în punctul în care a devenit incomod. Renunț să mai stau lipită de arcadă, privindu-l descurajată când se încăpățână să păstreze tăcerea. Chipul lui este gol, în timp ce în pupilele lui este un incendiu, asta mă sperie mai mult decât izbucnirile lui violente. Se uită la mine de jos în sus, analizându-mă minuțios și o parte din rigiditatea lui se disipă când ochii noștri s-au conectat iarăși. N-am de gând să-l urmez. O știe și el. O poate citi în fiecare por din corpul meu. Nu poate să mă scoată de aici decât cu forța, iar un bărbat de statura lui nu s-ar preta la asemenea metode. Sper că n-o va face.

ㅤㅤTăcerea devine apăsătoare în scurt timp, felul în care mă privește de parcă ar arunca săgeți ce mi se înfig în fiecare parte a trupului, nu ajută situația în niciun fel. Mi-am reținut oftatul și mi-am presat buzele.

ㅤㅤ— Sandu a zis totul pentru mine, confirm limpede și o iau spre sufragerie.

ㅤㅤNu mă gândesc de două ori că voi trece exact pe lângă el în drumul meu decât mult prea târziu. Brațul deja mi-a fost capturat de mâna lui și mă silește să rămân nemișcată. Mi-am întors capul în direcția lui, recunoscându-i veșnica iritare pe față.

ㅤㅤ— De ce nu mi-o spui chiar tu? tonul ușor șoptit și sever mi-a făcut picioarele să se simtă inexistente.

ㅤㅤ— Poți să-mi dai drumul? cer obosită de intensitatea lui. Ezită câteva clipe, dar îmi eliberează brațul din strânsoarea sa. Am spus-o... în mai multe moduri decât ar fi trebuit, Daniel!

ㅤㅤ— Nu înțelegi, spune și-și ferește privirea o secundă, aproape m-am încruntat. Nu vreau să te întorci, vreau să mergi cu mine. Nu vei merge cu mine? întrebarea lui stârni un sentiment ambiguu ce mă lasă fără vlagă.

ㅤㅤ— Unde? glăsui când omite informațiile cruciale.

ㅤㅤTăcere. Am simțit furnicături pe piele când privirea lui deveni mai pătrunzătoare și mi-am pierdut sensul când s-a apropiat de mine. Se oprește la o distanță mică de fața mea, înrădăcinându-și întunericul din privire în sufletul meu, deja am uitat ritmul în care respiram.

ㅤㅤ— Contează? mă uit pierdută în irișii lui obscuri, ducând o bătălie lăuntrică să nu cedez, nici măcar n-are idee! Vino cu mine, Laura, aproape șopti și am înghițit în sec. Nu vei regreta, inima-mi sări o măsură când a venit și mai aproape. Nu de data asta, completează cu un rânjet discret pe buzele lui.

ㅤㅤNici n-am realizat când am închis ochii, dar am făcut-o. Un mecanism de apărare care să-l împiedice să pună stăpânire pe mine cu șarmul lui. Am înrăutățit situația. Am deschis ochii surprinsă când am simțit că-mi mută câteva șuvițe de păr după ureche, l-am urmărit amețită cum îmi cuprinde obrazul și-i oferă atingeri delicate cu degetul mare. Mi-am pierdut și cea mai mică fărâmă de rațiune rămasă.

ㅤㅤ— Renunță la încăpățânarea ta, Laura, stomacul mi se strânge îndată ce-l aud vorbind. Degeaba încerci să mă ții la distanță, tu deja îmi aparții până la ultimul fir de păr, am înghițit în sec, hipnotizată de flăcările ce-i dansau prin pupile. Ești a mea, șopti și respirația lui mi se împrăștie pe față, înfiorând fiecare centimetru de piele pe care l-a atins. Am răsuflat ușor.

ㅤㅤBuzele noastre erau pregătite să se regăsească când ușa apartamentului s-a deschis. L-am auzit pe Daniel mârâind ușor când s-a îndepărtat și-l aținti cu privirea pe Sandu ce era vizibil alarmat. Dacă acum câteva minute eram supărată pe el, acum îi mulțumesc cu toată ființa mea. M-a salvat din capcana călăului meu. Se apropie de Daniel ce se află la o distanță considerabilă acum și se apleacă spre urechea lui, șoptindu-i ceva ce-l supără. Am pufnit frustrată când Sandu părăsi locuința fără să-mi spună și mie despre ce e vorba. L-am privit întrebătoare pe Daniel. 

ㅤㅤCum mă așteptam, nu spune nimic și este gata să plece când îi urmez exemplu și-l opresc, ținându-i brațul.

ㅤㅤ— Spune-mi, rostesc pe un ton rugător și suspină.

ㅤㅤSe trage din strânsoarea mea și se uită direct în ochii mei.

ㅤㅤ— Nu-ți bate capul cu asta.

ㅤㅤ— Spune-mi! ridic tonul, oprindu-l din nou. Nu mai pot trăi cu secretele tale, Daniel. Dacă nu vrei să fii sincer cu mama copilului tău, atunci fii sincer cu soția ta!

ㅤㅤRămâne fără reacție și pentru prima oară pot vedea clar surprinderea pe chipul lui. Încuviință slab și-și drege glasul, având o privire blândă pe care n-am mai văzut-o de mult.

ㅤㅤ— Îți promit că-ți voi spune, zice spre șocul meu total. E pentru prima oară când promite ceva. Întâi mergi cu mine și după-ți voi spune, răsuflu epuizată și îmi iau mâna de pe brațul lui.  Daniel urmări îndeaproape fiecare gest al meu.

ㅤㅤ— Nu mă voi lăsa păcălită de tine din nou, reproșul mi se strecoară printre cuvinte și el își pleacă capul.

ㅤㅤÎncerc să mă îndepărtez, dar îmi prinde încheietura. Îmi ridic privirea plină de stupoare spre el ce avea o expresie total străină mie. Brusc, totul corpul îmi amorți, menținându-mă pe loc. Mi-am coborât privirea spre mâna lui când am simțit-o deplasându-se pentru a o cuprinde pe a mea, șocul și confuzia mă amuțiră instant în timp ce bătăile inimii mele ating noi valori. O ridică la nivelul trunchiului său, cuprinzând-o și cu cealaltă, încătușând-o între mâinile lui mari apoi o lipi de el fără să-și schimbe privirea din ochii mei derutați.

ㅤㅤ— Am nevoie de asta, spune și înghit în gol. Te rog, Laura.

ㅤㅤMi-am pierdut șirul respirațiilor, rămânând paralizată înaintea lui. L-am privit uimită, citind în ochii lui nevoia pe care tocmai a mărturisit-o. Corpul meu își reveni din șoc și m-am mișcat, doar pentru a merge mai aproape de el. Mi-am adâncit ochii în ai lui, simțindu-mi inima cum bate până în urechi și mi-am așezat palma liberă peste mâinile lui strânse, cuprinzându-le la fel de ferm. Daniel zâmbi domol.

ㅤㅤ— Voi merge cu tine, cedez pe un ton slab, ferindu-mi ochii de ai lui. Pentru ultima oară, închei categorică, ațintindu-mi privirea spre el.

ㅤㅤMă aprobă reținut și privi cum mâinile mele se despart de ale lui. Decizia mea nu-i surâde, sunt conștientă de asta, dar nici mie nu mi-au surâs niciuna din deciziile lui. Le-am acceptat chiar dacă însemna să mă zdrobească și pe mine, l-am lăsat s-o facă cu iluzia că va aprecia ce simt pentru el, că-l va face să se deschidă. Abia acum, însărcinată și proaspăt căsătorită cu el, mi-am dat seama cât am greșit. Nu avea să mă iubească niciodată, oricât de multe aș fi îndurat, și are toate motivele să n-o facă. Nici măcar eu nu m-am iubit suficient ca să-l opresc să-mi facă asta, el de ce ar face-o?

ㅤㅤÎnaintez spre ușa deschisă de el și simt cum pic în același întuneric imediat ce fac primul pas în afara casei. Cu toate astea, nu m-am oprit. Am mers, prefăcându-mă neafectată, până la mașina lui, urcându-mă fără să ezit pe locul din dreapta. Daniel mi se alătură la scurt timp, pornind spre o altă destinație total necunoscută mie. Am privit interiorul mașinii, amintindu-mi ultima noastră călătorie și un sentiment de neliniște mă acapară. Închid pleoapele, încercând să alung din mintea mea acele clipe infernale înainte să încep să plâng.

ㅤㅤ— Îmi pare rău, aud din stânga mea și deschid ochii surprinsă.

ㅤㅤMi-am presat buzele și am clătinat domol din cap, refuzându-i scuzele. Este mult prea târziu pentru ele. Nu mai am puterea necesară să-l iert încă o dată. Nicio scuză, indiferent de cât de sinceră este, nu va putea să-mi șteargă acel chip demonic din minte și nici groaza pe care am simțit-o.

ㅤㅤ— Niște simple cuvinte nu vor repara ceva, am răspuns serioasă și Daniel a tăcut complet.

ㅤㅤGestul de a strânge volanul mai tare n-a trecut neobservat. M-am așezat mai bine în scaun, având în minte doar să ignor orice vine din partea lui. Până la urmă, totul poate fi o altă scamatorie uriașă din partea lui.

ㅤㅤMă încrunt când recunosc drumul și mă întorc indignată spre el.

ㅤㅤ— Ți-am zis că nu mă întorc aici! mă răstesc enervată când parchează mașina pe aleea pe care o cunosc prea bine.

ㅤㅤCoboară netulburat fără ca măcar să încerce să-mi răspundă în vreun fel, l-am urmărit cu băgare de seamă cum face înconjurul mașinii și se poziționează în dreptul portierei mele. O deschide în clipa următoare și așteaptă cu o răbdare atipică să cobor. Privește în față, departe de ochii mei, cu o alură ce pare pregătită în orice moment s-o întoarcă pe cea mai întunecată versiune a lui în caz că voi refuza să ies din mașină. Inima-mi deveni grea dintr-o dată, rememorând fiecare cuvânt rostit de Luciano despre fiul său. Să-mi iau copilul și să plec departe... asta am și făcut. De ce nu sunt mai fericită? Daniel are dreptate, ca de fiecare dată. Degeaba îl țin la distanță, el este în permanență impregnat în mintea mea.

ㅤㅤObservă absența reacției mele de prea multă vreme și ochii lui negri înțepenesc asupra mea. De data asta, eu-mi feresc privirea. Nu vreau să citească în ochii mei ce gânduri îmi trec prin minte.

ㅤㅤIau aer în piept și părăsesc siguranța oferită de interiorul mașinii, aventurându-mă pe același drum pe care mi-am jurat că nu o voi mai face. Fac un pas înaintea lui Daniel și mă opresc instant, cuprinzând cu ochii întreaga casă. Amintirile mi se derulează precum un film în cap și un zâmbet amar îmi ocupă chipul când îl simt pe Daniel în spatele meu. Îmi înclin capul în direcția lui, dar nu destul ca privirile noastre să se întâlnească iarăși. N-ar fi adus nimic bun oricum.

ㅤㅤ— Nu mă învăț minte niciodată, murmur ușor amuzată și-i aud surâsul înainte să-și așeze mâinile pe umerii mei.

ㅤㅤ— Este binecuvântarea mea și blestemul tău, rosti lângă urechea mea și mi-am închis pleoapele, lipindu-mi capul de pieptul lui.

ㅤㅤExpir zgomotos, eliberându-mi plămânii de tot aerul tensionat acumulat pe parcursul lunilor acestea și-mi deschid ochii, pironindu-i asupra ușii de la intrare. Nu știu dacă ar trebui să râd zgomotos sau să plâng isteric pentru fiecare iluzie pe care am conturat-o între pereții aceștia, pentru naivitatea mea ce l-a crezut cu tărie fără să codească o secundă. Respirația lui egală și ușoară se pierde printre firele mele de păr, trezind în mine o stare febrilă. Am suspinat când am realizat că corpul meu mă trădează cu fiecare minut trecut în postura asta, relaxându-se lângă al lui.

ㅤㅤ— Aș fi vrut să mă omori, m-am trezit vorbind de nicăieri și am simțit cum corpul lui a devenit inflexibil. Mi-am rotit capul până când obrazul meu i-a zgâriat vârful nasului, apoi mi-am fixat irișii în ai săi. Daniel nu mai avea nicio expresie pe chip. Mai bine muream decât să trăiesc tot ce am trăit, am mărturisit cu voce slabă și m-am tras delicat din strânsoarea lui. El n-a opus rezistență.

ㅤㅤA rămas nemișcat, având pe față întipărită o severitate ce deja mi-a devenit familiară. Am înaintat până am pătruns în casă, auzindu-i la scurt timp pașii și după ușa închisă. Sunet ce mi-a făcut stomacul să se strângă cu putere. Mi-am așezat mâna pe fiul meu, în căutarea unui confort salvator, și am privit cu prudență în jurul meu. Totul este la fel cum îmi amintesc, nu a fost mișcat nimic de la locul lor. Mai puțin eu. Eu sunt singura care lipsește din ecuația asta și pot vedea, chiar dacă nu spune, că asta-l macină. Sunt în afara sferei lui de control și asta-l înnebunește.

ㅤㅤFace câțiva pași laterali și-mi face semn să-l urmez. Am făcut-o fără tragere de inimă, deja simt cum casa asta mă sufocă și am nevoie să ies cât mai repede de aici. Să termin odată și cu asta. Urmându-l pe holul pe care obișnuiam să țipăm unul la altul făcu atmosfera mai sumbră și a adus o temperatura mult mai scăzută. Totuși, eu mă gândesc doar la tăcerea atât de apăsătoare adoptată de Daniel după momentul de afară. Cunosc mai bine decât oricine că acea tăcere nu este un semn bun. Se oprește lângă o ușă pe care n-am mai intrat până acum, fiind aproape de biroul lui, iar eu mă încrunt derutată. Scoate o cheie din buzunarul interior al sacoului și descuie ușa, lăsând-o să se deschidă larg în fața mea și să-și arate conținutul. 

ㅤㅤCasc ochii de uimire și pășesc înăuntru teleghidată, nevenindu-mi să cred ce văd în jurul meu în nuanțe de alb, argintiu și albastru. O cameră de copii. Camera fiului nostru. Mă întorc extaziată spre el doar pentru a-i remarca zâmbetul larg ce nu apare atât de des pe fața lui.

ㅤㅤ— Voiam s-o pregătim împreună, începe să vorbească când mă apuc să ridic mai multe jucării, analizându-le pe fiecare în parte. Când am înțeles că nu te vei întoarce, am pregătit-o eu. Doar eu, m-am întors spre el când a subliniat cuvintele și mi-am ridicat domol sprâncenele.

ㅤㅤ— Ai făcut toată asta de unul singur? zic intrigată, arătând în jurul meu și el încuviințează mândru și se apropie. Dar de ce? întreb, știind prea bine că nu-i stă în caracter astfel de lucruri.

ㅤㅤ— Consideră că este un cadou, mi-am arcuit sprânceana. Atât pentru el — își așază mâna pe abdomenul meu umflat —, cât și pentru tine, rosti fără să-și dezlipească ochii din ai mei. Chiar îmi pare rău, spune pe o voce rugătoare și înghit în sec, făcând un pas în spate. Sunt destul de bărbat să recunosc că am greșit față de tine, nu meritai să suferi și eu doar asta ți-am provocat. Dar putem să ne revenim din asta, eu cred asta, Laura, ascult în timp ce-mi feresc privirea ca să nu-mi vadă lacrimile din ochi. Trebuie doar să vrei, îmi apucă mâinile ca să mă facă atentă și lacrimile ies la iveală de îndată ce acei ochi înșelători mă prind în capcana lor.

ㅤㅤAm analizat fiecare por din mâinile lui ce le țineau pe ale mele, auzindu-mi inima cum bate într-un ritm necontrolat. Cuvintele lui ajungeau în mintea mea, dar nu căpătau sens oricât m-aș chinui. După atât de multe dureri, păcate și umilințe îmi spune că-i pare rău, de parcă le poate șterge cu un simplu burete în două secunde. Un an întreg în care mi-am simțit inima sfâșiată în atât de multe moduri încât nu le pot descrie în totalitate. Toate suportate ca într-un final să vină la mine, exact ca acum, și să-mi spună aceste cuvinte. Acum că se întâmplă asta... îmi dau seama că nu este de ajuns. Îmi retrag mâinile din ale lui și mă îndepărtez, ațintindu-mi privirea în negura ochilor săi. Nu pot uita, întotdeauna vor fi în spatele minții mele aceste amintiri neplăcute, în frunte cu satisfacția pe care o avea în ochi de fiecare dată când mă rănea, știind că-l rănește totodată și pe tatăl meu. Tată pe care l-am pierdut din cauza lui, obligată fiind de conștiința mea să-l eliberez din jocul murdar al lui Daniel.

ㅤㅤ— Mi-ai spus cândva că nu se va întâmpla niciodată, replic cu o seriozitate ce-l împietri pe Daniel. Eu-ți spun că e prea târziu să se mai întâmple, completez și privesc cum ochii lui se golesc de viață chiar la câțiva metri de mine. Ce ai crezut? spun cu reproș, apropiindu-mă de el când o furie neobișnuită își regăsi drumul în sufletul meu. Că vei face o cameră frumoasă, îmi vei arunca câteva cuvinte pompoase, „de suflet" și mă voi întoarce cu coada între picioare înapoi?

ㅤㅤ— Laura...

ㅤㅤ— Taci! strig, întrerupându-l și rămâne nemișcat. M-am săturat să te aud, nu te mai las să-ți bați joc de inima mea creându-i speranțe false! Știm amândoi că nu te vei schimba niciodată, e în sângele tău să fii așa... ești condamnat să distrugi tot ce te poate salva din întunericul în care trăiești! mi-am șters nervoasă lacrimile și am inspirat adânc, apoi l-am sfredelit cu privirea fără să pot descifra înfățișarea necunoscută pe care o are chipul lui acum, doar să simt cum mă rănește. Știu singură drumul, am spus pe o voce fără vlagă, ieșind imediat din cameră ca un criminal în serie ce-și părăsește proaspăta victimă.

ㅤㅤAm pășit robotizată spre intrarea casei, simțind cum o greutate uriașă se așază în capul pieptului cu cât m-am îndepărtat mai mult de camera decorată de Daniel, dar nu mă puteam opri pentru că dacă mă opream... n-aș mai fi putut să ies din casă și să evadez. Întind mâna spre mânerul ușii cu ochii înlăcrimați, dar mâna îmi rămâne în aer, incapabilă să-și ducă misiunea până la capăt. Închid ochii, eliberând câteva lacrimi, și oftez cu putere. Încerc să găsesc în mine puterea necesară să pot ieși pe ușa asta fără niciun regret, dar eșuez lamentabil. Tresar când aud un zgomot puternic, venind tocmai din cealaltă parte casei, exact din camera din care am plecat cu câteva minute în urmă. Se alătură alte zgomote din ce în ce mai puternice și simt cum un cuțit îmi trece prin inimă cu fiecare sunet. Picioarele-mi capătă autonomie și pornesc, cu o viteză pe care nu credeam că o mai pot atinge în condiția mea, spre camera în care l-am lăsat singur.

ㅤㅤExclam consternată când văd camera ce adineauri era intactă și imaculată, fiind acum vraiște. Arată de parcă a trecut un uragan pe aici și a răvășit tot în urma lui. Uraganul Alecsandrescu, îmi zic în cap. Mi-am revenit din șoc și l-am căutat cu privirea, remarcându-l așezat pe podea cu spatele rezemat de ce a mai rămas din patul bebelușului. Privind în gol și cu o respirație mult prea rapidă pentru binele lui, Daniel părea rupt total de realitatea actuală. Am clădit curajul necesar și am intrat în cameră, despărțindu-mă de tocul ușii. Nici măcar nu-mi sesiză prezența.

ㅤㅤM-am așezat, printre cioburi și lucruri rupte, în genunchi lângă el, privindu-l alarmată în timp ce încercam din răsputeri să-mi stăpânesc lacrimile să nu iasă afară. Eu i-am făcut asta. Eu.

ㅤㅤ— Obișnuiam să privesc marea în fiecare zi din grădina casei mele, începe să povestească pe un ton bizar de calm, fără să-și mute privirea din punctul pe care l-a fixat în față. Fugeam cât mai aproape de sunetul ei, fugeam și fugeam... până nu mai puteam să respir și pământul se învârtea sub picioarele mele. Mă aruncam pe iarbă și eram atât de extenuat că auzeam doar valurile din apropiere. Făceam asta în fiecare zi ca să pot astupa strigătele și loviturile pe care le primeau mama și sora mea, inima mi se opri și m-am uitat tulburată la el. Valurile le luau cu ele și era liniște... în final liniște. Când ne-am mutat, n-am mai putut să le opresc, îmi invadau mintea chiar și când încetau. Apoi am crescut și eram pedepsit că nu contribui, eram obligat să privesc și să aud totul fără să pot să ajut, mi-am așezat mâna pe obrazul lui, total copleșită de revelațiile făcute. N-am putut să le ajut... nu le-am salvat, mi-a fost prea teamă ca s-o fac, privesc cum ochii lui devin sticloși și-mi vin și mie lacrimile, simțind durerea lui cel puțin la fel de puternic. Le-am pierdut, spune pe un ton șoptit și m-am încruntat ușor. Mi-am jurat că nu voi lăsa să se întâmple din nou, nu voi lăsa pe nimeni să mă facă să trec prin asta iar... că mă voi răzbuna pe Alexandru Dinu pentru tot ce mi-a furat, așa că-i voi fura și lui ce are mai de preț, mi-am simțit inima picându-mi în genunchi și mi-am îndepărtat mâna de pe obrazul lui.

ㅤㅤRămân stupefiată, incapabilă să mă mai mișc. O lacrimă amară mi se prelinge pe obraz când înțeleg că după atât de multe întâmplări, răzbunarea încă este imprimată pe buzele lui, iar eu am rămas doar un scop. Un scop pe care l-a îndeplinit fără să încerc să-l împiedic. Până la urmă, doar despre asta este vorba. Și eu mi-am privit familia cum este distrusă fără să intervin, nici eu nu mi-am putut salva familia. A vrut să se răzbune pe tatăl meu, dar m-a obligat să trec prin aceeași suferință prin care a trecut el când era un copil.

ㅤㅤ— Am vrut să te omor, confesă atât de încet, dar l-am auzit și mi s-a oprit respirația. Am vrut să simtă pierderea celei mai importante persoane, exact cum și eu am simțit-o când mama mi-a fost omorâtă din vina lui. Am vrut să sufere, să-și simtă inima cum se sufocă, continuă cu atât de multă ură și am înghițit în sec, plângând fără să scot un sunet. După te-am cunoscut, își ridică privirea în ochii mei și am paralizat. N-am putut s-o fac. Am constatat cu stupoare că nu doar că nu pot s-o fac, dar nici n-am mai vrut s-o fac pentru că nu voiam să te pierd. Ura pentru Alexandru n-a fost de ajuns și pentru tine. Pe tine nu te-am putut urî oricât m-am străduit, ba chiar a devenit imposibil să stau departe de tine. Parcă în ciuda mea, ai devenit această lumină în beznă și am ajuns dependent de ea... nu mai știu să merg prin întuneric fără ea, nu mă pot întoarce la viața mea de dinainte. Nu mai știu să trăiesc fără tine, Laura, am început să zâmbesc amar printre lacrimi și am oftat ușor. Eu nu știu să trăiesc așa. Nu știu, repetă bulversat și am răsuflat puternic, trăgându-l într-o îmbrățișare strânsă.

ㅤㅤI-am ținut capul lipit de pieptul meu, auzindu-i respirația cum se liniștește și am privit la dezastrul din jurul nostru, menținându-mi bărbia pe creștetul capului său. Oare chiar atât de oarbă am fost că tortura pe care a simțit-o înăuntrul lui a trecut neobservată? I-am mângâiat obrajii și am suspinat adânc, realizând că am fost la fel de înverșunată ca el în tot acest timp.

ㅤㅤ— S-a terminat, spun pe o voce slabă fără să primesc vreo reacție din partea lui. Lucrurile se vor schimba acum, continui și mă dă la o parte, refuzând ce spun, pentru a-și relua poziția în care l-am găsit când am intrat în cameră.

ㅤㅤMinute întregi se scurg, auzindu-se în cameră doar suspinele mele înfundate. Tăcerea lui Daniel îmi face inima să se frângă, deoarece știu câtă apăsare se ascunde în spatele ei, iar el nu mă lasă să-l ajut. Îl privesc cum se zbate fără să pot face nimic... Laura de acum un an ar fi fost în al nouălea cer la imaginea asta, dar eu... eu nu mă simt fericită văzându-l mizerabil. Mă doare să-l văd așa, prefer să fie un monstru fără scrupule decât așa. E atât de prostesc, pot îndura cea mai crudă versiune a lui, dar nu pot îndura să-l văd distrus.

ㅤㅤ— Ce-o să faci? La ce te gândești? sparg tăcerea după ce mă mai liniștesc și observ cât de adânc băgat este în gândurile lui. Să te văd așa... e ciudat, mărturisesc fără să-l scap din ochi, neștiind cum urmează să reacționeze.

ㅤㅤ— Sunt foarte singur, spune amar, cu resemnare, și mă lasă fără cuvinte. Nimic nu mai e cum trebuie. S-a terminat pentru toți. Suntem într-un loc cu totul nou. Suntem într-un loc în care nimeni nu știe ce este, continuă învins cu ochii plini de lacrimi și încep să zâmbesc.

ㅤㅤ— Deci accepți, rezum cu o oarecare încântare. Totul va fi foarte frumos. Totul va fi mult mai frumos decât credem, ai încredere în mine, își șterge rapid lacrima ce a căzut cu speranța că n-a văzut-o nimeni și zâmbește domol, ușor forțat. Nu te închide în tine, spun afectată, ștergându-i o altă lacrimă scăpată.

ㅤㅤ—Te-am pierdut și pe tine, replică și zâmbetul meu a dispărut. Acum ai ocazia să pleci și să mă abandonezi ca să te răzbuni pe mine, exact cum ți-ai dorit de la început, încheie și pufnesc deranjată.

ㅤㅤ— Eu nu vreau să mă răzbun pe tine, spun categorică cu ochii ațintiți în ai lui. Eu sunt aici, adaug cu un zâmbet slab pe buze, având atenția lui totală. N-o să permit să suferi și mai mult, iar fiul nostru să stea fără tată. Șterge din mintea ta gândul ăsta. Tu niciodată nu ești singur. Sunt eu, susțin cu tărie, simțind alte lacrimi cum își fac loc la suprafață.

ㅤㅤ— Ești alături de mine, în ciuda a tot ce s-a întâmplat, în ciuda tatălui tău, realizează surprins și zâmbesc mai larg, apucându-i mâna și plasând-o pe copilul nostru.

ㅤㅤ— Noi o să avem un fiu. Inima lui bate în mine, spun și surâde amar. Acum trebuie să plec, replic și mă ridic în timp ce el refuză să-mi dea drumul la mână. Nu ceda în fața întunericului, îl rog și el își înalță ochii în ai mei.

ㅤㅤ— Să cedez în fața ta? întreabă și suspin, mutându-mi privirea.

ㅤㅤ— Fii alt om, rostesc când revin la chipul lui.

ㅤㅤ— După acest întuneric, nu mai urmează zile însorite, îmi plec capul când aud convingerea cu care spune asta.

ㅤㅤ— Fiul nostru va fi soarele nostru. Soarele nostru va răsări în curând, declar încrezătoare și zâmbește pentru scurt timp.

ㅤㅤSe ridică în genunchi, așezându-și fruntea pe abdomenul meu după ce-și pune mâinile pe o parte și pe alta a acestuia. Inspiră adânc și rămâne câteva momente așa, fără să se miște. Pe buze mi-a apărut o jumătate de zâmbet.

ㅤㅤ— O să înghit tot întunericul ca tu să strălucești, tu nu vei fi condamnat ca mine. Voi renunța la răzbunare doar pentru tine. N-o să te pierd, surâd ușor când simt mișcarea fiului nostru ca răspuns pentru tatăl lui, iar Daniel aplică o sărutare apăsată burții mele.

ㅤㅤÎși plimbă mâinile de-a lungul brațelor mele când se ridică și-mi cuprinde chipul în palme de nicăieri, lăsându-mă fără vlagă când mă forțează să-l privesc direct în ochi.

ㅤㅤ— Nu te voi pierde... nu te pot pierde, mi-am pierdut suflul când mi-a spus mie cuvintele acestea pentru prima dată, cu ochii în ai mei, fără să fie la mijloc un plan ascuns, apoi am zâmbit cu adevărat fericită după luni de zile.

ㅤㅤI-am îndepărtat mâinile cu discreție și i-am oferit un sărut pe obraz, înmărmurindu-l.

ㅤㅤ— Apreciez tot ce ai făcut pentru mine bun, Daniel. De-a lungul timpului, nu doar acum. Am adorat ce ai făcut cu camera asta până să ajungă la asta și iubesc cât de mult te străduiești, dar... nu mă voi întoarce în casa asta niciodată. Si mai ales, nu mă voi întoarce până nu voi scăpa de sentimentul ăsta din adâncul sufletului meu ce mă face să mă îndoiesc de tine și să cred că e doar o altă cruzime de-a ta.

ㅤㅤDaniel încuviință resemnat și-și plecă capul. I-am luat obrazul în podul palmei și i-am ridicat capul din pământ.

ㅤㅤ— Ai grijă de tine, Daniel, spun și aprobă tăcut.

ㅤㅤClatin ușor din cap în înțelegere și mi-am luat mâna, lăsându-l pe Daniel mai bine, dar tot în gândurile lui când am plecat. Sandu mă aștepta deja afară, pregătit să mă ducă înapoi la apartamentul meu. Am preferat să nu vorbesc pe tot parcursul drumului, având în minte doar ce s-a întâmplat. Când am ajuns la apartament, m-am închis în camera mea și am rămas acolo, total năucită de ziua de astăzi.

Cam atât a fost și acest capitol!
Sper că v-a plăcut!

6071 de cuvinte!

Pe data viitoare și sper că ați avut niște sărbători frumoase, dragii mei!