ㅤAm privit aleea din fața casei aproape obsesiv, fiindu-mi prea teamă să părăsesc dormitorul și să dau ochii cu Denis. Capul mi-era greu și ochii mă usturau, dar nimic nu se compara cu greutatea pe care o căram în piept.

ㅤCum puteam să-i spun viitorului meu soț că bărbatul pe care-l iubesc nebunește s-a întors să-și recapete viața?

ㅤRoteam cuvintele în mintea mea, încercam să găsesc varianta cea mai bună, dar nu exista una. Nu puteam să-i spun că tot ce clădisem împreună, tot ce am trăit erau amenințate cu distrugerea de către Daniel, nu găseam niciun cuvânt potrivit cu care să-i pot explica încăpățânarea lui Daniel. Eram pusă într-o situație imposibilă și în clipele astea, când tot cerul mi se părea spart în capul meu, mă gândeam doar la fiul meu.

ㅤChipul lui mic și zâmbitor îmi apărea în minte și simțeam că-mi devine ușor să respir. Măcar pentru puțin timp. Făcusem totul pentru el, îl acceptasem pe Denis în viața mea pentru că am crezut că va fi un tată bun și chiar așa era, însă acum tatăl lui real se întorsese și poate că era crud cu toată lumea, dar avea să fie cel mai bun tată pentru Sebastian. Știam asta. Simțeam asta.

ㅤNu puteam să-l țin departe de copilul lui.

ㅤDar mi-era prea frică să-i recunosc că l-am înlocuit cu Denis în ochii fiului său. Mi-era teamă să mă uit în ochii lui și să-i spun că lăsasem un alt bărbat să-l crească alături de mine, căci știam mai bine decât oricine furia ce zace în el. Trăisem întunericul lui, devenisem parte din el... am murit în el.

ㅤMi-am adunat puterile rămase și am ieșit din dormitor, apoi am coborât fiecare treaptă cu un ghimpe în inimă. Am simțit mirosul mâncării pregătite și cafelei și un zâmbet trist mi-a apărut pe față când l-am văzut cum pregătește totul atât de concentrat că nici nu mi-a sesizat prezența în prag. 

ㅤÎn piept mi se zbăteau sentimentele de vinovăție și teamă. Erau ca niște fluturi prizonieri ce zburau agitați în căutarea unei căi de scăpare. Mă băgasem singură într-o poveste cumplită.

ㅤ— Laura! a zis când s-a rotit și s-a speriat. Nici nu te-am văzut! Bună dimineața, frumoaso! a continuat în timp ce orna farfuriile și stomacul mi s-a strâns atât de rău că eram sigură că o să vomit.

ㅤ— Nu trebuia să faci toate astea, am zis când am văzut masa plină de tot felul de gustări și Denis a început să râdă.

ㅤ— Dacă nu le fac pentru viitoarea mea soție, atunci pentru cine? m-a întrebat retoric și am zâmbit slab, așezându-mă pe un scaun la îndemnul lui.

ㅤInima începea să-mi sângereze mai puternic cu fiecare minut trecut. Pentru că știam ce i-am spus lui Daniel, știam ce s-ar putea întâmpla dacă ar fi aflat că l-am dus de nas și știam sentimentele pe care încă le aveam pentru el și mă simțeam prea jenată să i le mărturisesc și lui Denis. L-ar durea atât de tare!

ㅤS-a așezat la masă când a terminat de aranjat totul și mi-a zâmbit cald, punându-și suc de portocale într-un pahar. Nu găseam puterea nici măcar să ridic furculița din dreptul meu.

ㅤMă luptam cu impulsul de a plânge.

ㅤ— Te-a bulversat destul de mult apariția fostului tău soț, a deschis subiectul și l-am privit de parcă a turnat ceva opărit pe mine. Laura, e în regulă! E normal să simți asta, mai ales la cum s-au întâmplat lucrurile, dar eu sunt aici! Sunt aici să te ajut să te descurci cu toată nebunia asta.

ㅤAm închis ochii o secundă și am surâs tristă. Intențiile lui erau pure, însă nu avea cum să mă ajute. Daniel îmi explicase foarte clar ce se așteaptă de la mine, nu exista să mă descurc cu asta. Nu aveam cum să evadez din asta. Daniel nu va renunța până nu obține ce-și dorește, iar eu mă îndoiesc serios că mai am puterea să mă opun lui cu aceeași intensitate cu care o făceam acum șapte ani. Eram legată de mâini și de picioare.

ㅤ— E totul... ieșit din comun, am zis vlăguită, ferindu-mi pe cât posibil ochii de ai lui.

ㅤI-am simțit ochii cum mă măsurau, dar nu m-am încumetat să-l privesc în ei. Gândul că ar putea citi ce încercam să ascund, gândul că și-ar da seama că inima mea l-a trădat în doar câteva momente mă opreau și îmi înfigeau un alt pumnal în piept. Nu m-am simțit niciodată mai murdară, mai josnică. Lângă mine îl aveam pe bărbatul care făcea orice să mă facă fericită, bărbatul care mă iubea cu tot sufletul său și o spunea în gura mare și bărbatul care-mi iubea copilul de parcă era al său... și totuși mintea mea zbura la bărbatul care-mi încălcase toate limitele, bărbatul care mă provoca și mă rănea în moduri de neînchipuit. Bărbatul care ne-a abandonat pe mine și fiul meu pentru Dumnezeu știe ce motiv.

ㅤCe era greșit cu mine? Pierdusem atât de multe din vina lui. Îmi pierdusem tatăl, mândria și tot ce am însemnat înainte de el, iar acum voia să-mi răpească și unica șansă la fericirea adevărată pe care o mai aveam. Poate că eram egoistă, poate că eram nedreaptă, dar nu voiam să-l pierd și pe Denis. Nu din cauza lui.

ㅤPrefeream să trăiesc cu un gol în inimă decât să mai trec prin infernul lui Daniel, decât să-i risc fericirea și inocența fiului meu. Aici nu mai era vorba doar despre mine, era vorba despre un mic pui de om care depindea de mine și eram datoare față de el să-i asigur o viață liniștită.

ㅤCeva ce nu puteam avea împreună cu tatăl său real. Daniel era haosul. Nu aveam de gând să-l las să-mi distrugă viața, nu din nou. Astfel, am ignorat strigătele inimii mele și am amuțit-o, îndreptându-mi privirea spre Denis care încă aștepta o reacție din partea mea. I-am zâmbit blând și mi-am așezat o mână peste a lui. Am citit ușurarea de pe chipul lui.

ㅤTrebuia ca asta să meargă. Denis era unicul meu scut ce mă ținea departe de slăbiciunea mea. Puteam să mă ascund după el și să mă forțez să merg înainte, cum am făcut-o până acum. Nu mă puteam întoarce acum, chiar dacă simțeam nevoia s-o fac. Nu era benefic pentru mine.

ㅤ— Daniel este o persoană atât de ciudată, am început să zic fără să vreau. Își dorește totul, fără să dea nimic în schimb, iar de cele mai multe ori... câștigă. Dar nu mă îngrijorează asta. Furia lui este ce mă macină, el... el poate fi foarte înfricoșător când e furios, răvășește totul și lasă doar ruine, fără să-i pese. Pentru că... pentru că dacă el pierde, atunci nimeni nu câștigă. 

ㅤDenis m-a ascultat intrigat până la capăt, a cumpănit ce am spus câteva clipe și a oftat adânc, prinzându-mi mâna mai bine. Dar nu mă liniștea. Vidul din interiorul meu continua să crească.

ㅤ— Îmi pare rău pentru tot ce ți-a făcut, mi-a spus și l-am privit ciudat. Mi-e greu să-mi închipui prin ce te-a făcut să treci ca să simți asta, dar acum nu trebuie să-ți mai fie frică. Furia lui nu te mai poate atinge, nu cât timp sunt eu aici. N-o să-i permit să vă facă nimic ție și lui Sebastian, mi-a promis și am zâmbit, simțindu-mi lacrimile în ochi.

ㅤDar nu le-am lăsat să cadă. Voiam să cred fiecare cuvințel pe care-l rostea, aveam nevoia să-l cred și să trăiesc cu impresia că totul va fi bine, dar Denis subestima tot ce i-am zis. Arunca totul pe teamă, însă el nu văzuse tot ce am văzut eu. Cruzimea lui, răutatea, sadismul erau de neegalat pentru că înăuntrul lui era un demon pe care nu-l putea renega, ci doar îl putea hrăni înainte să-l consume cu totul.

ㅤEu fusesem singura îndeajuns de nebună să-l iubesc și pe el, și pe demonul el și probabil că reușisem să supraviețuiesc până acum pentru că demonul său se îndrăgostise de mine. De aceea nu îmi era frică de ce mi-ar putea face mie, îmi era frică pentru toți din jurul meu. Denis nu admitea pericolul care-l pândește și-i suflă în ceafă.

ㅤ— Denis, nu vreau să te bag în asta-

ㅤM-am oprit când un claxon insistent a spart liniștea și am înghețat, fără să îndrăznesc să respir. Denis s-a încruntat și s-a ridicat imediat ca să se ducă să vadă cine intrase în curtea noastră și făcea hărmălaia asta. Am vrut să țip să se oprească, dar niciun sunet nu mi-a părăsit gâtul.

ㅤInima mi-a accelerat ca o nebună și încheieturile au început să-mi zvâcnească. Corpul meu o luase atât de rău razna că mi-am închis ochii, într-o încercare disperată să capăt control, dar era prea târziu. El era aici. Nu trebuia să mă anunțe nimeni, inima mea îl recunoscuse și l-ar fi recunoscut de la mii de kilometri.

ㅤClaxonul s-a oprit și mi-am dat seama că Denis a ieșit afară, vocea lui luând locul sunetului infernal. Am tras aer adânc în piept, mi-am strâns toate forțele și m-am silit să mă duc acolo înainte ca Daniel să facă un gest necugetat.

ㅤEști singura care-l poate opri înainte să devină un monstru!

ㅤVocea Iuliei mi-a invadat creierul și m-a blocat, aducând o greutate de care am crezut că am scăpat înapoi în piept. Asta am făcut tot timpul, m-am luptat cu latura lui întunecată, am lăsat-o să mă sfâșie ca altcineva să nu o pățească în locul meu. Pentru că știam, undeva în adâncul meu, că cu mine nu poate merge până la capăt.

ㅤM-am apropiat de sursa vocilor și m-am oprit undeva în prag, analizându-i de la distanță pe cei doi ce păreau pe cale să sară la beregata celuilalt. Pulsul mi-a crescut atât de tare când l-a văzut pe Daniel aici că nu mai putea pricepe ce spunea logodnicul meu, iar silueta lui începea să se distorsioneze, la fel ca tot ce era în plus între mine și Daniel.

ㅤAm respirat încet și slab, cu voința să mă duc la ei să-i opresc, dar nu mă mai puteam mișca. Până aici a funcționat puterea mea.

ㅤDaniel s-a oprit din aruncat replici usturătoare când m-a observat în prag, ochii lui țintuindu-mă în loc. Chipul i s-a îmblânzit și buzele lui s-au aliniat într-o linie dreaptă, în timp ce ochii lui negri continuau să se înfigă în fiecare parte a mea. Am realizat prea târziu că eram în punctul de a plânge și căutam în sinea mea motivul, dar degeaba îl evitam. Era chiar în fața mea, iar Daniel mă cunoștea prea bine ca să nu vadă că vinovăția își făcea felul asupra mea. Atunci am întrezărit o sclipire de furie punându-se în ochii lui și inima mi s-a oprit o secundă.

ㅤ— Laura? vocea lui Denis m-a rupt din transă și mi-a amintit de prezența lui, l-am privit buimacă și el s-a enervat mai rău pe intrusul din curtea noastră. Ascultă, omule, îi faci rău! Pleacă de aici! l-a alungat, dar Daniel nici nu-i mai acorda importanță.

ㅤContinua să mă tortureze cu privirea lui, simțeam cum îmi dezgolește fiecare secret, cum vede chiar prin mine. Mă judeca, iar disprețul ce se clădea în ochii lui cu cât înțelegea mai bine ce se petrece tăia tot mai multe bucățele din mine. Fâșie după fâșie, până abia mă mai țineam pe picioare.

ㅤ— Nu înțelegi ce spun?! a strigat mai puternic când a sesizat starea mea deplorabilă. Cară-te de aici, haide!

ㅤA dat să-l împingă și respirația mi s-a oprit căci știam... aici era sfârșitul. Daniel l-a privit serios, aruncând pumnale în stânga și-n dreapta din irișii lui, și l-a prins de gât, blocându-l din orice. Atunci l-am remarcat pe Sandu care a ieșit din mașină și a început să privească totul precaut. O oarecare liniștea mi s-a așternut în suflet cu Sandu aici. Nu l-ar fi lăsat să ducă lucrurile prea departe.

ㅤL-a ridicat pe Denis de gât până când se chinuia să rămână pe pământ cu vârfurile și se străduia să se elibereze, trăgând și zgâriind brațul lui Daniel, dar Daniel era hipnotizat. Arăta de parcă era posedat și nu schița nicio reacție la vederea lui Denis care începuse să se înroșească și să se schingiuiască după aer. Am răsuflat speriată și m-am apropiat de ei cu lacrimi pe chip, dar niciunul nu părea că mă mai vede.

ㅤ— Nu-mi place să mă repet, papagalule, dar o să fac o singură excepție, a zis înverșunat și a mărit presiunea din jurul traheei lui Denis. N-am să cer voie să vorbesc cu soția mea! s-a răstit și am tresărit, privind neputincioasă negura din ochii lui.

ㅤ— Daniel, oprește-te! l-am implorat și mi-am pus mâna pe brațul cu care-l ținea când am observat că Denis se învinețește. Te rog!

ㅤM-a privit indiferent și l-a eliberat, Denis prăbușindu-se în genunchi între noi, tușind cu putere și abia găsindu-și respirația. M-am uitat îngrozită, cu inima în alertă, și mi-am ridicat ochii în ai lui Daniel. Nu-mi venea să cred cât de nepăsător era.

ㅤDoar îmi întărea convingerea că Sebastian trebuia să stea cât mai departe de el. 

ㅤ— Ce e în neregulă cu tine? l-am întrebat consternată, aplecându-mă să-l ajut pe Denis cum am putut.

ㅤOchii lui au început să arunce flăcări de îndată ce m-a văzut lângă Denis și a expirat greu și agasat, fiind la un pas să-și piardă controlul cu totul. Denis mi-a făcut semn că e în regulă și l-am ajutat să se ridice, un braț de-al lui mi-a înconjurat talia și l-a privit sfidător pe Daniel.

ㅤ— Cred că ai înțeles că Laura nu-și dorește să aibă de-a face cu tine! a lătrat Denis cu vocea încă sugrumată.

ㅤAm paralizat când Daniel a început să râdă, chipul lui era complet transformat. Nu semăna cu niciun Daniel pe care-l cunoscusem înainte, iar ochii lui erau plini de ură. Sandu s-a panicat cel puțin la fel de mult ca mine, venind în dreptul lui și atingându-i ușor brațul.

ㅤ— Domnule, nu faceți asta, i-a spus încet, dar Daniel nu mai părea prezent cu noi. Haideți, să mergem, l-a rugat Sandu și pulsul meu a început să funcționeze cu încetinitorul.

ㅤMă simțeam mai agitată decât niciodată, atingeam pericolul din aer și mă sufocam cu el și-l priveam rugătoare pe Daniel să nu complice și mai mult lucrurile, dar acum îl ochea pe Denis de parcă era o țintă în care se pregătea să tragă. Pentru că asta voia să facă, voia să-l omoare. M-am băgat în fața lui Denis rapid și l-am ținut cu brațele mele cât am putut de mult să nu se apropie de el și să-și ducă dorința la capăt.

ㅤ— Încetează! am strigat, privindu-l direct în ochi în timp ce mă foloseam de tot ce aveam să-l țin pe loc.

ㅤMi-am lăsat brațele pe lângă corp când mi s-a părut că s-a liniștit, însă doar își schimbase ținta. Acum eu eram în vizorul lui, iar pe mine nu avea cine să mă apere de furia lui. Și-a aplecat capul amenințător aproape de fața mea încât respirația lui anevoioasă mă îneca și mă frigea cu focul din ochii lui. Îmi simțeam tot corpul cuprins de flăcări, dar am rămas pe loc oricum. Trecusem prin asta deja, nu voiam ca altcineva să fie rănit din cauza mea.

ㅤ— Unde e fiul meu, Laura? a întrebat amenințător și un gol mi s-a format în stomac.

ㅤ— Nu-l poți lua de lângă mine, m-am apărat și i-am auzit mârâitul slab. Crezi că nu știu ce vrei să faci? am continuat iritată. Vrei să mă pedepsești despărțindu-mă de copilul meu, dar n-o să-ți permit! M-ai înțeles, Daniel? Ajunge!

ㅤA încuviințat apăsat și m-a fulgerat cu privirea, apropiindu-se de urechea mea și trezind fiori în tot corpul meu.

ㅤ— Asta e nimic pe lângă ce-ți voi face, mi-a șoptit amenințător, făcându-mi pielea de găină.

ㅤM-am uitat siderată la el, recunoscând răutatea tipică din ochii lui. Răutatea pe care o avea de fiecare dată când mă rănea și am înghițit în sec. Trebuia să mă aștept la asta și totuși mă cutremura mai mult gândul când va afla ce făcusem, că-l înlocuisem în ochii fiului său.

ㅤMi-a mai aruncat o privire cercetătoare și grea, apoi i-a făcut un semn din cap lui Sandu care a trecut pe lângă mine și l-a prins pe Denis, forțându-l să rămână nemișcat chiar dacă se zbătea și arunca blesteme. M-am întors panicată la Daniel, neștiind ce urmărește, și după m-am trezit ridicată de la sol și dusă la mașină, în ciuda protestelor mele și loviturile pe care i le-am dat în spate.

ㅤM-a trântit în scaunul de lângă șofer și m-a ținut în loc cât mi-a închis centura într-un mod deosebit care nu-mi mai permitea să mă mișc în niciun chip, auzind pe fundal doar încercările eșuate lui Denis de a interveni și amenințările inutile cu poliția care-i stârneau amuzamentul lui Daniel. Nu puteau închide un om decedat, nu? Poliția nu avea nicio putere asupra lui.

ㅤAm încercat să mă eliberez, dar eram asemenea unui pește pe uscat. Eram legată de scaun. M-am uitat, cu chipul umplut de lacrimi din frustrare, cum Sandu îi aruncă cheile de la mașină și Daniel se urcă la volan. Nu mi-a atribuit nicio privire, deși auzea suspinele mele și a pornit imediat ce Sandu a urcat și el în mașină, pe bancheta din spate. Denis a alergat și a tras de portieră s-o deschidă, a bătut cu mâinile în geam disperat și a alergat după mașină când Daniel a reușit să iasă din doar câteva manevre și a accelerat de parcă Denis nici nu exista.

ㅤAm început să plâng mai rău, având imprimate pe retină imaginile acelea tulburătoare cu Denis. L-am privit cu ură, simțindu-mă nedreptățită și umilită. Nu știu de unde a luat impresia că poate intra cu bocancii în viața mea și s-o așeze după bunul plac. Cine-i dădea dreptul ăsta?! Furia a început să-mi ocupe corpul și să-mi facă toate extremitățile să furnice, dar am tăcut.

ㅤOricum nu mai era interesat de nicio vorbă pe care aș fi scos-o.

ㅤ— Sandu, stai acolo! l-a avertizat Daniel nervos și am văzut în oglinda retrovizoare că intenționa să-mi ofere un șervețel uscat.

ㅤS-a dat în spate și l-a privit dezaprobator pe Daniel care strângea volanul chiar mai tare decât îl strânsese pe Denis de gât.

ㅤNe-am petrecut tot drumul în completă liniște apăsătoare și am fost invadată de un amalgam de emoții contradictorii când am recunoscut intrarea conacului. Nebunia începea să-și creeze loc în mine și mi-am strâns mâinile în pumnii, gest care n-a trecut neobservat de Daniel. M-a privit autoritar, iar eu i-am răspuns privindu-l nemulțumită, ridicând o tensiune atât de palpabilă în aer ca Sandu a ales să plece imediat ce mașina s-a oprit.

ㅤNu mi-a zis nimic și a coborât, trântind cu putere portiera, făcând mașina să se miște cu totul. A venit în dreptul meu și a început să-mi desfacă legătură mult mai agresiv decât era necesar, iar eu l-am împins cu toată forța când am scăpat din capcana lui. S-a lovit cu spatele de portiera deschisă și a îngăimat ceva indescifrabil pe care nu m-am chinuit să-l înțeleg, mergând pornită spre ușa de la intrare. 

ㅤI-am auzit pașii cum mă urmează după ce trântit și cea de a doua portieră și am simțit un nou val de furie când a intrat după mine în sufragerie. Ultimii opt ani jumătate mi-au trecut prin fața ochilor, retrăind fiecare sentiment pe care mi l-a provocat pe parcursul lor și am simțit cum îmi pierd controlul cu totul. Un an jumătate în care m-a rănit, m-a umilit, dezonorat și mi-a zis că nu mă va iubi niciodată, iar apoi cei șapte ani în care m-a lăsat de izbeliște cu fiul nostru și cu o suferință enormă, el cine știe ce făcând în tot acel timp. Iar acum apare de nicăieri când am reușit să-mi găsesc un mic echilibru și o mică fericire și tot el este cel furios!

ㅤM-am dus direct spre el și l-am împins cu toată puterea oferită de furie și frustrare de a făcut trei pași în spate.

ㅤ— Ticălosule! i-am zis printre dinți cu lacrimile uscate pe chip.

ㅤDe data asta n-a rămas impasibil, s-a îndreptat de spate și m-a privit urât. Reacția lui mi-a știrbit din curaj, dar nu mai puteam suporta situația asta niciun minut în plus.

ㅤ— Credeai că o să stau cu mâinile în sân cât timp papagalul ăla are familia mea? a strigat și m-a rezumat la tăcere. Ți-am zis să te desparți de el, Laura!

ㅤ— Crezi că e atât de simplu, hm?! am strigat înapoi și întunericul din ochii lui a devenit mai intens. Nu poți apărea de nicăieri după atât timp și să te aștepți să renunț la tot pentru tine!

ㅤChipul lui a devenit de necitit brusc și m-a încurcat. Am căutat cu disperare și un mic semn din partea lui, dar se transformase într-o stană piatră. Toată îndrăzneala mea s-a pierdut, iar când am auzit din nou cuvintele spuse de mine, un junghi mi s-a pus în inimă.

ㅤ— Foarte bine atunci, a zis după minute întregi în care am crezut că o să-mi pierd mințile. Îmi vreau doar copilul, Laura, a zis-o indiferent dar vedeam în ochii lui că cuvintele mele îl atinseseră.

ㅤ— Asta e tot? am zis neîncrezătoare, simțindu-mi inima cum începe să se dezintegreze iar.

ㅤ— Asta a fost totul întotdeauna, mi-a aruncat în față fără nicio ezitare și am clătinat slab din cap.

ㅤNu puteam să cred cât de ușor spunea lucrurile astea, știind cel mai bine ce impact au asupra mea. Chiar voia atât de mult să mă rănească? După tot ce-mi spusese ieri... acum părea că am cu totul alt om în fața mea.

ㅤM-am resemnat, străduindu-mă să nu încep să plâng din nou și să-i dau satisfacția că a reușit să mă pedepsească și am încuviințat, așteptând să-i văd următoarea mutare.

ㅤ— Ce se întâmplă, Laura? a întrebat dur, presărând sare pe rănile deschise. Credeam că tot ce-ți dorești e să ai mica ta familie stupidă și fericită cu papagalul ăla, poftim! O să ai fix ce-ți dorești!

ㅤL-am sfredelit cu privirea și mi-am înălțat bărbia, abia abținându-mă să nu vărs lacrimile ce se aflau în ochii mei.

ㅤ— Nu-mi băga cuvinte în gură! am țipat fără să mă pot controla și el și-a arcuit o sprânceană.

ㅤS-a dezlipit de arcada sufrageriei și a venit în fața mea, amețindu-mă când i-am resimțit parfumul. I-am căutat ochii pierdută și am înghițit în gol la vederea privirii intense și usturătoare pe care mi-o oferea.

ㅤ— Atunci ce-ți dorești?

ㅤO singură întrebare, câteva cuvinte și-mi dăduse viața cu susul în jos. Mi-am închis ochii, eliberând lacrimile captive și am simțit durerea imensă de cap care mă urmărea de când el revenise în viața mea. I-am deschis când el a refuzat să-și ia privirea de pe mine și ne-am privit unul pe altul momente lungi ce păreau că nu se mai sfârșeau. În ochii lui mânie, iar în ai mei descumpănire. Eram atât de aproape de margine că-mi simțeam călcâiul în aer și mai se punea problema doar de o chestiune de timp până când Daniel m-ar fi aruncat în întunericul din care evadasem. De data asta, m-ar fi închis acolo pe vecie.

ㅤ— Din cauza ezitării ăsteia n-o să te las niciodată cu el, mi-a spus atât de serios că m-a amuțit cu totul. Ai înțeles acum?

ㅤAm clipit buimacă și mi-am ferit privirea, iar el a plecat din fața mea pe o ușă care nu eram sigură unde duce. Când s-a întors, mi-a aruncat un dosar ticsit de foi pe servanta de lângă mine. M-am încruntat și mi-am plimbat privirea între dosar și el, fără să înțeleg ce semnifică asta. N-a durat mult până am priceput că vrea să mă uit prin el și asta am făcut.

ㅤM-am apropiat precaută și l-am deschis de parcă era vreo carte istorică importantă pe care nu voiam s-o stric cu mâinile mele neîndemânatice. Am încremenit cu totul când am început să citesc toate analizele, tratamentele, internările și recuperările descrise aici. L-am căutat tulburată, apoi am revenit la informațiile din dosar ca să mă conving că sunt reale. Era dosarul lui medical, știam asta chiar dacă se prezentase cu alt nume. Am schimbat cu mâinile tremurânde paginile, simțind câte o strângere a inimii cu fiecare informație primită.

ㅤDaniel trecuse timp de doi ani prin focurile iadului.

ㅤ— Tatăl tău ne-a salvat la milimetru, Laura, a început să zică și mi-am ridicat privirea șocată. Când a ridicat piciorul, ne-a tras pe amândoi și ne-a aruncat în râul de lângă înainte ca bomba să explodeze în adevăratul sens al cuvântului, dar puterea ei m-a izbit de pietrele din râu și mi-am pierdut cunoștința.

ㅤM-am oprit din citit și mi-am strâns ochii cu putere, proptindu-mi mâinile pe dosar ca să rămân pe picioare. Voiam adevărul, am râvnit la el șapte ani de zile. Nu dormisem nopți întregi, nu mâncasem zile întregi din cauza absenței unui răspuns real... dar acum nu mai suportam să aud. Durerea îngropată bine pe care o avea în vocea lui tot o puteam auzi și mă sfâșia în feluri pe care nu le credeam posibile. Uitasem complet de ce se întâmplase, de furie, de frustrare. Totul era atât de insignifiant față de asta.

ㅤ— Am fost găsit pe malul râului într-un sat uitat de lume, eram distrus pe interior și aproape înecat. Doar câteva oase au rămas intacte și spre norocul meu, coloana mea nu a fost deteriorată în totalitate, altfel aș fi rămas paralizat toată viața. Sătenii m-au transportat până la spital unde am fost în comă săptămâni întregi de aproape medicii renunțaseră la mine. Eram considerat un caz pierdut. Dar m-am trezit pentru că trebuia să ajung la tine și fiul meu. A fost al naibii de dificilă perioadă de recuperare, dar mi-am găsit puterea în voi doi. Vă țineam într-un colț al minții mele în permanență și mai răbdam... așa am continuat până m-am însănătoșit complet.

ㅤM-am depărtat de servantă și m-am trântit pe primul fotoliul, depășită complet de ceea ce auzeam și l-am privit îndurerată. Nu-mi puteam imagina câtă durere a putut să suporte ca să ajungă până aici și ceva îmi spunea că nici nu vreau să știu.

ㅤ— Bineînțeles, a trebuit să mă ascund de toți oamenii tatălui meu așa că m-am folosit de o identitate falsă. Era mai sigur pentru voi ca ei să mă considere mort și nu puteam veni la voi fără să vă pun în pericol. Tocmai le ucisesem liderul și cereau sânge înapoi ca răzbunare. Când m-am repus pe picioare... am început să-i vânez pe toți cei care au rămas loiali tatălui meu și așa mi-am câștigat respectul față de ceilalți, în timp ce l-am lăsat pe Cosimo să fie în fruntea organizației și să se confrunte cu inamicul din umbră care-i tot ucidea oamenii. Nu puteam risca ca el să știe că sunt în viață și să încerce să se eschiveze de datorie. Mi-a luat ani întregi ca să aduc totul în favoarea mea, Laura, ca să mă pot întoarce fără să vă risc viețile tuturor. 

ㅤ— Și... și tatăl meu? am întrebat vlăguită de lacrimi și a oftat.

ㅤDoar ce-mi povestise cum tatăl meu i-a salvat, nu cred că Dumnezeu fusese atât de crud să-l ia de lângă noi după un asemenea sacrificiu. Tatăl meu, dintre noi toți, merita cel mai mult un sfârșit fericit.

ㅤ— Habar n-am, a spus și a ridicat din umeri. Nu știu dacă a supraviețuit sau nu, nu am găsit nimic despre asta în toți anii ăștia, mi-a explicat și mi-am lăsat capul în pământ, resimțind durerea din ziua în care i-am pierdut.

ㅤS-a apropiat de mie și mi-a strâns umărul ferm, dar delicat. Mi-am înclinat capul înspre el, lipindu-mă de bazinul lui.

ㅤ— Îmi pare rău, micuțo, mi-a spus și am aprobat fără putere. 

ㅤ— Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta singur, am început și el m-a dezaprobat imediat.

ㅤ— Am meritat fiecare lucru care mi s-a întâmplat, Laura. Pentru tot ce am făcut, pentru ce ți-am făcut ție. În viață totul se întoarce înapoi, am fost împăcat cu soarta mea.

ㅤM-am desprins de el și mi-am pus coatele pe genunchi și fața în palme, răsuflând zgomotos și asimilând tot ce aflasem. Dar era prea mult. Mult prea mult, iar asta era doar începutul. Mă gândeam la cum puteam să-i explic lui Sebastian că tatăl său e cât se poate de viu și nu e Denis, mă gândeam la cum puteam să-i zic lui Daniel ce prostie făcusem, crezând că-i voi oferi fiului nostru o viață normală.

ㅤAcum eu eram cea pedepsită.

ㅤL-am văzut cu coada ochiului cum se apleacă pe vine înaintea mea, apoi mi-a îndepărtat mâinile de pe față cu finețe și le-a capturat în mâinile lui, presându-le puțin câte puțin.

ㅤ— Sebastian este în tabără, i-am spus și în ochii lui a apărut o sclipire aparte. Se va întoarce peste o săptămână, am adăugat și a încuviințat. Și n-am nicio idee despre ce voi face! am zis cu o notă de disperare și Daniel a suspinat.

ㅤ— Vei ști ce să faci în momentul acela, mi-a zis calm. Te cunosc, Laura. Te vei descurca de minune și totul va fi bine.

ㅤ— Eu... eram pe cale să-i spun adevărul, dar m-am oprit.

ㅤNu era pregătit pentru asta. Ar fi incendiat întreaga țară dacă ar fi aflat și totul va fi doar din vina mea. M-a privit întrebător și i-am făcut semn că nu mai contează.

ㅤ— N-am de gând să-i fac rău fiului nostru în vreun fel, Laura. Dar trebuie să știe că tatăl lui s-a întors și-l iubește cu tot sufletul.

ㅤ— Ai dreptate, am acceptat vlăguită. Nu pot să vă fac asta, am concluzionat și Daniel a surâs slab.

ㅤMi-a bătut prietenește mâinile și s-a ridicat, dându-mi un pic de spațiu. Am început să-mi așez toate gândurile în ordine și să încerc să ignor toate sentimentele care încercau să preia controlul, dar tot nu găseam o rezolvare care nu implica un scandal uriaș.

ㅤCum puteam să-i spun fiului meu că cel pe care l-a numit tată și l-a iubit o viață întreagă, nu era cu adevărat tatăl lui? Și cum puteam să-i mărturisesc lui Daniel că i-am lăsat fiul să creadă că tatăl lui este altcineva atât de mult timp?

ㅤDumnezeu mă încerca mai puternic decât niciodată și nu puteam decât să mă rog ca nimeni să nu sfârșească rănit. Dar era prea puțin probabil să ieșim cu toții intacți din povestea asta.

ㅤÎn viață totul se întoarce înapoi. Iar asta era crucea pe care trebuia s-o duc pentru tot răul cauzat cu sau fără voia mea.

ㅤAm înghițit în sec când Daniel s-a întors și mi-a întins un pahar cu apă. L-am apucat cu o oarecare teamă, imaginându-mi doar clipa în care va afla tot adevărul. Daniel s-a uitat la mine bănuitor, dar m-a lăsat în pace.

ㅤ— Nu-ți face griji, o să te duc înapoi. Sper ca de data asta să-i explici totul papagalului ăla și să iei decizia corectă, altfel n-o să mă mai uit la ce a fost între noi și la faptul că ești mama copilului meu, Laura. Indiferent cât de mult mi-ar displăcea să fac asta, n-am să-mi las copilul într-o casă cu un străin când el trebuie să fie lângă mine. Spre binele tău, sper că vei alege să te întorci cu el ca să nu creăm alte situații neplăcute.

ㅤ— Daniel... eu... nu e atât de simp-

ㅤ— Am spus tot ce am avut de zis, mi-a tăiat-o aspru și mi-am închis gura. Alegerea e doar a ta, Laura. Ca întotdeauna.

ㅤCu asta m-a lăsat în urmă și a plecat spre biroul lui ca la scurt timp după să apară Sandu și să-mi spună că e timpul să plecăm. Am mai privit odată drumul pe care a luat-o Daniel cu inima într-o menghină, apoi l-am urmat pe Sandu, știind că Denis merită o explicație cel puțin la fel de mult ca Sebastian.

ㅤDar încă nu mă puteam decide care este alegerea corectă, iar Daniel nu părea dornic să-mi mai acorde mult timp. Știam că în clipa în care autocarul lui Sebastian va parca și fiul meu se va întoarce... va începe adevăratul infern.

Un nou capitol după o așteptare îndelungată care sper să vă placă! Mi-ar fi plăcut să postez mai des și să nu vă țin atât de mult în suspans, dar viața a intervenit din nou. Sau mai bine zis, facultatea. Cu toate astea, vreau să știți că nu voi renunța în niciun scenariu la carte și mă voi strădui să postez mai des! Laura și Daniel merită un final ca toți ceilalți, n-o să abandonez totul când mai e atât de puțin. ❤️

Într-un final, adevărul a fost dezgolit chiar dacă a fost destul de urât, iar acum rămâne de văzut cum va gestiona Laura criza care se apropie. 😁

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei!