Angel

 M-am bucurat atunci când Melissa mi-a spus să ne vedem. Aveam nevoie să vorbesc cu cineva despre această situație. Decizia o luasem deja însă aveam nevoie să aud pe cineva care să îmi dea dreptate. Aveam nevoie de confirmare că ceea ce urma să fac nu era complet deplasat și nu avea să îmi distrugă viața pe vecie. Și, cine ar fi fost mai potrivit în această situație, dacă nu cea mai bună prietenă a mea?

Melissa mă aștepta deja în fața cafenelei atunci când am ajuns eu. Frumoasa brunetă purta o rochie albă, scurtă, care îi făcea picioarele kilometrice să pară chiar mai lungi. Era machiată natural, ca de obicei, dar genele false, care nu se aflau de obicei în rutina, ei făceau ca tot accentul să cad pe ochii săi mari, căprui și rotunzi. O consideram superbă și oricine mi-ar fi dat dreptate.

– Ce s-a întâmplat cu tine? m-a întrebat de îndată ce m-am apropiat de ea. Arăți de parcă nu ai fi dormit toată noaptea.

– Pentru că nu am dormit toată noaptea, am ridicat din umeri.

– Și ce motiv ar fi putut să o țină trează pe prietena mea?

– Haide să ne așezăm la o masă și îți voi povesti totul.

Ne-am pus la o masă lângă fereastră și, după ce ne-am comandat fiecare câte o cafea, Melissa a început să îmi pună întrebări legate de starea mea proastă. Cu toate că încercam să o ascund, se pare că acel lucru nu mi-a reușit. Am tras adânc aer în piept și am început să îi povestesc ce se întâmplase în ultimele două zile.

– Aparent, bunica a avut o relație în tinerețe. Nu cu bunicul, ci cu un bărbat cu care părinții nu au lăsat-o să se căsătorească. Și se pare că au păstrat legătura până anul trecut când ea a..., am lăsat propoziția neterminată. În fine, bunica i-a spus acelui bărbat să îmi poarte de grijă atunci când ea nu va mai putea. Doar că, recent, a murit și el. Și i-a lăsat această responsabilitate nepotului său. El a venit la mine aseară și mi-a spus că bunicii noștri și-au dorit ca noi să ne căsătorim, tocmai pentru ca el să poată avea grijă de mine după ce bunica nu va mai fi.

Am lăsat capul în jos, realizând cât de stupid suna totul. Melissa cred că era de aceeași părere ca mine pentru că i-am văzut privirea dezaprobatoare. A sorbit zgomotos din cana ei de cafea, apoi a trântit-o pe masă.

– Și ce decizie ai luat? m-a întrebat.

După câteva momente de tăcere, i-am răspuns.

– Voi merge pe drumul acesta, dacă asta a vrut bunica.

– Ești nebună? a spus Melissa suficient de tare încât să facă niște oameni de la mesele alăturate să se întoarcă spre noi.

– Vorbește mai încet, te rog, i-am spus.

Melissa și-a frecat nervoasă tâmplele pentru a se calma. Văzând reacția ei, am început să îmi pun semne de întrebare. Oare chiar era lucrul corect de făcut să mă căsătoresc cu un bărbat despre care nu știam nimic?

– De câte ori te-ai întâlnit cu el? m-a întrebat. O singură dată?

– De două ori, am ridicat din umeri. Prima dată a fost acum două zile, când m-am întâlnit cu Nicholas pe stradă iar el m-a salvat.

– Oh, wow. Cât de romantic, a spus ea sarcastică.

Niciuna dintre noi nu a spus nimic pentru o perioadă de timp. Cafeaua se răcise deja dar îmi pierise pofta. Aveam încredere deplină în Melissa. Mai ales după ce bunica s-a stins, ea a devenit singura persoană de care eram atât de apropiată. La ea am mers mereu pentru sfaturi. Aveam încredere să îmi las viața în mâinile ei în orice clipă. De aceea, având o reacție atât de categorică, mă făcea să mă gândesc că era ceva cu adevărat greșit în decizia mea.

– Angel, a început ea, vizibil mai calmă. Nu te obligă nimeni să facă asta. Este viața ta, până la urmă. Și nu cred că vrei să ți-o strici căsătorindu-te cu persoana nepotrivită. Da, poate că Nicholas a fost o greșeală, dar asta nu înseamnă că nu poți găsi pe cineva potrivit pentru tine. Dar nu poți face asta dacă te căsătorești cu o persoană la întâmplare, doar pentru că așa și-au dorit bunicii voștri. Nu vreau să fiu rea cu tine dar bunicii voștri nu sunt aici ca să vă judece pentru că nu le îndepliniți visurile lor neîmplinite. Doar tu poți alege ce să faci cu viața ta. Nimeni altcineva.

Melissa avea dreptate. Însă, în acel moment, pentru mine bunica era mai importantă. Să îi îndeplinesc dorința ar fi fost ca și cum ea ar fi din nou lângă mine.

M-am jucat cu lingurița, mestecând în cafea. Am auzit-o pe Melissa oftând.

– Bănuiesc că, indiferent de ce aș spune, nu te pot convinge să dai înapoi, nu?

Prietena mea a interpretat tăcerea mea ca un răspuns.

– Ei bine, atunci, se pare că nu mi-a rămas decât să te susțin.

– Vorbești serios? am spus, pe fața mea apărând un zâmbet.

– Trebuie să te susțină cineva în acest rahat, nu? Nu ai pe nimeni altcineva deci bănuiesc că eu voi fi aceea.

– Îți mulțumesc, Melissa.

Prietena mea și-a dat ochii peste cap. Nu era genul care să își arate sentimentele prea mult. Însă era mereu acolo când aveam nevoie de ea. Și, chiar dacă nu îi spuneam asta atât de des pe cât mi-ar fi plăcut, o apreciam pentru tot ce făcea pentru mine.

– Acum, povestește-mi despre acest bărbat.

– Păi, după cum ți-am spus, nu am avut timp să îl cunosc suficient de bine. Știu doar că este polițist.

– Arată bine?

Bicepșii lui mi-au venit în minte automat. Aș fi o ipocrită dacă aș spune că nu i-am sesizat fizicul. În special, înălțimea sa impunătoare. Dacă aveam să fiu soția lui, mă aștepta o viață plină de tocuri de cincisprezece centimetri cel puțin.

– Te-ai înroșit în obraji. Am înțeles. Ce pot să spun? Măcar atât. Dacă nu îl iubești, măcar să fie chipeș. O să faceți copii frumoși. Dacă se ajunge în punctul de a face copii.

– Ar trebui să îi scriu și să îi spun că sunt de acord să ne căsătorim.

Am scos din geantă cartea de vizită pe care mi-o lăsase seara trecută și i-am trimis un mesaj. Răspunsul său a venit aproape instantaneu. Mi-a trimis locația unui magazin și mi-a spus să îmi iau de acolo o rochie, apoi m-a înștiințat cu privire la locul, data și ora la care va avea loc nunta. Ținând cont că avea deja toate detaliile planificate, mă tot întrebam dacă intuise decizia mea și s-a pregătit din timp.

– Ce a spus? m-a întrebat Melissa.

– Se pare că trebuie să mergem să cumpărăm o rochie.

Am plecat cu Melissa direct la magazinul indicat de domnul Alex. Nu îmi venea să cred că fac asta. La doar douăzeci și doi de ani, aveam să mă căsătoresc. Mereu mi-am imaginat că acest moment avea să vină mai târziu în viața mea. După treizeci de ani. Când aveam să fiu mai matură și stabilă din punct de vedere financiar. Dar se pare că niciodată nu știi ce îți rezervă viitorul. Viața ta se poate schimba radical în doar o zi, fără să ai timp de pregătire.

Am intrat în magazin, unde am fost întâmpinate de un bărbat îmbrăcat la costum cu un zâmbet larg pe față. Acesta ne-a îmbrățișat pe amândouă de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață și s-a prezentat cu numele Burke iar eu și Melissa ne-am uitat una la cealaltă, amuzate de atitudinea lui extrovertită.

– Alex mi-a spus că viitoarea lui soție va veni la mine, a spus el. Dar nu mă așteptam să fii atât de drăguță. Ce ai văzut la posomorâtul acela?

Am zâmbit rușinată. Nu știam cum să răspund la întrebarea lui pentru că nu văzusem nimic la el. Cel puțin, nu încă. Și nu era cazul să dezvălui tuturor că mariajul nostru era unul aranjat, și nu dorit de noi.

– Cum adică ce a văzut la el? interveni Melissa. Nu ai văzut cât de bine arată ân uniforma lui polițist?

– Te înțeleg, îmi spuse bărbatul. Iubitul meu este mereu gelos când aude că Alex vine la atelier să îi iau măsurătorile pentru vreun costum. În fine, fetelor, veniți cu mine.

Bărbatul s-a răsucit pe călcâie și ne-a făcut semn să îl urmăm spre zona cu rochii de mirese. Magazinul era unul enorm și aveai toate șansele să te rătăcești în el.

– Viitorul tău soț își face doar haine la comandă? Știi cine face asta? Oamenii cu bani. Are cumva vreun frate?

I-am făcut Melissei semn să tacă. Burke ne-a condus la secțiunea de rochii pentru mirese și am rămas impresionată de numărul mare de opțiuni. Ar fi durat câteva zile să te uiți la toate modelele și să alegi doar unul dintre ele. Din fericire pentru mine, nu aveam de gând să fac asta. Nu avea niciun sens să aleg un model prea sofisticat pentru că, oricum, singurele persoane care mă vor vedea în ea erau Melissa și domnul Alex.

– Deci, ce fel de model vrea prințesa noastră? Ceva cu decolteu? Sclipici? O trenă lungă de zece metri? Orice îți dorești, Burke îți va da.

– De fapt, mă gândeam la ceva simplu. O rochie comodă și acoperită. Fără prea multe accesorii.

– Deci una plictisitoare, își dădu el ochii peste cap. Bine, mă duc să caut ceva.

Cât Burke a plecat să aducă ceva conform cerințelor mele, eu și Melissa ne-am așezat pe una dintre canapele. În jurul nostru erau alte viitoare mirese care își căutau rochia potrivită, fiind ghidate de angajații magazinului. Mi se părea amuzant cum toate erau atât de entuziasmate și indecise, probau cât mai multe modele, începeau chiar să plângă atunci când găseau ceva pe placul lor, iar eu eram aici din motive complet diferite.

– Oare de ce te-a trimis el aici? Nu știe că nu îți permiți nici măcar să bei o apă în locul acesta? spuse Melissa.

– Habar nu am.

– Și de ce nu ai ales o rochie mai interesantă? Până și femeile cu trei divorțuri la activ, care merg la altar pentru a patra oară, poartă rochii mai jucăușe decât tine.

– La ce bun? Nu este un motiv să arăt într-un anumit fel.

Burke s-a întors cu trei modele de rochii. Am mers în cabina de probă unde le-am îmbrăcat pe toate, pe rând, doar ca să o aleg pe cea din urmă. Mi s-a părut cea mai adecvată. Avea umerii lăsați, un decolteu decent în formă de inimă iar partea de jos pica natural până la podea. Am ieșit din cabina de probă, moment în care Melissa a rămas cu gura întredeschisă pentru o secundă.

– Poate m-am înșelat. Chiar te prinde bine această rochie simplă. Nu ai nevoie de ceva prea sofisticat. Tu faci rochia să strălucească, nu invers.

Zâmbetul de pe fața prietenei mele m-a încurajat.

– Sunt complet de acord, a spus Burke. Trebuie doar să căutăm o pereche de pantofi cu tocul suficient de înalt încât să nu te împiedici în rochie atunci când vei merge spre altar.

– Legat de plata rochiei..., am încercat să spun dar Burke m-a oprit.

– Nu îți face griji legat de asta, prințesă. Eu și Alex ne cunoaștem de prea mult timp ca să îi cer bani pentru rochia viitoarei lui soții. Acum, putem alege pantofii?

Am răsuflat ușurată.

După ce am ales tot ce aveam nevoie pentru ziua cea mare, m-am întors acasă. Săptămâna ce a trecut până în ziua evenimentului mi s-a părut aproape inexistentă. Aveam un amalgam de emoții și le simțeam pe toate în stomac. Nu am putut mânca mai nimic și, de fiecare dată când reușeam să mănânc ceva, vărsam tot. Dar nu era ceva neașteptat. Știam că așa reacționează corpul meu la stres. Și eram foarte stresată. Îmi făceam tot felul de gânduri legate de cum va arăta viața mea din acel moment. Dar știam că bunica va avea grijă de tot. Nu m-ar fi lăsat în grija acelor oameni dacă nu ar fi fost sigură că sunt persoane bune.

În ziua evenimentului, Melissa a venit la mine cu câteva ore înainte de a pleca înspre locație și m-a ajutat să mă aranjez. M-a machiat, mi-a aranjat părul și, la final, arătam ca o persoană complet diferită. Înțelegeam, în sfârșit, de ce se machia ea în fiecare zi. Îmi plăcea ce vedeam.

Eu și prietena mea am plecat spre locul unde destinul avea să mi se schimbe pentru totdeauna cu o singură semnătură. Ne-am urcat într-un taxi iar acesta ne-a lăsat în fața stării civile. Am coborât din mașină iar sângele mi-a înghețat în vene atunci când am văzut ultima persoană la care mă așteptam să se afle acolo.

Nicholas.