Alex

Am tot apăsat clanța, sperând că ușa se va deschide, însă nimic. Deja începusem să mă enervez.

– Ți-a mai făcut probleme până acum? am întrebat-o pe Angel.

– Nu, a spus încet. Poate ar trebui să îi chemăm pe ceilalți și să încerce să o deschidă din afară.

– Ți-am spus, au plecat deja.

– Atunci, să îi sunăm.

– Ai telefonul la tine? am întrebat-o.

Aceasta a scanat rapid camera din privire.

– Cred că l-am lăsat la parter. Tu îl ai?

Am căutat în toate cele patru buzunare ale blugilor dar telefonul meu nu se afla în niciunul dintre acestea.

– Cred că și al meu se află tot jos, am spus.

– Haide să o strigăm pe Darla, a propus Angel.

Aceasta s-a apropiat de ușă, a bătut cu palmele în ea și i-a strigat numele surorii mele de câteva ori.

– Degeaba, am oftat. Adoarme mereu cu căștile în urechi. Nu ne-ar auzi nici dacă am striga într-o portavoce. Tot personalul a plecat și el acasă deja.

Angel s-a așezat pe marginea patului, încă ținând în mâini cele două jachete.

– Ce facem? m-a întrebat.

Am ridicat din umeri. 

– Așteptăm ca ceilalți să realizeze că nu venim și să ne caute.

În cameră s-a lăsat liniștea pentru câteva momente, apoi Angel a început să râdă. Râsul ei era cel mai frumos sunet pe care îl auzisem în viața mea. Mă bucuram în sinea mea de fiecare dată când îl auzeam. Însă nu puteam să nu mă întreb ce găsea atât de amuzant la situația actuală.

– Îmi pare rău, a spus ea. Dar când am menționat că vreau o petrecere în pijamale, nu mă refeream să rămân închisă într-o cameră cu tine.

A durat câteva momente însă, ulterior, mi-am dat capul pe spate și am început să râd și eu. Situația chiar era amuzantă dacă o vedeai din această perspectivă. Cine ar fi crezut că, în timp ce toți ceilalți se distrau, noi vom rămâne blocați aici? M-am așezat pe jos, cu spatele lipit de ușă.

– Ce fac de obicei fetele în timpul unei petreceri în pijamale? am întrebat-o.

Angel a stat puțin pe gânduri înainte de a răspunde.

– Păi, așa cum ți-am spus, nu am fost niciodată la una. Dar, din câte am auzit, se uită la filme, vorbesc despre băieții pe care îi plac, mănâncă popcorn, își fac reciproc manichiura... Chestii de fete.

– Vreuna din astea se poate aplica acum?

Fata s-a uitat împrejur iar privirea i-a căzut pe pernele din patul său.

– Am putea să ne batem cu perne, a ridicat din umeri. Însă nu este amuzant dacă este planificat. Trebuie să vină de la sine.

– Așa este, am aprobat-o.

Apoi, liniște. Niciunul dintre noi nu mai spunea nimic. Într-un final, Angel s-a ridicat de pe pat și a mers la dulap, în care a pus cele doua jachete pe care le alesese pentru ea și prietena ei. După ce a închis dulapul, a rămas lângă geam. Se uita atât de atentă afară încât mă întrebam ce ar fi putut fi atât de fascinant.

– La ce te uiți? am întrebat-o.

– Vino să vezi, a spus ea.

M-am ridicat și, din câțiva pași, am ajuns în spatele ei. Atunci am înțeles. Cerul era plin de stele. Era ceva rar să le văd în oraș. De obicei nu erau atât de vizibile. Dar în acea seară se vedeau foarte clar.

– Ce zodie ești? m-a întrebat.

– Scorpion.

Angel și-a mișcat capul, scanând tot cerul din priviri, apoi a spus:

– Uite constelația ta. Vezi cele trei stele care se unesc în a patra iar apoi o buclă? Aceea este constelația ta.

Am încercat să văd ce îmi arăta Angel dar era imposibil. Nu puteam identifica nicio constelație în mulțimea de stele. Și nu înțelegeam cum de ea o găsise atât de repede.

– Ai văzut-o? m-a întrebat.

– Nu, am spus.

– Apleacă-te puțin, a spus ea. De acolo, de sus, nu o poți vedea.

Am făcut întocmai. M-am aplecat până când am ajuns la același nivel cu ea. Aceasta a ridicat o mână și, cu arătătorul, mi-a indicat acoperișul vecinilor. Din acel punct, mi-a arătat că puțin mai la dreapta se aflau cele trei stele de care îmi spusese inițial și, legate de acestea, o paranteză. Acum o puteam vedea.

– Ai dreptate. Acum o văd. Dar de ce arată ca un crevete?

Angel s-a amuzat de remarca mea și a început să râdă. S-a răsucit pe călcâie și, astfel, am ajuns față în față. Fețele noastre erau la doar câțiva centimetri distanță una de cealaltă. Ar fi trebuit să mă retrag. Însă nu am putut. Ceva nu mă lăsa să mă mișc. Stăteam acolo, hipnotizat de ochii ei mari și rotunzi. Cum putea cineva să fie atât de perfect?

Doar dacă aș fi știut că și ea simte aceleași lucruri pentru mine...

Dacă ceea ce a spus în acea seară nu ar fi fost o minciună, dacă Angel ar fi fost și ea îndrăgostită de mine, lucrurile ar fi stat complet altfel acum.

Dar dacă nu simțea nici ea tensiunea dintre noi, de ce privirea i-a căzut pe buzele mele? Și de ce respira sacadat? Și de ce nu părea deranjată de această apropiere? Am ales să îmi încerc norocul și mi-am apropiat fața mai mult de a ei. Angel a lăsat capul în jos. Însă nu părea că face asta pentru că voia să evite un sărut, ci doar din pentru că era timidă. I-am cuprins bărbia între degetul mare și arătător și i-am ridicat capul pentru a face contact vizual.

Atunci când ochii ei i-au întâlnit pe ai mei, a înghițit în sec. Ceea ce făceam era greșit. Ne-am căsătorit doar pentru ca eu să am grijă de ea. Era cu doisprezece ani mai mică decât mine. Unde își avea locul dragostea aici? Și, totuși, simțeam că și ea voia să mă sărute la fel de mult pe cât îmi doream și eu asta.

– Domnule Alex? a șoptit.

– Da, domnișoară Angel?

– Mă arde caloriferul.

Am crezut că nu am înțeles bine. Ce legătură avea caloriferul cu situația actuală? Așa că am avut nevoie de clarificare.

– Poftim?

– Mă ard palmele din cauza caloriferului.

Mi-am îndreptat spatele și am făcut un pas înapoi. Sub fereastră se afla caloriferul, pe care Angel își sprijinea mâinile. Nu se putea mișca din cauza mea, care stăteam atât de aproape de ea. Cine știe cât timp a stat cu palmele lipite pe acea suprafață fierbinte?

Ce prost ești, Alex.

Nu știam ce să fac. Mă simțeam incomod. Nu ar fi trebuit să forțez acea apropiere dintre noi. Noaptea aceasta avea să fie foarte inconfortabilă pentru noi după acel moment. Am încercat din nou clanța dar nici de data aceasta ușa nu s-a deschis.

– Îți este somn? m-a întrebat Angel. Vrei să te culci?

– Nu, i-am răspuns. Tu?

– Nu încă. Dar m-am plictisit. Ce am putea face aici până vor veni după noi?

– Nu am nicio idee.

M-am așezat din nou pe podea, sprijinit cu spatele de ușă, în timp ce Angel s-a așezat înapoi pe marginea patului. Picioarele ei nu atingeau podeaua și se juca aruncându-le în aer.

– Am putea să ne cunoaștem mai bine, a ridicat din umeri. Nu prea știm nimic unul despre celălalt. Îți cunosc doar numele și cam atât.

– În regulă, întreabă-mă orice vrei, am spus relaxat.

– Care este culoare ata preferată?

Cumva, eram convins că aceasta avea să fie prima ei întrebare. Era genul de persoană care credea că o simplă culoare poate spune multe despre cineva.

– Care crezi că este?

A stat puțin pe gânduri.

– Albastru?

– Exact.

– Unu zero pentru mine, a zâmbit fericită.

Adevărul era că nu aveam o culoare preferată. Nu îmi plăcea nicio culoare mai mult decât alta. Dar a meritat să spun că era albastrul doar pentru a-i vedea zâmbetul acela minunat.

– Cum ți-ai dat seama? am întrebat-o.

– Păi, mașina ta este albastră și ai o pereche de adidași cu șireturi albastre.

– Asta nu înseamnă nimic, am spus.

– Ba da, pentru că nu, în rest, porți doar nonculori. Albastrul este singura culoare pe care am văzut-o vreodată în garderoba ta. Spre exemplu, atunci când Brandon l-a invitat la cină pe domnul Beaver, ai purtat un costum bleumarin.

– Dar nu este albastru.

– Cum să nu fie albastru? Bineînțeles că este, s-a enervat ea.

– Albastrul este o culoare, bleumarinul este altă culoare.

– Atunci de ce nu se numește tot albastru?

– Pentru că este o nuanță închisă de albastru, a spus.

– Și de ce nu se numește albastru închis?

– Pentru că...

Angel era bulversată. Și nervoasă. Și extrem de sexy.

– În fine, este rândul tău să mă întrebi ceva.

M-am uitat pe pereți cât timp mă gândeam la o întrebare pentru ea. Chiar mă interesa atât de mult culoarea mea preferată? Era un detaliu pe care l-aș fi putut afla oricând, întrebând-o. Nu mă limita la perioada jocului. Ar fi fost inteligent să o întreb ceva ce nu mi-ar spune altfel.

Și tu ești îndrăgostită de mine?

Ar fi fost cam mult. Am rămas la o întrebare al cărei răspuns eram curios să îl aflu de mai multă vreme.

– Ce s-a întâmplat cu părinții tăi?

Angel și-a mușcat interiorul obrazului. Poate că, totuși, nu ar fi trebui să întreb asta. Însă chiar ea a spus că ar fi trebui să ne cunoaștem mai bine. Și nu puteam face asta punând întrebări la care s-ar fi gândit și un elev de clasa a treia.

– Au murit când eram foarte mică. Accident de mașină. Mama tocmai mă născuse și erau foarte fericiți. Nu au vrut să afle sexul copilului înainte de naștere. Au vrut să fie o surpriză. Însă amândoi își doreau o fată. Ceea ce este ciudat pentru că, de obicei, tații vor băieți. Dar tata a vrut o fiică. Aveam o săptămână când m-au lăsat cu bunica în acea seară. Ea insistase că au nevoie de puțin timp petrecut în doi, așa că s-a oferit să aibă grijă de mine cât ei vor merge la un restaurant. În acea noapte, bunica a primit un telefon de la poliție în care i se explica ce s-a întâmplat. Un șofer beat a pierdut controlul mașinii sale și a intrat în mașina lor.

Angel se juca cu mâinile în timp ce povestea. Situația ei era similară cu cea a gemenilor. Nici ei nu au apucat să ne întâlnească părinții. Niciodată nu am vorbit cu ei despre asta dar mi-ar fi plăcut să știu cum ce simțeau ei. Și găsisem persoana care mă putea lămuri.

– Creci că a fost mai bine sau mai rău că ai crescut fără ei? am întrebat-o.

– Ce vrei să spui?

– Mă tot gândesc la Connor și Darla, am început. Eu aveam doisprezece ani când părinții noștri au fost uciși. Eu s-au născut chiar în acea zi. Eu mi-am pierdut ambii părinți. A trebuit să le preiau responsabilitățile în timp ce mă împăcam cu ideea că ei nu mai sunt. În schimb, gemenii nu i-au întâlnit niciodată. Ei nu știu cum este să pierzi un părinte pentru că nu au avut niciodată unul. Nu știu care dintre cele două variante este mai dureroasă. Mi-ar plăcea să știu că ei au suferit mai puțin decât mine.

– Cred că este mai ușor să trăiești complet fără un lucru, decât să îi ai iar apoi să îi pierzi. Așa, nu ai avea termen de comparație. Pentru tine a fost greu deoarece ai văzut cum este viața atât cu părinți, cât și fără ei. Dar eu, Connor și Darla știm viața doar fără ei.

– Poate că ai dreptate, am spus.

– Dar, dacă te ajută cu ceva, nu cred că cei doi au simțit vreodată că nu au părinți.

– Ce vrei să spui?

– Te-au avut pe tine.

Vocea ei era mai blândă decât de obicei. Avea în general o voce plăcută însă acum mi s-a ridicat părul pe ceafă când am auzit-o. Vorbea atât de încet și de calm, iar cuvintele pe care le spunea erau cele pe care avusesem nevoie toată viața să le aud.

– Ai făcut o treabă foarte bună cu ei. Sunt doi oameni minunați și tot meritul este al tău. Nu știu de câte ori ți-au spus ei asta dar, dacă nu ai mai auzit-o în ultimul timp, să știi că ai fost un părinte foarte bun pentru ei. Și nu doar atât. Ai ținut familia unită în tot acest timp. Dacă ar fi fost altcineva în locul tău, probabil că nu și-ar fi asumat responsabilitatea aceasta. Ai fi putut pleca după ce ai devenit polițist. Să te muți singur, să scapi de grija creșterii unor copii. Dar nu ai făcut-o. Ai ales să rămâi aici, cu ei. Și sunt sigură că ei te admiră pentru asta. Eu, una, te admir. Și știu că atunci când va veni timpul, vei fi un tată minunat și pentru propriii tăi copii, așa cum ai fost și pentru ei.

Era a doua oară în viața mea când îmi simțeam ochii umezi. Prima dată a fost atunci când mi-am văzut părinții zăcând pe jos, într-o baltă de sânge. Și, a doua oară, acum. Când fata micuță din fața mea îmi spusese niște lucruri atât de liniștitoare. Nu am considerat niciodată că ce făcusem eu pentru frații mei era demn de laudă. Pentru mine era firesc să preiau rolul unui părinte. Chiar dacă asta însemna ca eu, la rândul eu, să nu mai fiu un copil niciodată. Și a meritat tot efortul.

Mi-am frecat ochii cu podul palmelor.

– Cine a propus să jucăm jocul ăsta stupid? am spus.

Pe fața lui Angel a apărut un zâmbet amar. Aceasta s-a ridicat, a turnat apă din carafă în paharul de pe noptiera ei, apoi mi l-a adus mie. Am luat paharul din mâna ei și, pentru o fracțiune de secundă, degetele mele au poposit peste ale ei. Ne-am prefăcut amândoi că asta nu s-a întâmplat iar ea a mers din nou în pat.

– Este cumva rândul meu? a spus ea.

Am încuviințat cu o mișcare a capului.

– De ce ai ales să te faci polișist?

– Tata a fost polițist, am spus aproape din instinct. Când eram copil, spuneam mereu că vreau să fiu exact ca el când o să cresc. Îmi plăcea ideea de a salva oameni. Dar, mai ales, din cauza circumstanțelor lor. Tata a prins și băgat după gratii o rețea întreagă de traficanți de droguri. Dar fiul conducatorului lor a reușit să scape. L-a considerat pe tata vinovat pentru faptul că tatăl lui a intrat la închisoare așa că, într-o zi, când am plecat cu toții de acasă pentru a merge în pădure la un picnic, fiul lui ne-a găsit. Atunci s-a întâmplat... Am jurat că îl voi prinde pe acel nemernic chiar eu și îl voi ucide cu mâinile mele.

Am ridicat privirea din podea și am văzut-o pe Angel trecându-și rapid pe la ochi mâneca bluzei pe care o purta.

– Ce faci? am întrebat-o.

– Nimic, a spus.

Însă imediat după și-a tras nasul. Minunat. Am făcut-o să plângă.

– Nu voiam să te întristez cu poveștile mele, i-am spus.

– Nu m-ai întristat tu, m-a asigurat. Mă gândeam doar.

– La ce anume?

– Încă de când eram mică, îi spuneam mereu bunicii că, atunci când voi crește, voi deveni un doctor de succes. Voiam să ajut oamenii. Să îi salvez. Cred că este un sentiment extraordinar să știi că ai salvat viața cuiva. Asta voiam să fac și eu. Dar după ce am terminat liceul, am ales să mă angajez în loc să merg la facultate. Nu ne descurcam atât de bine cu banii și nu îmi permiteam să îmi dau tot salariul pe taxa de la facultate. Ești foarte norocos că tu ai putut să îți urmezi visul.

– Da, am spus căzând pe gânduri. Bănuiesc că sunt.

Aflasem multe unul despre celălalt într-un timp atât de scurt. O vedeam cu alți ochi pe Angel acum. Atunci când a venit în casa noastră pentru prima dată, credeam că este prea naivă, blândă și imatură. Dar mi-am dat seama că nu era deloc așa. Era o femeie cu adevărat puternică. Și ne asemănam mai mult decât aș fi crezut. Ambii eram doi copii care au fost forțați să se maturizeze prea devreme.

Angel a căscat.

– Îți este somn? am întrebat-o.

– Nu, a răspuns.

– Mă minți, am contrazis-o.

– Cum ți-ai dat seama?

– Ai aceeași privire pe care ai avut-o în seara în care am fost la concert.

– Ei bine, poate că sunt puțin obosită. M-am ocupat de pregătirile pentru venirea Melissei. Dar nu vom putea dormi pentru că avem un singur pat.

– Vei dormi tu în pat, bineînțeles. Doar este camera ta. Eu voi întinde o pătură pe jos. Oricum nu cred că voi dormi.

– Nu te pot lăsa să faci asta, a spus ea. Te va durea spatele dacă dormi pe jos.

– Atunci ce propui?

Angel îți mușca buza de jos, gândindu-se la o soluție.

– O să dorm și eu pe jos. Astfel, nu o să mă simt vinovată că doar tu faci asta.

– Exclus. Nu pot lăsa o domnișoară să doarmă pe podea, am spus hotărât.

– Domnule Alex, ori dormim amândoi pe podea, ori dormim amândoi în pat.

– În regulă, domnișoară Angel. Vom dormi amândoi în pat.