Angel

Am coborât în bucătărie pentru a-mi pregăti ceva de mâncare. Atunci când m-am mutat în această casă, am crezut că vom lua toate mesele împreună. Dar, se pare că fiecare mănâncă atunci când vrea. Sunt rare dățile în care reușim să ne strângem cu toții la masă și să mâncăm împreună.

Am decis să pregătesc câteva brioșe și, așa cum eram obișnuită, m-am urcat de blat pentru a putea ajunge la rafturile de sus. Dar, spre surprinderea mea, atunci când l-am deschis pe cel în care până acum se afla făina, am observat că era gol. Am coborât și am căutat-o în rafturile de jos. Ciudat. Toate ingredientele care până acum se aflau sus au fost mutate în rafturile de jos. M-am încruntat confuză.

Chiar atunci a intrat în bucătărie doamna care gătește pentru noi și am întrebat-o:

– Mă scuzați. De ce sunt aici făina, sarea, zahărul și alte lucruri care de obicei stăteau sus?

– Domnul Alex m-a rugat zilele trecute să le reorganizez și să le pun în rafturile de jos. A spus că îți este greu să ajungi la ele pentru că ești atât de micuță.

Am înghițit în sec. Alex a decis reorganizarea pentru aproape jumătate din ingredientele din bucătărie pentru ca mie să îmi fie mai ușor să ajung la ele. Eram mai mult decât recunoscătoare. Era un gest atât de mic și totuși atât de plin de însemnătate venind din partea lui. Poate că l-am judecat greșit la început, când credeam că este complet lipsit de suflet. Nu era chiar așa. Desigur, rămânea unul dintre cei mai morocănoși oameni pe care îi întâlnisem în viața mea. Părea că nimic nu ar fi putut să îl înmoaie. Și dacă, totuși, acesta era doar un scut pentru el?

Cu toții dezvoltăm anumite comportamente cu scopul de a nu ne lăsa răniți de alții. Poate că firea lui respingătoare era menită să țină oamenii la distanță de el, pentru ca aceștia să nu îl poată răni. Aș fi făcut același lucru dacă mi-aș fi pierdut părinții la o vârstă fragedă, așa cum a pățit el. Din fericire, la mine situația a fost diferită. Nu am crescut niciodată alături de ei, așa că nu am experimentat vreodată pierderea lor. Ci doar absența totală. Și pot doar să îmi imaginez cât de greu trebuie să fie să pierzi persoanele pe care le iubești cel mai mult pe lume. Nu era de mirare că Alex nu avusese niciodată o relație. Probabil nu voia să trăiască din nou pierderea cuiva drag, fie ea chiar și sub forma unei despărțiri. Era de înțeles să fie rece cu toată lumea pentru a nu se atașa de nimeni.

Discuția pe care am purtat-o seara trecută încă mi se derula în minte. Știam că Alex era sincer atunci când a spus că va rămâne loial, chiar dacă între noi nu există niciun sentiment romantic. Și, totuși, nu puteam să nu mă simt vinovată din această cauză. Simțeam că din cauza mea ratează oportunitatea de a găsi o femeie pe care să o iubească cu adevărat și care să îl facă să renunțe la scutul acesta de protecție. Dacă nu s-ar fi căsătorit cu mine, ar fi avut șansa să găsească femeia care să îi topească inima de gheață. Dar numai eu știam cât de mult mi-ar fi plăcut să pot fi eu aceea.

Însă trebuia să fiu realistă. De la diferența de vârstă, la principiile diferite și la personalitățile noastre, toate acestea puneau bazele unei relații care nu ar fi putut funcționa vreodată.

Am oftat.

Ultima mea relația m-a făcut să nu îmi mai doresc să mă îndrăgostesc vreodată. Și, iată-mă, un an mai târziu, îndrăgostită de un bărbat cu doisprezece ani mai mare decât mine, a cărui prezență mă făcea să îmi pierd controlul și să mă emoționez mai ceva ca o adolescentă.

Brioșele erau deja reci atunci când Darla a coborât somnoroasă din camera ei. A luat una de pe tava pe care am lăsat-o pe măsuța de cafea din living, apoi a venit la mine, în bucătărie. Găteam alături de doamna bucătăreasă mâncarea pentru cină dar am făcut pauză de la a toca legumele pentru a putea vorbi cu Darla.

– Brioșele tale sunt excelente, a spus ea.

– Mă bucur că îți plac, am zâmbit.

Începeam să am sentimente mixte legate de Darla. Eram obișnuită să văd mereu părțile bune în oameni dar îmi era foarte greu să fac asta în cazul ei.

– Știi, Angel, am impresia că am pornit cu stângul relația dintre noi două. Și mi-ar plăcea ca asta să se schimbe. Desigur, dacă vrei și tu.

Poate că totuși aș fi reușit să văd ceva bun și în ea.

– Cum aș putea să nu îmi doresc asta?

– Îmi pare rău dacă ți-am provocat anumite neplăceri până acum, a continuat ea. Până la urmă, ești soția fratelui meu cel mai mare. Chiar dacă avem aceeași vârstă, ar trebui să te respect. Îți promit că nu voi mai face lucruri care să te deranjeze. Și, ca să mă crezi pe cuvânt, am chiar și un pont pentru tine.

– Despre ce este vorba? am întrebat.

– Alex spunea zilele trecute că este mare dezordine la el în birou și că s-ar bucura mult dacă toate hârtiile inutile de pe biroul lui s-ar evapora pur și simplu. Ai putea să îi faci tu curățenie în birou. S-ar bucura foarte tare.

– Chiar crezi? am mormăit. Dar cum aș putea ști care sunt lucrurile de care nu mai are nevoie și cele pe care încă le folosește?

– Ți-am spus, chiar el a zis că toate documentele de pe biroul lui sunt nefolositoare. Poți arunca totul și nu s-ar supăra. Din contră.

Am stat câteva momente pe gânduri. Poate că nu ar fi fost o idee rea să îi dau o mână de ajutor lui Alex. Până la urmă, stăteam degeaba toată ziua în casa lui și singurul lucru pe care îl făceam era să o ajut pe doamna de la bucătărie.

– În regulă, am spus. După ce terminăm de pregătit cina o să merg sus.

– Perfect, mi-a zâmbit Darla. Oh, nu îi spune că a fost ideea mea. Vreau ca tot meritul să îți fie atribuit ție. Vei vedea cât de fericit va fi când va ajunge acasă.

Darla a mers înapoi în camera ei iar eu m-am întors la mărunțitul unor morcovi. După ce mâncarea a fost gata, am urcat scările și am intrat în biroul lui Alex. Nu știu despre ce vorbea Darla. Totul pare extrem de ordonat aici. Nu mă așteptam ca un bărbat să fie atât de organizat. Deși, într-adevăr, documentele erau numeroase.. Poate că Alex chiar voia să scape de ele. Am luat coșul de gunoi și am început să pun documentele în acesta. Am evitat să mă uit prea atentă la ele, pentru că puteau fi informații confidențiale.

După ce am pus toate hârtiile în coșul de gunoi și am golit conținutul acestuia în tomberonul din curte, am continuat ștergând praful de pe mobilă și spălând podeaua cu mopul. Am deschis și geamurile pentru a aerisi iar treaba mea părea a fi terminată. M-am dus în camera mea și, fiind obosită după curățenia pe care am făcut-o, am adormit fără să îmi dau seama.

Cred că am dormit mai mult decât mă așteptam pentru că era deja întuneric afară atunci când m-am trezit. Sunetul făcut de o ușă izbită de perete m-a făcut să tresar. Cineva era foarte furios în această casă. Mă întrebam dacă ar fi trebuit să ies pentru a vedea ce se întâmplă sau ar fi fost mai bine să rămân în camera mea. Nici nu am avut timp să mă gândesc prea mult la cele două variante, căci ușa camerei mele s-a deschis iar pe aceasta a intrat un Alex înfuriat.

Pieptul i se ridica din cauza respirației sacadate și degetele îi erau strânse în pumni. Ce l-ar fi putut enerva atât de tare?

– Ai intrat cumva în biroul meu? m-a întrebat.

– Da, am răspuns.

A expirat puternic, încercând să se calmeze.

– De ce?

– M-am gândit că te-ai bucura dacă aș face curățenie acolo.

– Domnișoară Angel...

Alex și-a frecat agitat ceafa. Vocea lui suna mult mai calm decât înainte dar încă era vizibil iritat.

– În biroul acela se aflau documente importante de care aveam nevoie, a spus el. Iar tu le-ai aruncat pe toate. Erau informații confidențiale de la secție.

Eram confuză.

– Însă Darla a spus că..., am șoptit însă m-am oprit.

Mi-am dat ochii peste cap. Trebuia să îmi dau seama că intențiile Darlei nu puteau fi bune atunci când m-a trimis în biroul lui Alex. Din nou încercase doar să mă pună într-o lumină proastă în fața lui. Și, din nou, picasem în plasa ei. Cât de naivă puteam fi.

– Darla? a spus Alex.

– Nu, nu am spus asta.

Dacă aș fi recunoscut că ideea fusese a ei, nu aș fi făcut decât să înrăutățesc lucrurile. Alex s-ar fi supărat pe ea, ea m-ar fi urât mai tare și ar fi continuat cu acțiuni asemănătoare.

– Ba da, am auzit foarte bine. Nu pot să cred. Am crezut că va înceta cu jocurile astea pentru copii. Iar tu. Ți-am spus, domnișoară Angel. Dacă simți că cineva îți vrea răul sau face ceva care ar putea să te rănească în vreun fel, vino la mine.

– Poate că a fost o neînțelegere, m-am grăbit să spun. Poate că am înțeles eu greșit ce a vrut Darla să spună. Să nu tragem concluzii pripite.

Alex și-a dat ochii peste cap.

– Îmi pare rău ca ți-am aruncat documentele. Nu m-am gândit ca ar putea fi atât de importante.

– Este în regulă, a spus Alex. Le voi reface în noaptea aceasta. Sper să le termin până dimineață.

Nu a mai spus nimic și a ieșit din camera mea. Nu părea la fel de nervos ca atunci când a venit însă era în continuare deranjat. Și pe bună dreptate. Cine știe cat timp a petrecut întocmind acele dosare? Iar eu le-am aruncat pur și simplu la gunoi. M-am trântit pe marginea patului și am oftat. Mi-am mușcat buza de jos, gândindu-mă dacă era ceva ce aș fi putut face pentru a-mi repara greșeala.

Iar atunci mi-am dat seama. Toate actele pe care le aruncasem se aflau încă în tomberonul cel mare din curte. Tot ce trebuia să fac era să le iau de acolo și să mă rog să nu fie prea murdare. Mi-am schimbat hainele pentru ca vecinii să nu mă recunoască. Ar fi fost ciudat pentru Alex ca oamenii ce trăiesc aici să îi vadă soția umblând țin tomberoane. M-am îmbrăcat cu o salopetă de blugi, o bluză albă pe sub aceasta și o săptămână neagră pe cap. Nu m-ar fi recunoscut nimeni așa.

Am coborât în curte și am mers direct către tomberon. Era unul mare și înalt, așa ca am a fost nevoie să iau o găleată pe care am așezat-o ca susul în jos și să mă urc întâi pe ea pentru a putea sări în tomberon. Nu m-am gândit cum urma să ies din acesta însă m-aș fi descurcat în cele din urmă. Momentan, important era să recuperez documentele lui Alex.

Am început să caut prin toate lucrurile aruncate acolo până când am dat de hârtiile pe care le căutam. Le-am adunat cu grijă pe toate și m-am ridicat în picioare pentru a încerca să ies. Însă chiar atunci am văzut silueta unui bărbat la câțiva metri de mine. Nu a durat mult până când am băgat de seamă că una din mâinile sale era îndreptată spre mine, paralelă cu pământul.

Iar în ea ținea un pistol.