PARTEA A PATRA
┍━━━━╝✹╚━━━━┑
și atunci Soarele
a domnit peste ținut
┕━━━━╗✹╔━━━━┙
Fragmente din Letopisețul Imperiului Apus:
Cea mai veche scriere datează cu o mie de ani în urmă față de căderea Imperiului, de aceea istoricii tind să creadă că aceasta este și vârsta lui. Însă textele din acea perioadă sunt foarte rare și nu ne spun nimic despre cum era viața politică și culturală atunci și/sau înainte. Istoricii susțin că oamenii aveau comunități mici, care au fost unite într-un imperiu când un mare cuceritor a luat sabia în mână și a trasat harta Continentului.
Regiunile care astăzi reprezintă cele opt regate ale Continentului au fost supuse mai ușor, dar ținuturile barbare au fost întotdeauna un caz izolat și răzvrătit. Din același motiv regatele de pe Continent vorbesc aceeași singură limbă, în timp ce ținuturile barbare au câteva zeci de limbi și dialecte.
[...]
În ceea ce privește creaturile magice, unele au trăit în pace cu oamenii, iar altele au căutat întotdeauna autonomia. Acesta este mai ales cazul elfilor, despre care se știe că au purtat război cu titanii și au intrat într-o neînțelegere cu unul dintre spiritele primordiale, Lika.
Dispariția lor bruscă de pe Continent, neînsemnată în arhive, ridică multe semne de întrebare în zilele noastre. Unii merg atât de departe încât să creadă că fie au fost anihilați de oameni când a căzut Imperiul (deși a fost o cădere pașnică), fie că nu sunt decât mituri, creaturi inventate de oameni și păstrate în folclor. Menționarea lor în texte pur teoretice face ca această din urmă teorie să cadă, iar singura care să mai stea în picioare să fie aceea că acum trăiesc în taină, într-un fel neștiut de noi.
Oricare ar fi varianta corectă, ceea ce s-a întâmplat cu adevărat acum cinci sute de ani a fost mușamalizat și ascuns de generațiile viitoare, până când totul s-a dat uitării.
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top