━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━

          Chiar dacă la întoarcere Sunna nu mai trebuia să parcurgă drumul cu Regina Mamă în aceeași trăsură, întrucât ea plecase din Devos în prima dimineață, tot privea cu anxietate spre toți acei slujitori care le pregăteau bagajele în curtea cetății. 

          Își mută privirea întristată spre Harmonia, care, de dragul obiceiului, își lua la revedere de la un cuplu tânăr de nobili. Nu mai avea timp de ea, să-i asculte acum grijile. Oftă și nici măcar nu-și dădu seama că cineva stătea lângă ea și îi auzise oftatul. 

          — S-a întâmplat ceva? o întrebă Rhesus.

          Se strâmba la soarele care îi intra în ochi printre pletele scurte de păr. Aștepta și el nerăbdător să plece. Sunna se uită la firicelele de aur cu care îi era împodobită haina de rege. Semăna cu cea pe care o purtase în seara nunții, atunci când îi ceruse fetei să fie sinceră cu el. Cu acele cuvinte în minte și cu inima în dinți, fata i se destăinui:

          — Nu prea e o bucurie pentru mine să merg cu trăsura. 

          Își mușcă buza, după care își mută privirea în pământ. Poate că n-ar fi trebuit să-i zică. Până la urmă, ultima oară când verificase, pe Rhesus nu-l interesa de ea. 

          — Atunci hai călare.

          Sunna râse scurt. Nu i se păru o glumă bună deloc. Îi auzi apoi pașii îndepărtându-se pe pământul bătătorit. Văzând că trăsura era gata, se porni cu pași greoi spre aceasta. Un slujitor o aștepta să-i întindă mâna și chiar când i-o luă și puse piciorul pe prima scară, cineva o întrerupse:

          — Ce faci? Nu ziceai că mergi călare?

          Își întoarse capul și jumătate de corp spre Rhesus cu viteza luminii. În mână ținea hățurile unui cal roib, pregătit de plecare. 

          — Doar nu vorbeai serios! făcu Sunna, rămânând în aceeași poziție, cu mâna poposindu-i într-a slujitorului.

          — De ce n-aș vorbi? râse regele. Sper că nu te-ai răzgândit!

          — Mi-ar plăcea mult, dar nu se cade...

          Coborî scara și îi dădu drumul mâinii slujitorului, care continuă să aștepte răbdător lânga ușa trăsurii.

          — Ești regină, tu decizi ce se cade și ce nu.

          Rhesus vorbea despre toate acestea ca și cum nimic din ceea ce spunea nu era deplasat. Pentru un moment, Sunna se gândi că lucrurile decurgeau diferit în Hitilia, dar își aminti că nu văzuse deloc, de când se afla acolo, femei călare. 

          — Ești sigur? mai întrebă o singură dată, deja bubuindu-i inima în piept de nerăbdare.

          Ideea încă i se părea una deplasată Sunnei, dar o atrăgea în aceeași măsură. Se gândi că atâta timp cât soțul ei, adult cu capul pe umeri și educat așa cum se cuvenea, îi dădea acordul, atunci nimic pe lume nu ar mai fi trebuit s-o oprească. 

          — Normal! Știi să călărești?

          — Cât de cât.

          Fratele ei o învățase cu vreo doi în urmă, pe ascuns, până când tatăl lor descoperise și îi interzisese să mai încalece vreodată un cal. Se părea că avea să-i calce pe cuvânt cât de curând.

          Cei doi se îndepărtară de trăsură, iar Rhesus o ajută să încalece animalul în rochia ei elegantă și îi arătă câteva trucuri de călărie. După cinci minute, calul plecă la drum, iar Sunna nici măcar nu mai știa cum să-l oprească. Preferă nici să n-o facă, căci alți oameni din grup o luară și ei din loc. Se întoarse, cu greu, și-i făcu cu mâna Harmoniei, care zâmbea melancolică din depărtare.

          Rhesus călări bună parte din drum aproape de ea, ajutând-o dacă avea nevoie. Fericirea pe care fata o lăsa să se vadă în acel moment îi făcea inima să tresară. N-ar fi crezut vreodată că un lucru atât de banal precum călăritul ar fi putut face pe cineva să zâmbească cu gura până la urechi ore în șir, întregul drum până în Dandemil. 

*

          — Regina mea, căutați o carte anume?

          Sunna se învârti brusc la 180 de grade, iar rochia ei din tul arămiu se învârti deodată cu ea. Cel care îi întrerupsese mersul prin bibliotecă era un bărbat mititel și cu umerii aplecați, care era îmbrăcat într-un fel de robă simplă. Sunna văzuse mulți oameni îmbrăcați așa, mai ales în biblioteca aceea, când venise ultima oară, așa că se gândi că era unul din mulții bibliotecari de care era nevoie să se îngrijească o bibliotecă atât de mare.

          Fata zâmbi sincer și își uni degetele la piept, ușor sfioasă.

          — Problema e că nici eu nu știu ce vreau să citesc.

          Bărbatul urâțel, cu bărbia ascuțită și capul micuț, îi zâmbi de asemenea sfios. Biblioteca era destul de goală la acea oră a dimineații, în care soarele abia răsărise. Sunna nu putuse să doarmă nici în acea seară, iar când își amintise brusc de bibliotecă în timp ce se uita la cerul înstelat cu ochii împeienjeniți de somn, sună grăbită din clopoțel pentru a fi ajutată să se pregătească de a ieși din cameră. 

          — De fapt, nu cred că mi-ar strica câteva cărți care să mă ajute să înțeleg... Hitilia mai bine. Aveți vreo sugestie?

          Bibliotecarul aprobă din cap și îi spuse fetei să-l urmeze. Urcară până la următorul etaj și continuară să se plimbe printre rafturi. Acum, Sunna era chiar și mai aproape de acel tavan din sticlă, prin care se oglindea lumina după-amiezii. I se părea o idee genială, căci la palatul tatălui ei mereu părăsea biblioteca cu dureri de ochi de la luminile prea slabe ale lumânărilor de care avea nevoie uneori chiar și pe timp de zi. 

          Intrară curând la umbra unui culoar mai întortocheat, iar Sunna se împletici din cauza direcției schimbate brusc. 

          — Să știți că majoritatea țărilor de pe continent nu sunt cu mult diferite una față de cealaltă. Până la urmă, au făcut parte din același imperiu cu doar 636 de ani în urmă, nu aveau cum să se schimbe atât de mult! Chiar și limba s-a modificat foarte puțin, din câte puteți vedea.

          — Presupun că aveți dreptate, însă fiecare dintre ele este prea mult pe cont propriu! se plânse Sunna de această ipoteză pe care o avea în mintea sa de mult prea mult timp. 

          Bibliotecarul se opri în fața unui raft, se ridică pe vârfuri și luă o carte subțire și neagră de pe o etajeră mai înaltă. I-o înmână fetei, iar aceasta nici măcar nu puse mâna bine pe ea că și reacționă:

          — Nu mă subestimați! Pe asta o termin într-o oră.

          Bibliotecarul bufni în râs când o auzi, iar Sunna îi răspunse de asemenea. Se comportase copilărește, însă încrederea sa în sine era delicioasă pentru bibliotecar. Fără a spune nimic, acesta mai înaintă câțiva pași și se aplecă pentru o carte groasă de pe al doilea raft. Când Sunna o luă în brațe, literele care îi formau titlul erau atât de șterse încât nici măcar nu reuși să le distingă. 

          — Despre ce este vorba? 

          — Despre tot. Despre stele și cer și despre pământ și ape, despre fostul Imperiu și despre continentul de azi, despre ținuturile barbare și despre Hitilia. Citește-o, este baza tuturor celorlalte cărți.

          Sunna îl privea cu ochii scăpărind în timp ce rostea acele cuvinte care puteau la fel de bine să fie recitarea unei poezii. Îi plăcea de acest bărbat în ciuda înfățișării lui respingătoare, căci nu o trata nici cu superioritate și nici cu inferioritate. Pentru el, Sunna părea să fie micul lui student, iar ei nu i-ar fi stricat un om atât de înțelept prin preajmă. 

          — Legat de ceea ce ați spus mai devreme, continuă bărbatul mergând înaintea ei cu mâinile la spate, țările nu sunt chiar atât de străine una de cealaltă pe cât vor ele să pară. Dar o să vă dați seama de asta cât de curând, ca regină a Hitiliei. 

          Remarca lui mai mult o băgă în ceață pe fată decât s-o scoată de acolo. Alergă în sandalele ei cu toc mic până când ajunse în dreptul bibliotecarului, dar acesta mergea cu ochii închiși și părea că încheiase discuția. Nu știa exact cum să formuleze întrebarea ca el să-i răspundă cu exact ceea ce avea nevoie, așa că renunță. În schimb, alte întrebări o tot măcinaseră în ultimele săptămâni, așa că își făcu curaj și dădu glas vorbelor:

          — Vă cer prea mult dacă v-aș ruga să-mi spuneți ce părere are poporul despre familia regală? 

          Văzuse în bibliotecar un prieten, care poate avea mai mult curaj decât Macaria să-i răspundă la astfel de întreări. Indiferent de cât de prietenoasă era tânăra slujnică cu ea, nu răspundea sinceră la aceste întrebări, ci avea doar vorbe bune față de rege. Sunna văzuse că nu îi inspira încredere slujnicei. Nu vru nici să o preseze, să o facă să se înspăimânte dacă cumva îi spunea care era părerea ei. Chiar și această reacție Sunnei i se păru un indiciu despre cum fuseseră tratați oamenii de rând.

          Bibliotecarul își drese vocea și se uită în jur. Biblioteca era mai aglomerată decât atunci când o abordase pe Sunna, însă tot era destul de goală. Chiar și așa, coti pe un coridor mai întunecat și îi făcu și fetei semn s-o urmeze.

          — De câțiva ani, granița cu barbarii a fost presată puternic de aceștia. Regele Massimo a făcut obligatorie înrolarea în armată pentru câte un bărbat din fiecare familie, iar hrana și alte resurse s-au dus mai ales în direcția armatei, ca să poată fi susținută. Alți oameni au fost aduși cu forța să construiască turnuri de fortărețe de urgență, iar oamenii au fost munciți destul de mult în ultimii ani. E de înțeles, totuși, căci și atacurile s-au înmulțit.

          Se opri pentru câteva momente din a citi titluri de cărți grăbit în timp ce-i povestea, pentru a se chinui să scoată o altă carte bine strânsă la locul ei de alte cărți forțate să încapă pe raft. Când i-o înmână unei Sunne nerăbdătoară să audă și restul istorisirii, acesta continuă:

          — Deși Regele Massimo a fost sfătuit de câteva ori să caute aliați prin vecini, se pare că a preferat să fim pe cont propriu. Acum, după moartea lui, toată lumea speră că Rhesus va fi un rege mai puțin strict. Acum, stăm încordați și așteptăm. Nu s-au schimbat multe încă. 

          Sunna mângâie coperta cărții pe care scria cu litere micuțe Mai marii regi ai Hitiliei de la căderea Imperiului până în zilele noastre. Nimeni nu se gândise până atunci să-i spună și ei toate aceste lucruri. Văzuse un fel de frică și încordare în ochii oamenilor de rând, însă nu știuse niciodată care era motivul. Toate aceste informații nu ajunseseră în Dravidia pe vremea când încă locuia acolo. 

          — Sunt sigură că Rhesus va aborda situația diferit, spuse fata nu foarte sigură pe sine, în ciuda vorbelor.

          Nu i-ar fi plăcut ideea ca soțul ei să fie un tiran, însă nici nu îi inspirase vreodată această idee. Până la urmă, nu se afla de mult timp pe tron, iar unul din primele lucruri pe care le făcuse era să o ia pe Sunna de soție. Probabil că alianța cu alte țări era în planurile lui viitoare. 

          — Și eu sunt destul de sigur, spuse bibliotecarul când îi puse mâna pe umăr. O să vă las acum, maiestate, însă dacă veți mai avea nevoie de mine vreodată, întreabați la biroul bibliotecarilor de Vulci Mavrocordato. 

          Îi zâmbi fetei înainte să plece, iar Sunna știu atunci că găsise un prieten în acel palat mare și plin de necunoscuți.

━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━