━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━

          Festivalul Vinului era una dintre cele mai apreciate sărbători de la palat. Terenul de antrenament era eliberat și toți comercianții de vin se adunau la palat și își instalau taraba acolo. Unii, cei care își permiteau, organizau concursuri sau jocuri la taraba lor. Bucătăria palatului hrănea toate gurile de oameni care se adunau în acea zi, iar seara se aprindea un foc de tabără și se dansa cât era noaptea de lungă. Teatrele ambulante și artiștii nu lipseau nici ei din peisaj. Pentru doar un pocal de vin, poeții scriau un poem soțiilor de negustori, uneori citind-o teatral în fața mulțimii de oameni. Cavalerii ofereau publicului, fiecare după cum dorea, demonstrații de forță și tenacitate.

          Data plecării trupelor lui Rhesus de la palat, cu el în frunte, fu decisă pentru dimineața imediat următoare. Sunna nici măcar nu-și dăduse seama când a trecut timpul în momentul în care a văzut tarabele afară în după-amiaza anterioară. Nopțile îi fuseseră prea ocupate de cicăleala lui Rhesus, iar mintea de amintiri. Cu fiecare zi răbdarea ei ajungea tot mai aproape de capăt, gata imediat să-l rupă. 

          Astăzi e ziua, își spuse atunci când se plimba printre tarabele împânzite de oameni. Și chiar trebuia să fie ziua, căci după aceea Rhesus avea să fie plecat pentru foarte mult timp și ar fi fost prea crud din partea lui să o lase doar cu dorința. De atfel, pe lângă crud, ar fi fost și riscant. Soldații se uitau pentru prima oară anxioși la următoarea bătălie, care se anunța mare și periculoasă. Însuși festivalul era o încercare de-a se mai înveseli. Rhesus ar fi făcut bine să-și asigure un moștenitor măcar în acea ultimă seară. Sau, cel puțin, cu gândul acesta se încălzea Sunna, întrucât la ce era mai rău nu-i plăcea să se gândească niciodată.

          El va bea. Ea va bea. Oamenii se întărâtă mai ușor și se controlează mai greu când le lucrează alcoolul în sânge. Pur și simplu nu se putea să nu fie aceea seara. 

          Oh, ce gânduri vulgare, își spunea în timp ce-i făcea cu mâna lui Adonis, care nu avea habar ce se întâmpla în mintea ei, apoi râse la acest gând. 

          — Azi ne vom distra ca și cum ar fi ultima noastră zi pe pământ, îi spuse brunetul înainte de a lua o gură din vinul său. 

          Chiar când se întâlniseră cei doi, un comerciant le pusese fiecăruia în mână câte un pocal de vin. Se văzuseră nevoiți, sub privirile bărbatului burtos, să-l accepte. 

          Sunna luă o gură mare, bărbătească, ca să scape de el repede, după care își căuta răsuflarea. 

          — Nu spune asta! spuse ea cu vocea întretăiată. Nu se va întâmpla nimic grav. Niciodată nu s-a întâmplat. 

          — Asta pentru că am avut noroc. Barbarii sunt după capul lui Rhesus tot timpul, iar el, ca un nebun, vrea mereu să fie acolo, pe câmpul de luptă!

          Sunna își împreună degetele în fața pieptului, ușor anxioasă la rândul ei. Porniră într-o mică plimbare, evitând copiii care alergau printre oameni. 

          — Vei fi tu acolo, ca să-l protejezi. 

          — Îți vine a crede sau nu, dar și puterile mele sunt limitate. 

          Sunna se încruntă. Bărbatul venise voios la festival, dar se posomorâse cu prima ocazie.

          — Bine, cred că ajunge cu discuția asta! Hai la dans, să ne înveselim. 

          Un mic spațiu pentru dans fusese instalat pe o parte din terenul de antrenament. Tocmai treceau pe lângă el, când o melodie dravidiană începu să se audă din instrumentele trubadurior. Fuseseră invitați și câțiva astfel de muzicanți, în timp ce soldați dravidieni se alfau și ei la palat înainte de a pleca pe câmpul de luptă. Sunna nu mai văzuse de mult timp atâtea capete blonde și brunete la un loc, poate chiar de la nunta ei. 

          — Nu știu să dansez asta! se plânse Adonis.

          — Hai, lasă, că nici nu se compară cu dansurile voastre!

          Așa că Adonis nu avu de ales decât să învețe repede pașii, ca apoi să danseze printre puținele perechi de oameni. Multe erau formate din soldați dravidieni, ce invitaseră la dans câteva mândre cu părul negru și des. Sunna nu credea că se va putea abține din zâmbit toată noaptea. 

          După acel dans, generalul Redbad a apărut pe neașteptate lângă ei și a invitat-o pe Sunna la un dans, cât trubadurii încă le cântau muzica. A fost un dans rigid pentru Sunna, unul din care abia aștepta să scape, mai ales că avea amintiri neplăcute cu acea melodie. Și-a luat la revedere de la el într-un mod foarte politicos, după care a fost trasă de niște copii într-un joc ciudat de-a prinselea. Se făcea că Sunna trebuia să ia floarea din părul fiecăruia până când se termina timpul clepsidrei pentru a câștiga. A fost pe aproape, îi mai rămăsese un singur copil ca să reușească. 

          La a doua rundă altcineva a trebuit să-i ia floarea, pe care o prinsese de una din brățările aurii de la mână ca să îi fie mai accesibilă unul copil. Cum fugea printre aceștia, fără a fi prea atentă, se ciocni de cineva. O prinse de umeri ca să nu cadă și, când Sunna își ridică ochii de la straiele regești, dădu de acel zâmbet arogant de care tot avusese parte în ultimele zile. Și se topi imediat, așa cum se topise de fiecare dată când îl văzuse până atunci. 

          — Oricât de dulce ești jucându-te astfel cu ei, tânjesc să te am aproape în această seară, îi șopti acesta, privind-o direct în ochi. 

           — N-nu am știu că ai terminat treaba.

          Deja se rușinase. Fusese luată prea tare prin suprindere. 

          — Te-am prins! se auzi vocea unui copil, după care trecu mai departe ca o boare caldă, cu o floare în mână.

          Când Sunna se uită la mâna ei, făcu ochii mai când nu găsi floarea. Dar nu prea o mai interesă, căci Rhesus îi luă tandru mâna într-a lui și o îndemnă să plece de acolo. Începură cu un pahar de vin, după care cu un dans rapid. Cei doi nu se mai călcau pe picioare de mult timp, iar Sunna îl mai ajunsese la înălțime în ultimii ani și nici măcar acest lucru nu mai era un inconvenieint. În acea seară au dansat de parcă amândoi se născuseră în brațele celuilalt, cu picioarele pe ringul de dans. 

          Au gustat câte puțin din dulciurile și mâncarea comercianților, au jucat jocuri, au asistat la teatrul ambulant și Sunna a primit o poezie anonimă dedicată ei, dar pe care nu a avut răbdarea să o citească. Umblau printre oameni și râdeau cu ei de parcă nu erau regele și regina, cu coroane pe cap.

          — Poftiți, maiestățile voastre, cel mai dulce vin de pe tot continentul! îi abordă un comerciant la capătul aleii. Trebuie să-l încercați!

          Sunna se uită sceptică la el și la vinul ce părea negru în noapte. Simțea că dacă mai lua o singură gură avea să vomite tot ce consumase în acea seară. 

          — Ultimul pe această seară va fi al tău, domnule! spuse Rhesus când îi acceptă paharul.

          Sunna îl luă și ea pe al său, ca nu cumva să mai pornească și alte discuții. Doar că niciunul nu gustă din vin, ci își continuară mersul ușor clătinat spre grădină. Când văzu banca salvatoare din piatră, la o distanță destul de mare de tarabele festivalului, Rhesus se lăsă pe ea cu greutate, scăpând pocalul cu vin din mână. Sunna râse.

          — N-am mai fost atât de amețit de băutură de când aveam douăzeci de ani! spuse el, luându-și capul în mâini. 

          Sunna lăsă felinarul pe bancă și-și gustă vinul. Zâmbea continuu și o dureau fălcile, dar tot nu se putea opri.

          — Mhm, e chiar bun! Trebuie să guști și tu.

          Rhesus o privi de jos, în toată splendoarea ei. Deși băuse și ea, părea mult mai lucidă decât el. Încă stătea dreaptă în rochia ei albă, lipsită de model, dar atât de bine strânsă peste sâni... Pieptul și gâtul, care la începutul zilei erau de aceeași culoare perfect bronzată, acum avea pete colorate în vișiniu și maro pe ele. Rhesus rânji la această imagine. 

          — Nu vreau să te gust decât pe tine, spuse și o încojură cu brațele, 

          Sunna icni o dată, stropind cu vin pe iarbă din cauza mișcării bruște. Se uită drăgăstoasă la el, cum își împlânta fața în tulul ei și respira adânc. O trase mai aproape, gemând adânc, îndemnând-o să se aplece spre el. Și când o făcu, își afundă capul în părul ei și o gustă așa cum a spus. Sunna gemu când îi supse pielea atât de fragilă.

          — R-rhesus, îmi vei nenoroci gâtul!

          Ar fi purtat haine care să-i acopere gâtul, dar cu toată acea căldură din timpul verii, s-ar fi copt în ele. În acea zi optase pentru fondul de ten, care se ștersese în timpul zilei din cauza transpirației.

          Rhesus se opri și se uită la opera lui de artă, amestecată printre cele mai vechi, în timp ce Sunna se așeza sfioasă pe piciorul său. 

           — Atât de multe și parcă tot nu sunt suficiente ca să știe toată lumea că ești a mea.

           — Dar a cui să fiu dacă nu a ta? râse fata înainte de a lua ultima gură din vin. 

          Îl privi în treacăt și parcă tot alcoolul din sânge se evaporă și se trezi. La el părea să lucreze în continuare, întrucât era roșu în obraji, iar părul tuns scurt îi stătea lipit de frunte. Avea cămașa descheiată și largă, lăsându-i pieptul și claviculele la vedere. Era transpirat după acea seară haotică, iar parfumurile de la baia de dimineață se mai simțeau doar vag, acoperite de mirosul lui specific, pe care Sunna îl asocia cu un pat moale și cald. O privea intens, sorbind-o, parcă pierdut în gândurile ei în loc de cele propii. 

          — Vorbesc aiureli, spuse brusc, când Sunna se legăna ușor pe muzica de la festival. Tu nu ești a nimănui, adăugă apoi.

          Era buimac, iar Sunna doar îi zâmbi, căci nu credea că putea înțelege ce trecea prin capul lui în acel moment. Știu că am vrut să-l amețesc în seara asta, dar poate nici chiar atât de mult.

          Rhesus o acoperi cu un alt val de sărutări și trase în jos de bretelele rochiei, iar fata abia îl îmbună să se oprească. Își trase bratelele la loc și spuse:

          — Hai, mai bine, în cameră. 

          Așa cum a spus a și fost. S-au ridicat anevoioși și au plecat spre ușile palatului, lăsând felinarul stins și cele două pocale de vin în urmă. Au urcat scările spre coridorul exterior, care era luminat doar din loc în loc. Mai mult razele lunii le lumina calea atunci când mergeau ținându-se de mână.

          Nici bine nu intrară pe coridorul interior că Rhesus o lipi cu spatele de unul din pereți. 

          — Nu mai am răbdare până în cameră. 

          O prinse de bărbie și îi aplecă capul pe spate. Era obligată să se uite astfel la el, în timp ce cu mâinile se agăța de cămașa lui. Îi simțea mușchii încordați pe sub aceasta și se înfioră un moment, conștientizând din nou de cât de puternic era acest bărbat. 

          Aura lui dominantă obișnuise s-o terorizeze, dar atunci nu putut decât să-și muște buzele în extaz. I se părea frumoasă această latură a lui, așa cum i se păreau și privirea grea și vocea aspră.

          Sunna nu putu protesta nici măcar un moment atunci când o sărută. Oricât de amețit de băutură era, tot o ținea cu putere locului, strângând-o de șolduri, și nu-i dădea nici măcar răgaz să respire. Treptat se scufundă și ea în acel sărut, cuprinzându-i gâtul cu mâinile și trăgându-l mai aproape. Îi împărtășea nerăbdarea și deja nu mai gândea limpede. Toate planurile ei, construite atât de bine în ultimele zile, fură aruncate pe apa sâmbetei când rosti:

          — În seara asta trebuie să mă faci a ta.

          Nu se putuse abține să nu-i zică.

          — Ți-am mai spus, tu nu ești a nimănui.

          O lăsă să-și coboare sărutările pe gâtul său, unde îi aplică același tratament cu care o chinuise el mai devreme. Se sprijinea cu brațul de peretele de deasupra ei, cu pumnul încleștat de înfrânare.

          Sunna îi ignoră remarca și continuă, printre respirații grăbite:

          — Și dacă refuzi te voi lega.

          — Ah, da?

          — Și te voi amăgi până când vei fierbe de furie. 

          — Vreau s-o văd și pe asta!

          — Deja se întâmplă, gemu ea plină de încredere. Recunoaște, nu vrei să ajungem acolo.

          El nu-i răspunse, doar o sărută din nou. Înaintau greoi pe coridoarele goale și întunecate, oprindu-se adesea pentru a se gusta din nou sau a-și șopti lucruri pe care Sunna le-ar fi considerat obscene nu cu mult timp în urmă. Nu-i mai păsa nici dacă-i zărea sau auzea cineva și nu-i păsa nici măcar de tablourile de pe pereți pe care le dărâmau din când în când.

          Încercă din nou să se dezlipească din strânsoarea lui, iar atunci se ciocni de o piesă de mobilă. Aceasta se trânti pe podea, făcând un zgomot enervant de puternic. Focul din felinarul care se aflase pe mica măsuță decorativă se împrăștie atunci pe covor, iar Sunna țipă de surprindere. 

          — La dracu'! făcu Rhesus, apoi își scoase vestonul și îl aruncă peste foc.

          Îl călcă până când rămaseră pe întuneric, iar atunci izbucniră amândoi în râs. Și înjură din nou când Sunna se avântă într-un alt sărut, găsindu-și cu greutate voința de a o dezlipi și de a o trage în cameră, la care ajunseseră în sfârșit.

          Trânti ușa în urma lor. Nu avură nicio răbdare să aprindă vreo lumânare, ci doar se împleticiră până la pat. Sunna se întinse la marginea lui, iar Rhesus mulțumi zeilor pentru rochia ei despicată; îi fu ușor să-i dezgolească picioarele. Îi sărută carnea fragedă și o mușcă, strângând-o cu palmele totodată, făcând-o să se arcuiască și să ofteze. 

          Iar ea îi șopti și-i gemu numele până când acesta îi lăsă picioarele în pace. Bărbatul privi chipul bosumflat și părul ciufulit, cu coroana căzută de mult lângă pat. Atunci îi îngădui să treacă deasupra lui și să-l sărute cu disperare, în timp ce el îi dezgolea pieptul și o mângâia oriunde apuca. 

          Fata nu se mai oprea, iar el se văzu nevoit să-i prinda mâinile la spate pentru a-și putea afunda buzele în pieptul ei. Sunna nici măcar nu avu răgaz să protesteze înainte de a începe să tremure și mai tare de emoție.

          Nu-i mai era frică. Fie ce-o fi, își tot spusese până când doar pofta mai rămăsese din toate acele griji. Putea să facă orice dorea cu ea, să o iubească sau s-o folosească, nu-i mai păsa. Gândurile raționale o abandonaseră de mult timp și simțea că avea să-și piardă mințile.

          — Rhesus? făcu Sunna când reuși să-și elibereze brațele din strânsoarea lui moale.

          Bărbatul își încetinise mișcările până când se opri de tot, iar pieptul nu i se mai ridica alert. Sunna se sprijini cu brațele de umerii săi. Nu mai erau încordați. 

          — Doar nu vorbești serios! se lamnetă blonda când îi văzu ochii acoperiți de pleoape și-i auzi respirația lentă printre buze. 

          Mâinile îi căzură moi pe lângă corp bărbatului când se dădu jos de pe el și-l privi dintr-o parte.

          — Rhesus, pe bune! Nu-mi face asta! își mai încercă norocul încă o dată.

          Îl scutură, dar acesta doar respiră mai adânc. Deja nervoasă, Sunna îl lovi peste față cu palma, ușor, apoi mai tare, dar totul fu în zadar. Aproape că îi veni să plângă de frustrare când se întinse în pat lângă el, cu sânii împliniți strălucind în razele lunii. 

          Se mai uită încă o dată la el, cu ultima ei speranță: da, el chiar dormea, cu capul vârât între perne, atât de lipsit de griji și pufăind atât de tihnit încât n-ar fi putut crede nimeni că doar cu trei minute în urmă se devoraseră unul pe celălalt. 

━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━