━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━

          Cei doi s-au apucat destul de târziu de antrenament. Sunna era deja frântă când a terminat la apusul soarelui, dar tot s-a dus să vadă care era stadiul picturii. A mai petrecut o oră vorbind și cu pictorul, după care s-a retras, frântă de oboseală, în odaie.

          Rhesus intră în cameră la doar cinci minute după ea. Se pieptăna în fața oglinzii mari, de care era agățată o lumânare, iar alta ardea pe măsuța de toaletă. Avea de gând să se culce devreme, așa că nu a mai aprins candelabrul.

          Bărbatul o salută fugar. Sunna își murmură și ea salutul, apoi încercă să-i ignore prezența.

          Din acea zi în grajd cei doi se văzuseră destul de puțin, dar începuse să se trezească luată în brațe și sărutată pe buze cu un bună dimineața. Oricât de înfirbântată și dispusă să încerce lucruri noi fusese în acea zi, în următoarele sentimentele ei nu au mai fost tocmai de acord. Se gândea intens dacă să-i răspundă mai senzual la săruturi, dar se rușina în ultimul hal, iar ocazia trecea repede pe lângă ea.

          Ar fi fost perfect ca el să inițieze lucrurile, dar se oprea mereu când sărutul devenea întâmplător prea adânc, privind-o cu același rânjet care îi punea atât de bine în evidență maxilarul puternic.

          Rhesus își aruncă vesta pe pat, iar apoi Sunna distinse sunetul șnurul cămășii tras prin găuri. Se apropia cu pași lenți, iar fata se opri din respirat când ajunse în spatele ei și-i putea vedea vag cămașa albă și pantalonii negri în reflexia oglinzii. Își peria lent părul, fiind prea greu pentru ea să se concentreze.

          Fără niciun cuvânt, bărbatul îi cuprinse umerii goi în palme. Sunna tresări și se îndreptă și mai tare de spate. Apoi el îi adună părul și i-l aduse în față, în acel mod grijuliu pe care Sunna îl știa prea bine. Renunță la a se mai peria.

          — Am refuzat să te ating pentru atât de mult timp încât acum mi se pare nepotrivit s-o fac, șopti Rhesus, cu o voce răgușită, aproape de urechea ei.

          Nu-i așteptă un răspuns. Își lipi lent buzele de gâtul ei fierbinte, sărutând-o apăsat, mutându-și apoi sărutarea pe claviculă.

          Sunna respiră adânc, încercând să-și rețină scâncetele ce amenințau să-și facă apariția. Se înfrână. Mai simțise asta înainte, nu era chiar atât de greu să facă față acelor senzații.

          Se întoarse brusc și-l privi în ochi, întrerupându-i sărutările. Privirea îi poposi pe buzele sale umezite, la fel ca umărul său care începuse să se răcească în lipsa căldurii lui. Iar el rânji din nou, pufnind scurt. Orice ar fi vrut ea să facă atunci când se întorsese uită imediat ce îi văzu acel zâmbet. Bărbatul îi prinse încheietura în palmă, pentru a-i strecura dintre degetele peria. Apoi se uită la mâna ei fragilă, pe care ar fi putut să i-o rupă cu atâta ușurință, și o duse la buze și îi dezmierdă încheietura cu acestea.

          Sunna scânci, subțire și dulce, ca și cum s-ar fi înțepat într-un ac.

          — De ce-mi face asta? întrebă printre suspine constante. Mereu când mă obișnuiesc cu tine faci lucruri de genul acesta și aflu că unele părți din mine încă nu te cunosc. De ce nu vrei să-mi pui capăt chinului?

          Rhesus ridică o sprânceană. Îi lăsă încheietura în pace. În schimb, o prinse de bărbie și o întoarse spre oglindă, pentru a o obliga să se uite la reflexia lor. Imaginea le tremura și le era vagă, întrucât doar o lumânare îi lumina în acel moment.

          — Uite cât de savuroasă ești, șopti, iar Sunna își distinse obrajii înroșiți și ochii strălucitori. Să pierd așa ceva? Nici nu-mi dau seama ce-mi doresc mai mult când te văd în asemenea hal.

          Și continuă s-o sărute și s-o mângâie în tot felul de locuri și să-i provoace acea suferință dulce până când Sunna nu știu ce o enerva mai tare: felul în care el se stăpânea cu ușurință sau faptul că nici ea nu era în stare să facă nimic ca să-și pună capăt chinului?

*

          În acea seară Rhesus a continuat ceea ce începuse în debaraua grajdului. De această dată nu i-a mai întrerupt nimeni și a putut să-și aducă iubita pe culmile plăcerii, făcând-o să se zvârsolească între așternuturi. Și a refuzat să mai continue apoi, dând dovadă de o puternică stăpânire când ea îi cerea – aproape îl implora – să-i ofere mai mult.

          Abia a doua zi, la micul dejun, Sunna și-a dat seama cât de vulgară fusese. Lângă ea, Rhesus își mânca nedernjat, de parcă seara trecută nici nu se întâmplase, budinca de orez cu scorțișoară.

          Regina Mamă vorbea voioasă cu Zhieva, în timp ce fata se chinuia să întrețină conversația cu ea. Femeia se schimbase și ea în ultimii trei ani, începând să susțină alianțele cu țări străine și continuarea războiului. Asta nu însemna că începuse s-o sufere pe Sunna, întrucât relațiile dintre ele se stricaseră cu mult timp în urmă.

          Sunna se întreba, uneori, dacă încerca să se alieze cu Zhieva împotriva ei. Prostii, concluziona apoi, știind prea bine că Zhieva era mult mai confortabilă cu Sunna decât cu Regina Mamă.

          În primele ei săptămână la palat Sunna fusese ba plecată, ba ocupată cu așezarea femeilor barbare în vestul țării. I-a părut rău s-o lase baltă atât de curând, dar s-a revanșat față de ea cu prima ocazie. A plimbat-o prin tot palatul, au băut ceai în grădină și au vizitat biblioteca. A vorbit mult cu ea și a ajutat-o să se deschidă, fata răbufnind într-o zi în lacrimi, căci locul îi era prea străin. Atunci Sunna a luat-o în brațe și i-a promis să o ajute cu orice.

          Din păcate fata nu împărtășea aceleași pasiuni ca Sunna. Știa să cânte la pian, dar Sunna abandonase de mult arta în favoarea luptelor și a cărților. Fetei îi plăcea poezia, în timp ce ea prefera să citească mitologie sau cărți teoretice. Era foarte timidă și uneori schimba greu cuvinte cu ea, dar uneori nu o deranja să fie singura care trăncănea. Mereu se despărțeau cu un zâmbet pe buze.

          În acea zi, la masă, o abandonase în favoarea gândurilor ei. Resimțea, într-un mod imaginar, sărutările lui Rhesus, auzindu-l totodată foindu-se lângă ea, și se înfierbânta din nou, cu toate că era înconjurată de atât de multă lume.

          — Știați că scorțișoara nu e originară de pe teritoriile hitiliene? spuse Sunna brusc, iar toată lumea se opri din vorbit. A fost adusă aici, deși nu este marcat în arhive exact când și de unde, acum aproape trei sute de ani.

          Se opri din vorbit un moment, pentru a se uita în jur, la chipurile perplexe ale celor de la masă. Toți se opriseră din mâncat.

          — Unii ar zice că are origini magice, haha! Știți, pentru că este un condiment atât de unic și delicios. Merge atât în prăjituri, cât și în mâncăruri sărate sau supe.

          Nimeni nu schiță niciun gest diferit, înafară de Regina Mamă, care se încruntă în dezaprobare.

          Fir-ar.

          — Ești ok? întrebă Constant, care încă ținea paginile cărții desfăcute între degetul mare, fără a-și schimba poziția.

          — D-da. Doar apreciam mâncarea.

          Își aplecă ochii înapoi în farfurie și nimeni nu spuse nimic pentru câteva momente bune. Adonis își drese vocea, iar Regina Mamă se reîntoarse prudentă la conversația ei.

          Sunna încercă să mănânce, dar oricât ar fi mestecat, i se părea că mâncarea nu era bună de înghițit. Ce o apucase? Era copleșită de gânduri și, ca să scape de ele, fugise înapoi în lumea reală. Doar că o făcu prea brusc și a ieșit o situație al naiii de jenantă. Doar așa își putea explica scena care tocmai avusese loc.

          După masă, cele două tinere soții se retraseră în grădină, în timp ce bărbații își văzură de problemele lor administrative. Se plimbară puțin pe potecile din fața marelui salon de petreceri, apoi se pierdură în labirintul de gard viu.

          — Jur că am fost aici de multe ori, dar e prima oară când mă pierd! spuse Sunna la un moment-dat, mergând țanțoșă în fața fetei. Sigur au schimbat ceva pe aici ca să-mi vină de hac. Vezi noroiul acela de acolo? Înseamnă că au plantat de curând arbustul.

          Zhieva se grăbi să țină pasul cu ea, alergând cu mâinile la piept în fața ei, dar călcă prost pe pietre și, eventual, se prăpădi pe ele cu un țipăt scurt. Sunna veni în întâmpinarea ei:

           — Hei, ești bine?

           — Eu nu mai pot merge! se plânse fata în modul ei caracteristic, copilăros și simpatic.

          Rămaseră pe jos amândouă. Nu avea rost să o ajute să se ridice atunci dacă nu părăseau locul. De altfel, și Sunna se simțea destul de obosită.

          — Hai să strigăm după ajutor, îi spuse fata în timp ce-și masa glezna.

          — Strigi tu?

          — Eu!? În niciun caz!

          Sunna zâmbi. Nici nu se așteptase de la ea să vrea asta, dar o întrebase special ca să aibă parte de această reacție din partea ei.

          — Atunci voi striga eu.

          Își drese vocea, apoi luă o gură mare de aer și țipă din toți plămânii:

          — Hei, ajutooor! Cineva să ne ajute!

          Zhieva o prinse de mână ca s-o oprească.

          — N-nu așa!

          — Dar cum? o întrebă, zâmbind cu subînțeles.

          Fata începuse deja să se precipite.

          — S-spune-le că ne-am ră-rătăcit în labirint.

          — Să ne ajute cineva, vă rugăm! Ne-am pierdut în labirint. Suntem două domnițe la ananghie!

          — Sunna!

          — Veniți repede! Prietena mea este rănită!

          — S-SUNNA!

          Cea care se tot lăsa strigată izbucni într-un râs colorat care îi tot jucase pe buze până atunci. Când îi văzu fața înroșită izbucni și mai tare și se prinse de burtă.

          Zhieva trebuia să recunoască: și ei i se părea puțin amuzant, căci nu putea să-și astâmpere zâmbetul.

          — Aș fi crezut că aveam să găsesc aici niște tinere gingașe și rafinate, dar în schimb dau de tine, se auzi vocea unui băiat.

          Sunna își ridică privirea și exclamă deodată:

          — Echo!

          Echo Garmendia, unul din nepoții generalului suprem, stătea acum cu mâna în șold la capătul micii alei a labirintului. Era doar cu doi ani mai în vârstă decât Sunna, dar încă arăta ca un adolescent: nu prea înalt, slăbuț, cu un păr dezordonat până la umeri și strungă între dinții din față; nu era urât, dar nici atrăgător neapărat. În schimb, Sunna îl considera drăguț, vrând adesea să îl ciupească de obraji și să-l alinte ca pe un copil.

          — Cum adică nu suntem tinere gingașe și rafinate!? se îmbufnă Sunna apoi. Nu cred că ai băut vreodată ceai cu mine, să vezi cât de distins țin degetul mic în sus!

          — Într-adevăr, ești foarte distinsă când dai pe gât o ceașcă de ceai fierbinte și ți-o reumpli în secunda următoare de parcă ar fi vin!

          Sunna zâmbi, prinsă în flagrant.

          — Dă-ne o mână de ajutor, stimabile domn! spuse și ridică teatral mâna în sus. Nu, de fapt, ar trebui s-o ajutăm pe Zhieva! Scuze, am uitat că ai căzut și te-ai lovit, i se adresă apoi fetei.

          Echo îi oferi mâna Zhievei, iar aceasta se lăsă ridicată de el fără a scoate un cuvânt.

          — Oh, îmi pare rău pentru comentariul de mai devreme! făcu el. Aș fi crezut că oricine își petrece timpul cu această mică bestie este la fel ca ea, dar se pare că m-am înșelat. Îmi retrag cuvintele!

          Fata se rușină până în vârful urechilor și, după această remarcă glumeață și respectoasă totodată, nu se mai uită la fața lui până când nu ieșiră din labirint. Se părea că piciorul ei nu avea nimic și putu să meargă de una singură, chiar dacă o mai durea când călca strâmb din nou, din cauza pietrelor.

          Zhievei i se păru tare ciudată și haioasă relația celor doi. Îl știa și ea pe Echo, fiind prieten de-al lui Constant, dar vorbise cu el în contexte mult mai formale. Se părea că era bun prieten și cu Sunna – cicăleau aproape constant.

          Aparent, ieșeau uneori la călărit și la vânătoare împreună, la fel cum uneori, la antrenamente, încerca s-o înduplece pe Sunna să încerce și lancea, pentru ca ea să se enerveze mai apoi, de ciudă că abia putea ridica o sabie amărâtă, dapăi să învârtă o lance.

━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━

im sowwy but///