━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━

          Regele și regina erau îmbrăcați în straie asortate, negre, decorate cu motive aurii care le încadrau marginile gulerelor sau brâurile și, în cazul Sunnei, ale poalelor rochiei. Rhesus dispunea de un guler înalt și rigid, de care era agățată mantia în același model. Sunna era mult mai împodobită: umerii și decolteul îi erau lăsați senzual la vedere, la fel ca bună parte din spate, unde rochia se închidea într-un unghi foarte deschis; o pelerină subțire din tul îi împodobea spatele, iar părul împletit larg la spate îi era decorat cu pietricele de aur.

          Legănându-se pe ritmurile alerte ale muzicii hitiliene, cei doi păreau ca scoși dintr-un basm: o coordonare perfectă și o voioșie de invidiat. El, înalt și masculin, purtând-o sigur pe sine printre celelalte perechi, iar ea, zveltă și grațioasă, zâmbind continuu și unduindu-se elegant. Rhesus o purtă într-o piruetă, în urma căreia melodia se termină brusc, iar Sunna se opri sub arcul brațului său drept, poalele rochiei fluturând, luate parcă prin surprindere și oprindu-se mult mai târziu decât ea. 

          Respira grăbită, pieptul plin ridicându-i-se cu fiecare mișcare. Oamenii aplaudară, iar frisienii își permiseseră chiar să fluiere, de parcă ar fi fost niște fii de țărani. 

          Sunna nici măcar nu-și dădu seama ce se întâmpla: doar se pomeni brusc cu spatele arcuit sub brațul lui Rhesus și cu buzele acoperite de ale lui. Mirosul lui specific îi inundă nările fetei când cealaltă mână îi susținu ceafa istovită și pieptul i se strânse chinuitor de brusc. Se apucă de haina lui în căutare se mai mult sprijin. Rămase fără aer și nici măcar nu putu să-și deschidă ochii.

          Doar în momentul în care crezu că avea să leșine se simți trasă înapoi, iar căldura corpului care se apăsase până atunci cu atâta patimă în ea dispăru brusc. Când deschise ochii, Rhesus era de nevăzut, iar în piept Sunnei îi bătea atât de tare inima încât era singurul lucru pe care îl mai auzea. 

          Pentru un moment se întrebă dacă nu cumva și-a închipuit totul. Părea ireal, iar lipsa lui era stranie amplifica această senzație. Fugise din nou. O sărutase după atâta amar de vreme, iar în momentul imediat următor dispăruse ca o fantomă. 

          Sunna reveni cu mare greutate în simțiri. Se îndreptă spre masa ei, cea aflată chiar în dreapta mirilor, însă la o distanță considerabilă de aceasta. 

          Adonis apăru la scurt timp, când Sunna încă încerca să-și explice ceea ce se întâmplase.

          — Observ că e o mare bucurie pentru tine să te învârți pe ritmurile muzicanților, constată brunetul, așezat deja lângă ea.

          — Ar trebui să nu fie?

          — Nicidecum! Ești tânără, asta ar și trebui să faci toată noaptea.

          — O spui de parcă ești tu bătrân!

          — Poate că nu sunt, dar mă simt întocmai.

          Sunna râse și îl lovi prietenește peste mână. La masa lor mâncarea stătea aproape neatinsă: friptură de miel, legume coapte și fructe deja decojite și tăiate, gata de a fi înmuiate într-un sos de caramel care probabil se răcise de mult timp. 

          Când se potoli, regina se servi cu un strugure roșiatic, pe care îl vârî printre buzele țuguiate. Se uită prin toată sala, spre niște frisieni ce păreau a se lua la harță, iar privirea îi poposi la final spre masa mirilor, unde doar mireasa încerca să ciugulească singură din fafurie.

          — Aș fi crezut că într-un popor cu bărbați atât de... viguroși, însăși femeile ar fi mai impunătoare, spuse ea, de parcă Adonis se uita în aceeași direcție ca ea. 

          — Poate că așa i-a dat pământul, ca să se echilibreze.

          Brunetul ridică din umeri, iar Sunnei i se păru o remarcă demnă de comentariul anterios: numai la oameni bătrâni mai auzise asemenea vorbe. 

          — Poate, aprobă Sunna îngândurată, după care continuă: Invit-o la dans!

          Adonis doar oftă, încă ostenit după ultimul dans cu sora lui. Părul încă îi era îmbibat în sudoare, cu toate că se ștersese cu o batistă înainte de a se așeza la masă.

          — Jur că aș invita-o eu, dar nu știu să conduc! fu tot Sunna cea care continuă. Haide, i-ar prinde bine compania unei persoane prietenoase!

          — Bine, fie! Dar după dansul ăsta mă duc direct în cameră și dorm trei zile încontinuu.

         Dădu pe gât ultimele lui guri de coniac, se șterse la gură și se ridică de la masă. Sunna chicoti, singură de această dată, văzând cum se schimba treptat, în mersul său apăsat, din omul care își plângea de milă adineauri într-un adevărat gentleman. Îi vorbi miresei, îi sărută mâna, zâmbi, după care o conduse pe ringul de dans și se avântară în mulțime, dispărând treptat. 

          Puțin mai departe, soția lui Adonis se învârtea energică sub mâinile dibace ale unui colonel. Părul negru și lăsat liber îi flutura grăbit, trasă mereu într-o altă mișcare, iar rochia gri, cu un decolteu foarte adânc, părea să cadă imediat de pe ea. Era o femeie de 22 de ani mai degrabă seducătoare decât frumoasă, care avea o atitudine țâfnoasă aproape în fiecare moment în care Sunna se afla în aceeași încăpere cu ea. Fusese o mare revelație pentru ea să afle, în urmă cu un an, că Adonis tocmai devenise tată și că era căsătorit deja de patru ani. Sunna nu avea deloc habar de acest aspect și nu a înțeles, pentru mult timp, de ce nimeni nu vorbea vreodată despre ea sau de ce nu locuia, măcar, la palat. Treptat a înțeles că cei doi nu prea se înțelegeau și nu era decât o căsătorie aranjată. Niciunul nu dorea să petreacă prea mult timp cu celălalt și, în momentul în care Sophia îi sorbea vorbele din gură colonelului, Sunna înțelegea că fata avea cu totul alte preocupări decât propria familie.

          Ce aiurea, fu singurul lucru pe care apucă să-l gândească înainte să fie întreruptă:

          — Maiestate!

          Accentul o făcu să strâmbe ușor din nas înainte să-și întoarcă privirea spre dreapta ei. Un tânăr înalt și subțire, ce părea să-i fie de-o vârstă, tocmai se înclina în fața ei. Când se îndreptă la loc, Sunna observă straiele frisiene și ochii albaștri și mari ca ai miresei. Totuși, nuanța părului său, ceva mai închisă decât a celorlalți frați, era incertă și se întrebă pentru un moment dacă nu cumva băuse prea mult și nu mai vedea limpede. Totuși, în momentul în care acesta îi vorbi, iar Sunna recunoscu acel glas gălăgios din sală, înțelese imediat că era unul din frații tripleți ai miresei:

          — V-aș invita la dans, maiestate, dar nu știu dacă se cade!

          Remarca lui atât de ciudată, atât de nepotrivită, dar și atât de îndrăzneață o făcu pe Sunna să zâmbească.

          — Atunci să te invit eu la dans, ...?

          Când își ridică privirea înapoi din pământ, pe fața lui un zâmbet îngâmfat se ridică doar în colțul stâng al buzelor subțiri. 

          — Sviatopolk Petrina. 

          Sunna se cutremură la auzul acelui nume, pronunțat cu un accent atât de ciudat pentru ea. 

          — Așadar, îmi accepți invitația la dans? spuse în încercarea de a-i evita numele.

          Tânărul continuă să zâmbească, lucru care parcă începea încet să o jeneze.

          — Oh, desigur!

          Îi întinse mâna galant, iar Sunna i-o acceptă și se ridică de pe scaun. O conduse spre ring, schimbând câteva vorbe scurte, după care se strecurară în mulțume pe la mijlocul melodiei. Sunnei i se părea atât de ciudat să-l vadă deodată un adevărat domn, mai ales dacă se gândea că doar cu câteva minute în urmă scosese pe gură niște cuvinte nu prea frumoase, în urma cărora fusese mustrat de mama sa. 

          — Oh, îmi pare rău, spuse Sviatopolk când aproape o călcă pe Sunna pe picior. Se prea pare că am primit lecții de dans degeaba, tot nu pot ține pasul cu ritmurile hitiliene. 

          Sunna era prea ocupată să-i urmeze mișcările lui haotice, de aceea nu-i răspunse.

          — De fapt, sincer să fiu, nici cu cele frisiene nu prea țin pasul.

          — Stai... Stai puțin...!

          Numele lui îi juca pe buze, dar deja nu mai ținea minte ordinea silabelor. Își înfipse unchiile în umeri lui, iar el se opri cu mare greutate. O privi curios pe Sunna, căreia i se părea o situație al naibii de jenantă. O pereche aproape se ciocni de ei, dar îi evită în ultimul moment.

          — Maiestate?

          — Fii mai calm. E doar un dans, nu suntem la antrenamente.

          Își putuse da seama cu ușurință că era și el un soldat. Mai ales după mușchii brațelor, dar și după acele mișcări rigide de dans.

          — Uite așa, spuse fata înainte să pornească cu spatele ușor arcuit în spate, îndemnându-l să vină după ea. 

          În scurt timp el începu să conducă mai cu calm, iar melodia se termină când părea că a înțeles într-un sfârșit. Entuziasmat deodată, Svietopolk o rugă pe Sunna să mai danseze o melodie, iar ea acceptă, deși nu prea entuziasmată. Până la finalul ei începu să se distreze și chiar să râdă împreună cu frisianul. 

          Când melodia se termină și trubadurii anunțară o scurtă pauză chiar îi păru rău că nu mai putea dansa. Se uită spre masa ei, unde Rhesus ciugulea niște fructe și scruta sala cu privirea. Rezistă impulsului de a se duce direct la el. Nu, nu după felul în care m-a tratat adiniauri.

          O zări pe Harmonia undeva aproape de ieșire. Vorbea grăbită cu Lusignon și își ținea în brațe copilul. Sala era destul de agitată, dar văzu că partenerul de dans încă nu dispăruse de lângă ea. 

          — Ai chef să te răcorești puțin?

          Își zâmbiră unul altuia și totul fu stabilit. O întâmpinară pe Harmonia chiar la ieșire, când aceasta încerca să-și îmbrace mantia cu o singură mână. Sunna o ajută pe neașteptate, chiar atunci când ușa se închidea în urma lor, iar gălăgia se transformă deodată în liniștea serii. 

          Svietopolk făcu cunoștiință cu tânăra mamă, după care aceasta le explică celor doi că March părea să aibă nevoie de niște aer curat. Se plimbară toți trei prin grădină. Sunna se jucă cu fata, o sărută și o cocoloși, după care o ținu de mâni ca să poată face câțiva pași grăbiți pe terenul asfaltat. Era îmbrăcată cu o rochie micuță și roz care părea să îi îngreuneze mersul.

          Vorbiră toți trei despre tot felul de lucruri. Despre tradiții, mai ales, fiecare fiind curios de cele dintr-un loc diferit. Un frisian, o hitiliană și o dravidiană, toți trei fugind de la petrecere pentru câteva momente de liniște în grădină. 

          Lipsiră poate o oră, timp în care copilul adormi, iar Harmonia spuse că se retrăgea în cameră pentru acea seară. 

          Cei doi rămaseră în liniște câteva momente. Sunnei îi plăcea de acel băiat care era cu doi ani mai în vârstă decât ea. Era destul de direct și înțelegea, în sfârșit, că nepolitețea lui nu se datora vreunei răutăți, ci unei nepăsări față de standardele diplomatice. Căci, altfel, era chiar respectuos. 

          Sunna a aflat în acea seară că motivul pentru care nu-i putea pronunța numele era că accentul cădea pe prima silabă, contrar de cum îl repetase ea în propria minte. Se scuză, zicând că a băut prea mult, dar nici acest detaliu nu îi repara necuviința. Din fericire, băiatului nu-i păsa, iar Sunna chiar simți, așa cum simțise toată seara, că putea să fie ea însăși în preajma lui. Cu bune și cu rele. 

          N-au mai stat nici ei mult. S-au despărțit la intrarea în sală, când Svietopolk li se alătură plin de energie fraților săi. Sunna căută prin sală un chip cunoscut, dar nu găsi pe nimeni. Masa ei era goală, nici măcar Sophia nu mai era acolo. Rhesus sau Adonis nici atât. Masa mirilor era la fel de goală. 

          Un sentiment de tristețe o cuprinse brusc atunci când oftă și înaintă spre ieșirea care dădea în coridor. Un majordom îi deschise ușa, iar ea ieși în întâmpinea acelei oglinzi mari. Culoare de pe buze îi dispăruse de tot, ștearsă de acel sărut păcătos, iar împletitura îi era destul de răvășită. Își așeză puțin coroana și își trase mai bine mantia pe ea, pentru căldură. 

          Când ajunse în cameră și văzu că era goală, tristețea i se afundă și mai mult. Se dezbrăcă anevoie de haine și le lăsă căzute pe jos. Abia îmbrăcă rochia de noapte și își rupse câteva fire de păr atunci când își dădu jos coroana de pe cap și o lăsă neglijent pe partea lui Rhesus de pat. Era frântă, dar acest lucru nu o opri să nu-și închipuie tot felul de lucruri, căci era prea frig fără acel trup fierbinte sub aceeași pătură cu ea. 

          Pentru lacrimile care îi apărură pe chip nu era de vină doar lipsa lui, ci și alcoolul infiltrat în sânge și tot acel stres adunat în ultimele zile. Era sigură că soțul ei, pe care ajunsese să-l iubească atât de mult, era pierdut în vreun colț de palat cu o altă tânără mai frumoasă și mai experimentată. Poate chiar o frisiană, de dragul diversității. Suspină. Și o dată la un anumit timp suspina din nou până când, într-un final, reuși să adoarmă cu obrajii uzi și reci. 

━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━