━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━

          — Ești obosită, constată Rhesus pe un ton ridicat, pentru ca informația să poată ajunge și la urechile ei.

         O trase aproape de pieptul lui și îi oferi un sărut pe fruntea transpirată. Fata se simți compleșită de mirosul său bărbătesc și de acea strângere tandră. Nu voia să se lase păcălită de afecțiunea pe care i-o oferea, ca mai apoi să afle că totul era de fațadă și că, atunci când se vedea singur cu ea, era o brută. Se aștepta la ce era mai rău doar ca să nu se simtă dezamăgită în final. Era de datoria ei să suporte orice ar fi așteptat-o, nu-și putea dezamăgi părinții care îi oferiseră totul.

          — Nu mai e nevoie să suporți nimic, îi spuse când o prinse delicat de mână și o îndemnă să-l urmeze spre ieșirea din sală. 

          Gărzile închiseră ușile după ei imediat ce părăsiră încăperea. Sunna fu izbită de răcoarea unui hol gol, care nu avea mai mult de două sute de oameni în el ca să-l încălzească precum sala pe care tocmai o părăsiseră. Se opri și pierdu mâna regelui. Nu se așteptase ca toată acea suferință să se încheie atât de curând.

          Se uită în oglinda mare din dreapta, lipită de perete. Părul ei era poate mai ciufulit decât ar fi trebuit să-și permită, însă rochia încă îi stătea bine. Când trimisese măsurile cu câteva luni în urmă în Dandemil, nu se așteptase de la croitorese să îi facă o rochie atât de potrivită pentru ea. Era de un albastru foarte deschis, aproape alb în partea de sus, unde două fâșii din mai multe straturi de vâscoză și satin porneau de la talie și îi acopereau sânii, după care se strângeau în X în jurul gâtului, spatele fiindu-i de asemenea dezgolit. Partea inferioară a rochiei era de un albastru mai închis, format din mai multe straturi de tul. 

          Era o rochie foarte simplă și elegantă, aproape lipsită de detalii și modele. Doar bijuteriile, care trebuiau neapărat purtate de tinerele mirese hitiliene, o mai împopoțonau puțin. Purta chiar și coroana aurie de regină, care îi înconjura capul și i se plia perfect pe frunte. Astfel gătită, nu mai arăta ca o fată de doar paisprezece ani. Se întreba dacă-și dăduse cineva seama care era vârsta ei, cel puțin dintre cei care nu știau deja.

          — Ești de o frumusețe nemaiîntâlnită, îi spuse regele, iar vocea lui groasă se propagă pe întregul hol, acoperindu-i grijile fetei.

          Se apropie de ea, iar Sunna se simți din nou copleșită de statura sa și de aerul domninant. El o privea cu sincer patos, sentimente puternice străbătându-i și lui pieptul. Însă atunci când ajunse în fața ei, doar o mângâie pe tâmplă cu degetul și îi feri ochii de câteva șuvițe rebele.

          — Totuși, nu vrei să te odihnești?

          Sunna știa prea bine că ceea ce urmau să facă în seara nunții nu se putea numi odihnă. Însă trase adânc aer în piept și porni pe coridoarele lungi și goale ale palatului, decorate din loc înloc de câte un portret, spre camera pe care nu o mai văzuse până atunci. Acel palat avea să-i fie casă din acel moment încolo, iar ea urma să dea ordine slujnicelor dacă soțul ei era suficient de amabil încât să îi ofere și ei puțină putere.

          Camera în care intrară era una enormă, luminată de un candelabru gigantic și câteva lumânări așezate în suporturi înalte. Patul era decorat cu un baldachin dintr-un material crem și gros. Pereții erau pictați în modele minuțioase. Sub picioarele ei, un covor suțire și gălbui era decorat cu motive elegante, de culoare albastră. Abia dacă îi venea a crede că atâta măiestrie se putea găsi într-un banal dormitor. Însă mereu știuse că Hitilia era o țară mai bogată decât Dravidia. Ar fi trebuit să se simtă norocoasă, urma să fie cea mai importantă regină de pe continent.

          Însă Sunna s-ar fi simțit de câteva ori mai împlinită dacă avea o moșie modestă undeva la țară și o viață simplă și lipsită de griji. Oftă în sinea ei când observă că se blocase holbându-se la portretul unei foste regine, pe care-l văzuse imediat ce înaintase în cameră. Și-a putut da seama cu ușurință, după fața rotundă și ochii mari, alungiți, că nici femeia din pictură nu era de origine hitiliană.

          — Perperuna de Castro, spuse regele când apăru în spatele ei, iar Sunna îi simți respirația pe umărul gol și rece. A venit și ea, la fel ca tine, de pe meleaguri străine, continuă Rhesus. Însă a avut o soartă tragică.

          Sunna înghiți în sec înainte să întrebe:

          — Ce soartă?

          — Se credea că era sirenă și că îl fermecase pe rege prin cântece. A fost omorâtă de nobili înainte de a oferi vreun moștenitor. Regele s-a sinucis mai apoi, punând capăt dinastiei de Castro acum două sute de ani. 

          — Și atunci a început dinastia Sanseverinilor, concluzionă Sunna

          Rhesus zâmbi cu colțul gurii, iar lumina lumânărilor îi jucă pe față. Era impresionată istețimea fetei.

          — Exact. M-am gândit că singurele două regine de origine străină ar trebui să împartă aceeași cameră. Sper că soarta le va fi diferită, în schimb, adăugă în timp ce se îndepărta de ea. 

          Sunna se mai uită câteva momente la tablou, după care își coborî privirea spre mâinile pe care și le frământa anxioasă. Ce ar fi trebuit să însemne acest gest? Se presupunea să o facă să se simtă mai comod? Dacă asta era intenția, nu-i reușea deloc. 

          Însă gândurile fetei fură înlocuite curând de altele, prioritare. Momentul să-și îndeplinească îndatoririle de regină tocmai sosise.

          Se uită la bărbatul cu ochii ca de vultur cum își dezfăcea nasturii de la încheietură. Privirea sa era indiferentă, atentă doar la acei nasturi. Își ținea spatele drept și puternic chiar și în intimitatea propriului dormitor. Sunna se gândi că dacă nu făcuse încă nicio mișcare, era genul genul de bărbat care aștepta de la soția sa să se ofere de una singură. Așa că fata inspiră adânc și se apropie cu pași mari, dar aleși, de el. 

          Rhesus nu se uită confuz în direcția ei, însă fata nu se lăsă descurajată. Îi prinse umerii în plame, nesigură, și se împinse în sus spre buzele lui. 

          Însă era în zadar, fata era prea scundă ca să ajungă la ele chiar și ridicându-se pe vârfuri. Nu ar fi reușit să-și sărute soțul fără ca el să se aplece către ea și să acopere distanța dintre ei. 

          Și nici măcar nu o făcu. Sunna se simți penibil când el îi cuprinse mâinile în plamele sale mari și o îndepărtă de el cu delicatețe. 

          — Sunna, nu vreau să facem așa ceva, îi spuse cu rigiditate.

          Fata clipi des și își aruncă privirea spre acel covor minuțios realizat. Își simțea toată fața fierbinte, iar doința de a se urca pe următoare navă care pleca din port tocmai i se accentuase.

          — Ești prea obosit pentru această seară? îl întrebă, vrând să râdă grațios totodată, însă vocea îi ieși doar tremurândă. 

          — Sunt, dar nu acesta e motivul.

          — Îmi pare rău, nu știu cum să mă comport.

          Simți imediat cum lacrimile îi inundau ochii. Nu neapărat pentru că fusese refuzată, ci mai mult pentru că tot stresul din ultimele săptămâni fusese prea mult pentru ca ea să poată îndura. 

          Își simți încheietura mâinii prinsă și fu trasă spre bancheta tapițată de la capătul patului. Rhesus o îndemnă să se așeze pe aceasta, iar ea se conformă. Totul se petrecuse prea repede, iar lacrimile i se opriră brusc din cauza surprinderii. 

          — O să fiu sincer cu tine, pentru că acum nu mai avem de ales decât să facem asta, începu Rhesus, după care luă o pauză de gândire. 

          Se se lăsase pe un genunchi în fața ei, părând astfel mai puțin intimidant pentru fată. Încă nu îi dăduse drumul mâinilor, ba chiar începu să i le mângâie apăsat cu ambele degete mari. 

          — Momentan vreau doar să te acomodezi la palat, să te simți în apele tale. Ia-ți cât timp ai nevoie, pentru că nu e nicio grabă. Am făcut deja destul rău că te-am răpit de pe meleagurile natale, nu doresc să te chinui mai mult decât atât!

          Fata se uita la el fără a înțelege ceea ce se petrecea. Nicio grabă? se gândi, buimăcită. Cum să nu fie nicio grabă, cu o așa situație în țară? 

          — Știu că este greu și că nu ai fost educată în felul acesta, dar încearcă! adăugă Rhesus după ce îi citi nedumerirea din încruntătura sprâncenelor. 

          Mâinile îi erau în continuare mângâiate, iar Rhesus o privea cu duioșie, parcă așteptând ceva de la ea. Nesigură, aprobă de două ori pe jumătate din cap. El avu nevoie doar de atât pentru ca mai apoi să se ridice. Îi luă coroana de pe cap cu delicatețe, după care i-o înmână ca să își desprindă firele de păr încâlcite de aceasta. 

          — Nu te voi deranja în această seară. Te las să te schimbi, iar în câteva momente o slujnică va veni să se îngrijească de tot ce ai nevoie. 

          Sunna își trase nasul, după care aprobă din cap. Regele îi ură noapte bună și părăsi camera în grabă. Își făcu de lucru cu coroana pentru mult timp după ce plecă. Încă îi simțea degetele mari trecând apăsătoare peste pielea fină a mâinilor ei, iar asta îi provoca un gol în stomac.

          Respiră deodată adânc și își făcu curaj să treacă mai departe peste acel moment pe care nu-l înțelegea. Își dădu jos bijuteriile de pe mâini și de la gât cu mare grijă, să nu strice vreuna dintre ele. I se păreau foarte fragile și nici măcar nu știa de unde ar fi trebuit să le desprindă. Se așeză la măsuța goală de toaletă. Se vedea că nimeni nu mai locuise în acea cameră, era aproape lipsită de obiecte. 

          În timp ce-și dădea topul rochiei peste cap, Sunna se gândi că nu era suficient de bună pentru rege. Nu-l interesau copilele, el era mult prea în vârstă ca să îl mai intereseze. Nu-și îndeplinise îndatoririle de tânără regină și se mustră pentru asta. 

          Abia când își văzu trupul gol în oglindă își dădu seama că nu știa cu ce trebuia să se schimbe. Fusese prea pierdută în propriile gânduri ca să își dea seama că nu avea nicio rochie de noapte pregătită ca să se îmbrace cu ea. Se grăbi la dulapuri și căută cu disperare o rochie de noapte printre toate acele haine bărbătești, însă nu găsi nimic.

          Auzi un ciocănit neașteptat în ușă, moment în care fata o zbughi spre pat și se acoperi cu disperare cu așternuturile.

          — Intră! strigă apoi. 

          Sunna nu văzu decât o umbră atunci când intră în încăpere. Abia când persoana se postă în fața patului observă că era o tânără slujnică, de o vârstă apropiată cu ea ei, care ducea în mână mult căutata rochie de noapte. 

          — Bună seara, maiestate, îi spuse fata cu un zâmbet ștrengăresc pe buze. V-am adus rochia de dormit, cred că aveați nevoie de ea.

          Sunna aprobă furtunos din cap, aproape dându-i lacrimile de ușurare. Slunica îi lăsă hainele pe pat la cerințele reginei, după care se întoarse cu spatele și nu făcu nimic altceva decât să o aștepte pe Sunna să se îmbrace. 

          — Eu sunt Macaria, apropo, îi spuse slujnica lipsită de maniere, în timp ce-i încheia nasturii de la spate.

          — Sunna, îmi pare bine, se prezentă grăbită și blonda.

          — Știu, toată lumea vorbește despre maiestatea voastră.

          — Chiar așa? făcu Sunna, copleșită din nou de atenția care i se acorda. 

          Se întoarse în grabă cu fața spre slujnică, iar atunci realiză de ce i se părea atât de ciudată: avea un ochi negru și unul căprui. În Dravidia, acesta ar fi fost un semn rău, însă Sunnei i se păru liniștitor acest detaliu. 

          — Normal! Hitilia nu a avut o regină Dravidiană de când se știe. 

          — Sper să nu mă urască nimeni pentru asta, mărturisi Sunna, amintindu-și de soarta Perperunei.

          — Nicidecum! E doar ceva ciudat pentru noi toți. Dar o să ne obișnuim. 

          Macaria îi oferi un zâmbet larg, încurajator. Sunnei i se părea o persoană sinceră, iar faptul că aveau vârsta apropiată contribuia la încrederea pe care începea s-o nutrească în acea fată. Din acest motiv se simți comod s-o roage să doarmă cu ea în acea noapte.

          Sunna nu era deloc răsfățată. Înțelesese întotdeauna că singurul lucru care o deosebea pe ea de restul oamenilor era statutul obținut la naștere, nimic mai mult. Nu dorise niciodată să se comporte ca și cum ar fi fost superioară cuiva, pentru că nu era. De aceea nu simți nimic altceva decât comoditate când slujnica se strecură în așternuturi lângă ea. 

          Aceasta începu să-i povestească o legendă hitiliană despre astre, iar Sunna adormi cu gândul la stele în acea dimineață de vară târzie. 

━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━

Belvoir Castle (cred)