━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━

          Sunna era din nou în bibliotecă. Servitorii puteau să jure că numai acolo o văzuseră în ultimele săptămâni. Când Macaria venea la ea în odaie ca s-o ajute să se pregătească pentru acea zi, nu o găsea acolo. Doar mai târziu, la micul dejun, afla de o altă servitoare, care făcea curat în bibliotecă, că fata ajunsese acolo înaintea ei și că deja se făcuse comodă într-un scaun de la etajul doi, alături de câteva cărți vechi și groase. 

          Uneori stătea cu Constant, certându-se pe câte o dilemă pe care doar ei o înțelegeau, dar băiatul era presat de maică-sa să se ocupe de antrenamente și nu o putea acompania tot timpul. În schimb, Sunna era liberă ca pasărea cerului. Toate orele și minutele dintr-o zi stăteau doar la dispoziția ei și putea face orice dorea cu ele.

          Cei doi se împrieteniseră lent și cu mare greutate în anul care trecuse. Într-o zi, dornică să profite de drepturile nemărginite de regină, Sunna petrecuse o zi întreagă privind antrenamentul soldaților. Constant se simțise nelalocul lui toată ziua, iar după aceea Sunna îl rugase să o învețe și pe ea arta mânuirii armelor. Băiatul nici nu vrusese să audă la început de o femeie care să lupte, dar Sunna insistase și chiar îi oferise ceva la schimb: recomandări de cărți.

          Băiatul devenise foarte pasionat de lumea magică care abia dacă mai putea fi văzută în cea contemporană. Se simțea atras de acea parte a existenței și, copleșit de tristețe, își dorea să afle cât mai multe și un vis se contură încet în mintea lui: să readucă magia în Hitilia și pe tot continentul, dacă se putea. Începuse să nu mai doarmă nopțile, doar ca să citească cât mai mult. Citea orice prindea la mână, iar la început, când nu avea habar ce cărți să aleagă din acea bibliotecă enormă, Sunna îi fusese un mare ajutor. Acum doar continuau ceea ce începuseră dintr-o plăcere de a petrece timp împreună.

          Sunna avea faze și faze. În unele săptămâni își petrecea aproape toată ziua pe terenul de antrenament, în altele în bibliotecă, iar în unele săptămâni doar bântuia pe coridoare sau prin grădină, ca și cum ar fi căutat ceva. Rare nu erau nici măcar escapadele în natură. De cele mai multe ori ieșea cu Constant și prieteni de-ai săi și foarte rar îi acompaniau Adonis și Rhesus. De când regele întărise granița nu doar cu soldați hitilieni, dar și cu dintre aceia dravidieni și frisieni, plimbările înafara palatului erau mai sigure ca niciodată.

          În sine răboiul decurgea mult mai bine decât înainte. Rhesus întâmpina adesea invitați pentru chestiuni diplomatice și pleca mereu pe front pentru a da noi ordine. Chiar făcuse o călătorie vara trecută în Frisia, alături de Constant și Regina Mamă, pentru a negocia logodna fiului cel mic, dar Sunna nu se putuse alătura. Spre ciuda ei, stătuse la pat mai bine de o săptămână pentru că avusese intoxicație alimentară.

          Chiar dacă inițial insistase să meargă, iar Rhesus se înduplecase și chiar îi pregătise o trăsură, fata a leșinat înainte să ajungă la Devos și a fost adusă înapoi. S-a trezit abia în pat și aproape a început să plângă de frustrare. Nu era nimic pe lume în acel moment pe care Sunna și-l dorea mai mult decât să vadă cele mai înalte creste ale munților Piret, un alt popor și o altă țară.

          Sunna oftă prelung și-și puse mâna sub bărbie. Mai dădu o pagină, apoi încă două, ca mai apoi să închidă cartea și s-o pună peste cel de-al doilea teanc. Tocmai se pregătea să ia alta când zări o umbră apropiindu-se de ea de la capătul etajului, dinspre scări. Mai zăbovi cu privirea la carte, dând răgaz prietenului ei să se apropie. 

          — Am auzit că mă căutai, îi spuse acesta când se așeză pe scaunul din colțul mesei.

          Vulci o privi câteva momente, ca să constate că părul nu-i era pieptănat prea bine și că marginea rochiei stătea să-i cadă de pe umăr. 

          — Ai auzit bine, îi spuse fata suspinând. Tot mă uit printre cărțile astea de diplomație și nu mi-e utilă niciuna. Nici nu știu pe care să o deschid următoarea.

          — Probabil că niciuna, maiestate. Cele mai bune au fost selectate de Rege și mutate în biblioteca din biroul său. 

          Sunna se încruntă pentru un moment, după care îl privi prelung pe bibliotecar.

          — Nici măcar n-am fost acolo vreodată, recunoscu ea.

          — Niciodată nu este prea târziu. Sunt sigur că maiestatea sa te va primi.

          — Ai dreptate.

          Sunna nu spuse mai mult. Singurul secret pe care îl mai avea în acel moment era că Rhesus încă îi provoca anxietate. Era una dintre puținele persoane de la palat care încă o intimidau, pe lângă Regina Mamă, câțiva coloneli, generali și grupul de tinere nobile, pe care le considera mai frumoase decât ea, unele dintre ele fiind chiar modele pentru picturi și sculpturi. 

          Deși dormea cu el în pat în fiecare noapte, Sunna încă se simțea străină de Rhesus. Bărbatul făcea în așa fel încât să o evite cu fiecare ocazie, ca apoi să fie reuniți de circumstanțe și să se poarte cu ea de parcă erau cei mai buni prieteni. Oricum, de vină nu erau doar acești factori, ci și statura sa dominantă și gândul că Rhesus era singura persoană din tot regatul care îi putea lua toată acea liberetate de care începuse să se bucure. Reușea să se înspăimânte uneori, oricât de blând ar fi încercat Rhesus să pară în preajma ei.

          Asistase de câteva ori la accese de furie față de anumiți ofițeri pe culoarele palatului sau pe terenul de antrenament. Uneori îl testa pe Constant și îl certa când acesta eșua, iar Sunna îl privea și înghițea în sinea ei, neavând curajul să-i conteste vreo vorbă. Cu fiecare zi care trecea afla lucruri noi despre el, unele care îi înduplecau opinia și altele care îi făceau acea înduplecare nou obținută să dispară. 

          — Care este motivul acestei curiozități? întrebă bibliotecarul mai departe, când aranja cărțile la locul lor alături de Sunna.

          Fata le căra în brațe în urma lui fără a se plânge. Ideea de a face asta fusese chiar a ei, dornică să mai schimbe câteva cuvinte cu bătrânul ei prieten.

          — N-aș vrea să stau degeaba în timp ce țara e în război. Încerc să vin și eu cu contribuția mea, chiar dacă o să fie mică. Poate ceva în sensul administrării recoltei sau educației, de care am văzut că se ocupă Regina Mamă. 

          — E bine să aveți astfel de preocupări, chiar dacă situația pare să fie... mai stabilă decât era cu un an în urmă. Nu se știe niciodată când țara o să aibă nevoie de mai multe minți luminate.

          Sunna râse scurt de această idee, pentru ca apoi să se piardă în gânduri mult mai amare. Aplecă capul, amintindu-și un eveniment în care minerii din sud au făcut grevă destul de agresivă pentru că proviziile întârziaseră să ajungă. Asta adăugat și la restul condițiilor de muncă pe care le avuseseră până atunci. Fata se simțise prost în acel moment, căci ea se lăfăia la palat în bijuterii de aur, băi fierbinți și festinuri. Rhesus ținuse sub control situația, iar de atunci recolta a început să fie administrată mai bine. Situația se îmbunătățea încet, dar sigur. 

          — Aș mai avea o curiozitate, spuse când îi înmână o carte bibliotecarului cățărat pe o scară.

           — Ascult.

          — Cum se face că membrii familiei regale se pot plimba singuri printr-un palat plin de oameni?

          Întrebarea aceasta nu apăruse decât de curând în gândurile Sunnei, când a primit o scrisoare de la Odin prin care afla ca tatăl ei era grav rănit după o tentativă de asasinare. Atunci și-a amintit de viața destul de grea pe care o dusese la palatul tatălui ei. Regele Havelock era mereu acompaniat de cel puțin două gărzi, iar fratele ei avea și el aproape mereu o gardă cu el. Călătoreau mereu în siguranța unei trăsuri, niciodată călare, iar când Sunna avea opt ani, tatăl ei oprise o lovitură de stat. Dinastia Matfriding nu avea decât două generații, iar tronul Dravidiei fusese pasat constant de la unii la alții de-a lungul timpului. 

          Doar că lucrurile stăteau complet altfel în Hitilia. Tronul aparținea Sanseverinilor de două secole, iar în cărțile de istorie nu găsise decât menționarea unui singur asasinat. Pe lângă Sanseverini, doar dinastia de Castro mai domnise pe acel pământ mereu luminat de soare. 

          — Nu există riscul asasinării? continuă fata când observă că Vulci nu-i răspundea. Nu vrea nimeni să-i ia locul lui Rhesus?

          Acesta răsuflă zgomotos înainte de-ai răspunde:

          — Presupun că riscul există tot timpul.

          — Și atunci?

          — Din câte poți vedea, oamenii cu rang înalt sunt destul de mulțumiți. Ei nu vor responsabilitățile, vor distracție și comfort, iar Maiestatea Sa le oferă aceste lucruri din plin. 

          Sunna nu-i răspunse, analizând ceea ce-i spusese. Vulci se dădu jos de pe scară și o împinse până în capătul micului coridor înainte de a continua:

          — De altfel, țara s-a dezvoltat sub fiecare conducător pe care l-a avut. Sub unii mai mult, sub alții mai puțin, dar niciunul nu și-a neglijat meseria. Dacă cineva vrea să pună cumva mâna pe tron, va trebui să se asigure că va face o treabă mai bună, căci altfel nu-l va ține nimeni acolo. 

          — Uau, voi chiar sunteți un popor evoluat! Dravidienii parcă sunt niște animale din punctul acesta de vedere!

          — Nu e chiar așa, maiestate, spuse bibliotecarul când își împreună mâinile la spate și porni deodată cu fata spre ieșirea de pe coridor. Și regele Massimo a avut parte de câteva atentate în primii săi ani de domnie. S-au oprit abia când ultimul său unchi în viață a murit. Presupun că am avut și noroc.

          Sunna doar aprobă din cap și îl întrebă mai departe despre acea perioadă de la începutul domniei regelui Massimo. Porniră apoi spre scări, continuând să pălăvrăgească. La cât de implicați erau amândoi în discuție, la ieșirea pe ușile duble din bibliotecă ar mai fi stat mult să vorbească, dar Adonis tocmai se apropia și amândoi știură, după felul în care o ațintea pe fată cu privirea, că pentru ea venea. 

          Bărbatul purta o uniformă distinsă, în culori de negru predominant și roșu, care colora motivele curbate elegant. Sunna îl privi lung, căci nu mai văzuse acea vestimentație pe Adonis. Era cea pe care o purtau ofițerii. Era clar pentru ea că Adonis tocmai avansase încă un grad, deși avea doar 25 de ani. 

          — Pentru ce mă cauți? îl întrebă Sunna când ajunse lângă ea, abia rămasă singură.

          Această primire informală din partea fetei îl făcu pe Adonis să bufnească într-un râs scurt. Sunna îl privi de jos, constatând că distanța dintre înălțimile lor se mai scurtase. Știa că era o idee mai scund decât Rhesus și fără să-i vadă unul lângă altul în acel moment. Mâna i se odihnea pe cureaua lată și roșie, iar cu cealaltă își dădu părul din ochi. Fata știa că Adonis nu ar fi fost atât de aranjat, și mai ales în uniformă, dacă nu ar fi avut vreo întâlnire importantă în acea zi. De obicei, tânărul purta veste simple luate peste tunici. 

          — Mereu directă, concluzionă tânărul. 

          — Doar mă știi.

          Porniră amândoi într-un mers lejer pe coridorul luminat de razele de soare. Sunna nici măcar nu-și dăduse seama când se făcuse atât de târziu. Probabil că ratase deja micul dejun.

          — Deci, despre ce este vorba?

          Sunna își duse mâinile la spatele, neștiind ce lucru mai bun să facă cu ele în acel moment.

          — Regele meu te-a chemat în biroul Maiestății Sale, spuse Adonis cu un zâmbet ștrengăresc pe buze.

          Sunna îi zâmbi și ea înapoi după ce prinse gluma și o continuă:

          — Trebuie să fie tare tulburat dacă a ajuns să mă convoace chiar pe mine!

          Acest tip de glume, în care cei doi îl luau în râs pe rege, deveniseră o obișnuință pentru ei. Adonis era singurul din palat căruia Sunna i se plânsese de ignoranța soțului și, în aceeași măsură, unul din puținii care aveau curajul să glumească pe seama lui. Rhesus nu avea habar de micul lor joc, iar Sunna ar fi intrat în pământ de rușine dacă ar fi aflat. 

          — Și totuși, cu ce ocazie sunt chemată? întrebă fata mai departe, când intrară pe un coridor pe care Sunna îl cunoștea doar din expedițiile sale ocazionale prin palat. 

          — Nu vreau să-ți stric surpriza. 

          — Surpriză? E ceva chiar atât de important?

          — Sincer, nu știu. Nu l-am întrebat. 

          Adonis se opri în fața unei uși mari de lemn și se întoarse pe călcâie dintr-o mișcare bruscă și elegantă. Părul buclat reuși să-i acopere un ochi atunci când făcu semn cu mâna spre ușă și spuse:

          — Oricum, așteptarea a luat sfârșit.

          Pe Sunna o încercă un zâmbet când îl văzu atât de formal. Pe lângă ei trecură în acel moment două tinere îmbrăcate în culori țipătoare, dar nicunul nu le dădură importanță. 

          — Ce ușurare! spuse ea ca o ironie pentru ceea ce simțea cu adevărat.

          Simți privirea încurajatoare a lui Adonis când apăsă pe clanță și deschise ușa. Îi explică, atunci când văzu masa mare înconjurată de jilțuri și o hartă mare a continentului pe un perete, că ușa de la biroul regelui se afla în capăt. Sunna aprobă și intră în camera incredibil de răcoroasă, ușa închizându-se în urma ei cu murmure de lemn. 

          Înghiți în sec și-și îmbrățișă corpul cu propriile mâini. Înțelese curând că acolo se planificau toate bătăliile cu toți acei generali care o salutau politicos pe coridoare sau în grădină. Se apropie de masă, între două jilțuri deranjate, și o atinse. Era foarte rigidă, de mahon, iar sub degetele ei se simțeau diferite crestături. Își imagină cum bărbații țineau întâlniri aici, discutând tactici de luptă și diplomație. Și-l imagină pe fostul rege, despre care auzise că era mânios, cum își înfingea supărat pumnalul în acea masă. 

          Mintea i-ar fi zburat la tot felul de alte scene, dar un scârțâit de lemn îi deranjă gândurile. Se întoarse pe călcâie, ca arsă, și dădu de ochii negri ai lui Rhesus. Tocmai găsise acea ușă despre care îi vorbise Adonis, se părea.

          — Am auzit ușa de la anticameră, dar văd că în birou n-ai mai intrat, spuse și o analiză pe fată din cap până în picioare.

          I se păru extraordinar de banală în acea dimineață. Purta o rochie de un galben închis, cu mâneci lungi, complet lipsită de motive, de parcă ar fi fost doar o slujnică. Singurul detaliu care o mai apropia de sângele albastru care îi trecea prin vene era coroana aurie de pe cap. Era un nimb simplu, făcut dintr-un singur fir ondulat elegant în forma unor plante agățătoare. Doar în mijlocul frunții, ridicat în sus, trona motivul soarelui. Era făcută special ca să înconjoare elegant capul, iar Sunnei îi stătea foarte bine cu ea, în ciuda faptul că îi turtea părul mereu plin de volum. 

          În acel moment, coroana îi stătea puțin aplecată spre stânga, însă acest detaliu nu îl deranjă pe rege, care nici măcar nu își purta coroana în intimitatea propriului birou, întrucât o găsea incomodă. 

          — Scuze, am zăbovit puțin pe aici, spuse fata cu repezeală și-și dădu seama abia după cât de stupid îi fusese răspunsul.

          Rhesus îi observă acea frământare a degetelor și se simți din nou ca personajul negativ. Nu avea niciodată răgazul să se împrietenească cu acea copilă, iar ea continua să fie sfioasă în preajma lui. 

          O pofti în cameră, iar fata luă loc pe fotoliul de lângă șemineu, căci se declară foarte înfrigurată. Rhesus îi oferi atunci mantia sa, pe care ea o acceptă bucuroasă. 

          Bărbatul se rezemă de masă și o privi din nou pe tânăra lui soție, cum stătea înfofolită în haina sa, cu picioarele sub ea, refuzând să-l privească. Îi remarcă din nou, așa cum făcuse aproape în fiecare dimineață, pieptul plin. Chiar și acoperită de atâtea straturi de haine, putea să-i deslușească formele fetei de șaisprezece ani. Nu, Sunna nu mai era o copilă, iar el poate că ar fi trebuit să se oprească din a o mai trata astfel. 

          Totuși, în acel moment, nu știa cum să o ia. Era, probabil, prima oară când se aflau singuri într-o cameră, alta decât odaia lor, cea în care se obișnuise deja s-o ignore. De această dată nu doar că erau singuri, dar el avea o cerere foarte importantă să-i facă, și trebuia neapărat să-și găsească curajul, căci nu mai exista cale de întoarcere. 

━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━

Schloss Schoenbrunn Palace

bunăăă. voiam să vă rog să îmi atrageți atenția dacă există contradicții între informațiile din carte sau dacă se repetă vreo poză. deja încep să fie multe lucruri de ținut minte și memoria mea de pește nu face față :( thankiess