━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━

          Chiar dacă nu era noapte, Rhesus reuși să aibă parte de câteva minute de singurătate în biroul său. Generalul Garmendia tocmai trecuse pe la el, după o săptămână, ca să-i înmâneze raportul. Rhesus tocmai aflase că barbarii veniseră pe mare, într-o barcă care, la cât de uzată era, abia ajunsese la țărm.

          Îi subestimase pe barbari. Nu doar că nu erau proști, dar aparent reușeau să construiască nu doar bărcuțe, ci și nave care să reziste unui drum lung pe mare. Mai aflase încă un lucru: nu mai erau atât de divizați pe cât fuseseră în ultimii ani. Dacă barbarii din estul îndepărtat se urcaseră într-o navă ca să ajungă în Hitilia, înseamnă că făcuseră pace cu barbarii din vest și sud și se alăturaseră războiului. Astea nu erau vești bune, însă măcar acum știa, fără să o fi încasat prea rău, că trebuia să-și întărească taberele militate din apropierea țărmului. 

          Își notă grăbit toate aceste idei pe o foaie. Așa făcea de fiecare dată, ca să nu uite. I-ar fi plăcut să fie un geniu, care să fi luat cele mai bune decizii doar cu ajutorul instinctului, însă calitățile lui erau cu totul altele. Toată adolescența și-o petrecuse antrenându-se și învățând tactici de luptă și diplomație. Reușea să țină regatul în picioare doar prin nopți nedormite.

          Când termină de scris lista era aproape întuneric afară, întrucât era iarnă.

          În momentul în care se ridică de pe scaun ca să aprindă o lumânare, observă că mâinile îi erau reci. Era destul de frig în birou, de vreme ce trecuse mai bine de o zi de când aprinsese ultima oară focul în șemineu. Se duse la acesta și își dădu toată silința să aprindă acel foc, după care se gândi să cheme o slujnică să-i mai aducă lemne. Auzi, totuși, ușa de la sala de întruniri și se gândi să amâne chemarea slunicei.

          În scurt timp ușa de la birou se deschise la rândul ei, iar înăuntru își strecură capul o fată cu părul șaten și ochii albaștri.

          — A, tu erai! constată Rhesus și se calmă brusc. 

          Fata se încruntă, iar pe chipul perfect îi apărură câteva cute care nu reușiră să o facă mai puțin atrăgătoare. 

          — Mi s-a zis că ești morocănos, dar am crezut că, poate, o să te bucuri să mă vezi.

          Îi aruncă un zâbet perfect, cu o dantură albă ca zăpada proaspătă și buzele roșiatice ca sângele scurs pe aceasta, după care închise ușa în urma ei. Se uită în jur. Biroul era destul de aranjat în acea zi. Cărțile din bibloteca aflată în spatele scaunului erau puse în picioare pe rafturi. În mod normal se aflau unele peste altele în teancuri, ori răsturnate. 

          Rhesus se așeză în fotoliul de lângă șemineu. Cartea deschisă de pe brațul acestuia aproape căzu, dar o prinse în timp util fără prea mare efort. Preferase să-i ignore comentariul, vrând să termine cât mai repede și cu ea.

          — Deci? spuse când văzu că nu mai începea. 

          Fata stătea în fața lui, în picioare. Purta o rochie bordo, decorată cu motive de trandafiri aurii la cusăturile mânecilor, poalelor rochiei și a decolteului pătrat. Mâinile pe care le avea adunate la piept, pentru a-și mușca degetul mare, îi făceau sânii să se apropie și să devină apetisanți, mai ales în contrast cu talia adâncă.

          Nu-i răspunse la întrebare. În schimb, se rezemă cu mâinile de umerii săi și i se urcă în poală, trecându-și nonșalantă picioarele de o parte și alta ale lui. În câteva secunde își afundă capul în colțul dintre gâtul și umărul lui Rhesus, pentru a-i presăra sărutări oriunde reușea.

          — Nu-ți era dor de asta? spuse ea pe un ton senzual. 

          Rhesus nu reacționă prea puternic. Doar făcu o grimasă ușoasă și își lungi gâtul astfel încât fata să-l poată gusta mai mult. Ba chiar încercă să-și relaxeze mușchii, descleștându-și pumnii. O mână îi căzu pe șoldul rotund al fetei. Își strânse degetele pe acesta, iar femeia gemu profund de deasupra lui. 

          — Zelanya..., îi șopti numele. 

          — Da?

          — Astăzi n-am chef.

          Și imediat ce spuse acestea, o dădu pe fată jos de pe el cu o mișcare rapidă și se ridică din fotoliul său. 

          Zelanya încercă să-și așeze în grabă rochia, cu toate că Rhesus nu se uita la ea. Acesta începuse deja să-și facă de lucru cu aranjatul documentelor de pe birou.

          — Cum se face că, de câteva săptămâni, nu mai ai deloc chef? spuse ea, încercând să-și controleze iritarea. Am înțeles în primele zile de la minunata nuntă de ce m-ai refuzat, dar acum? Sau acum o lună?

          — Nu cred că trebuie să-ți dau ție explicații.

          O mâniau felul în care o trata: întorcându-i spatele și răspunzându-i scurt. Nu voia să se înjosească insistând, dar tot o făcu. Veni lângă el și, cu mișcări alese, se sprijini cu mâna de birou. 

          — Înainte făceam asta aproape săptămânal, spuse când începu să-și apropie mâna de Rhesus, ajungându-i inevitabil pe pieptul tare. Ce s-a întâmplat?

          Rhesus se opri și-i urmări mâna. Apoi îi privi chipul sfredelitor, care se apropia încet de el. Rezultatul era inevitabil. 

          — Dacă vrei, pot să vorbesc și cu Emese, sunt sigură că ni s-ar alătura dacă o rog frumos, adăugă înainte ca buzele ei roșii să-i atingă obrazul întors al lui Rhesus.

          Adevărul era că nici el nu știa exact de ce o refuza. Până să se căsătorească, petrecea cel puțin o noapte pe săptămână în compania unei femei sau mai multor femei. Și niciuna forțat, toate se ofereau de unele singure. Nu se cobora la slujnice, pe care nici n-ar fi vrut să le umilească atât. Nu, mereu era vorbe de fiice de nobili sau duci care își trăiau tinerețea la palat până când își cunoșteau pețitorul. 

          În Hitilia regele avea putere supremă. Nimeni nu-i contesta deciziile, mai ales pe cele personale, de care oricum abia le păsa oamenilor. Adulterul era la ordinea zilei în familiile de nobili. Ba chiar tatăl său fusese bine cunoscut pentru astfel de practici. 

          Însă în acel moment, în care frumoasa Zelanya i se oferea fără pretenții, parcă nu mai era la fel de dornic să se culce cu ea. Ar fi dat vina pe oboseală și stres, dar nu era prima oară când avusese parte de așa ceva, iar înainte nu-i stârpiseră poftele. 

          Poate că de vină chiar era Sunna. Trecuse mai bine de jumătate de an de când se căsătoriseră. Inițial a vrut să încerce să nu-și calce jurământul, poate ca să fie un exemplu. Nu știa exact clar care îi era scopul. Și deși avusese o viață sexuală activă, nu-i simți prea grav lipsa atunci când renunțase la el. Când se gândea la chipul inocent al Sunnei, prindea curaj și parcă își dorea să fie exact ca ea. Voia să-i ofere măcar atâta respect. Iar dacă totuși lua decizia de a se culca și cu alte femei, ar fi fost corect din partea lui să o anunțe și să îi dea acordul ca ea să facă același lucru. Încă nu avuseseră această discuție, iar fata era prea tânără ca să înțeleagă astfel de lucruri.

          Încă puțin, gândi Rhesus când îi prinse încheieturile șatenei și o îndepărtă de el.

          — Zelanya, începu el fără a o privi în ochi, te voi căuta eu dacă îmi vei mai fi vreodată de ajutor.

          Zâmbetul îi pieri fetei treptat. Își lăsă mâinile să cadă moi din strânsoarea lui. Totuși, nu se lăsă umilită: își drese vocea și își îndreptă spatele, după care păși spre ieșire. 

          — Și te rog să spui vreunei slujnice să-mi aducă lemne de foc în birou.

          — Cum dorești, maiestate! spuse șatena înainte de a trânti ușa.

          Rhesus gustă ironia, însă nu-i dădu atenție. Putea înțelege de ce se simțea jignită, dar știa că era fată mare și că putea să-și poarte singură de grija poftelor și a sentimentelor. Nu avea ce să-i facă, nu-i putea explica mai bine decât o făcuse deja. 

          Răsuflă ușurat, recunoscător pentru noile momente de liniște. 

          Se așeză înapoi în fotoliu. Documentele fuseseră deja aranjate, putea lua o pauză de la tot acel stres. Se uită lung la cartea pe care o avea în poală, una despre poporul dravidian.

          De ce naiba citesc cartea asta, când am pe cineva care-mi poate răspunde la toate întrebările chiar în dormitor? se gândi când își duse mâna la tâmple. 

          Se părea că focul din șemineu făcea destul de mult zgomot, căci nu auzise ușa de la sala de întruniri. Doar se pomeni cu maică-sa în birou, uitându-se de sus la el. Purta veșnicele ei haine sumbre, în culori închise, și-l privea strictă cu o pereche de ochi negri și mici. 

         — Vreau să vorbesc ceva cu tine.

          — Bună ziua și ție, mamă! o ironiză Rhesus, mai mult decât extenuat de toți oamenii care tot vreau ceva de la el.

          Regina mamă îl fulgeră cu privirea, dar pe Rhesus nu-l mai afecta astfel de tratament. Cu toate că își respecta mama, fusese recunoscător că a crescut și a realizat că nu le știa ea pe toate. Fusese chiar fericit să scape de sub aripa ei protectoare atunci când plecase prima oară pe câmpul de luptă. 

          Femeia se așeză pe celălalt fotoliu, poziționat neglijent în mijlocul camerei. Când se îndreptă de spate și se uită la Rhesus, faptul că nu stătea față în față cu el din cauza poziției fotoliului o deranjă teribil. Strâmbă din nas, dar se mulțumi. Cu mâinile împreunate, așezate pe genunchi, începu să-i vorbească:

          — Un moștenitor chiar n-ai de gând să faci?

          Aparent, mama sa nu avea de gând să fie prea diplomată în acel moment sau să-i respecte deciziile pe care le lua ca rege. Acest lucru îl înfurie puțin.

          — Unde-i graba? comentă el, încercând să rămână calm.

          De ceva timp îl cam deranja că Euterpe se tot amesteca în problemele administrative sau personale. Nu era chiar atât de înțeleaptă pe cât credea ea. De fapt, pe partea de conduecere a unui stat, Rhesus avea mai multă experiență decât ea, căci femeia nu fusese prea interesată de problemele țării până când să-i moară soțul.

          — În est, pe câmpul de luptă! îi replică femeia arătând spre ușa camerei. Sau ai uitat că suntem încă în război?

          — Mai ai un fiu. Dacă dau colțul îl urci pe el pe tron și te-ai rezolvat.

          Femeia își lungi buzele într-un tic nervos.

          — Și dacă moare și el nu rămân cu niciunul. Iar Hitilia o să schimbe regii în fiecare an și asta ne va fi pieirea!

          Ceva parcă explodă înăuntrul tânărului rege. Îl irita faptul că mama lui avea, într-un fel, dreptate de această dată, dar mai tare îl irita faptul că nu avea deloc încredere în el. 

          — Rhesus, nu fi absurd! Nici măcar n-ai consumat căsnicia cu fata aceea.

          — Am mai purtat această conversație. De ce îți place să mă deranjezi mereu cu aceeași problemă? Ceva despre recolta de anul acesta n-ai să-mi spui?

          Femeia preferă să ignore a doua parte a comentariului fiului său:

          — Am înțeles acum șase luni, dar a mai crescut. Are cincisprezece ani acum, suficienți cât să aducă pe lume un fiu.

          Aparent, toată lumea continua să fie împotriva dragii lui soții. Iar asta îl indispunea și mai tare. O respecta pe biata fată, chiar avea toate motivele din lume s-o facă. Nu înțelegea cum de restul nu o respectau la rândul lor. Era mai presus decât toți ca învățătură, în ciuda faptului că a venit de pe un tărâm mai sărac. Toată lumea ar fi trebuit să se uite la ea de la locurile inferioare de unde se aflau, căci nu avea să fie doar soția regelui, o banală regină, ci o adevărată conducătoare. Rhesus simțea asta prin toți porii.

          — Nu-mi schimb alegerea, spuse el brusc, pe un ton sever. Și, te rog, nu mă mai deranja cu așa inutilități. Dacă aș avea timp pentru lucruri neimportante, aș prefera să trag un pui de somn!

          Mama sa îl privea cu o ură aproape bolnavă în ochi. Rhesus n-ar fi vrut să o jignească astfel, dar nu era tocmai un om cu răbdare de fier. Din contră, răbufnea ușor, iar lipsa unor țipete în acel moment se datora unor constante exerciții de stăpânire de sine. Relația celor doi a fost aproape tot timpul așa.

          Se uită la focul care stătea să se stingă în șemineu. Nicio slujnciă  nu a apărut încă cu lemenele de foc. Știuse că nu putea conta pe Zelanya pentru așa ceva, mai ales după ce o supărase, dar a sperat oricum. Oftă profund, în timp ce mama lui continua să-l săgeteze din priviri, strângându-și dinți de ciudă. 

━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━