━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━

          Așa sunt bărbații, își spuse Sunna la micul dejun. Au nevoie de mai multă atenție. 

          Rhesus nu pășise în odaia lor toată noaptea. Se întâlnise cu el abia în sala de mese, deodată cu restul oamenilor. Fu fericită să vadă că acea masă mare din salon avea, în sfârșit, fiecare scaun ocupat și că își permitea, mai mult decât de obicei, să absenteze de la discuții. 

          Rhesus se arăta neafectat de cele întâmplate cu o seară în urmă. Pentru Constant era prima zi în care lua masa fără a citi o carte. Harmonia era prea ocupată cu March, pe care aparent o îndrăgea nespus dacă nu o lăsa tot timpul cu o doică cum făceau majoritatea mamelor. Iar restul vorbeau despre tot felul de lucruri pe care Sunna nu prea le înțelegea, de parcă lipsise atunci când se întâmplaseră. Nu o deranja să nu ia parte la discuție, oricum, întrucât gândurile o măcinau prea tare ca să fie pertinentă. 

          — Este o cameră foarte bună, în opinia mea, spuse Regina mamă la un moment-dat. Are vedere chiar spre grădină și este destul de călduroasă, chiar dacă este orientată spre sud. Nu ți s-a părut astfel, Zhieva dragă? i se adesă apoi fetei.

          Zhieva tresări și-și ridică privirea din farfurie. Înghiți grăbită și într-un timp foarte scurt Sunna văzu cum obrajii i se înroșeau și buza de jos îi tremură nervoasă când încercă să răspundă:

          — D-da! Este o cameră frumoasă, a fost cald toată noaptea!

          Încercă să-i zâmbească Reginei Mamă, dar îi ieși foarte tremurat. De la locul lui, Constant își păstra o atitudine serioasă. Nu intervenea în discuție și nici nu dădea vreo importanță soției. Un simplu gest de consolare sau grijă sigur nu i-ar fi stricat fetei, în opinia Sunnei.

          — Te simți bine, scumpa mea? îi spuse mama când își întinse mâna până la ea și îi atinse fruntea. 

          — Sunt bine, mamă!

          După care femeia îi dădu o șuviță de păr după ureche și o privi drăgăstos. Sunna oftă de la locul ei și-și privi șunca afumată, salata și pâinea cu semințe din fafurie. Nu mai putea înghiți nicio fărâmă, dar o împrăștie oricum în farfurie, ca nu cumva să stea degeaba la masă și să trezească suspiciuni. 

          Cotul lui Rhesus o lovi încet, iar el își ceru grăbit scuze. Se părea că nu aveau să se împace prea curând, iar Sunna se întrebă cu ce anume îi greșise ea oricum. El era cel care s-a purtat necuviincios, nu ea!

           Când lumea se ridică în sfârșit de la masă, iar Sunna se văzu ultima alături de Constant, aceasta profită de ocazie și îl trase de braț. Făcu semn slugilor să închidă ușile în urma ultimei persoane. Constant o privea sever.

          — Ce mai e acum, Sunna?

          Fata se încruntă. Nu se așteptase la asemenea primire din partea lui, chiar dacă îl văzuse cam prost dispus. 

          — Voiam să te întreb dacă m-ai ascultat până la urmă.

          Constant o privi neînțelegător.

          — În legătură cu Zhieva și noaptea petrecută împreună, adăugă apoi.

          Constant făcu o grimasă rapidă.

          — N-ar trebui să te privească pe tine ce fac alți oameni în intimitatea propriei odăi!

          Sunna deschise gura și-și căută rapid cuvintele, dar Constant plecă pur și simplu. Haina lui scumpă îi alunecă dintre degetele blondei, care își pierduse orice voință sau putere. Împietri acolo, holbându-se la holul gol care se întindea acum în fața ei. Slujitorii o priveau buimăciți și nu îndrăzneau să spună nimic.

          Constant îi dăduse o replică usturătoare. Pentru un moment Sunna chiar se gândi că se purta prostește, dar apoi își aduse aminte că ea și Constant erau prieteni. Vorbeau multe lucruri și își permiteau să facă glume sau farse unul cu altul. Așa fuseseră cândva, dar se părea că s-au distanțat, iar ea nici măcar nu-l mai recunoștea.

          Porni deodată pe hol, în urma grupului, făcând pași mici și privind în gol, spre podea. Mai tare decât replica pe care o primise, pe Sunna o durea alegerea făcută de Constant. Ar fi vrut de la el să fie mai grijuliu, să renunțe la mentalitățile demodate și toxice și să fie corect cu Zhieva. Sunnei parcă i se făcea rău când își imaginea cum o chinuise cu o seară înainte pe biata fată și cum ea, în ciuda a tuturor acelor lucruri, continua să se comporte cuviincios. Niciun suflet care s-o înțeleagă sau căruia să i se destăinuie. 

*

          O săptămână mai târziu, când frisienii părăsiseră deja țara, Sunna se afla în vestul țării, într-o comună numită Cezareea. Era una din multele călătorii pe care tânăra regină le făcea pentru a se îngriji de nevoile poporului. Avea în plan să viziteze fiecare loc din țară, să vadă cum trăiesc oamenii și de ce anume are nevoie fiecare loc în parte. Cobora mereu de pe cal, vorbea cu oamenii, cu preoții și cu nobilii care aveau așezări prin zonă. Se asigura că oamenilor nu le lipsea nimic și că își făceau treaba. Noaptea, în intimitatea propriei odăi din casa vreunui nobil care o găzduia, Sunna își nota tot ce afla, alături de propuneri pentru remedierea problemelor. Călătorea cu puțini oameni. O avea cu ea pe Bleta, trei soldați cu care se împrietenise și un maior în vârstă de 42 de ani, cu care se înțelegea incredibil de bine. 

          Se uită încă o dată la bietul sat care încă se recupera după un atac neașteptat al barbarilor. Deja știa că aveau nevoie de materiale ca să-și reconstruiască casele arse. De mâncare deja se îngrijiseră ducii din zonă. 

          Câțiva copii destul de vioi îi făcură cu mâna de la marginea satului. Aveau haine ponosite și Sunna se gândi să adauge și asta pe lista ei. 

          Cu toate că satul avusese o soartă tristă, Sunna nu se putu abține să nu zâmbească când se gândea cu câtă căldură fusese primită. Cât ne bucurăm că ați ajuns și la modestul nostru sat, maiestate! îi spusese un boier umil când descălecase prima oară. Mulți oameni se adunaseră în jurul ei, iar un băiat de vreo zece-doisprezece ani îi oferise un buchet de margarete uscate, căci flori vii nu se puteau găsi în acea perioadă a anului. Încă îl avea în traistă și-i simțea uneori mirosul când bătea vântul mai puternic. 

          I se dusese faima în toată țara. Oamenii o numeau adesea Regina cu plete de raze, întrucât înfățișarea ei li se părea cea mai stranie. Era apreciată și pentru munca depusă. Rhesus o asculta adesea când venea cu noi idei și, de cele mai multe ori, o lăsa singură să se descurge. Inițial îi fusese greu, dar Rhesus o îndrumase spre diplomatul lui personal, care o îndrumase mai departe spre ducii și marchizii din zonele cu probleme cu care să colaboreze și spre locurile care produceau, după nevoi, un bun sau altul. Chiar și Regele ajunsese să fie apreciat pentru aceste mici schimbări. Oamenii de rând ajunseseră să-i îndrăgească pe amândoi.

          Nici la palat nu stăteau lucrurile prea diferit. Toți slujitorii o salutau cu un zâmbet pe buze, ceea ce nu li se întâmpla altor membri din familia regală, precum Constant sau Regina Mamă. Sunna îi trata foarte frumos și le dădea zile libere de fiecare dată când aveau nevoie. Era mereu văzută pierzând timpul prin bucătărie cu Macaria sau cu mâinile în pământ, ajutând grădinarii. O făcea din plăcere, desigur, căci fata se plictisea cu ușurință și trebuia mereu să vină cu ceva nou de făcut. 

          Din păcate, războiul continua să provoace daune țării. Rhesus aflase și pusese cap la cap câteva informații primite de peste munți. Barbarii își îzdrăveneau războinicii cu diferite ritualuri magice. Practica era destul de recentă, apărută doar în ultimii ani. Mai știa și că un anumit trib cu un anumit conducător a unit cu vorbele sau cu arma mai multe triburi, având ca mare scop să treacă granița, să ocupe Dandemilul și, eventual, tot continentul. Motivul nu era clar, dar probabil era același pentru orice alt război care existase vreodată: setea pentru putere și avere. 

          În Hitilia magia dispăruse de atât de mult timp încât abia mai țineau minte oamenii că a existat cândva. Nu au găsit nimeni în toată țara care să-i poată explica lui Rhesus tipul acela de ritual și, eventul, o soluție împoriva lui. Momentan trebuiau să se descurce cu ce aflau, dar un grup de cercetători fusese trimis ca în țări din îndepărtatul nord-est, în speranța de a găsi informații, ori de a convinge conducătorii de gravitatea războiului. 

          Între timp Constant declară că a început o cercetare pentru a veni cu soluții. Susține că este aproape de a găsi locul unde se ascund anticii titani, dar nimeni nu-l crede cu adevărat și inclusiv Sunna se îndoiește de reușită, căci și ea a citit multe cărți despre același subiect și i se păreau toate doar născociri frumos aranjate în pagină. Nu era ca și cum îl putea opri cineva, așa că toată lumea îl lăsă în pace. 

          — Ce se mișcă acolo, în zare? îl întrebă Sunna pe maior, călărind aproape de el.

          Tot alaiul, inclusiv trăsura în care stătea Bleta, opriră în spatele lor. Slujnica trase draperia și se uită pe geam, curioasă de ce opriseră. 

          Maiorul își scoase ocheanul și-l dăsfăcu, timp în care Sunna continua să privească pata neagră care se mișca haotic prin iarba deasă de câmpie.

          — Cred că trebuie să vedeți asta, îi spuse și îi întinse ocheanul. 

          Privind prin el, curiozitatea Sunnei începea să se transforme încet în spaimă. Părea să fie o femeie cu pletele negre și lungi alergând cât o țineau picioarele. Sărea mereu din raza vizuală pe care i-o oferea binoclul și nu o putea prinde bine, dar hainele nu păreau să stea bine pe ea și, în sine, toată acea disperare o făcea să înghită în sec.

          Îi întinse ocheanul maiorului.

          — Ar trebui să ne apropiem, spuse Sunna înainte de a da bice cailor.

          — Cu grijă, maiestate! îi strigă maiorul.

          Grijă pentru ce? se gândit Sunna. Sunt pe teritoriul propriei țări!

          Încerca să se convingă că nu exista niciun motiv de teamă. Trebuia să fie în siguranță. Trebuia...

          Cu cât se apropia mai mult, cu atât Sunna dădea mai tare bice cailor. O vedea cum alerga tot mai aproape de graniță, chiar dacă încă se aflau la câțiva kilometri buni de aceasta. Femeia se uită în spate, iar atunci Sunna îi urmări privirea. Incusiv zgomotele de tropot și strigătele se auziră: un grup de călăreți era și el pe urmele femeii. Atunci Sunna încetini și privi atentă. maiorul și soldații o ajunseră din urmă. Bărbatul dădu verdictul imediat ce privi prin ochean:

          — Par a fi ofițeri din armata regală. 

          — Și de ce o urmăresc pe biata femeie? întrebă Sunna îngrijorată, privind cum călăreții deja o înconjuraseră și nu mai avea nicio șansă. 

          — Maiestate, nu pare a fi hitiliană femeia...

          Sunna făcu o grimasă. Dacă nu era hitiliană, atunci...

          — Myro, pleacă înapoi la ducele de Romay și spune-i să se întoarcă cu întăriri! Repede!

          Myro, unul din cei trei soldați ai săi, nici măcar nu avu nevoie ca Sunna să-și termine de rostit fraza că deja își întorsese calul înapoi. Trecu curând pe lângă drumul bătătorit unde trăsura rămase în așteptare.

          — Trebuie să intervenim, spuse Sunna și strânse hățurile în pumni.

          Privea îngrijorată cum femeia era prinsă de păr și târâtă prin iarbă, spre amuzamentul bărbaților. Ceva i se părea ciudat la înfățișarea ei. În sine toată scena îi dădea un sentiment puternic de neliniște.

          — O vom face, maiestate, dar stați mai în spate. Și fugiți imediat ce vi se pare că situția scapă de sub control.

          Fata aprobă doar din cap și-l lăsă pe maior și pe ceilalți doi soldați să înainteze. Porni în urma lor și, imediat ce ofițerii îi observară și maiorul le strigă să se oprească, aceștia încremeniră și îi priviră cu fețele lungi. Femeia se smuci din brațele unuia din ei, dar căzu extenuată la pământ. Atunci Sunna îi văzu ochii alungiți și tenul gălbui și murdar, alături de haina cârpită ce-i cădea de pe un umăr și-i dezvăluia unul din sâni. 

          Își duse mâna la gură, simțind cum o năpădeau o mie de întrebări și griji. 

          — Ce se petrece aici!? întrebă răspicat maiorul. 

          Pentru câteva momente, cele opt persoane se priviră buimace. Ochii ofițerilor o găsiră curând pe Sunna în spatele însoțitorilor ei, care aveau mâinile încleștate pe săbiile de la brâu. 

          — Nu mă mai întorc, mârâi brusc femeia. Nu mă mai întorc acolo! țipă apoi mai tare și se ridică, dar niciun bărbat nu mai porni de această dată pe urmele ei. 

          Sunna reacționă din instinct și-și mână calul spre ea, în ciuda avertizărilor maiorului. După ce o întrecu, sări rapid de pe cal și se postă în fața ei, prinzând-o de umeri. Barbara se izbi în ea și se dezechilibrară. Sunna rămase în picioare, moment în care zări unul din ofițeri fugind amenințător spre ea. 

          Țipete și sunete de săbii încleștate se auzeau în jurul ei atunci când reacționă rapid. Se duse la cal și-și scoase pumnalul din teacă, dar când văzu sabia venind chiar în direcția capului ei, se aplecă brusc. Auzi nechezatul calului când fu lovit de sabie în spatele ei. Profită de ocazie și înfipse pumnalul cu toată puterea în stomacul inamicului. 

          Auzi apoi un zgomot de săbii încleștate și nicio altă lovitură nu mai urmă. Când avu răgaz să se adune și să se uite în jur, ofițerul se balansa pe cele două picioare ale lui, chircit și cu mâinile adunate la pântec. Era dezarmat, iar în spatele lui unul din soldații Sunnei era pregătit să mai atace o dată. La câțiva metri depărtare, restul bărbaților erau angajați în lupte cu săbiile.

          — Ați face bine să vă opriți! țipă Sunna cu o voce tremurândă. Am trimis un soldat înapoi la ducele de Romay. Când vor vedea ce s-a petrecut aici, cu atât mai aspru vă va pedepsi regele!

          Ofițerul înjunghiat se prăpădi în iarbă, moment în care barbara se înfurie, urlă într-o lingă străină și se urcă deasupra lui. Încercă să-și înfigă degetele în ochii lui, dar soldatul Sunnei o opri la timp. Ceilalți trei păreau să se potolească din mânia bruscă cu care îi atacaseră. 

          Continuau să o scruteze mirați și neîncrezători pe regină, dar nu mai îndrăzniră să atace. Sunna încercă să-și liniștească atât calul rănit, cât și pe barbara legată cu funie la mâini. Aceasta doar o privi furioasă de după o claie de păr încâlcit, dar încetă să se mai agite curând. Chiar și în ochii ei putea vedea o anume curiozitate față de tânăra fragilă care nu se potrivea deloc în peisaj. 

━━━━━━ ⊱✹⊰ ━━━━━━

sursă: Ann Ann pe artstation