Unii oameni se cred superiori doar din cauza averii sau a statutului social. Dar ce poți face atunci când ești prima născută dintr-o familie regală impunătoare?

         Nu m-am considerat niciodată superioară față de ceilalți oameni, indiferent de ceea ce-mi spunea mama. Adevărul e că după trădarea ei am decis să o uit definitiv, dar avem să mă mai lovesc de amintirea sau chiar de imaginea ei. Îmi furase unul dintre cele mai de preț obiecte moștenite de la bunica.

       Însă eu nu am fost singura trădată in acea zi. Atât tata, cât și cele trei surori mai mici au simțit cum sabia trădării mamei, dar și a mătușii ne străpunge sufletele. Însă cel mai rău m-a durut faptul că l-au convins și pe fratele meu să li se alăture.

         În mod normal tronul regatului nostru se moștenește ereditar, pe linie bărbătească. Fratele meu era moștenitorul de drept, unicul fiu legitim al tatălui meu. Dar dacă nu există un moștenitor de gen masculin, cea mai mare dintre fiice devine automat succesoarea regelui și moștenitoarea coroanei și a tronului din Kataras. Aici intru eu in joc. Tata a decis ca eu să devin succesoarea la tron. Aș fi preferat să devin general în armata fratelui meu – dacă nu mi-ar fi fost interzis să lupt, ca oricărei fete și femei din regat – dar el a ales o altă cale.

         Nu mi-am dorit vreodată să devin regină. Nu vreau nici să mă căsătoresc cu un prinț înfumurat. Nu vreau o căsătorie aranjată cu vreun prinț doar pentru a face sau întări o alianță între cele două regate. Nu vreau să devin soția cuiva doar pentru avere sau armată. Mereu am crezut că pentru tata însemn mai mult decât obiectul de schimb al unei simple alianțe. Sper că nu m-am amăgit singură timp de douăzeci și unu de ani.

         Întotdeauna am sperat la o frumoasă poveste de dragoste. Nu una precum cele din romanele de dragoste – cărți care reprezintă doar levturi ocazionale pentru min– ci una reală. Toate cărțile au un anumit număr de pagini si un anumit final. Nu pot dura o întreagă viață.

         Părinții mei au fost obligați să se căsătorească. Tata nu a iubit-o niciodată pe mama, a respectat-o chiar dacă el a avut o amantă secretă – despre care doar eu am reușitsă aflu. Este vorba despre cea care i-a furat inima în tinerețe, cea pe care bunicul nu a acceptat-o pe motiv că era o simplă țărăncuță. Acum au împreună doi copii – un băiat și o fată – pe care i-am cunoscut și i-am ajutat cum am putut, dar tata habar nu are că știu despre existența lor.

       Nu mai suntem în Evul Mediu, nu mai este atât de grav ca o femeie să rămână ìnsărcinată in afara căsătoriei, cu excepția cazului în care este prințesă sau face parte dintr-o familie de viță nobilă. Nobilii au fost mereu conservatoriști, dar asta e o altă poveste, una pe care poate, doar poate, o veți afla de-a-lungul poveștii mele.

        Pentru că toate acestea se leagă într-un fel sau altul de povestea mea, povestea prințesei Vanessa Isabela Liliane Moonblood, o prințesă care sfidează regulile unei societăți învechite și care are curajul să viseze la o poveste de dragoste adevărată.

Nu aduc mari schimbări, doar corectez greșeli și mai adaug câte ceva pe ici pe colo.
Dacă recitești sau ești aici pentru prima dată, îți aștept părerea cu mare drag. Dacă ți-a plăcut poți lăsa și un vot deoarece mă motivează să continui această carte de care m-am atașat.
La media se află Vanessa.