După ce l-am condus pe William în  camera lui pentru a se pregăti, am pornit spre apartamentul meu – care nu era departe – la ușa căruia mă aștepta Lyria.

     Lyria Morgan, o fată cu cinci ani mai mare decât mine care, de când o știu, mi--a fost ca o soră mai mare. Chiar dacă este doar camerista mea, o consider cea mai bună prietenă, iar din această cauză am rugat-o ca atunci când suntem singure să lase protocolul de-o parte și să mă strige pe nume. Imediat cum ajung în dreptul ușii, Lyria face o reverență pentru a-și arăta respectul față de mine, dar îi fac semn să înceteze. Pe hol nu era nimeni.

     — Nu mai fi atât de protocolară, Ria, mă adresez ei pe un ton dojenitor. Suntem doar noi două pe întregul coridor, iar tu-mi ești cea mai bună prietenă, iar...

     — ... tu vrei ca cei care se cred mai buni decât ceilalți să fie cei ce-ți dovedesc constant respectul, mă completează ea, terminând fraza pe care a ajuns să o cunoască mai bine decât cunoaște un copil mic acea poezioară simplă, dar cu înțelesuri tăinuire pe care numai un adult le poate descifra.

     — Am văzut că l-ai adus pe acel bărbat, noua ta gardă regală, presupun, iar eu aprob printr-o mișcare a capului și cu zâmbetul pe buze. Poate ieși oricând de acolo și să audă cum vorbesc.

     Îmi dau ochii peste cap la auzul vorbelor ei. Se teme să nu fie auzită de cineva care i-ar putea spune tatei, iar în acest caz – dacă l-ar prinde în toane bune - ar ajunge o săptămână în temniță, iar eu m-aș alege cu o altă camperistă – cel mai probabil, nesuferită și bârfitoare, pe care aș ajunge rapid să o detest.

          În schimb, am încredere în Lyria că nu joacă porumbelul voiajor cu secretele mele, dar îmi spune dacă și când află ceva care m-ar putea interesa. Totuși, există și câteva persoane care știu că am rugat-o să mi se adreseze informal, Eleonora, Leyla și Erika – surorile mele mai mici, în care am deplină încredere.

     — Ia loc! o invit să se așeze pe canapeaua violet din mătase aflată în camera mea imediat după ce intrâm amândouă, iar ea inchide ușa in urma noastră. Aici putem vorbi liniștite. I-am zis lui William că voi fi aici, iar el nu pare genul de bărbat care ar da buzna peste cineva în cameră.

      Lyria îmi zâmbește, ușor amuzată de ceea ce tocmai am zis. Are un zâmbet perfect, mai ales în comparație cu mine care am moștenit o dantură destul de problematică. Aici e și vina mea, spre deosebire de Lyria, eu mănânc cam multe dulciuri. Dacă nobilii mă consideră o acritură, atunci am și o scuză pentru iubirea ce o port deserturilor, în special prăjiturilor cu ciocolată sau miere.

      — Orice bărbat întreg la minte știe că dacă dă buzna în iatacul unei prințese va avea de-a face cu regele sau cu soțul ei, depinde de starea civilă.

     — Lasă-mă cu asta! Știi că nu am de gând să mă mărit, îi spun pe un ton calm, dar rece.

     Deși nu cred că William ar fi o variantă rea. Ce tot gândesc aici? Dacă ar fi prinț chiar l-aș lua în calcul, dar nu cred că i s-ar putea aprinde călcâiele după mine. El își știe locul, dar din ce am văzut până acum merită să fie mai sus.

     — Oricum, lasă-mă pe mine, încerc eu să schimb subiectul discuției. Cum merge între tine și Oscar?

     — Se pare că amândouă am fost ocupate în ultimul timp și nu am apucat să-ți spun, felul în care zice toate acestea, dar și cuvintele pe care le folosește mă cam îngrijorează. Cu trei zile în urmă, l-am găsit în debara sărutându-se cu Sarah.

      Fac ochii cât cepele. Nu aveam eu încredere în Oscar, dar tocmai cu Sarah – dușmanca Lyriei – a întrecut total măsura. Oscar știa prea bine că Sarah îi face viața grea Lyriei încă de când am ales-o pe ea să-mi fie cameristă. Când îi prind, îi dau afară pe amândoi. Nimeni nu-mi rănește prietena și scăpă nepedepsit.  În plus, Ria e superbă. Are părul castaniu-roșcat, ușor ondulat și lung până puțin peste umeri. Ochii ei sunt puțin mai închiși decât chihlimbarul și e ușor să te pierzi în ei, să rămâi blocat pe vecie acolo. Are nasul mic și buzele subțiri, ușor rozalii de parcă s-ar fi dat cu o nuanță deschisă de ruj, dar ea nu e obligată să se machieze și-și poate arăta frumusețea naturală. În plus, are și niște gene lungi, pe care recunosc că sunt invidioasă. Intr-adevăr, aspectul ei mă cam eclipsează. Eu sunt un clișeu feminin, iar ea e ceva mai rar, un diamant neșlefuit. Numai tenul îl avem în comun, ambele având pielea albă ca laptele sau ca zăpada proaspătă. În afara genelor ei lungi, nu o mai invidiez decât pentru că are cam zece centimetri înălțime în plus față de mine, iar tocurile o fac mult prea înaltă. 

        Dar cu ea simt că pot vorbi orice, iar acum are nevoie de mine.

      — Îmi pare rău pentru ce ți s-a întâmplat, îi spun plină de compasiune ,deși știu că nu era suficient de bun pentru ea. Cum îi văd, îi dau afară pe amândoi.

      — Dar ai spus că relația cu el a fost o greșeală, iar acum realizez că instinctul ăsta al tău sau oricum s-ar numi nu are de gând să te înșele.

      — El e cel care a făcut greșeala cea mare, nu tu..., spun referindu-mă la nemernicul de Oscar. Privește partea bună, îi atrag imediat atenția, acum ești liberă să-l găsești pe cel ce te va trata ca pe o regină, îi zic și reușesc s-o determin să zâmbească.

      Discuția noastră este întreruptă de cineva care bate la ușă. Lyria vrea să se ridice și să-i deschidă, dar îi fac semn să rămână pe loc și strig un "Intră!", deoarece nu închuiasem ușa. Așa cum era de așteptat, cel care a intrat in cameră a fost chiar William. De această dată purta o uniformă asemănătoare cu cele ale gărzilor, doar că fără acel coif auriu și cu un sacou roșu în locul celui verde obișnuit. Trebuia cumva să se deosebească de gărzile palatului. Nu voiam ca Ronald – căpitanul gărzilor – să mă lase singură accidental. În rest vestimentația lui era identică cu a celorlalți bărbați care asigură protecția palatului, adică pantaloni albi, cizme negre și toate celelalte decorațiuni aurii, iar pe antebrațul stâng avea imaginea drapelului regal, un leu pe fundal violet.

      Când ajunge în fața mea și a Lyriei, face o plecăciune, iar eu îi fac semn să stea drept.

      Cu coada ochiului o văd pe Ria cum mustăcește. Ce păcat că nu pot citi și ceea ce mișubâ in mințile oamenilor, aș fi vrut să văd pe unde-i zboară ei gândul.

     A trecut deja o săptămână de când William a devenit garda mea personală. Ne înțelegem bine, iar dacă totul se va desfășura pe același făgaș, îi voi cere să-mi folosească numele în locul apelativelor oficiale. Dar ceva e cam ciudat, cred că încep să simt pentru el ceva mai mult decât prietenie. Dar ceea ce simt e interzis. Oare el cum mă vede?

    — Vanessa, vocea Lyriei mă scoate din starea de reverie în care mă aflam.

      Eram în grădină, lângă una din numeroasele fântâni arteziene, mai exact lângă preferata mea – cea care înfățișează o leoaică și un tigru – alături de William care mă însoțea în plimbarea mea din fiecare după-amiază și care, acum, știa că Ria mi se poate adresa direct.

     — Îmi pare rău că-ți întrerup plimbarea de după-amiază, însă regele a cerut să te prezinți în biroul său.

     — Ce poate fi atât de important încât să nu poată aștepta până la cină? zic indignată și aproape că reacționez ca un copil mic căruia tocmi i s-a luat acadeaua.

     În acel moment realizez că atât Lyria, cât și William se abțin să nu râdă de reacția mea.

     — Nu mai înnăbușiți râsetele alea, nu vă face bine, o să faceți riduri, îi atenționez eu grijulie. Totuși, ceva îmi spune că ce-mi va spune nu e ceva de care aș putea râde și eu.

     Cei doi încep să mă privească serioși. Zici că  sunt frați, dar fizic nu seamănă absolut deloc, iar părinții prietenei mele nu par a fi genul care să abandoneze un copil. Trebuie să fac niște cercetări. Oricum sper că nu se inrudesc.

     — Ria, știi de ce m-ar putea chema tata la el, acum?

     — Nu am nici cea mai vagă idee, însă am auzit niște bârfe în palat despre....

     — Nu e momentul potrivit, o întrerup din ceva ce s-ar putea să dureze destul de mult. William, te rog, condu-mă în biroul tatei.

     — Bineînțeles, Alteță! apoi face o plecăciune. Ne auzim mai târziu, Lyria, spune el înainte să plecăm și să o lăsăm pe șatenă în urma noastră.

     Mă bucur enorm că cei doi s-au împrietenit atât de repede. Nu cred că viața mea ar fi fost prea ușoară dacă cele două persoane care sunt cel mai des în preajma mea ar fi fost într-un conflict permanent.

     — Mă bucur că te înțelegi bine cu Lyria.

     — Sincer e ca sora pe care nu am avut-o  niciodată. 

     Iar acum în mintea mea se desfășoară mai departe ideea cum că cei doi ar fi frați. Dar nu am timp să mă gândesc la asta pentru mult timp întrucât deja am ajuns în fața ușii biroului tatei.

     Ce repede zboară timpul când mintea-ți umblă teleleu! Nici nu am apucat să mă gândesc de ce am fost chemată aici de către el, însă intuiția mea îmi spune că este ceva important. Ceva foarte important și în același timp neplăcut.

     Dar dacă stau așa în fața ușii din lemn de stejar,  în mod clar nu voi afla de ce m-a chemat. Îmi rămâne doar să bat la ușa, pe care William o deschide pentru mine, imediat ce vocea groasă ce-i aparține tatei spune un simplu "Intră!".

     — Vanessa, ia loc, draga mea! iar ceva din tonul vocii lui mă face să înghit în sec. William, lasă-ne să discutăm între patru ochi!

     William face plecăciunea cu care deja m-am obișnuit și închide ușa in urma sa. În același timp eu mă așez pe unul dintre fotoliile din fața biroului, față-n față cu omul pe care-l iubesc și-l respect cel mai mult pe lumea asta. Îl văd cum încă își aruncă ochii asupra unor acte, probabil nu știe cum să-mi spună ce are de zis.

     — De ce m-ai chemat, tată? decid că este deja momentul să aflu de ce sunt aici. Ce este atât de urgent încât mi-ai întrerupt plimbarea zilnică și nu ai putut aștepta până la cină.

       Curiozitatea bate frica de necunoscut sau de posibilele vești neplăcute ce mă așteaptă. Îl văd cum trage adânc aer în piept și realizez că nimic bun nu poate ieși din discuția asta.

     — Nu e vorba că nu puteam aștepta până atunci... face o pauză în care cred că-și caută cuvintele.

      "Fi direct, tată! Dar, te rog din tot sufletul meu, nu-mi spune că cineva ne-a declarat război! Nu sunt pregătită pentru așa ceva. Nu sunt pregătită să te pierd și nici nu voi fi! Niciun copil, oricât de mare ar fi, nu e vreodată pregătit să-și piardă vreunul dintre părinții.”

     — E ceva ce trebuie să discut cu tine...

        Slavă Domnului! Nu pleacă la război. Dacă ar fi fost așa, n-ar fi discutat doar cu mine, ci cu noi toate.

      — ... pentru că te privește în mod direct.

      „Ce papuci de casă roz cu urechi de iepuraș și blăniță sclipitoare spui acolo, tată? Nu înțeleg ce vrei să zici.” . Doar dacă nu cumva se referă la celălalt lucru despre care nu vreau să aud în afara războiului, anume căsătoria.

     — Nu înțeleg unde bați cu asta, fi mai exact!

       Prefer să mă prefac că nu bănuiesc despre ce este vorba. În continuare mai pot spera că m-a chemat pentru altceva.

     — Eu cred că știi foarte bine unde vreau să ajung cu discuția, Vanessa, dar nu vrei să accepți că a sosit momentul.

      Și toate speranțele mele legate de viitor s-au spulberat precum un geam prin care a trecut o piatră.

     — Deci, cu cine vrei să mă căsătoresc? poate pare că accept mult prea repede ideea, dar știu că nu are niciun rost să mă împotrivesc căci tot acolo voi ajunge.

     — Ai primit multe cereri de la prinți din cel puțin jumătate dintre regate, dar și din imperiu, însă cel ce mi-a atras atenția cel mai mult a fost prințul Vladimir Darkstar. El, împreună cu familia regală din Durann vor ajunge aici în trei zile pentru ca voi să vă logodiți și să putem stabili data nunții.

      De Regatul Durann am auzit, dar nu știu cine e prințul Vladimir. Știam că regina are un singur fiu – care va fi încoronat peste câteva luni, deoarece tatăl său a pierit în urmă cu mai bine de un deceniu – anume prințul Marcus și care s-a căsătorit cu prințesa Audrey de Aramia – acum viitoarea regina Audrey Darkstar – din Aurai.

        Dar nu am nici cea mai vagă idee despre acest prinț Vladimir.

Am câteva întrebări pentru voi:

1. Care este personajul vostru preferat și de ce?

2. Este vreun personaj care nu vă place? Cine?

3. Ce credeți despre teoria Vanessei despre cum Lyria și William ar putea fi frați? E plauzibilă?

4. Știu că e devreme, dar Vanessa×William sau Vanessa×Vladimir? Aștept nume pentru ship-uri.

La media este Lyria.