Ieri am lăsat-o de izbeliște în pădure în speranța că animalele sălbatice mă vor scăpa de mariajul nedorit, iar astăzi o văd râzând în grădină alături de două dintre surorile ei. Știu că am fost meschin și că ea nu mi-a făcut nimic. Până la urmă nu ea a decis că mă vrea de bărbat. Nici nu ar avea cum, e doar o femeie. Chiar dacă poartă coroană, nu înseamnă că are prea mult creier sub claia aia de păr blond, ci doar că este la fel de răsfățată și de fițoasă cum sunt și restul purtătoarelor de diademă.

Dacă ar afla mama ce am vrut să fac, ar pune să-mi fie tăiate picioarele și să fiu aruncat în pădure. Iar dacă regele Edward ar ști, mai mult ca sigur m-ar decapita pentru ce i-am făcut fiicei lui prețioase. Iar după ce mi-a povestit în pădure, pe ea n-ar mai lăsa-o nici măcar în curtea castelului, darămite oriunde în natură.

Spre deosebire de cumnata mea, Audrey, Vanessa nu pare atât de enervantă. Ceva îmi spune că tatăl ei nu își dorește cu adevărat să scape de ea, ci că o vrea căsătorită pentru a o ști în siguranță. Un lucru ieșit din comun aș putea spune. De cele mai multe ori, căsătoriile în familiile de viță nobilă sunt realizate pentru sporirea averii și zestre. În schimb, țăranii se căsătoresc și din dragoste. Îți permiți să iubești atunci când trăiești de pe azi pe mâine, iar cineva bogat nu te va lua dacă nu îi este avantajos.

Mama o vrea pentru coroana pe care o aduce cu sine, dar eu nu. Nu zic că nu-mi doresc să fiu rege, însă știu că voi fi doar o marionetă în mâna de păpușar abil a mamei. Nu vreau să-i mai ofer putere, are deja suficientă.

Vreau să mă căsătoresc cu fiica vreunui nobil sau chiar cu o prințesă, dar aș prefera să nu fie o moștenitoare pentru ca mama să nu aibă parte de și mai multă putere. Femeile cărora le dai prea multă putere nu aduc nimic bun cu ele - nu că toți bărbații ar fi lideri adevărați. Unii se nasc să conducă, alții se nasc ca să fie conduși. Toată viața mi s-a demonstrat că fac parte din cea de-a doua categorie, iar acum sunt ìmpins spre tron.

Poate aș trece peste faptul că este femeie și nu aș încerca să iau ceea ce a ajuns cumva la viitoarea mea soție - adică coroana - dacă nu ar fi blondă. Audrey e blondă și încă are impresia că tot ce zboară se mănâncă. "Trezește-te la realitate, prințeso! Fratele meu nu e acel prinț pe cal alb despre care ai tot auzit în basme și nici nu te iubește. Te asigur că atunci când vei deveni regină, metresa lui va avea mai multă autoritate în castel și mai multă influență asupra lui decât vei avea tu toată viața."

Mama mea, regina Margot din Durann, este, de asemenea, blondă. Însă nu e absolut deloc proastă, ci e o adevărată vulpe șireată. Oare din cauza ei urăsc femeile cu părul precum spicul grăului?

Reîntorcându-mi privirea asupra celor trei prințese ce discută în curtea castelului, realizez câ una din ele nu-mi este deloc antipatică. Cea cu păr castaniu, pe numele ei Leyla, mi-a atras atenția asupra ei încă din primele clipe în care am văzut-o. Are doar șaptesprezece primăveri, dar pare să fie conștientă de ceea ce se întâmplă în jurul ei. Aș fi preferat să mă căsătoresc cu ea nu cu sora ei cea mai mare.

Însă acum este prea mică pentru a se căsători și are două surori mai mari la vârsta măritișului. Iar în Kataras se respectă ordinea vârstei în ceea ce privește mariajul.

Deci, oricum ar fi, nu-i pot cere regelui să mi-o dea de soție, chiar dacă sunt dispus s-o aștept un an.

Cu ea aș putea trăi liniștit față de Vanessa despre care mi-a ajuns la urechi că este iute la mânie și nu înghite orice abatere a nobilimii. Am auzit zvonuri cum că după ce și-a ales garda personală i-ar fi trimis pe ceilalți pretendenți în temniță fără motiv. Deja îmi aduce aminte de mama, care are obiceiul de a-i tortura pe cei ce nu-și plătesc taxele în funcție de suma pe care o datorează.

Atenția mea se îndreaptă, din nou, spre cele trei prințese a căror discuție nu o pot auzi din cauza distanței la care mă aflu față de ele. Decid să mă îndrept spre ele și observ că Vanessa le face semn surorilor ei, probabil pentru a schimba subiectul. Îmi aud numele rostit de către moștenitoare, iar prințesa Leyla își întoarce privirea spre mine, urmând să se ridice de pe băncuța din lemn, vopsită în alb, pe care cele trei erau așezate. Prințesa Eleonora îi urmează exemplul, iar amândouă fac o reverență în fața mea, iar eu fac o plecăciune în fața celor trei domnițe. Am decis că ar fi corect să fac această plecăciune cu atât mai adâncă cu cât îi datoram scuze viitoarei mele soții pentru ceea ce am făcut ziua precedentă.

Se ridică și ea de pe băncuță și mă privește cu dispreț.

- Nu am vrut să fiu privită de sus, spune uitându-se fix spre mine.

- Nu aș face așa ceva, milady, o asigur în timp ce mai face o plecăciune pentru a-mi arăta respectul față de ea - nu că aș avea așa ceva, dar unele lucruri trebuie făcute chiar dacă ne place sau nu. Am venit să-mi cer iertare pentru că te-am lăsat singură în pădure ieri.

Mă privește. Nu și-a schimbat privirea. Aceiași furie se poate citi în ochii ei de culoarea ciocolatei cu lapte.

- Ai fost un laș, îmi aruncă cuvintele. Sincer, mă bucur că eu voi conduce acest regat.

E furioasă. Ieri se comporta cu totul diferit.

Dă să plece, dar o prind rapid de incheietura mâinii stângi, totul sub privirile celorlalte două prințese care nu par deloc surprinse de purtarea surorii lor mai mari.

Își smucește mâna dintr-a mea în încercarea de a se elibera, dar cum nu o strângeam prea tare de mână și purta pantofi cu toc, reușește să se dezechilibreze și să cadă în iarba udă. Noaptea trecută a plouat, nu mult, dar suficient cât să se formeze ceva noroi.

Nici măcar garda ei personală - a cărei prezentă nu am sesizat-o până în acest moment - nu a reușit să o prindă suficient de repede. Willfred sau oricare i-o fi numele îi oferă mâna pentru a se ridica, însă ea îl refuză, lovindu-l peste mănă. Zâmbesc viclean. Am văzut cum o privește, însă nu are nici o șansă.

Nu o vreau, dar gardianul trebuie să-și cunoască locul.

Se ridică singură din noroi, refuzând ajutorul oricăruia dintre noi. Mă privește. Îmi aruncă săgeți din priviri. M-ar strânge de gât dacă ar putea, m-ar arunca și pe mine în temniță, dar păcat pentru ea că nu poate.

- Acum înțeleg de ce nu am auzit nimic despre tine până în urmă cu câteva zile, mâ privește fix în timp ce rostește cuvinte de ocară. Nu știi să te porți cu o domniță. Nu știi să te porți cu o doamnă. Nu ai maniere. Poate până la nuntă mai înveți càte ceva.

Și zicând acestea se întoarce și se îndreaptă spre palat, urmată îndeaproape de celelalte două prințese.

Oare la ce se referă? Știu să mă comport cu femeile, mă port frumos doar cu cele ce-mi sunt măcar puțin pe plac. În plus, ce tocmai s-a întâmplat a fost din vina ei. Dacă nu s-ar fi zbătut ca un pește pe uscat, acum nu ar fi trebuit să-și schimbe rochia.

- Dacă soarta ta ar fi fost să fii cu ea, atunci eu eram soldat, iar tu, prinț, îi spun gardianului ei, care mă privește nedumerit. Dacă ai impresia că nu am văzut cum o privești, exact ca un câine care-și privește mâncarea, te înșeli. Dar nu uita, printesa e a mea și nu s-ar uita în veci la unul ca tine.

Acum purta o altă rochie, una de culoare albastră, dar simplă, fără prea multe ornamente. Mă miră să văd o prințesă care să nu se umble cu toate bijuteriile posibile, se machiază cât mai natural cu putință și evită, pe cât posibil, rochile mult prea încărcate și culoarea roz. Am fost uimit să aflu de la mama - care-i ceruse croitoresei să facă mai multe rochii roz pentru logodnă, pe care prințesa să le probeze - despre criza pe care Vanessa a avut-o atunci când a văzut că mai mult de jumătate dintre rochii erau roz. Ce-i drept femeia o avertizase pe mama despre adversitatea prințesei față de culoarea considerată topic feminină, dar ea a zis, ea a auzit.

Revenind în prezent văd că Vanessa intră în sala tronului, iar eu o urmez. Regele Edward este așezat pe tronul său, la fel și celelalte trei fiice mai mici. Mama, fratele meu mai mare - Marcus - și soția lui, Audrey, sunt și ei prezenți. Toți trei sunt așezați pe scaune sub forma unor trenuri, al mamei fiind și cel mai mare. Marcus este așezat în dreapta ei,.iar Audrey stă în dreapta fratelui meu. În stânga mamei este un tron liber. Acolo este locul meu.

Vanessa face o reverență înainte de a-și ocupa locul, așa că și eu fac o scurtă plecăciune și mă îndrept spre locul meu, lângă mama.

- Draga mea fiică, de ce ne-ai chemat pe toți aici? începu regele Edward discuția, privind-o pe Vanessa în ochii identici cu ai lui.

Deci e vina ta că suntem aici, îmi spun în gând. Totuși, decid să nu intervin încă. Poate nu va aduce în discuție incidentul de mai devreme.

- Este vorba despre logodnă, dragă tată... însă nici nu apucă să spună ce o supără că e întreruptă nepoliticos, aș spune, de nimeni-alta decât de mama.

- Dar ce s-a întâmplat, prințesă? Care este motivul nemulțumirii tale? Te-a supărat fiul meu cu ceva?

Da, mamă, am supărat-o cu multe, îi răspund cu frustrare, dar aceste vorbe vor rămâne doar la stadiul de gânduri. Am lăsat-o de izbeliște în pădure ieri. Am impins-o în noroi azi. Totul că să-ți fac în ciudă.

Dar nu pot supune asta cu voce tare și sper ca nici Vanessa să n-o facă. Văd cum se uită la mama. Se simte ofensată de faptul că a fost întreruptă.

- Cu tot respectul, regină Margot, dacă mi-ați permite să spun ce am de spus fără să mă întrerupeți, ați afla ce am de zis, veni replica Vanessei care-și ridică mâna în aer, indicând tavanul cu degetul arătător atunci când observă că mama își întredeschide buzele pentru a-i răspunde.

Un semn prin care se cere tăcere între femei. Mama o privește uimită, dar își redresează rapid mimica. E obișnuită să folosească acest gest, nu să-l folosească alții pe ea. Va fi mai dificil decât credea s-o determine pe prințesă să-mi cedeze coroana.

- După cum spuneam, detest culoarea roz, continuă ceea ce avea de zis pe un ton cât se poate de calm. Este o culoare pentru copii sau pentru femei slăbe.

Fiecare bărbat din încăpere, inclusiv regele Edward - dar exceptând gărzile cărora le este interzis să-și afișeze emoțiile cât timp sunt în post - afișează o expresie vădit uimită.

- Nu înțeleg de ce mă priviți așa. Nu toate femeile sunt slabe așa cum credeți. De exemplu, eu sunt una dintre femeile puternice, hotărârea i se poate auzi în glas. Vreau ca la logodnă să predomine violetul. Până la urmă e culoarea reprezentativă a regatului și a regalității în general. Rochia mea e verde și nimeni nu mă poate convinge să-mi schimb decizia. Verde e culoarea vieții. Vreau multe plante naturale nu din hârtie. Vreau verde care să simbolizeze natura, renaștere și, mai ales, un nou început. Vreau alb pentru...

Însă monologul ei este întrerupt de ușile masive din lemn de cireș, care sunt deschise cu putere și lovite de perete de către un mesager vânjos. Bărbatul de culoare face o plecăciune în fața regelui, oferindu-i o scrisoare sigilată cu ceea ce pare a fi sigiliul unei case nobiliare sau regale. Din locul în care mă aflu nu pot distinge cui ii aparține pecetea.

Solul îngenunchează în fața regelui chiar înainte de a-i fi oferit scrisoarea pe care regele o ia din mâna bărbatului și o desface cu silă văzând, probabil, din partea cui a venit și auzinde ceea ce-i raportează mesagerul.

- Regatul Sharkan are o nouă regină. Regele Ludovic Sarizhope și fiul acestuia Mathias Sarizhope au fost asasinați noaptea trecută, iar mâine fiica acestuia va urca pe tron ca unic moștenitor în viață.

Pe față Vanessei se poate citi atât șocul, cât și furia. Ceea ce tocmai a aflat de la mesager nu i-a picat bine. Și celelalte trei prințese sunt în stare de șoc. Regele Ludovic Sarizhope este sau mai corect spus era bunicul lor matern. Mama lor, regina Andora i-a preluat tronul. Nu știu prea multe despre acea femeie, însă regele Edward a acuzat-o de trădare, alături de fiul lor, Edgar și de sora regelui, ducesa Evanna. Pe toți trei i-a trimis în exil, însă motivul a fost și încă este ținut secret.

Regele Edward este la fel de revoltat cum este și fiica sa cea mare. Deschide scrisoarea în silă și începe să citească ceea ce a scris sces femeie.

Dragul meu fost soț și dragile mele fiice,

- Numai dragi nu-i suntem după ce a făcut, intervine Vanessa. Și deja te consideră fost soț..

- Și eu pe ea, scumpo.

Oare ce o fi făcut?

Țin să o felicit pe Vanessa pentru logodna ce urmează. Sper că se vor iubi așa cum am făcut-o noi. A, stai noi nu ne-am iubit. Poate preaiubita noastră fiicâ va avea noroc în dragoste.

Îmi pare rău să vă anunț, dar nu voi putea să vă onorez cu prezența. În acea zi voi urca pe tronul din Sharkan în locul tatălui meu. După cum ați auzit, el și Mathias au fost asasinați, iar eu am scăpat în mod miraculos, ca prin urechile acului aș zice. Zeii să-i aibă-n pază.

Cât despre logodnicul ei, numele de Vladimir îmi mare cunoscut. Nu e cumva este prințul din Durann? La mezin fac referire. Are un nume puternic ce înseamnă a stăpâni sau a conduce, însă știm amândoi că va fi condus de fluture.

Și gata încă un capitol. Următorul e posibil să întârzie deoarece am nevoie să mă documentez pentru logodnă. Până atunci o să apară primul capitol din noua mea carte, Avem același sânge. Vă aștept și acolo.

La media este Vanessa.