De dimineață, Jenyffer o așteptă pe Lucy în fața porții, cu bagajele pregătite de plecare către aeroport. Aceasta coborî în viteză scările, ieșind în curte pentru aș lua la revedere de la mama ei.

      — Ești sigură că vrei să faci asta? o întrebă Bella pe Lucy suspinând.

      — Evident că sunt! Nu ești bucuroasă pentru mine?

      — Ba da, doar că...o să-mi fie dor de tine.

     Luându-și la revedere de la mama sa, Lucy și Jenyffer se îndreptau spre casa lui Jonny pentru aș lua la revedere și de la el. Mergând pe străduță, Lucy se uita la mătușa ei, ca și când ar fi fost un fel de regină a oportunităților sau chiar o zeiță neobișnuită!

      Ajunse acolo, mătușa se oferi să bată la poartă. Jonny ieși repede din casă, fiind precis că o va vedea pe Lucy. Într-un fel sau altul avea dreptate, urma să o vadă pe ea, dar cu încă o micuță companie.

     — Jonny, am o veste minunată să-ți dau! zise Lucy aflându-se în spatele mătușii ei.

     —  Oh, asta-i minunat, răspunse acesta, dar doamna aceasta cine este?

     — Sunt mătușa ei Jenyffer Hyde, cine altcineva? i-o tăie rapid aceasta.

     — Dumnezeule Lucy, nu știam că ai o mătușă atât de...minunată.

     — Sinceră să fiu, nici eu! râse ea.

      Jenyffer era deja sătulă de atâta vorbă, dorind să treacă la subiect cât mai repede posibil.

     — Hai gata cu atâta vorbă, spune-i draga mea despre noua ta carieră la New York.

     — New York?! Poftim? La ce vă referiți? spuse Jonny total nedumerit.

     — Voi merge la New York pentru a mă face faimoasă. Pentru a câștiga bani și pentru a merge în sfârșit la școală! Nu e minunat, Jonny?

     Zâmbetul lui Jonny de pe față începuse să dispară, încet încet. Era destul de confuz, având un milion de întrebări legate în special, de mătușa ei.

      Lucy, la New York? Ar fi trebuit să fie o glumă, sau cel puțin, așa a și-ar fi dorit el să fie. Singurul lucru pe care îl băga cel mai tare în sperieți era Jenyffer. Poate era din cauza zâmbetului ei copleșitor, dar în același timp dubios. Ca și când și-ar fi dorit să te înjunghie pe la spate, fix atunci când ai crede că viața ta merge perfect!

      Ceva sigur nu-i mirosea a bine...

     — Dragul meu, amm cum ziceai că te numeai? zise Jenyffer curățându-și gâtul între timp.

     — Jonny...

     — Ah, da! Jonny! răspunse aceasta râzând. Vezi tu, Lucy, eu și Jonny avem ceva de vorbit, este destul de important așa că așteaptă aici și verifică dacă sunt toate bagajele închise. Nu am vrea să se întâmple un accident nedorit!

      Imediat după ce terminase de vorbit, Jenyffer îl apucă pe Jonny de mână, până în casa acestuia, dorind să-și facă lucrurile cât se poate de clare.

     — Ascultă aici dragul meu, eu și Lucy avem o înțelegere foarte importantă, iar de accea aș dori să nu-ți treacă prin gând să te amesteci! spuse ea șoptind printre dinți, ținându-l de cămașă. Nu am venit aici pentru am-i irosi timpul cu unul ca tine. Așadar, în mod oficial, Lucy nu mai are nevoie de serviciile tale pentru o perioadă cât se poate mai mare de timp!

      Lui Jonny nu-i venea să creadă. Din acel moment, nu mai era capabil să scoată nici un cuvânt. Niciodată nu i-ar fi trecut prin cap cum că Lucy ar fi atât de nătângă să accepte oferta unei femei, pe care nu a mai cunoscut-o vreodată. Nici nu mai conta dacă era din familia ei sau nu.

       În acel moment și-ar fi dorit nespus să uite de tot ce s-a întâmplat, dar din păcate acest lucru fiind prea târziu.

     — M-am făcut înțeleasă?...

     — Da doamnă, zise el încet.

      Dându-i drumul la cămașă, Jenyffer ieșise din casă cu zâmbetul pe buze, îndreptându-se către Lucy cu brațele deschise, îmbrățișând-o.
     Cele două își luară rămas bun, plecând grăbite către aeroport.

*

      Acolo, Lucy și Jenyffer au urcat în avion.
     Jenyffer devenise mult mai relaxată, simțind cum își luase cu succes o piatră de pe inimă.

      — Poftim, draga mea, spuse aceasta punându-i în poală o cutie.

      — Ce-i asta? întrebă Lucy.

      — Un telefon numai al tău, desigur! M-am gândit că dacă tot mergem împreună la New York, va trebui să te ridici standardelor de acolo.

      — Mulțumesc, dar la ce te referi?

      — Uf, suspină ea, uite cum stă treaba. În societatea din ziua de astăzi, trebuie să respecți niște reguli pentru a fi considerată o persoană de standarde înalte. Asta în cel mai bun caz, evident. De aceea, vreau să ai parte de toate posibilitățile de care nu ai avut până acum.

      — Aha, înțeleg.

      Pe timpul zborului, Lucy își tot admira noul telefon, într-un final adormind. Jenyffer voia să se asigure că nimeni nu-i va mai îndrăzni să-i strice jocul, rămânând precaută. Știa foarte bine că dacă l-ar mai vedea vreodata pe Jonny în preajma ei, ar fi nevoită să apeleze la planul B. 

     Totuși, se gândise că ar fi bine să-l sune pe Joseph pentru a-l ține și pe el la curent cu tot ce trebuie. Cât timp Lucy încă dormea, se ridică de pe scaun și se duse către toaletă.

      — Joseph, dragul meu, am sunat să-ți spun că totul merge exact cum trebuie, nimic mai mult, șopti ea la telefon.

      — Jenyffer! Doamne, cât mă bucur! Ia zi, cum e fata? 

      — Cum naiba să fie? E mai rău ca o legumă! Dar are ceva potențial, cu siguranță, nu-i problemă.

      — Asta e bine de înțeles atunci. Dorești să-i pregătesc camera, lucrurile și celelalte?

      — Chiar te rog! Probabil o să ajungem peste vreo 3 sau 4 ore, până atunci mă duc beau ceva că nu mai pot. Hai pa.

        Își închise telefonul, se întoarse la locul ei și-și comandă ceva de băut. După cum o vedea pe Lucy, pe lângă așazis-ul potențial, principalul obiectiv erau banii. Evident, nu că n-ar fi avut  deja milioane de dolari, dar știți cum se spune: " Niciodată nu strică să ai mai mult. "

        După multe ore de zbor, Jenyffer o trezi pe Lucy. Au ieșit din aeroport, acolo așteptându-le Joseph cu un Rolls Royce negru.