Sâmbătă, de dimineață la ora 07:30, Joseph o sunase pe Jenyffer cu disperare, acesta fiind foarte nerăbdător să-i arate lista de lucruri pe care o scrise în legătură cu decizia ei.
     În timp ce suna telefonul, Jenyffer se dădu jos din pat, știind deja că ziua care urma să înceapă nu va fi deloc cum ar fi vrut. Răspunse la telefon, suspinând cu un aer somnoros și enervat:

     — Ugh, Joseph. De ce mă suni la ora asta, în numele lui Dumnezeu? spuse ea iritată.

     — Jenyffer dragă, ia-o mai ușor. Știu că ești stresată, dar asta este foarte important.

     — Ce vrei?!

     — Umm, uite cum facem. Te las să mai dormi puțin, iar când ajungi la servici îți spun tot ce trebuie să știi.

     — Asta înseamnă că nu e nimic important și că m-ai sunat degeaba? zise Jenyffer căscând.

     — Nu, nu, nu, nu, nu! Evident că nu! Dar mi-am dat seama că te-am sunat la o oră foarte nepotrivită, așa că mi-am zis să nu te mai deranjez. Sper că nu te-ai supărat, spuse Joseph chicotind.

     — Taci și lasă-mă să dorm! Hai pa.

     Aceasta își inchise telefonul și-l trântise pe noptieră, punându-se din nou la somn cu o dispoziție nu prea bună, din păcate.

*

     La ora 09:00, Jenyffer își făcuse apariția. Din cauză că era prea adormită ca să mai conducă tot drumul până la companie, s-a gândit să ia un taxi.
     Ajungând acolo, intră în zgârie-norul cu șaizeci de etaje, se îndreptă către mini cafetăria de la parter luându-și o cafea de mărime medie. Se îndreptă către lift, fiind încă somnoroasă sperând că acea cafea i-ar putea da energia de care avea nevoie.
     Când intrase în biroul ei, îl zărise pe Joseph ținând o listă mare în mână.

     — Ce faci în biroul meu? De câte ori ți-am zis să nu mai intri aici! Ai și tu biroul tău propriu, ce Doamne!

     — Ah, Jenyffer! În sfârșit ai venit. Știu că mi-ai mai zis să nu intru în biroul tău, dar am vrut să nu te mai obosești să mă cauți.

     — Mda, în legătură cu ce mi-ai spus aseară...

     — Oh, da! Era cât pe ce să uit! Am aici o listă cu câteva lucruri utile pe care le-ai putea face pentru a-ți mai relaxa sănătatea mentală, răspunse Joseph dându-i lista.

     — Cum să vă îmbunătățiți sănătatea mentală dacă sunteți stresați, citise Jenyffer titlul listei. Pe bune, Joseph?

     — Nu e grozav? Să ai o viață fără stres, fără să fi nevoită să iei medicamente de genul.

     — Cred că-ți bați joc de mine.

     — Înainte să-mi dai o plamă, citește ce scrie mai departe.

     — Pentru a vă îmbunătăți sănătatea mentală iată câteva lucruri eficiente pe care le puteți face: ieșiți la o plimbare, meditați în natură, luați-vă un animal de companie, eliminați excesul de cofeină și alte lucruri dăunătoare care v-ar putea dăuna pe viitor, iar cel mai și cel mai important lucru petreceți-vă timpul cu un membru al familiei și bucurați-vă împreună de viață!

     — Așadar, ce spui? Sincer să fiu, ultima variantă mi se pare cea mai tare, de aceea am subliniat-o cu un marker, spuse Joseph zâmbind.

     Jenyffer stătea și se uita ori la hârtie, ori la Joseph, neștiind dacă o ia peste picior sau nu.

     — Joseph, cred că glumești! Cum doamne iartă-mă să vorbesc cu un membru al familiei mele când eu nu mi-am mai văzut familia de nu știu câți ani! Chiar atât de prost să fii!?

     — P-poftim!? Cum adică nu ți-ai mai văzut familia? Oh Doamne îmi pare așa de rău!

     — "Familia", mă rog, mai de grabă sora mea. Că părinții noștri au murit de mult!

     — Păi și sora ta unde se află?

     — Este în Scoția, din fericire. Nici nu vreau să deschid prea mult subiectul.

     — Stai puțin, dacă tu ai o soră, de ce să nu-i faci o vizită? Știu că poate nu ești de acord, dar totuși!

     — NU, NU, NU ȘI NU! Te-ai țicnit!? De ce aș face asta, pentru ce?

     — De ce să nu faci asta? Haide, sunt conștient că nu vrei deoarece oi fi avut niște probleme cu ea. Acum nu știu, doar presupun!

     Jenyffer suspină, întorcându-se cu spatele la Joseph, așezându-se la biou. Nici nu mai știa ce să-i răspundă.
     Joseph știa că acest subiect nu poate fi încheiat atât de repede, încercând să o facă pe Jenyffer să se deschidă în legătură cu sora ei.

     — Jenyffer, uite, eu nu știu multe despre trecutul tău. Adică, nu prea știu nimic, dar crede-mă ca nu vei regreta. Gândește-te că-ți vei vedea sora după foarte mulți ani.

     — Șaisprezece mai exact, zise Jenyffer.

     — Exact, cum ai zis tu. Dacă faci ce‐ți sugerez eu, îți promit că-mi vei mulțumi mai târziu. Te rog, fă-o pentru tine și pentru companie...

     — Mai pe scurt, tu-mi propui să merg cu avionul până în Scoția și să mă revăd cu sora mea? Fii serios, nici măcar nu știu dacă a rămas în casa unde am copilărit noi.

     — Nu vei ști niciodată dacă nu încerci. Mai ales că-ți vei vedea din nou țara ta natală, nu-i așa?

     — Cine știe? Oricum, să zicem că accept, dar dacă se întâmplă ceva nasol, zbori de aici.

     — Nicio problemă! zise Joseph.

**

     După-amiază, Jenyffer aproape că ațipise în birou, fiind bulversată de ideea lui Joseph de a se revedea cu sora ei, dar în același timp, o parte din ea îi spuse că ar fi totuși o idee destul de bună. Terminându-și cafeaua se ridică de pe scaun, ieșind pe ușă și îndreptându-se direct către lift pentru al căuta pe Joseph.
     În acel timp, Jenyffer își tot punea o mie de întrebări legate de sora ei, Bella, devenind din ce în ce mai agitată.
     Ajungând în biroul lui Joseph, deschise ușa, iar apoi se așeză pe un fotoliu masându-și fruntea cu disperare. Începuse să se plângă și să-și "smulgă părul din cap", neînțelegând de ce a acceptat să-și revadă sora.
     Joseph stătea cu picioarele pe birou, nezicând nimic, întrebându-se ce Dumnezeu a apucat-o. Tot ce voia era să o ajute să lupte în potriva stresului de care, toată lumea se lovește la un moment dat.

     — Jenyffer nu fi prostuță, știi că mereu am încercat să te ajut chiar și atunci când m-ai amenințat că mă concediezi.

     — Poate o s-o fac în curând dacă nu taci din gură. Lasă-mă puțin să mă gândesc! spuse Jennyffer masându-și tâmplele.

     — Okay, okay, tu ești șefa, răspunse Joseph. Dar totuși, la ce te gândești de te frămânți ca și când ar veni sfârșitul lumii? zise el.

     — La ce naiba crezi că aș putea să mă gândesc? La sor'mea!

     — Ohh, înțeleg. Până la urmă vrei să-ți programez un zbor până în Scoția pentru mâine?

     — Ughh, okay fă-o! Dar îți mai repet odată, dacă lucrurile vor merge prost, zbori de aici.

     — Nu-ți face griji, totul va merge exact cum trebuie! spuse Joseph încrezător.

***

     A doua zi, Jenyffer își făcuse bagajul și pornise împreună cu Joseph către aeroportul Internațional John F. Kennedy din New York.
     Cu bagajele lui Jenyffer în mâini, Joseph încerca să țină pasul cu ea. Ajungâng la check-in, aceasta își luă la revedere de la el.

     — Se pare că ne luam la revedere, spuse Joseph.

     — Mda. Ai grijă de companie și să nu mai intri în biroul meu.

     — Nu-ți fă probleme, iar dacă e, te țin la curent.

****

     După unsprezece ore de zbor, Jenyffer era în Scoția. Luă o mașină către Melrose și în sfârșit, ajunsese pe strada unde se afla casa cea veche.
     În mintea ei, exista un amalgam întreg de emoții negative, dar și pozitive, neștiind cum să și le controleze mai bine. Mergea de-a lungul străzii, uitându-se cu atenție prin jur, înspirând aerul proaspăt de toamnă.

     — Casa numărul cincisprezece, își spuse ea, trebuie să fie pe aici pe undeva.

     Mergând încet, să nu cumva să rateze vreuna, zărise mai la depărtare o căsuță mică, cu vopseaua scorojită pe dinafară și cu gardul de metal puțin ruginit pe alocuri.
     Pe ușița porții, scria cu albastru numărul cincisprezece.