Ares Drivas  

    Aerul cu iz abia perceput de răcoare îmi irită nările. Mă aplec pentru a mai lua încă un bolovan, susținându-i greutatea într-o mână. Mă dau câțiva pași în spate, asigurându-mă că nu mă împiedic de băiețașul enervant cu care m-am pricopsit fără să vreau.  

    — Mișcă, juniorule, bolborosesc și-mi rezem cotul de umărul lui.

    — Ai spart pinata din sticlă? mă chestionează el curios.

    Nu-i răspund. La câtă tensiune îmi cutreieră sângele, sporindu-mi ritmul cardiac alert, am impresia că până și cel mai mic sunet m-ar putea face să explodez de nervi precum un vulcan năbădăios care nu a mai erupt de ani de zile. Îl ajut să se deplaseze, având în vedere că l-am legat la ochi cu panglica de la cutia de praline pe care i-am cumpărat-o acum o jumătate de oră.

    — Mă lași să-mi dau asta jos? continuă să mă sâcâie, trecându-și degetele mici peste bucata roșie de material.

    — Mai așteaptă puțin.

    Nu prea reușesc să atribui tonului meu o urmă de calmitate care să-mi acopere crisparea pe care o simt infectându-mi corzile vocale. Pe interior clocotesc, deși la exterior arăt ca bolovanul pe care îl car după mine: pustiu și incapabil de a țese emoții umane.

    Imediat ce ajungem din nou în fața locuinței detestabile, îl îndemn pe copil să nu se clintească din spatele meu. O gaură în geam de câțiva centimetri tronează în fața furiei mele și nu reușesc să disting nimic din ceea ce se află dincolo de ea, căci perdeaua îmi stă în cale.

    Inspir profund, pârjolindu-mi plămânii de tensiune, apoi catapultez bucata imensă de piatră. Aceasta face câteva tumbe, rostogolindu-se, după care plonjează în fragilitatea termopanului. Nu apuc să clipesc când stratul transparent coboară vijelios, împroșcând cu lumini ascuțite. Unele cioburi sunt milimetrice, altele cât palma mea.

    Calc pe cristale de sticlă. Zgomotul lor defect se sincronizează cu niște gâfâieli abia perceptive. Un pumn mi se încleștează pe mătasea neagră a perdelei, și trag de ea fără pic de efort, până ce cleștii ce o susțin zvâcnesc, lăsând-o să cedeze.

    Se prăbușește precum un voal, iar ceva înăuntrul meu se poticnește. Nu știu ce anume mai exact. Nu știu dacă sunetul frângerii provine de la una din coastele mele sau articulațiile trosnite ale pumnilor strânși. Nu știu dacă e doar în capul meu sau dacă aceea a fost inima mea care s-a frânt pentru o clipă din cauza scenei care mi-a intoxicat retina. Nu știu nici măcar dacă mâna firavă din porțelan a fost vreodată întinsă în direcția mea, cu degetele ei frământate de suferință. Un lucru pe care îl discern însă, e acela că am cam uitat să respir.

    Sub silueta musculoasă a bărbatului secat de umanitate zăresc un trup palid ca un crin și mutilat, care e îngropat în salteaua patului. Două mâini se arcuiesc deasupra așternuturilor infernal de încet, lăsând dâre roșiatice în urma a tot ceea ce ating. O forță năbădăioasă îmi plesnește puternic zona stomacului când conștientizez că acela e sânge ce i se scurge din încheieturi.

    Privirea mi se izbește apoi de bazinul dezgolit al nenorocitului și de blugii care îi atârnă puțin mai jos de mijloc. Îmi lărgesc pleoapele cuprinse de nervozitate spre ghemotocul de păr ondulat. Fața îi este ascunsă de fire ciocolatii, iar sufletul îi e pironit sub transpirație, și lacrimi, și oroare, și durere, și rușine.

    — Ține-ți mâinile și trupul jegos departe de ea! răcnesc cu voce stridentă, mârâind printre dinți.

    — Ești gelos pentru că tu nu te-ai jucat niciodată în felul ăsta cu ea?

    Își presează mai bine corpul de al ei, asigurându-se parcă că o zdrobește sub el, în timp ce pe mine mă țintuiește cu niște ochi negri și sfidători. Ea scoate un geamăt pițigăiat atunci când trunchiul său masiv îi strivește oasele fragile.

    Mă dezgustă modul lui de a se exprima și îmi pare al naibii de rău pentru faptul că în tot acest timp am fost atât, dar atât de orb! Făptașul a fost în tot acest timp în fața mea și nu a încercat o secundă să-și nege faptele.

    — La dracu, ești nebun! zbier către el și strâng din maxilar până când acesta începe să-mi amorțească.

    — Iar tu ești amuzant, îmi replică el, satisfăcut.

    Nu e un joc al plăcerii carnale. Pentru că dacă ar fi fost vorba numai de sex, atunci și-ar fi găsit o femeie dispusă să-i împlinească fanteziile pe plan erotic cu aceeași ardoare ca și a lui. Dacă ar fi fost vorba numai de sex, atunci n-ar fi violat, nu i-ar fi smuls cu forța ceva ce era doar al ei. Ceea ce practică el e un joc al nebuniei și al mârșăviei. Un joc deochiat al controlului, în care miza nu e satisfacerea corporală, ci cea la nivel mental. Deoarece un monstru are nevoie ca victima lui să se opună, pentru a se hrăni apoi cu cele mai adânci și macabre frici ale ei.

    Are nevoie ca ea să plângă. Să urle. Să tremure. Pentru că altfel nu i se va mai părea distractiv.

    Nevoia de a-mi descărca nervii și pumnii fierbinți în expresia sa mă copleșește. Mă năpustesc asupra creaturii drăcești, deși sunt conștient că între mine și el există o diferență enormă. De la kilogramele și mușchii lui în plus, până la experiență. Puține au fost dățile în care m-am luat la bătaie cu cineva. Mereu am preferat să privesc inexpresiv de pe un piedestal al nepăsării și să las lucrurile să se desfășoare de la sine. Era un clișeu pentru mine să nu salvez oameni.

    Palmele îmi sunt cutreierate de câmpuri electrice atunci când îl împing de pe fata înfricoșată. Se rostogolește intenționat, ca o minge bufantă, surâzând printre cearșafuri de parcă prezența mea nu l-ar instiga câtuși de puțin. E atât de strașnic, încât ar putea să o violeze cu mine de față fără gram de repulsie.

    Chiar dacă știu că o fac cu o brutalitate necaracteristică mie și care ar putea să o sperie, o apuc de un braț pe Hermione și o ridic din pat. Încerc să nu bag în seamă grimasa terifiată pe care mi-o afișează surprinsă.

    Mârâi niște înjurături aburite, căci chipul pocit de întuneric al nemernicului nu trădează pic de șoc, remușcare sau orice altă emoție pe care ar trebui s-o aibă. Rânjește, iar asta îmi fierbe neuronii într-un cazan încins cu smoală, lavă și bucăți de Soare. Cu inima pompându-mi sânge veninos mă pregătesc să-l lovesc, dar sunt oprit de fiorii ce-mi împung fiecare părticică din mine și care tânjesc după ea chiar acum, când degetele ei se lipsesc de mâneca tricoului meu negru.

    — Ares.

     Un singur cuvânt și mă înfior. Îmi detest numele, dar atunci când ea îl suflă către mine, parcă încep să-l prețuiesc. Doar puțin. Urmăresc nevrednic cum își umezește buzele.

    Își răsucește capul, iar eu realizez că face aluzie la băiețelul cu păr creț. Înghit un ghem de expresii vulgare de care aș vrea să mă lepăd, iar în schimbul lor mă îndrept spre ea. Intenționez să-i îndepărtez părul din ochi, însă nu reușesc să-mi lipesc degetele de fruntea ei, căci vocea îi tremură cu duritate la mine.

    — Nu mă atinge... Dispari.

    Îmi deschid gura pentru a riposta, dar ajung la concluzia că e mai bine dacă mă conformez.

    Pentru prima dată realizez care era motivul pentru care ea îmi spunea atât de des Dispari sau Nu mă atinge. Acum totul e mai clar decât un apus banal de culoarea caramelului. Îl direcționez pe băiețașul enervant până în fața ușii care desparte încăperea asta infectă de holul apartamentului. Datorită faptului că e legat la ochi, nu vede nimic.

    — De ce nu pot să-mi dau asta jos? face din nou referire la bucata de material ce îi stopează vederea.

    — O să ți-o dau eu jos mai târziu, îi șușotesc.

    Scot din buzunar un pumn de bomboane.

    — Ia astea și așteaptă-mă cuminte în cealaltă cameră. Mă voi întoarce la tine în scurt timp, îmi vine să-mi smulg părul când îl văd în sfârșit dispărând.

    Domnișoara arțăgoasă își dă părul de pe față, iar eu înlemnesc. O vânătaie inestetică îi pătează paloarea înfățișării, iar o mulțime de șuvițe îi sunt lipite de piele. În partea de jos poartă veșnica ei fustă spălăcită în carouri pentru școală. Nasturii de la cămașă i-au fost rupți cu bestialitate, astfel încât sutienul negru și dantelat să-i fie expus în totalitate. Îmi mușc limba frustrat, căci ăsta nu e chiar momentul potrivit ca să salivez după sânii ei dezvoltați. Adolescenta ochește într-un necunoscut invizibil, cu mâinile împânzite de sânge întărit.

    Arată de parcă ar fi hipnotizată de moment.

    Mă înfurii, căci nimicul ăsta scârbos și-a lipit carnea de a ei. Și astfel, i-a distrus zâmbetul pe care nu cred că l-am văzut niciodată afișându-l cu sinceritate. El i-a măcelărit sufletul. A luat ceva ce nu-i aparținea. Nimeni nu are dreptul de a șantaja, de a influența, obliga sau de a pune presiune pe cineva când vine vorba despre sex. O asemenea activitate se face doar prin consimțământul persoanelor implicate.

    Mă urc peste el deodată, dement după răzbunare. Sunt străpuns de dorința copleșitoare de a-l bătea până ce ar ajunge să se înece cu propriul sânge din gură. Vreau să tușească bălți întregi de substanță cleioasă și roșie. Să miroase a metal din cap până în picioare și să-și verse organele prin esofag. Uit că nu știu să mă bat. Uit și că sunt codaș când vine vorba de încăierări.

    — Vezi ceasul ăla? îi arăt cu indexul spre perete. În el se află o cameră de supraveghere milimetrică. Tot ce i-ai făcut azi a fost filmat și stocat. Loviturile, violul, modul în care i-ai rupt cămașa, tăieturile. Tot! țip la el până ce plămânii îmi devin doi ghimpi în piept. Te vor închide și o să putrezești în spatele gratiilor. Vei ajunge să-ți blestemi zilele rămase și să numeri fiecare secundă de agonie pe care o vei mai avea!

    — Puștiule, mă faci să râd! se răstește la mine, continuând să mă subestimeze.

    — De fapt... închisoarea ar fi o pedeapsă mult prea blândă pentru tine, un colț al gurii mi se arcuiește disprețuitor. Ar trebui să te zvârcolești ca un șarpe și tot restul vieții tale să fii alungat de oameni și călcat pe cap de orice vietate care te întâlnește!

    Mă simt asaltat de unghiile lui grețoase care se înfig în materialul tricoului meu. Nedumerit, nu apuc să acționez împotriva sa, chiar dacă un braț îmi fâlfâie spre el. Capul său parcă e făcut din ciment și se izbește de fruntea mea, lăsându-mă fără vlagă o jumătate de secundă.

    Sunt atât de concentrat pe tristețea ei, ce i se scurge din miezul chipului și mi se impregnează mie în pori, încât ajung să discern mult prea târziu pumnul ca de oțel pe care mi-l încasez crunt în falcă. Strâng din ochi, simțind o parte din mandibulă clătinându-se. Nu știu dacă se mișcă cu adevărat sau dacă durerea e prea mare și mă face să-mi imaginez senzații...

    Gustul sângelui își face apariția pe limba mea la câteva clipe după ce-i aud graiul isteric al Hermionei zbierându-i tutorelui ei să se oprească.

    — Nu ești bărbat dacă iei așa ceva cu forța, reușesc să-i vorbesc într-un final, pe un ton răgușit și mult mai rănit decât mi-am dorit inițial. Nici măcar nu te poți numi om! Ești un monstru.

    Îmi șterg gura umezită de brațul meu stâng și nu sunt deloc uluit când văd o pată lichidă, aprinsă la culoare.

    O altă lovitură agresivă din partea bărbatului nenorocit, aplicată în același punct sensibil în care am făcut cunoștință cu prima, mă ia pe nepregătite. Mă răsucesc, iar asta nu face decât să-i ofere lui mai multă flexibilitate. Se sustrage de sub mine și mă înghiontește cu un cot în zona gâtului.

    Brusc, nu mai sunt în stare să percep nimic real. Îmi închipui că în locul celui cu rânjet sinistru se află puștoaica cu cu părul la fel de alb ca al meu. Valuri de cristale i se scurg pe sub bărbie, făcând-o să strălucească înlăcrimată. Știu că ochii ei sunt aceeași cu ai mei, chiar dacă bretonul voluminos îi acoperă o parte considerabilă din fizionomie feței. Mantia roșie pe care o poartă deasupra capului îi ascunde părul vopsit, însă perciunii îi ies în evidență, dându-i un aspect inocent, poate chiar neprihănit. Doar eu sunt singurul care îi cunoaște la perfecție mintea bolnavă și viclenia ce a ajutat-o întotdeauna să se descurce în nenumărate situații.

    Îi citesc pe buze cuvintele încă nerostite cu glas sesizabil. Între incisivii ușor ascuțiți zvâcnește savoarea heroinei, întruchipată într-un pliculeț de un alb pur.

    — Ai promis, îmi șoptește copia mea feminină, lăsând gluga pelerinei să se izbească de umerii ei firavi, ce-i susțin cu greutate caracterul puternic.

    Ochii îmi coboară vijelios asupra plicului apetisant ce se trântește de sol, odată cu toxicitatea din vorbele rostite de ea. Mă roade gândul de a mă apleca și de a-l lua de pe jos, însă tonul batjocoritor al individului ce încă îmi țintuiește gâtul cu a sa prezență mă cutremură îndeajuns ca să-mi revin și să-mi dau seama care este realitatea de fapt.

    Nu a existat nicio fată cu părul de bezea.

    Nu a existat niciun plic cu praf alb.

    Nu a existat nicio copie feminină a fizicului meu.

    — Îți place ce vezi, târfă neghioabă? își unește privirea aprigă cu cea a domnișoarei arțăgoase. Din vina ta încasează lovituri dobitocul ăsta jalnic!

    — M-ai distrus viața! răcnește ea, strângându-și cămașa mutilată în jurul trupului ei aproape expus pentru a se acoperi cât de cât.

    Simt cum toată presiunea acumulată din cauza viziunii pe care am avut-o recent se pierde în vid. Acum nu mai contează trecutul meu și iluziile acestuia. Tot ce contează este ea și suferința pe care habar nu am cum dracului să o șterg pentru totdeauna din cugetul ei.

    — Și poate că nu am avut niciodată curajul să te înfrunt când a fost vorba de mine, dar să știi că...

    Își unește buzele cărnoase într-o linie dreaptă și ezită să-și continue ideea.

    — Nu-ți voi arăta milă pentru ce i-ai făcut lui! reia apoi cu lacrimi în ochi.

    În următoarea fracțiune, bucata de carne încolăcită în jurul gâtului meu dispare, la fel și zâmbetul monstrului. Strâmbă din nas, de parcă cineva i-ar fi adresat o înjurătură vulgară. Se împleticește din pat și se apropie de sursa distragerii sale, făcând adolescenta anxioasă să se distanțeze cu ochii cât ozeneurile.

    Cum pot să te protejez dacă nu sunt în stare să am grijă nici măcar de mine?

    — Ți-ai desface cât ai clipi picioarele pentru el, și asta pentru că ești o... nu reușește să-și ducă fraza ostilă la sfârșit, căci este întrerupt de ea.

    — Tu ești o târfă! ripostează, reușind să obțină o încruntare adâncă din partea lui.

    Când îmi dau seama care sunt următoarele sale intenții, mă reped năucitor și-i suspend în brațul musculos, înainte ca acesta să aterizeze pe fața deja vânătă a brunetei. Picioarele Hermionei devin două bucăți de jeleuri umblătoare, căci tremură din toate încheieturile.

    Mă înțeapă limba să-mi cer scuze pentru tot. Pentru că am nu am crezut în ea. Pentru că în loc s-o ajut să înflorească, am ofilit-o și i-am îngropat speranțele, visurile și am ucis puținul gram de încredere pe care o avea în persoana ei. Pentru că nu știu să mă lupt pentru ea. Pentru că am ajuns atât de târziu, când răul deja i-a contaminat fiecare atom.

    De fiecare dată când vreau să ajut, mă trezesc fix atunci când nu mai are niciun rost, iar fără să vreau ajung să provoc mai mult rău decât bine.

    — Dacă mai îndrăznești o singură dată s-o mai lovești, jur pe mama că te voi ucide înainte să ajungă poliția aici!

    Răbufnesc amenințător, și simt cum o parte din energia mea rămasă se prelinge pe podea.

    Iartă-mă, mamă.

    Iartă-mă pentru că niciodată nu am fost băiatul pe care îl meritai. Iartă-mă pentru fiul care am fost și pentru cel care nu am fost. Iartă-mă pentru că am jurat pe amintirea ta chiar în ziua morții tale. Iartă-mă pentru toate dățile în care obișnuiam să mă cert cu tine degeaba. Și iartă-mă pentru că nu ți-am dat niciun motiv să fii mândră de mine. Iartă-mă pentru tot, căci, de oriunde ai fi acum, știu că mă privești și ești dezamăgită de tot ce vezi. Sunt nedemn de mângâierea ta, nu-i așa?

    — Ești un vierme inutil, scrâșnește bestia și-și smucește brațul din strânsoarea mea. Pun pariu că până și maică-ta s-ar bucura dacă ar scăpa de tine, îmi scuipă în față cuvintele lui nocive.

    Dau să-i zic ceva, dar o tonalitate plăpândă mi se adresează mie, scăldată într-o compasiune ireală, ce parcă a fost unsă cu cel mai dulce soi de miere.

    — Nu e adevărat, clatină milostiv din cap, întărind contactul nostru vizual. Mama ta te iubește.

    Îi întorc numaidecât zâmbetul fermecător – cel mai probabil forțat – pe care mi-l afișează cu încredere, deși... cred că ăsta e cel mai prost moment în care aș putea face asta. Până acum nu am observat scânteia luminoasă din ochiul ei maroniu. Nici profunzimea ochiului ei albastru, ce pare că i se preschimbă într-un ocean viu de culori orbitoare atunci când ne intersectăm. Nu am observat că îi e atât de lejer să plângă în preajma mea, pe când în perimetrul altora nu schițează nicio urmă de slăbiciune.

    Timpanele îmi țiuie iritate din pricina zgomotul produs de niște palme ce se izbesc una de cealaltă. Mă concentrez din nou pe monstrul ce pare că urmează s-o dea într-o criză isterică de râs.

    — Emoționant moment! exclamă artificial, bătând din palme sarcastic în continuare. Păcat că nu îmi pasă, adaugă după o pauză scurtă.

    — Ares, ascultă-mă, mi se adresează robotic domnișoara arțăgoasă.

    Nu-i pot ghici inhibițiile, și totuși mă încred în ea, fie și pentru o fracțiune. Cearșaful de pe pat – cel pătat de sângele ei – plutește deasupra capului meu și aterizează pe intrus, orbindu-l pentru câteva clipe. Câteva expresii urâte îi părăsesc străfundurile în timp ce ea rămâne robustă.

    — Încolăcește-ți picioarele pe cearșaf, în jurul gâtului său, îmi poruncește după ce reușesc să-l arunc pe saltea. Asigură-te că e întors cu spatele la tine, apoi imobilizează-i mâinile.

    Ce să fac?

    — Acum, Ares! ridică vocea la mine și-și încleștează pumnii.

    Fac întocmai cum îmi ordonă, confuz de personalitatea ei violentă și de priceperea pe care o are în astfel de situații. Poate că nu ar mai trebui să o subestimez atât de mult. Hermione e un suflet al naibii de pașnic, însă dacă ar vrea ar putea fi o adversară greu de doborât – dacă n-ar fi subnutrită și dacă ar cântări cu douăzeci de kilograme mai mult. Și dacă inteligența ei ar fi de ajuns.

    — Poți să-i reziști câteva secunde? mă întreabă îngrijorată.

    — Încerc, gâfâi în timp ce mă lupt cu mișcările șerpuitoare ale bărbatului imobilizat.

    Mi-aș dori să-i pot zice: Nicio problemă, totul e sub control! Dar al dracului să fiu dacă nu mi-e greu. Aș vrea să-l snopesc tare de tot în bătaie, să-l desfigurez și să-l las să se zbată între ultimele fragmente de viață și moartea ce l-ar pândi. Nu mi-ar păsa de consecințe dacă aș ști că o un asemenea specimen și-ar primi pedeapsa pe care o merită.

    O urmăresc scotocind prin sertare, apoi revine lângă mine și-mi aruncă o rolă aproape folosită de bandă adezivă. Nu e nevoie să-mi zică pentru a ști ce vrea de la mine, așa că îi leg mâinile nenorocitului cu materialul lipicios, străduindu-mă să-i suport zbenguielile rapide.

    E ciudat că a fost ideea mea să-l târăsc spre un scaun, nu a Hermionei. Doar așa îl pot domina mai bine, fiindcă nu am cum să-i leg gleznele de pat. Nu mi se pare deloc că eu și cu ea acționăm imprudent. Ce i-a făcut el nu poate fi egalat de un nas spart, însoțit de niște înjurături care nu au pic de logică și câteva coaste rupte. Toate acestea se vindecă și dispar în timp, și nu fac decât să-i alimenteze răzbunarea. O traumă, însă, nu poate fi ștearsă niciodată din minte.

    Trebuie să fac în așa fel încât, nici dacă ar sta într-o cameră cu ea, tot nu să nu poată s-o atingă de niciun fel și ca de fiecare dată când ar vedea-o să-și aduce aminte că trebuie să păstreze distanța.

    Are nevoie de o traumă. Una a naibii de grea, mă luminează latura pătimașă a sinelui meu.

    Îi smug cearșaful de pe cap dintr-o singură mișcare și îmi jur că voi face cumva ca acel surâs păcătos al lui să dispară pentru totdeauna. Ori e inconștient de faptul că se află la mâna noastră, ori e nebun și nu știe ce e aia frica.

    Ochii îmi fug asupra cuțitului lăsat pe noptieră, pe care cel mai probabil l-a adus el în dormitor, însă nu a apucat să se folosească de acesta, căci s-a folosit de cel pe care l-a găsit ascuns în mâneca Hermionei.

    — Tu... grăbesc fiecare cuvânt, căci altfel aș exploda. Ai întreținut relații sexuale cu o minoră! Și mai presus decât asta, ai făcut-o fără acordul ei! tonalitatea îmi devine din ce în ce mai ascuțită, pe măsură ce graviditatea împrejurării se prăbușește peste mine. La dracu, de cât timp o violezi?

    — Trei ani, îmi răspunde ea în locul lui.

    Șaptesprezece minus trei fac...

    Paisprezece ani?

    O mie nouăzeci și cinci de zile.

    Treizeci și șase de luni.

    O infinitate de gânduri negre și amintiri crude, pline de otravă.

    — O copilă... ofer o notă melancolică gândurilor mele, iar un fior rece îmi îngheață spinarea. Erai o copilă...

    Cuvintele ei implantează un șoc major înăuntrul meu, o boală ce urmărește să-mi macine oasele și sufletul. Nu am curajul mă uit la ea. Simt că nu o merit. Sunt prea mizerabil pentru ea, însă chiar și fiind conștient de asta, nu pot să mă abțin. Mâinile mă ustură de parcă cineva mi-ar fi aruncat ulei încins pe ele și m-ar fi lăsat să zac în miros de carne arsă ore, zile, săptămâni întregi. Nu pot să mi le întind spre ea, în speranța că finețea palmelor ei îmi vor fi pansament. Pentru că nu merit asta. Îndrăznesc totuși să-i privesc corpul fragil. Umerii ei sunt atât de mici, înguști și firavi, și nu-mi pot imagina cum au reușit să susțină trei ani de zile toată suferința asta.

    În comparație cu ea, eu nu sunt decât o mână de cenușă. Am fost egoist și m-am gândit doar la mine. Nu mi-am acceptat realitatea, așa că am creat eu una din viciile mele, păcatele și regretele. În timp ce Hermione se lupta cu mâinile goale cu proprii ei demoni, înfruntându-și destinul nemilos, eu îngenuncheam în fața unui obiect – seringa. Ea se târa din cauza durerii, eu mă tăram printre plicuri goale, pentru că fără droguri în sânge eram asemenea unui vampir expus la soare. Realitatea mea atunci când mă injectam era atât de frumoasă, încât nici măcar nu exista. În jurul meu se puteau dezlănțui chiar și războaie. Aveam mintea atât de alterată, încât până și visele erau mai reale decât realitatea mea.

    La asta te-ai referit, când mi-ai spus că fetița de acum opt a murit?

    Hermione a avut dreptate. Adolescenta care plânge încetișor acum nu este acea fetiță cu care am vorbit și m-am jucat în parc cu mult timp în urmă. Am în fața mea un suflet măcelărit de amintiri. E doar o rămășiță a celei care a fost cândva, dar e mai puternică decât mine. Pentru că ea e singura dintre noi care nu a cedat.

     Picioarele mă ghidează în direcția cuțitului. Îi prind lama între degete, simțind cum o forță necunoscută sapă în tâmplele mele, precum o bormașină într-o bucată putredă de lemn.

    — Știi ce cred eu că merită violatorii?

    — Te ascult, mă provoacă demonul din încăpere.

    Nu-mi pot controla spasmele ce-mi străbat fiecare stimul. Îmi mușc buza de jos și mă chinui să nu mă dau cu capul de toți pereții. Apoi, aș vrea să distrug pereții și cu creierul lui.

    — Castrare. Pe viu, susțin cu o claritate terifiantă.

    În condiția în care se află am libertatea de a săvârși fapta pe care i-am menționat-o. O traumă nu poate fi egalată decât cu o altă traumă – una care să fie cel puțin la fel de grotescă ca prima. Ignor ocheadele profund înspăimântate ale domnișoarei arțăgoase și mă apropii de bărbatul a cărui urâciune a descumpănit-o.

     Ridic arma spre el, dar chiar atunci două mâini îmi cuprind palmele și totodată, o parte ascunsă și adâncă a sufletului meu, de care uitasem înainte ca aceasta sa fie înviată. Atingerea ei e caldă și emană căldură. Este exact cum mi-am imaginat-o. Așa cum mi-am dorit-o.

    — Nu face asta, mă îmbată cu al ei ton blajin, sfărâmător. E inuman.

    — Inuman? o întreb otrăvit. Inuman? mă repet, dorindu-mi ca statura mea să o sperie. Ce ți-a făcut el este inuman!

    N-am vrut să sune atât de impunător. Ea chiar nu merită să-mi vărs nervii asupra ei, dar nu mă pot abține. Mă pregătesc pentru impactul pe care pumnul meu îl va avea asupra peretelui de lângă mine. Acesta n-are loc, fiindcă palmele Hermionei, mici și catifelate, sunt în continuare lipite de ale mele, gata să mă salveze în cazul în care aș ceda din nou.

    — La naiba! mă răstesc, încleștându-mi pielea pe cuțit și bucurându-mă într-un mod masochist de împunsătura lui. La naiba! La naiba, la naiba!

    — Calmează-te... E în regulă, îi simt mâna strecurându-se după cuțit, pentru a-l scoate din strânsoarea mea. O să te rănești.

     — Ce e în regulă, Hermione? scâncesc mânios. Faptul că el te violează și te desfigurează, și că eu am fost în tot acest timp orb?

    Aș prefera să-mi introduc cuțitul în ligamente decât să mă aflu în situația asta. M-am văzut cu ea aproape zilnic, timp de aproape două luni, iar în acest interval nu am bănuit nimic. Odată, el mi-a spus că e nebună. Și Apollo a folosit cuvântul ăsta, dar sunt sigur că dacă ar ști adevărul despre ea nu l-ar mai rosti vreodată. Un nebun a făcut-o pe ea nebună. Mi-a spus că se rănește singură, când de fapt el era cel care o tortura.

    — Dacă mai țipi în halul ăsta, acel copil o să te audă din cealaltă cameră. Și în plus, n-aveam nevoie de ajutorul tău, adaugă stins.

    — Încetează măcar pentru o clipă să te mai gândești la alții! strig mai tare doar ca să-i fac ei în ciudă, și mă trag repede de lângă ea. Nu ești deloc sufletistă, ești doar proastă!

    Fluieratul produs de nenorocitul care a umilit-o nu face decât să-mi înrăutățească starea.

    — Anemone știe despre asta? îl interoghez aspru în timp ce vin spre el și-mi deblochez telefonul.

    — Atât de bine o cunoști tu pe fiica mea? Înseamnă că târfa ți-a luat mințile.

    — Repetă cum i-ai spus, îi impun.

    Aproape că îmi vine să râd amar când tăcerea lui orbitală mă atacă.

    — N-ai curajul să-i mai spui vreodată în felul ăsta.

    Rotesc ecranul pe orizontală, lăsând filmarea oribilă să se desfășoare cu volumul la maxim.

    A trebuit să am un stomac puternic ca să vizionez ultimele cinci minute din înregistrare, dar chiar și așa, mi-a fost extrem de greu să-mi controlez aciditatea din corp, ce-mi obosea și amărea fiecare părticică din esofag. Mă ardea gâtul, și palmele, și ochii, și picioarele, iar întreg trupul mă furnica tot mai marcant odată ce el se avânta înăuntrul ei cu o viteză care mă amețea până și pe mine.

    — Pentru că dacă o mai numești așa, te asigur că nu o să-ți mai poți folosi niciodată mizeria dintre picioare.

    — Târfă, asta ești tu, accentuează primul cuvânt pentru mine, surâzând de parcă ar urmări un film de comedie cu buget ieftin. Dobitocul are material porno cu tine.

    Îngheț atunci când bruneta îmi smulge telefonul din mână.

    Intrusul își lasă capul pe spate și se amuză copios pe seama mea și a fetei. Profit de neatenția ei și-i smulg cuțitul, apoi îi poziționez vârful spre nasturele desfăcut de la blugii lui infecți.

    — O să-ți distrug viața exact așa cum și tu i-ai distrus-o pe a ei, mă încordez, posedat de un soi ciudat de adrenalină. Te voi măcelari ca pe un biet vițel și am să te fac să sângerezi ca ea.

    Atitudinea lui delăsătoare mă face să-mi doresc și mai tare să-l tai, dar sunt oprit de sunetul unui lichid ce biciuiește podeaua, urmat de niște accese de tuse.

    Arunc cuțitul, și de îndată văd cine zace în genunchi, cu palmele lipite de parchet și tremurând într-un cerc lipicios de vomă. Respirațiile Hermionei sunt zgomotoase, precum o infinite de ecouri ce îmi străbat mintea. Telefonul meu e întors cu ecranul pe podea și cu difuzorul pornit pe filmarea în care ea este abuzată. Cu ambele mâini trepidându-i din cauza spaimei, reușește să-și ridice membrele, după care să și le preseze pe urechi.

    — Șterge chestia aia, o aud în ceață.

    Expresia scârbită îi întunecă trăsăturile, scoțând în evidență greața și rușinea, însă frica e cea care îi predomină chipul cel mai tare. Asta îmi amintește de ziua în am supus-o acelui test prostesc, la spital, în care intenționam s-o ispitesc să facă sex cu mine.

    La dracu, eram ofticat! De asta am vrut să-mi demonstrez mie că la fel cum a făcut-o cu tatăl ei vitreg, putea s-o facă și cu mine. Dar ea m-a refuzat și nu mi-a permis s-o ating, și atunci m-am simțit și mai ofticat! Și invidios din cap până în picioare, ca un copil ai cărui părinți nu-i oferea jucăria la care tânjea.

    — Fă-o odată! îmi strigă ea disperată.

    — Nu pot să fac asta, Hermione, îi declar, simțindu-mă vinovat.

    — Nu ai cu cine vorbi, puștiule.

    Imediat ce el îmi vorbește, simt nevoia să răsucesc cuțitul între picioarele lui și să-l văd zvârcolindu-se. Nu consider că a venit timpul să reacționez astfel, așa că doar o apuc pe Hermione de umeri. Gestul meu o neliniștește, și-mi simt degetele vibrând pe cămașa ei ruptă.

    — Când ți-am zis că târfa asta e nebună, nu m-ai crezut, se zgâiește intrusul.

    — Lasă-mă, îmi geme revoltată, mișcându-și în față și în spate umerii ce îi sunt prinși.

    Cu mișcări lente, urc până la palmele care-i sufocă timpanele și să i le desprind. Îi cobor mâinile, încet, pe lângă corp, cuprins de repulsia că ar putea sa mi se scurgă precum grăunțele aurii ale nisipului. Mă îndoiesc că acționez corect, dar mă decid totuși să mă lipesc de ea cu toate scuzele, remușcările, regretele și temerile pe care le am. O simt tresărind când pieptul meu tare se atinge de spatele ei moale. Mă chinui să ignor gândul toxic ce-și lungește rădăcinile în mine. Refuz să cred că apropierea trupului meu de al ei i-ar putea provoca teamă sau greață.

    Nu o dezgust, nu?

    — Nu mă respinge... îi murmur febril. Uite, îi spun, arătându-i cum accesez opțiunile telefonului meu. O să șterg înregistrarea acum, dacă asta îți dorești.

    O șterg doar pentru că o am salvată și în calculatorul meu de acasă.

    Fapta mea nu ajută la nimic, căci izbucnește haotic în plâns. Sunt disperat și nu știu ce naiba să fac cu ea. Se comportă de parcă un țăruș invizibil i-ar fi pătruns prin stomac și i-ar fi ieșit prin coloana vertebrală. Niciodată nu am fost martor unei astfel de scene...

    — Ascultă-mă, Hermione, suspin prelung și epuizat.

   — Nu pot... să... respir... îmi zice panică, iar odată ce o analizez mai bine îmi dau seama că s-a îngălbenit la față.

    Deși sunt și eu alarmat, trebuie să-mi păstrez calmul ca s-o ajut să și-l recapete și ea.

    — Nu trebuie să-ți fie teamă de mine, înțelegi? o întorc cu fața la mine și-i apuc obrajii în palme. Nu vreau să-ți fac niciun rău și în ruptul capul nu te-aș supune la nimic din ce nu ți-ai dori și tu. Mă auzi?

    — Târfa se află în mijlocul unei  crize de nebunie.

    Puțina liniște pe care o aveam e distrusă de cel care a implantat în ea toate coșmarurile și frica de oameni dusă la extrem pe care mi-o afișează chiar acum.

    Din nou insinuează că e nebună?

    La naiba, Hermione, ești doar speriată și atât! Nu ți-a făcut bine să vezi acea înregistrare. Atât...

    — Poți merge?

    Nu-mi răspunde, ci doar contestă din cap că nu poate, așa că nu mai stau pe gânduri și mă aplec, cuprinzându-i cu un braț mijlocul neobișnuit de subțire. Celălalt braț îl trec pe sub genunchii ei și astfel o ridic în brațe. Îmi pare mult mai ușoară decât ghiozdanul pentru liceu, ceea ce nu e deloc un lucru bun.

    — C-ce... dracu...? se îneacă cu vorbele, debusolată, în timp ce ieșim din dormitor.

    Nu poate să respire, dar poate să înjure... Asta e ceva tipic doar ei.

    — Taci. Și ai face bine să te concentrezi pe respirat mai mult decât pe înfășuratul cămășii tale rupte pe corp, îi șoptesc intermediar. Ți-am zis că nu mă atrage nimic la tine.

    O așez cu grijă pe canapeaua uzată din sufragerie, purtându-mă cu ea de parcă ar fi un bebeluș ușor de rănit. Îi îndoi picioarele lungi, căci băiatul pe care l-am trimis acum câteva minute aici doarme profund, purtând în continuare panglica la ochi, și n-aș vrea să-l trezim. Înainte de a mă poziționa și eu lângă ea, o învelesc cu o pătură, deoarece se vede de la o poștă că nu-i face bine să-i văd sutienul și o parte din abdomen. Poate că e rușinată. Sau speriată. Sau ambele.

    Convulsiile îi devin tot mai apăsătoare, cu fiecare secundă care trece, la fel și bătăile inimii ei pe care am ajuns chiar și să le aud pocnind. Când îi percep hârâind în loc de respirat, mă alarmez și-i iau din nou fața în mâini.

    — Concentrează-te doar pe ce-ți spun eu, cu degetul mare îi mângâi vânătaia de pe obraz, și prefer să cred că gestul meu nu o afectează mai rău. Voi număra până la zece. Cu fiecare număr parcurs, îmi doresc ca tu să încerci să te liniștești. Inspiră și expiră din ce în ce mai lent, pe același ritm cu mine, bine?

    Pentru început, număr normal, conștient că nu o pot calma dintr-odată. Apoi, o fac mai încet, mai lung, mai șoptit, pentru aproximativ trei minute. Ceva în mine se zbate când conștientizez că ea chiar respiră în perfectă armonie cu vocea mea joasă, ca să nu mai zic că tremuratul a dispărut aproape complet.

   Mă desprind de ea și decid că e mai bine să o las să proceseze ceea ce s-a întâmplat astăzi. Amândoi avem nevoie de asta, așa că ne petrecem o bucată însemnată de timp fără să ne vorbim. Privim tavanul în timp ce gleznele ni se ating, iar sentimentul ăsta de apropiere îmi conferă o stare de bine pe care nu mi-o pot explica. Uităm de nenorocitul care a început să urle de câteva minute să-l dezlegăm. Voi anunța autoritățile mai târziu. Acum tot ce vreau e ca ea să-și revină, iar dacă mă crede demn de asta, să-mi încredințeze o parte din trăirile ei.

    — Nu vreau să te presez să-ți amintești anumite lucruri, Hermione, încep să-i mărturisesc. Vreau doar să știi că eu sunt dispus să te ascult în cazul în care vei simți că explodezi pe dinăuntru de secrete. Uneori tot ce ne dorim e să găsim pe cineva cu care să ne împărtășim gândurile.

    — Eu nu-s genul ăla de om patetic, îmi răspunde arogant, iar eu n-am crezut că mă voi entuziasma vreodată să-i reîntâlnesc latura irascibilă.

    — Mă bucur că domnișoara arțăgoasă a revenit, mă abțin să nu-i zâmbesc. Mi-a fost dor de ea.

    — Gura ta arată de parcă ar fi strivit-o un camion, schimbă ea subiectul. Vrei să aduc niște spirt ca să-ți dezinfectez rana?

    — Uită-te în oglindă înainte să vorbești despre mine, îi arăt pe chipul meu locul în care ea este lovită. Ești vânătă pe ambii obraji.

    — Eu nu sângerez.

    — Ai sângerat destul în trei ani, mă întristez și ajung să regret ce tocmai am zis.

    Mă voi asigura că nu se va mai întâmpla asta. Și oricât de deplasat ar suna asta, îmi doresc ca acolo unde sunt eu, să se afle și ea. Nu consider că reprezint personajul pozitiv în viața ei, dar nici cel negativ. Am nevoie de ea la fel de mult cum prefer să cred că și ea are nevoie de mine.

    — Unele tăceri sunt ca moartea. Atunci când furtuni necruțătoare îți frâng sufletul, nicio fărâmiță de cuvânt nu-ți va pătrunde printre buzele.

    Îmi ia câteva secunde să-i înțeleg cuvintele, apoi altele pentru a-mi da seama că nu mi-am imaginat-o declarându-mi ceva atât de adânc. Îi susțin mina deprimată și o compătimesc enorm.

    Doamne, dacă aș putea să-mi transfer mie durerea ta!

    — Îmi place cum sună, îi destăinui cuprins de profunzimea momentului. Se pare că ceva din mine s-a prins și de tine. Simțul poetic, îi declar jucăuș. Poate că în următoarele zile o să te pot convinge și să asculți rock.

    — În visele tale, tipule cu ochi de gheață.

    Nu știu dacă o să mai pot fi tipul cu ochi de gheață pentru tine. Prezența ta începe să mi se cam tatueze prin măruntaie, deși nu vreau.

    Mă ridic în șezut bulversat, iar modul în care o apuc de umeri și o trântesc cu capul în poala mea o face să icnească dizgrațios. Chiar și eu sunt surprins de acest impuls al meu.

    — Dormi, articulez cu severitate cuvântul rostit.

    — Nu vreau, exclamă ea enervată și se zbate pe pulpele mele pentru a pleca, însă mâna pe care o țin sub ceafa ei nu-i prea permite să se înalțe.

    — Nu e nimic pervers să-ți lași capul în poala unui băiat și să dormi, îi destăinui cât de imperturbabil pot. Doar să dormi, lungesc ultimul verb folosit.

    Asta a sunat ca naiba!

    — I-ați mâna de pe mine sau am să te mușc al naibii de tare, mă amenință pe un ton suav chiar dacă emoția din ochii ei este de-a dreptul ucigătoare.

    Având în vedere zona spre care buzele ei sunt îndreptate, nu mă pot gândi decât la un singur lucru pe care l-ar putea mușca... Chiar n-aș vrea să muște acel lucru.

    — Spune-mi dacă nu poți să adormi, abordez o altă tactică sperând că astfel voi reuși s-o conving să facă ce îi spun. Îți bag niște muzica rock ca să te mai relaxezi.

     — Crezi că țipetele alea asurzitoare m-ar putea relaxa? sprâncenele îi coboară ușor deasupra genelor lungi, pe măsură ce se încruntă.

    — Mă îndoiesc că ai ascultat măcar o dată în viață ta ceva rock. Nu poți judeca o piesă fără s-o asculți.

    — Vorbește tocmai pămpălăul ăla care mă judeca pe mine fără să-mi cunoască povestea, pufăie iritată pe sub nările dilatate.

    Tac, căci nu am de gând s-o contrazic. Nici să-mi cer iertare nu vreau, deși ăsta ar fi cel mai recomandat lucru pe care ar trebui să-l fac.

    — Câți bani vrei ca să-ți închizi naibii ochii și să dormi? îmi cobor capul și oschilez între dorința de a-mi atinge vârful buzelor de lobul urechii ei sau de a dispărea pentru totdeauna.

    Aceasta clipește rapid, prefăcându-se mai mult decât sigur perplexă. 

    — Pardon, mă prefac că tușesc, după care reiau rânjindu-i, câtă mâncare vrei ca să accepți că ai nevoie de odihnă?

     — Vreau... să-mi spui că nu ai venit aici, să mă salvezi, doar pentru că mă considerai o târfă și îți doreai să mă prinzi făcându-mi treaba.

    Este rândul meu să mă prefac buimăcit și neștiutor. În esență, acesta a fost motivul pentru care am ascuns în dormitorul tatălui ei vitreg un dispozitiv sofisticat care să-i prindă în flagrant. După ce am găsit acel prevervativ în coșul lor de gunoi, eram convins că cei doi aveau un fel de relație. Astfel de legături dintre o adolescentă tânără și un bărbat în toată firea nu au fost niciodată doar o închipuire a societății, ci ele chiar au existat și există, la unele persoane. Nici măcar pentru o nanosecundă nu mi-am închipuit că secretul pe care cei doi îl au ar putea avea o natură cu adevărat macabră și întunecată...

    — Am înțeles, o simt oftând dezamăgită pe pulpele mele, înainte de a-și închide istovită ochii.

    Aștept câteva minute pentru a mă asigura că bruneta a adormit, după care încep să-i tastez un mesaj reptilei de Apollo. Zăbovesc câteva clipe cu degetul suspendat deasupra butonului de trimitere, concluzionând apoi că ăsta e cel mai bun lucru pe care l-aș putea face pentru Hermione. Apollo vrea neapărat ca eu să fac sex cu ea și s-o distrug, dar cum oare aș putea face asta, știind că ea este deja distrusă? Cum s-o dezmierd, când ea nu mă va vedea pe mine deasupra ei, ci doar pe cel care a violat-o? Cum aș putea s-o ating vreodată fără a-i frânge inima?

    M-am culcat cu ea, îi trimit în cele din urmă mesajul meu mincinos.