Ah, seară de vară, ah, dulce amor
Nopți petrecute-afară, prefăcându-mă tenor!
Totul pentru tine și pentru-a ta atenție
Recunoaște-mi tu, aveam altă pretenție?

Ca să fii bine, aș fi dat orice,
O floare, luna sau chiar stelele.
Știi cum se spunea, ,,până la cer și înapoi",
Însă asta era mult prea puțin pentru-a descrie ce simțeam noi.

Ah, dragoste-a adolescenței, cum m-ai urcat pe-un nor!
Iubito, lângă tine, eu simțeam că pot să zbor!
Dar asta înainte ca totul să se sfârșească
Și boala cruntă - cancer - să te nimicească.

Acum râul mă-mpresoară și curajul îmi adun
Însă țipetele-mi pier printre baloane de săpun
Și plâng, și plâng, și cu lacrimi parcă avare
Strâng toată magia din ale fluturilor petale.

Căci florile sunt fluturi și fluturii sunt flori
Iar pe mine mă cuprind din nou nesfârșiții fiori
Ai nostalgiei, ai tinereții
Ai copilăriei, ai frumuseții.

Lacrimile se contopesc cu chipu-mi alb de spaimă
Și durerea amintirii tale îmi arde-n suflet.
Luna însă râde cu lumină de argint,
Pe când stejarii mă-mbrățișează într-un grăbit foșnet.

Aur roșu îmi curge, ca de obicei, în vine
Amestecat acum cu dorul meu de tine
Căci de când te-am pierdut, iubito, de când ai murit
Însăși viața mea am simțit cum s-a sfârșit.

E miezul nopții, asta cred că ai ghicit
Iar la solul pădurii s-a răcit într-un sfârșit.
Nu-ți fie teamă, exact ăsta mi-e scopul, să fac hipotermie
Să explic mai multe nu prea cred că e nevoie.

Simt cum o furnică îmi mișună pe mână,
Dar mi-e tot mai frig și somn, nu-nțeleg ce vrea să-mi spună,
Casc, și în poala copacilor mă legăn obosit
Am adormit...