Rimă albă, rimă oarbă;
Rimă peste tot, tot, tot,
Rimă albă, rimă moartă,
Repetat, mereu, în somn.

Repetat mi-este mesajul,
Repetată adormirea,
Repetat, mereu, e visul,
Clipa, sufletul, pieirea.

Repetat îmi este cântul,
Totul, totul se repetă
Într-un ciclu de trăire,
În fragmente de rachetă.

Disperată după nou,
Îmi despic inima-n două,
Trăind viu, imaginar
În creație și-n rouă.

Îmi prind spiritul în palme
Și respir, inspir, expir,
Mă pierd printre metronoame
Și cad din nou, mai abitir.

Îmi fuge spațialitatea
Din privire, într-ai tăi
Ochi, și arde-n fericire
Stea-planetă suntem noi.

Și poate, alături de tine,
În sufletu-mi încercuit
De plante, spini și nebunie
Va-nflori un circuit:

De spirale, precăderi
Lungiri surde de silabe,
Jocuri mute, amăgiri
Idei-făclii de focuri albe.

Deci, acum, ia-mă de mână,
Oprește-te, cutremurare!
Șlefuiește-ți și trăiește-ți
Stelele dulci-acrișoare.

Zilnic, lumea se desprinde,
De la margine de hău,
Scăpărând tot ce cuprinde
Revenind avid, din gol.

În clipa ta.
Clipa ta, fără rimă sau culoare.
Fără sfârșit.

Nu mereu haosul vorbește...