Ampermetru celest

Poartă inelele lui Saturn,
Ca și cum ar fi bijuterii.
Și glumim împreună sub cerul nocturn,
Improvizând anecdote despre viață, aidoma unor copii.

Zâmbetul lui e dintotdeauna lipsit de cusur,
Iar esența-i copilărească i se reflectă veșnic în privire,
Și din a nopții strălucire de azur
Tot ce mai rămâne e-o încântătoare amintire.

Întotdeauna fără griji, un schimbător:
El, singurul și cel mai bun prieten al meu.
Sunt conștientă, chiar dacă n-ar mai fi același inegalabil visător,
Legătura noastră nu s-ar preschimba în veci într-un clișeu.

Și el o știe bine; nu lasă asta să se-ntâmple,
Mereu optimistul, cel învingător în ale liniștii războaie.
Cântecul greierilor - cumva - în mine reușește să împlânte,
Și praf de lună și de aștri peste noi se încovoaie.

E un ampermetru, măsoară intensitatea,
Intensitatea petalelor de lumină din mai,
Căci, deasupra, stelele-și afirmă electricitatea,
Înfloresc și pulsează-ntr-un echivoc evantai.

Repetitiva delirare a arsenalului fragranței
Ne cuprinde: e frapant!
Și ne împânzește mințile tăcerea disonanței;
Și tăcem, într-un echinocțiu de un rozosin colorant.

Contrastul gravitației galactice-orbitează
În jurul a doi copii,
Însă cadrul temporal total ne complexează
Și ritmul expulzării crește spre infinite rații.

Strategmă încarcerată, un lapsus negândit,
Imersiv ritual și a etala finețea.
Repetoriu dramatic și un astmatic gâfâit,
Predictiv itinerar și a inhala frumusețea.

Erodat, retrogradat,
Evolutist, cugetător,
Briliant, de neuitat.
Și un al astrologiei atotștiutor.

Acesta este el, un ampermetru celest
Nu mai are rost adevărul să-l evit,
Și-odată am vrut să-i manifest
Acest echivalent la perfecțiune potrivit.

Și chiar am făcut-o, într-o zi de vară.
Seismic, cred că exact asta ar descrie,
Privirea sa avară, a lui din ochi povară,
Și reacția-i nebunească - glas de păpădie.

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top