Lumina accentuată a dupamiezii intra în camera îngustă, luminând praful neșters, sticlele de suc capitalist aruncate și păturile deșirate în pat. Însă el nu stătea în pat, ci într un hamac improvizat.

Tânărul cu plete vopsite în roșu aprins inspira adanc aerul rece din încăpere. (Deschise fereastra să se aerisească, intrase frigul iernii.) Începu să se legene încet, în hamac, ascultând melodii kpop la radio.

Singurele dăți când asculta radioul era ora de kpop, dar asta e o altă poveste.

Când melodia se intrerupse inspira adânc, usor nervos. Nu îi plăcea vocea prezentatorului, îi dădea fiori.

— Iar acum, știtile... cu nimeni altul decât prea iubitul vostru Demon de la radio! Adică eu, bineînțeles. De unde să începem?

Vocea se opri subit, in locul ei apăru o melodie k-pop. Rilay oftă, închise radioul și tolăni în hamac. Nu avea energie să mai asculte melodii sau știri.

Trebuia să plece spre casă? Să plece de la internat? Desigur că trebuia. Mai trebuia să își sune tatăl, să l anunțe că până diseară va fi acasă și vor petrece sfârșitul de săptămână împreună.

Însă nu făcu nimic. Se lăsă străpuns de liniște.

Liniștea ce îl ucidea. Liniștea îi străpungea urechile și îl deranja. Miile de ganduri il cuprindeau... Coborî din hamac și porni din nou radioul.

— După cum spuneam, medicul legist Antonio Phantyn a fost găsit mort în morga la care lucra.

Rilay împietri in fața radioului, tatăl său murise iar el afla asta de la radio?