Buzele lui Jeshua se subţiază formând o linie rigidă, curbată-n jos.

    —  În cât timp crezi că poți îndeplini aceste sarcini? Spune și se așează din nou pe canapea.

     Ridic din umeri.

     — Depinde unde trebuie să merg. Este exclusă ideea de a folosi avionul și  este indicat să folosesc mașina, iar trecerea graniței în mod legal iese și ea din discuție. O să folosesc tunelul vechi din Tijuana. Voi avea nevoie ca cineva să mă aștepte în Barrio Logan cu o mașină.

     Încerc să îmi mențin calmul și concentrarea. Aceasta este doar o altă misiune, nu mai mult de atât.  Totuși, simt un fior de neliniște în pieptul meu.

     Patruzeci  de ore, îmi repet cifra în minte, încercând să îmi imaginez fiecare detaliu al călătoriei. O zi întreagă și încă jumătate. Nu sunt sigur dacă pot să stau atât de mult timp în mișcare ferindu-mă de poliție. Crimele comise în America mă împiedică să călătoresc liber în această țară. Actele false sunt, oarecum, nefolositoare dacă polițiștii încep să suspecteze ceva. Tocmai de aceea trebuie să folosesc metode alternative de a intra pe teritoriul American.

     — Cei pe care trebuie să îi verifici sunt amândoi din Chicago. De cât timp ai nevoie ca să ajungi cu mașina acolo?

     Mă gândesc la toate astea ca la un joc de șah. Orice greșeală poate fi fatală, așa că-mi iau timp să pun fiecare piesă la locul ei. 

     — Trebuie să evit să intru prin orașe, ceea ce înseamnă să folosesc exclusiv autostrada. În jur de patruzeci de ore, dacă punem și pauzele necesare. Doar tranversarea tunelului o să dureze în jur de două- trei ore. Ceea ce îmi ceri să fac o să dureze mult mai mult. Poate chiar și o lună.

     Jeshua se  uită la mine cu  sprâncenele încruntate.

     — O lună? Aveam impresia că ești mai eficient. Nu poți să tragi de timp atât de mult.

     Îmi simt pulsul accelerându-se în timp ce îmi strâng pumnii și îmi controlez respirația. Presiunea începe să se simtă tot mai puternic, ca un pumn de oțel strâns în jurul gâtului meu. În mintea mea, gândurile se ciocnesc unele de altele, încercând să găsesc o soluție.

     — Vrei să omor un om și pe alții doi să-i verific la sânge. Oamenii ăștia trăiesc ascunzându-se de poliție, crezi că o să fie ușor să aflu informațiile pe care mi le ceri?

     Dialogul se întrerupe pentru câteva clipe, lăsând loc tensiunii și incertitudinii să plutească în aerul dintre noi. 

     Jeshua își ridică privirea către mine, ochii săi străpunzându-mi gândurile și trăind o viață proprie. În timp ce vorbește, vocea sa sună ca un ecou rece și amenințător, pătrunzând în profunzimile minții mele.

     — Dacă  te simți  copleșit de sarcină, poate ar trebui să te gândești de două ori dacă ești pregătit să o îndeplinești. Nu îmi plac oamenii care promit multe și livrează puțin.

     Simt cum fiecare fir de mușchi din corpul meu se contractă, alimentând flacăra furiei care arde în mine. Mă ridic de pe canapea cu o determinare feroce, parcă mișcându-mă ca un animal sălbatic în căutarea prăzii. Corpul meu arde de hotărâre, iar pumnii strânși sunt simbolul puterii mele neînfrânate.  În fața mea, Jeshua privește cu uimire și, poate, cu un strop de frică, confruntându-se acum cu furia pe care încep să o eliberez.

     —  Ai să înveți să nu mă mai subestimezi! Am făcut prea multe pentru tine ca să începi acum să te îndoiești de abilitățile mele. Dacă vrei ca lucrurile să fie făcute fără vreo urmă de greșeală atunci o să îmi acorzi timpul pe care ți-l cer. 

     — Nu am acest timp, Death! Frații mei dezbină puterea acestei familii, iar dacă o să continue astfel o să fim o țintă vie pentru dușmanii noștri. Vor mai mult, mult mai mult decât pot să le ofer. Singurul mod în care pot aduce echilibru în această familie este să dezbin afacerea și să  ofer firecăruia câte o bucată. Nu vor să trăiască sub comanda mea, tocmai de aceea vreau să mă ocup de afacerile de peste graniță. 

     Cu un oftat profund, mă așez înapoi pe canapea, încercând să-mi adun gândurile. 

      — Așa rezolvi tu lucrurile? Fugind de ele? Îi răspund, puțin mai calm.

      —  Se simt tratați nedrept, și îi înțeleg. Ar trebui să fim pe picior de egalitate, dar doar pentru că sunt cel mai mare, tata mi-a oferit toată puterea mie. Dacă îi las să se ocupe de producție și distribuție atunci o să îi știu în siguranță. Nu s-ar schimba nimic pentru ei, dar nu îi pot lăsa pe ei să se ocupe de vânzări. Este mult prea periculos. Ca să pot să vând trebuie să cuceresc un teritoriu, iar ca să fac acest lucru trebuie să distrug pe cei care îl dețin deja. 

      Într-o clipă de vulnerabilitate, masca sa impenetrabilă de stoicism a alunecat, lăsându-mi o fugace privire în sufletul său. Dar a fost atât de rapidă și de subtilă încât nu pot fi sigur că am surprins cu adevărat acea clipă de umanitate sub aparența sa impasibilă. Oare a fost o iluzie, o trăire autentică sau doar un zâmbet fals într-un dans  al emoțiilor pe care le ascunde cu atâta pricepere?

     — Acest lucru înseamnă că, indiferent de răspunsul meu, tu oricum ai de gând să pornești un război împotriva cartelului Sinaloa.

     Privirea lui Jeshua mi se pare mai ascuțită acum, iar gestul său de a-și încrucișa brațele sugerează că se gândește intens la următorul pas. Este evident că nu se aștepta ca eu să fiu la curent cu partenerii săi.

     — Nu ți-am spus niciodată cu cine fac eu afaceri.

     — Prietenii tăi, sunt și prietenii mei. Dușmanii tăi... , las propoziția în aer, bănuind că știe continuarea.

      Poziția mea este clară. Sunt Death, iar singurul meu rol este să aduc moartea celor care-l calcă pe coadă pe Jeshua sau pe membrii familiei. Informațiile despre afacerile lor nu mi-au fost comunicate, probabil pentru că  sunt implicat în ele foarte rar. Totuși, un lucru pe care ei nu l-au înțeles, și nici nu m-am obosit să le explic, este că, pentru a-mi îndeplini misiunea, trebuie să știu totul. Este esențial să am acces la toate informațiile relevante pentru a-mi îndeplini scopul, chiar dacă aceste informații nu mi-au fost comunicate în mod explicit. Faptul că nu mi-au spus ei, nu m-a împiedicat să aflu de unul singur.

     Mă ridic de pe canapea cu o urmă subtilă de bucurie în suflet, pentru că știu că ceea ce urmează să fac o să fie recompensat pe măsură. Banii au mereu un loc special în inima mea, o valoare pe care unii nu o pot înțelege. Cu toate acestea, niciodată nu pot fi suficienți, indiferent cât de mulți aș strânge. Este o adevărul crud al existenței mele - căutarea continuă pentru mai mult, pentru că nu există niciodată o limită superioară pentru bogăție.

      Mâna mea se întinde hotărâtă către crucea de aur aruncată anterior pe masă într-un acces de furie. O ridic cu grijă, privind-o stingherit.  În timp ce crucea stă în palma mea, simt cum întreaga încăpere vibrează.

      — O vrei înapoi? Este comoara familiei, până la urmă.

      În ochii lui găsesc o combinație de hotărâre și îndoieli, ca și cum ar fi prezent și absent în același timp

      — Este doar un obiect de care familia mea s-a atașat de generații. Eu nu pun preț pe obiecte. Eu pun preț pe oameni. Dacă o vrei ia-o, dacă nu, lasă-mi-o și o să găsesc un cumpărător bun pentru ea. O să îți virez banii până ce o să reușești să completezi misiunea, am bolborosit fără a face contact vizual.

     În timp ce Jeshua își întinde mâna către crucea de aur, simt cum o undă de indecizie îmi străbate ființa.

     — O voi păstra, momentan. O să mă decid mai târziu dacă vreau să o vând. 

     Nu știu de ce am luat această decizie. Nu sunt apropiat de Dumnezeu, ba chiar pot să îmi asum faptul că sunt departe de a fi un om care crede în El. Atunci de ce n-aș vinde-o? N-am timp să mă gândesc prea mult la acest lucru, având în vedere că trebuie să merg după Esmeralda. 

     — Deasemenea, după ce o să aflu mai multe detalii de la sora ta, o să întocmesc un plan mai eficient. Poate reușesc să înjumătățesc timpul de care am nevoie pentru a duce la capăt sarcinile primite.

     Dau să plec, dar expresia de pe chipul lui Jeshua îmi spune să-mi amân pentru câteva momente plecarea. Pare că dorește să-mi mai spună ceva, dar nu știe cum.

     — Trebuie să merg după Esmeralda, restul detaliilor le putem discuta mai târziu. Mai ai de adăugat ceva?

    —  Mulțumesc, Death. Lucrurile au luat-o razna în ultima perioadă, mă bucur că am un om de încredere pe care să mă pot baza.

     Este o reacție neașteptată din partea lui.  În mod normal, gesturile lui Jeshua sunt dominate de o indiferență calculată sau de un rictus al disprețului. Mulțumirea sinceră este un lux rar în arsenalul său. Este o strategie menită să câștige încrederea mea sau o recunoaștere sinceră?

     — Jeshua,  îmi pot da seama că sunt lucuri pe care le ascunzi. Aparent problemele cu care te confrunți sunt mai mari decât îmi imaginam. Dacă această căsătorie nu o să fie un plan bun, atunci sunt dispus să îți prezit un om care te poate ajuta să obții ceea ce îți dorești. Pentru el pot să garantez cu viața mea, dar tu trebuie să te gândești serios la un plan de afaceri impecabil. 

      Privirea lui este scrutătoare, analizându-mă cu o precizie de chirurg. Gesturile sale, de obicei atât de sigure,  acum par încordate, iar mișcările mâinilor sale sugerează o agitație interioară. În ciuda acestui fapt, expresia de pe chipul său rămâne impenetrabilă. 

     Ochii lui căprui au devenit mari, ia un mușchi din obrazul lui s-a felxat.

     — Ciudat,  nu mi-ai vorbit niciodată despre această cunoștință a ta.

      În lumea mea, tăcerea este un aliat de nădejde, iar singurătatea este o companie familiară. A dezvălui prea multe detalii acum ar putea submina poziția mea și încrederea pe care Jeshua o are în mine. Trebuie să rămân conștient de fiecare cuvânt pe care îl aleg, pentru a nu dezvălui mai mult decât este necesar și pentru a păstra controlul asupra conversației.

     — Nu am adus în discuție această persoană până acum, deoarece este vorba de o relație privată și personală. Însă, în lumina situației actuale, îmi dau seama că o pot transforma într-o oportunitate pentru tine. 

     — Atunci de ce o ții ca și plan de rezervă?

     Am ridicat din umeri.

     — Pentru că acest om este ca  un frate pentru mine, iar tu ești condus de mânie și impulsivitate. Nu vreau să-i aduc probleme pe cap. Te avertizez de pe acum, dacă te gândești să intri în această afacere pe viitor, să știi că o să garantez pentru tine, așa cum  fac pentru el, dar dacă  o să îi întorci spatele și o să-l trădezi, relația noastră o să se încheie, iar în funcție de păcatele tale o să plătești cu vârf și îndesat.

      Este o linie subțire între a menține controlul asupra situației și a provoca un conflict deschis, iar eu tocmai am călcat acea linie în picioare, așa că plec și îi ofer lui Jeshua timp să se gândească la propunerea și avertizmentul meu. Am făcut prea multe lucruri pentru ca această discuție să-l facă să-și piardă încrederea în mine, iar eu sper să realizeaze acest lucru.

     În aer, se simte aroma bogată a mâncării mexicane, care îmi stimulează simțurile. Încerc din nou să atrag atenția Sofiei, batând ferm la ușa ei. Este a doua oară în această seară când fac acest lucru. În cele din urmă, după un timp îndelungat Sofia îmi deschide ușa, iar în loc să mă lase să intru înaintează si o închide in urma ei.

      Îmi înclin ușor capul în semn de salut, însă gestul meu este întâmpinat cu o privire rece din partea Sofiei. 

     Sofiei îi aparține forța unei femei hotărâte, gata să lupte pentru ceea ce crede și își urmează visurile cu îndrăzneală și pasiune. Ea este, fără îndoială, o comoară de preț, o femeie  care merită prețuită, iar dacă viața mea nu ar fi atât de periculoasă mi-aș putea permite să fac acest lucru. În schimb, după o noapte minunată împreună, în care trebuie să recunosc că am profitat de faptul că era în stare de ebrietate, a doua zi mi-a mărturisit că acest lucru nu se poate repeta. I-am respectat decizia, din moment ce toată dreptatea din lume era de partea ei. Nu sunt bun pentru a fi iubit, iar distracțiile de o noapte nu o definesc.

     — Tu ai adus-o în starea aceasta, Death?

     Întrebarea ei mă lovește ca un vânt rece.

     — Crezi că aș aduce-o să o tratezi dacă eu aș fi bătut-o?

      Răspunsul meu pare să o liniștească.

     — Este grav?

     -  Viața ei nu este în pericol, iar cel care i-a făcut acest lucru a știut bine cum să o lovească. Este evident că a trecut de multe ori prin aceste dureri. I-ai văzut rănile de pe mâini? Și le-a făcut singură. Cred că suferă de depresie, pot să bag mâna în foc pentru această bănuială. Trebuie să existe un lucru care o ține în viață și se agață de el cu toată puterea ei.

     Dau din cap.  Bănuiesc că răzbunarea este motivul despre care vorbește Sofia. Mă întreb cum va evolua situația după ce își va vedea satisfăcută vendeta împotriva celui pe care îl urăște atât de mult. 

     — Numele ei chiar este Esmeralda Carpetillo? Tatăl meu a completat formularul ei de deces.

     — Nu-ți face griji. Tatăl tău nu o să întâmpine probleme pentru fals în acte. O să o duc înapoi în America, acolo unde-i este locul.

     — Înapoi la cel care a maltratat-o și violat-o?

     — Aceasta nu este treaba ta, Sofia. Vezi-ți de ale tale.

     O dau ușor la o parte și intru în casă. Astfel de discuții nu se poartă în aer liber și nici în vizorul vecinilor.

     — Uneori ești un om atât de greu de înghițit!

      Zâmbesc și mă întorc pe călcâie privind-o amuzat. 

      — Ciudat, în noaptea aceea ai spus că am un gust minunat, sunt destul de sigur că n-ai irosit niciun strop din mine.

      Privind cum Sofia începe să se îmbujorează ușor, am senzația că am lovit o coardă sensibilă. Nu pot să nu zâmbesc în sinea mea la modul în care reacționează la replicile mele. Există ceva în felul ei de a se schimba la față și de a deveni neîndemânatică care mă face să mă simt bine.

     Sofia a lăsat să iasă un râs înecat. Și-a coborât vocea, pielea i s-a înroșit și mai mult.

      —  Păcat că nu m-am putut bucura de "gustul minunat" pentru mai mult timp! răspunde cu un ușor venin aruncat în tonul său.

       Pentru o clipă nu  știu ce să spun.

      Mă apropii de ea cu pași siguri, simțind cum tensiunea crește în aerul dintre noi. Îmi las capul să se apropie ușor de nivelul urechii sale, apropiindu-mă într-un gest intim și plin de dorință. Șoptesc cu o voce gravă și suavă, care străbate în mod subtil spațiul dintre noi.

     — Sofia, nu poți da vina pe mine că acel act n-a durat cât ți-ar fi plăcut ție. Nu știam că ești nimfomană, dar dacă dorești putem să repetăm, și te asigur că de această dată nu o să te mai dezamăgesc.

     Fața i s-a închis vizibil.

      — Du-te dracului!

     Pare că am rămas în urmă. În timp ce își continuă drumul spre sufragerie, mă străduiesc să țin pasul cu gândurile ce îmi dansează agale pe marginea unei conversații pline de subtext.

     — Cu plăcere, dacă îmi arăți cum să ajung acolo, spun și o lovesc peste fund luând-o înainte.

     Mă gândeam să o găsesc pe Esmeralda bandajată din cap până în picioare, judecând după rănile pe care le avea când am plecat, dar o găsesc dormind adânc pe canapeaua din living, schimbată în niște pijamale largi și roz. Presupun că sunt ale Sofiei. Fata are părul proaspăt spălat, încă umed, iar modul în care doarme liniștită trezește un sentiment ciudat în mine. Simt nevoia de a o proteja. În timp ce o văd acolo, vulnerabilă și liniștită, îmi dau seama că, într-un fel sau altul, am devenit responsabil de siguranța ei.

     — Părea speriată de întoarcerea ta, așa că i-am dat niște calmante. Se pare că a adormit datorită lor. Nu cred că o să o poți trezi, părea foarte obosită și nedormită. I-am pregătit  ceva de mâncare,  să pun într-o caserolă pentru când se trezește?

     — Pune puțin mai mult, vreau și eu să gust. O pot trezi? N-am de gând să o duc în brațe.

     — Poți încerca, dar mă îndoiesc că o să reușești. Calmantele alea sunt puternice, repetă Sofia. Poți să o lasă aici și să te întorci după ea dimineață.

       Mă întreb dacă a primit o coroană de prințesă la pachet cu acele pijamale. Îmi vine să râd amar când o văd dormind acolo, ca o prințesă adormită într-un castel imaginar așteptând să fie cărată în brațe la mașină. Ca să fiu realist, nici Regina Angliei n-ar primi acest tratament VIP de două ori în aceeași zi, dar mai bine cărată în brațe, decât să mă întorc după ea. Dacă tot mai fac asta de câteva ori, cred că nu-i exclus să mă transform într-un personaj de basm. Poate că mă voi trezi într-o zi cu o armură strălucitoare și o sabie magică, gata să salvez prințesele din turnuri înalte sau să înfrunt balauri uriași.

     Mă întreb ce a trecut prin mintea ei în ultimele zile. Prin cât de multă durere a trecut, cât de mult a trebuit să lupte pentru a ajunge până aici. Îmi dau seama că nu sunt singurul care se luptă cu demonii interiori, și că nu sunt singurul care caută să găsească un sens în viață.

     — Ah! Hainele ei sunt aici, la fel și actele. Nu avea nimic altceva asupra ei.

     Sofia îmi înmânează o pungă de hârtie cu hainele Esmeraldei înăuntru și expir nervos în timp ce mă îndrept spre prințesă.

     — Ai face bine să nu te obișnuiești cu asta, puștoaico! Îi spun conștient că nu mă poate auzi și o ridic cu grijă de pe canapea, atent să nu rup punga pe care am îndesat-o pe încheietura mâinii stângi. Constat uimit faptul că este doar înălțimea de această fată, greutatea ei fiind a unei adieri de vânt.

     Mă îndrept spre ieșire, iar Sofia îmi deschide ușa. 

     — Mulțumesc, spun privind-o tandru. 

    — Sper să scazi din datoria mea pentru acest tratament, replică ea acid.

    — Ei bine, știi cum e cu această economie. Două sute cincizeci de mii de pesos nu cresc în copaci! Spun înainte de a auzi ușa cum se închide violent în urma mea.

      Drumul spre casă a fost destul de liber așa că ajung destul de rapid pe domeniul meu. Locuința în care stau este o datorie pe care am recuperat-o pentru Jeshua în prima mea zi de muncă. Mi-am făcut treaba atât de bine cu acel individ recalcitrant, care-i datora o sumă enormă lui Jeshua, încât mi s-a oferit acest cămin ca recompensă. Nu e pe numele meu, nu-mi pot folosi identitatea reală pe aici, dar e pe numele unui individ care nu va ridica niciodată mâna să revendice acest loc.

     Ce îmi place la această locuință este spațiul generos și grădina împrejmuită, perfectă pentru a-i lăsa pe Pic, Poc și Fuuki să se plimbe liber. Până și cele mai mici sunete din jurul casei mele devin mai puțin amenințătoare când cei trei sunt alături de mine. Cu acești patrupezi plini de  energie, niciun hoț sau necunoscut nu ar îndrăzni să se apropie prea mult.

     În ciuda aspectului modest al casei și a mobilierului vechi, pentru mine, această locuință are o valoare imensă. Obișnuiam să dorm într-o colibă improvizată sub un pod frecvent circulat de mașini, așa că nu sunt pretențios în ceea ce privește designul interior. Atâta timp cât mă protejează de ploaie și nopțile reci și am o masă la care să mănânc, și nu o bucată de carton pe care să-mi odihnesc farfuria, sunt mulțumit. Baia și toaleta erau și ele un lux, la un moment dat.

     Crima, în unele cazuri, poate fi o reacție la presiunile și circumstanțele vieții. Există oameni care ajung să comită fapte teribile din nevoia de supraviețuire sau din disperare. În cazul meu, poate că nu am ajuns să comit o crimă pentru un gram de cocaină, dar am făcut tot posibilul pentru a avea un acoperiș deasupra capului.

     Cobor din mașină și deja sunt înconjurat de cei trei dobermani masivi și atletici, probabil rupți de foame după o zi întreagă în care n-am dat pe acasă. Mă îndrept spre portbagaj, un Jeep Wrangler la care puteam doar visa atunci când eram copil. Este genul de mașină de la care obișnuiam să fur catalizatorul, roțile sau jantele. Nu îmi puteam imagina că o să conduc vreodată o astfel de mașină. 

     Scot din portbagaj sacul cu mâncare pentru câini și merg să eliberez conținutul lui în castroanele  goale. O să vin mai târziu să le aduc și apă.

     Mă întorc la mașină cu oarecare frustrare și deschid portiera pasagerului cu un gest hotărât, sperând că musafirul meu din această seară s-ar trezi în sfârșit. Cu toate acestea, nu reușește să schițeze nici măcar cel mai mic semn că s-ar putea trezi. Cu oarecare resemnare, o iau din nou în brațe, pentru a treia oară, și o duc în casă . Camera pentru oaspeți nu este pregătită, iar gândul de a o lăsa să doarmă în patul meu nu este o opțiune, așa că o las pe canapeaua din living, care, din păcate, nu oferă cea mai confortabilă odihnă.

     După ce o las jos, nu pot să nu mă pierd pentru o clipă în fața imaginii din fața mea. Pare delicată, probabil aș putea să îi rup oasele exercitând mai puțin efort decât pentru ruperea unei crengi uscate. Fața îi este palidă, în momentele în care este îngrozită pare că seamănă cu o stafie, dar acum, liniștită fiind duce spre aspectul unui înger.

     Îmi dau ochii peste cap la acest gând absurd. Prima dată o asemăn cu o prințesă și acum cu un înger. Pare că paharul de whisky pe care l-am băut la Jeshua m-a lovit destul de bine. Mizerabilul are doar băutură de cea mai bună calitate.

     În timp ce observ bandajele aplicate de Sofia la încheieturi, caut cu atenție urmele de agresiune asupra ei. Este evident că individul știa cum să-și ascundă nebunia, loviturile fiind ingenios camuflate sub hainele pe care le purta. Cu o mișcare precaută, ridic ușor baza cămășii de noapte pentru a vedea ce se ascunde sub materialul catifelat. Nu trebuie să îl ridic prea mult pentru a descoperi ceea ce căutam. Pete violente încep să răsară pe întreaga ei piele. Expir nervos. Simt cum mă cuprinde un val de furie, având un impuls să-mi descarc ura asupra individului. Nu sunt un sfânt, am ucis fără discriminare, dar niciodată nu am îngăduit suferința să-și găsească loc în faptele mele exercitate asupra femeilor.

     Înclin materialul mai sus, mă forțează o curiozitate crudă. Îmi cad ochii pe sânii ei, pe care îi imaginam destul de generoși sub hainele masculine pe care le purta înainte, dar acum, dezvăluiți, arată chiar mai plini decât îmi închipuiam.

     Probabil că nu o să pot șterge această imagine din minte prea curând.

     Mă ridic și caut în plasa de hârtie actele despre care vorbea Sofia. Dau de ele destul de ușor, fiind puse deasupra hainelor. Îmi dau seama că mușamalizarea lui Donovan și a celui căruia i-am luat locul a fost reală. Numele ei este întradevăr Esmeralda Carpetillo. Ceea ce înseamnă că actele ei de deces și confirmarea morții lor a fost confirmată în mod fals  de către tatăl Sofiei. Este clar că documentele privind decesul lor nu au fost niciodată depuse la registrul populației. Nu mă surprinde deloc, având în vedere că Sergio este genul de persoană care delegă astfel de treburi celor din anturajul său.

     Îndreptându-mă spre seiful aflat în spatele unui tablou, mișcându-l cu grijă pentru a nu deranja restul obiectelor care îmi sunt dragi, îl deschid cu o mișcare fluentă. Înăuntru zace unul dintre laptopurile mele, îl iau și mă îndrept spre măsuța de cafea, așezându-mă pe un fotoliu alăturat canapelei pe care doarme Esmeralda.

     Cu precauție, deschid browserul Tor și activez o rețea VPN pentru a-mi asigura confidențialitatea și securitatea în timp ce navighez pe Dark Web. Îmi întăresc paravanul digital, conștient fiind de pericolele ascunse în fiecare colț al acestui univers virtual. În căutarea informațiilor necesare, mă îndrept spre comunitățile și forumurile de hackeri, scrutând cu atenție recomandările și reputația fiecărui posibil contact. ShadowByte se remarcă prin recomandările sale, așa că, sub umbra unui pseudonim, încerc să stabilesc o conexiune cu el. 

     În perioada următoare lucrurile o să devină foarte interesante.

Vă mulțumesc că ați citit și acest capitol, în următorul lucrurile o să fie puțin mai incitante, iar perspectiva o să fie schimbată din nou. Abia aștept să scriu interacțiunea dintre cei doi!

Apreciez că vă întoarceți la această carte atunci când postez capitol nou, înseamnă mult.