Mă retrag în scaunul de piele și aștept să văd ce-mi rezervă soarta. Din când în când, arunc câte o privire fugară la bărbatul din stânga mea. Pare pierdut în gândurile sale cu o mână fermă pe volan și cealaltă sprijinită pe cotieră. Dintre toate poveștile intrigante pe care mama mi le-a împărtășit despre tainele familiei noastre, cea care a rămas adânc înrădăcinată în mintea mea este aceea legată de asasinul pe care tatăl meu îl avea mereu prin preajmă. Încă de când eram doar un copil, numele Death era asociat cu o figură misterioasă și înspăimântătoare - un bărbat mai în vârstă, care părea să fie mereu înconjurat de un aer de pericol iminent. Nu numai că purta mereu câte două pistoale la el, dar întotdeauna părea să fie pregătit pentru orice situație imprevizibilă. 

     Odată cu schimbarea capului familiei, pare că și atribuțiile cele mai periculoase au fost transferate către altcineva, sau poate că natura insidioasă a meseriei i-a pus capăt celui pe care îl țin minte. Nu pot să nu mă întreb ce s-a întâmplat cu individul anterior și ce a determinat această schimbare majoră în structura și învârtelile familiei mele.

     Totuși, un aspect mă captivează mai mult decât orice altceva. Conform informațiilor pe care mi le amintesc, indiferent de cine preia numele de Death, o regulă inflexibilă rămâne constantă. La îndeplinirea unui anumit număr de sarcini, mai exact, asasinate, un deget al individului este marcat de către cel care a comandat execuțiile respective. Bărbatul care slujise tatălui meu timp de peste cincisprezece ani avea doar un deget complet tatuat în negru. Cu toate acestea, individul din fața mea, aparent nu mai în vârstă de treizeci de ani, are deja două degete marcate.

     Aceste tatuaje întunecate creează o imagine a crimei și a suferinței care mă înspăimântă. Sunt o mărturie a mai multor acte de violență, un ecou al trecutului său întunecat care nu mai poate fi șters. Un memento macabru al unui destin tragic și al mai multor vieți pierdute într-un mod brutal.

     Și cel mai înspăimântător lucru? Individul nu pare deloc afectat de trecutul său întunecat. Este ca o figură de piatră, impasibilă în fața tuturor ororilor pe care le-a trăit sau înfăptuit. În ciuda întunericului care-l înconjoară, el rămâne impenetrabil, ca o fortăreață inexpugnabilă în mijlocul furtunii. Această absență de emoție, această lipsă de remușcări, mă cutremură și mai mult. Cum poate cineva să-și păstreze inima rece și neatinsă în fața unui trecut împovărat de atât de multă suferință și rău? 

     — Ai și alte răni exceptând cele de pe mâini?

     — Nu.

     Death își întoarce privirea spre mine ignorând traficul.

     — Nu? replică nervos. Atunci așa te miști tu de obicei, ca o babă de optzeci de ani?

     Sunt surprinsă că a observat, având în vedere faptul că nu am stat prea mult timp în preajma lui.

     — Cred că am câteva vânătăi pe picioare și spate.

     — Doar crezi?

     Oricât aș încerca să mă abțin îmi este imposibil să nu plâng.

     — Am fost prea speriată ca să confirm. Am încercat să nu fiu localizată așa că m-am plimbat dintr-un loc în altul fără odihnă.

     Acesta nu mai spune nimic, dar apasă cu hotărâre pedala de accelerație, ignorând cu nonșalanță câteva reguli de circulație destul de importante. Pentru el, trecerile de pietoni nu sunt decât niște desene sterile pe asfalt. Nu mai am puterea să mă îngrijorez, sunt complet epuizată. Atacul de panică și valul de adrenalină pe care l-am resimțit în timpul întâlnirii cu fratele și tatăl meu m-au lăsat fără nicio picătură de energie.

     — Te voi lăsa în grija unei cunoștințe. Este medic, fii sinceră cu ea și lasă-o să te trateze.

     — Nu pot merge la spital! O să fiu nevoită să mă legitimez, iar dacă fac acest lucru risc să fiu găsită.

     Death mă privește impasibil, neînțelegându-mi raționamentul.

     — Am spus că te las în grija unei cunoștințe, n-am zis că te duc la spital.

     Aleg să păstrez tăcerea pentru tot restul drumului, în timp ce mașina ne poartă pe străzile încurcate și prăfuite ale orașului. Cu fiecare cotitură, încerc să memorez fiecare detaliu al zonei, conștientă că aceste informații ar putea fi cruciale în viitor.

      În cele din urmă, lumina farurilor dezvăluie o casă cochetă, situată într-un cartier mai liniștit. Pereții săi sunt vopsiți într-un galben blând, iar ferestrele au obloane de lemn sculptat. În jurul casei, plantele și copacii își întind ramurile, creând o atmosferă de intimitate și liniște.

     În timp ce mașina încetinește și se oprește cu un scârțâit ușor, Death își coboară hotărât pasul din mașină, lăsând în urmă un șuvoi de decizie și autoritate în aerul nopții. Privirea sa aspră este fixată asupra casei modeste din fața noastră, iar în lumina palidă a farurilor, conturul său impunător pare să domine întregul peisaj într-un mod aproape amenințător.

     Simt cum inima mi se agită în piept, anticipând ceea ce urmează, iar respirația îmi devine mai adâncă în încercarea de a-mi stăpâni emoțiile. Când Death pornește fără să ezite către ușă, pașii săi rezonând hotărât pe trotuarul liniștit, mă simt cuprinsă de o ezitare profundă. Însă, știind că nu am altă opțiune, îl urmez, pas cu pas,  cu gândurile amestecându-mi-se în minte.

     Când bate la ușă, privirea lui se întoarce pentru o clipă către mine, asigurându-se că îl urmez. Observ privirea lui rece și distanța din gesturile sale, care trădează un aer autoritar și narcisist. Ochii lui par să strălucească în întuneric, emanând o energie sinistră.

     O femeie deschide ușa cu o expresie neutră.

     — Bună, Death. Ce te aduce pe aici?  întreabă ea, parcă încercând să ascundă surpriza și neliniștea provocată de prezența lui.

     Death aruncă o altă  privire peste umăr, verificând dacă încă mai sunt aici. Când se asigură că n-am luat-o la fugă, își întoarce atenția spre femeie. 

     — Avem nevoie de ajutorul tău. Fata asta are nevoie de o consultație urgentă, spune el, cu un ton autoritar, indicând spre mine.

     Femeia pare puțin reticentă și mai puțin prietenoasă față de noi, deduc din privirea ei  ascuțită și scrutatoare.

     Își îndreaptă atenția spre mine, studiindu-mi chipul cu un interes intens, dar și cu o doză de suspiciune. Îmi dau seama că  aceasta caută semnele ascunse ale suferinței mele, iar această privire penetrantă mă face să mă simt expusă și vulnerabilă. Cu toate acestea, încerc să îmi păstrez o aparență de demnitate și să o privesc direct în ochi.

     Nu are riduri pe chip, iar părul roșcat, vopsit cu grijă, îi conferă o aparență tânără. Totuși, în ciuda aspectului său, îmi dau seama că emană o aură de putere și înțelepciune.

     — Înțeleg, intrați atunci.

     Ne conduce în interiorul casei, iar lumina caldă și confortabilă mă învăluie într-o atmosferă de liniște și siguranță. Camera de zi este simplă, cu mobilier de lemn solid și accesorii decorative în culori vii care îi conferă un aer de căldură și ospitalitate. În mijlocul camerei, un mic șemineu arde încet, emițând o căldură plăcută și invitându-ne să ne relaxăm.

     Femeia ne indică să ne așezăm pe canapea, iar eu mă așez cu o ușoară încordare, privind-o cu o anumită doză de curiozitate și aprehensiune. Îmi dau seama că este o femeie puternică și independentă.

     Death se așează alături de mine, iar prezența sa masivă  emană o aură de pericol. În timp ce privește în jurul camerei, îmi dau seama că chiar și într-un mediu atât de relaxant, el rămâne mereu vigilent și alert.

     Cu un gest grațios, femeia își împarte privirea între mine și Death, studiindu-ne cu atenție.

     — Numele meu este Sofia. Poți să îmi spui de ce ai nevoie de o consultație?

     Întrebarea ei este simplă, dar tonul său transmite un subînțeles profund. Îmi dau seama că este o femeie care nu se lasă ușor impresionată și care caută mereu să afle adevărul din spatele fiecărei aparențe. 

     Privirea mea se oprește asupra lui Death, care emană o curiozitate la fel de intensă ca și cea a Sofiei. Cu toate acestea, cuvintele mi se opresc în gât în prezența sa, incapabilă să dezvălui deschis problemele mele în fața ochilor săi pătrunzători.

     Îl simt cum oftează apăsat, iar într-un gest brusc, se ridică de pe canapea, înțelegând probabil că prezența sa mă împiedică să mă deschid.

     — O să mă întorc după ea într-o oră.

     Cu o ultimă privire înapoi, Death părăsește casa, lăsându-mă în compania Sofiei. O tăcere tensionată se instalează între noi.

     —  În primul rând, m-ar ajuta nespus dacă ți-aș cunoaște numele.

     — Esmeralda Carpetillo.

     — Vrei să spui că ești fiica lui Sergio Carpetillo? 

     Nu înțeleg nota de amuzament din tonul său.

     — Ai o problemă cu asta? Întreb bosumflată, începând să regret faptul că am acceptat să fiu văzută de un medic.

     — Iubito, eu nu am nicio problemă. Atât doar că nu am musafiri veniți din lumea de apoi prea des.

     Rămân mută de uimire și o panică adâncă crește înăuntrul meu.

     — Ce vrea să însemne asta?

      Sofia pare să stea puțin pe gânduri, pusă probabil în încurcătură, din motive pe care încă nu le înțeleg. O grimsă de îngrijorare apare pe fața sa. Înainte de a răspunde, apucă pachetul de țigări de pe măsuța de cafea de alături și își aprinde o țigare.  Gestul ei este un răspuns tăcut, dar elocvent, sugerând că povestea mea poate fi mai complicată decât m-am așteptat. Privirea ei se pierde în fumul de țigară, ca și cum ar căuta răspunsuri în el, în timp ce eu aștept nerăbdătoare.

     — Să fie treisprezece- patrusprezece ani de atunci? 

     — Nu înțeleg.

     — Cred că au trecut patrusprezece ani de când am participat la mormântarea Esmeraldei Carpetillo și a mamei sale.

     Amuțesc, incapabilă să procesez informația pe care tocmai am auzit-o. Privirea mi se pierde în gol, încercând să găsesc o explicație logică pentru cele spuse de ea.

     — Ce vrei să spui cu asta? întreb în cele din urmă, vocea mea răsunând fragil în liniștea opresivă a camerei.

     — Exact ce ai auzit, dar pentru mai multe detalii ar trebui să îl întrebi pe Death. Nu înțeleg nici eu ce se întâmplă și simt că nici nu ar trebui să sap mai adânc așa că, hai să ne întoarcem la ale noastre. Despre ce este vorba? De ce te-a adus Death aici? 

     Oricât mi-aș dori să aflu mai multe, citindu-i expresia înțeleg faptul că nu are de gând să aprofundeze subiectul anterior așa că accept schimbarea subiectului.

     Aș putea să îi explic problemele mele, dar cel mai probabil s-ar ajunge la același rezultat așa că îmi dau hanoracul peste cap pentru a scoate la vedere vânătăile și rănile de pe mâini. Sofia își înclină ușor capul în semn de înțelegere, iar ochii ei îmi arată compasiune și empatie.

     Pe pielea mea sunt o serie de culori amestecate, o paletă de vânătăi care se întinde de-a lungul corpului. Fiecare respirație adâncă mă face să simt un junghi de durere acută, iar pieptul meu devine un tablou viu al suferinței. Pe antebrațe, zgârieturile adânci  sunt ca niște cicatrici pe o hârtie prea des folosită. Crusta roșie a acestor răni se încăpățânează să se formeze, dar sângele încă se strecoară încet, amintindu-mi de fragilitatea și vulnerabilitatea mea.

     În ciuda stării mele fizice șubrede, încerc să îmi ascund disconfortul, prefăcându-mă că totul este în regulă. Îmi întorc brațele cu grijă, expunând zgârieturile și vânătăile precum niște trofee de război. Sofia privește cu o expresie de îngrijorare și compasiune, iar privirea ei îmi atinge sufletul într-un mod pe care nu l-am mai simțit de mult timp.

     — Dios mío! Esmeralda, o să îți pregătesc niște haine și o să te rog să faci un duș scurt cu apă rece. Acele răni de pe mâinile tale trebuie bandajate și trebuie să îndepărtăm tot sângele pentru a putea aplica un unguent puternic antiseptic și antiinflamator. Aș putea să curăț chiar eu zona, dar poate fi dureros pentru tine.

     Observ că își stinge țigara într-o scrumieră în formă de craniu, iar gestul său îmi amintește de un amestec ciudat de mister și comfort. Cu un gest îndemnător, mă invită să o urmez într-o baie mică, dar curată. Intrăm în încăpere, iar lumina blândă emanată de becul deasupra oglinzii îmi conferă un sentiment de intimitate și siguranță.

     În timp ce mă apropii de chiuvetă, Sofia deschide un dulap și scoate un prosop alb, moale la atingere. Îmi întinde prosopul, iar simplitatea gestului său mă atinge într-un mod neașteptat. Privesc prosopul, observând cât de bine îngrijit este și îmi imaginez cât de distrus o să arate după ce o să șteargă tot sângele de pe mâinile mele.

     — Aș dori să te rog să faci un duș scurt și rece. Evită să folosești săpun sau gel de duș, deoarece ar putea provoca disconfort. Rănile tale nu trebuie să rămână sub apă prea mult timp, doar să le cureți ușor. Cu privire la hainele de schimb, o să le las la ușă. După ce termini, voi examina mai atent celelalte leziuni de pe corpul tău. De asemenea, cred că ai  multe vânătăi și pe picioare; o să caut niște analgezice și o cremă cu mentol potrivită pentru acestea. Trebuie să te grăbești, Death nu este o persoană răbdătoare. Trebuie să terminăm până se întoarce.

     Sofia îmi aruncă o privire încurajatoare și mă lasă în intimitatea băii.

     Gândurile tumultuoase mă învăluie în timp ce mă pregătesc să intru sub jetul rece de apă. Știind că voi pleca din nou alături de Death mă umple de o amestecătură de emoții contradictorii. Este o combinație de teamă și curiozitate. Respir adânc, încercând să împrăștii gândurile negre care îmi încețoșează mintea și să mă concentrez asupra sarcinii de față: curățarea rănilor și pregătirea pentru ceea ce urmează să vină.

     Îmi strâng mâinile în pumn și încerc să mă încurajez, amintindu-mi că am supraviețuit multor obstacole în trecut și că pot face față și acestuia. 

     Vă mulțumesc pentru că ați ajuns până aici. În următorul capitol, perspectiva va fi schimbată și veți avea ocazia să aflați câteva răspunsuri, dar și să vă puneți noi semne de întrebare. Vă avertizez să vă pregătiți nervii, deoarece acest personaj este extrem de cinic și narcisist.

    Cuvântul cinic se referă la o atitudine sau un comportament care exprimă scepticism sau lipsă de credință în virtuți sau motive altruiste ale oamenilor. Un individ cinic poate fi caracterizat de lipsa de încredere în intențiile altora și de tendința de a vedea lumea într-un mod negativ sau pesimist. Un cinic poate fi și caracterizat de o lipsă de sensibilitate față de emoțiile sau suferințele altora și de o atitudine de indiferență față de moralitate sau etică.

     Un narcisist este o persoană care are o concepție exagerată a propriei importanțe, care prezintă un exces de admirație față de propria persoană și care manifestă un nivel extrem de egoism și autosuficiență. Narcisismul poate implica și lipsa de empatie față de ceilalți și dorința de a fi mereu în centrul atenției. Un narcisist poate avea dificultăți în relațiile interpersonale din cauza prioritizării nejustificate a propriei persoane și a lipsei de considerație față de nevoile sau sentimentele celorlalți.