L

uni

Nici nu cred că uram o zi mai mult decât asta. Începutul săptămânii. Nu doar că orele erau plictisitoare, dar și profesori. Nu înțeleg de ce se mai chinuie sa vina să ne mai predea dacă sunt așa de mohorâți. Acum eram în ora de geografie, unde bineînțeles că aveam test. Femeia asta doar atât știe, test și ascultat. Ea nu a auzit niciodată de viață? Căci nu prea pare să știe să o folosească.

- Pssst, o șoaptă de lângă mine îmi suflă în ureche. Era Dean.

- Zi, șoptesc cât să mă audă doar el.

La cum se strâmbă, dacă ziceam un cuvânt mai lung sigur nu-l înțelegea. Oricum, mereu când vorbesc, parcă vorbesc în șoaptă. Pe când Jennifer, atunci când vorbește o aud trei sectoare și două blocuri.

- Spune-mi și mie ce ai scris la exercițiul 2 de la subiectul 3?

De când stau cu el în bancă doar asta aud. ,,Ce ai scris...?" , ,,Cum ai scris...?" , ,,Ce trebuie sa facem...?". Zici că eu aș fi un telefon ce îți dă totul mură în gură. Acum câteva luni mă gândeam că eu voi copia mai mult de la el, nu el de la mine. Fie vorba între noi, pare mult mai deștept.

- E simplu, îi zic.

- Pentru tine. Haide, zi-mi și mie. Îți dau un suc, promit.

Sucul acela mi-l promite de la începutul anului. Nici nu cred că o să îl primesc vreodată, dar speranța moare ultima.

- Bine, i-al, mă dau bătută și îndrept foaia spre el. Creierul meu cred că m-ar omorâ în secunda asta daca ar putea.

- Ești cea mai tare, Reyna, îmi zâmbește.

Sper totuși să nu se prindă atunci când o să corecteze testele. Data trecută ne-a făcut o morală...

- Știu.

- Ești o arogantă, șoptește cu o urmă de amuzament.

- Iar tu un îngâmfat.

*

Avem ora de sport și chiar ne "doream" ca cei din a12a A să joace cu noi. Când profesorul a ajuns pe teren a venit însoțit de ei. Și ceva și mai minunat, este clasa lui Dalton.

Acum se uită de pe bancă fix pe linia mea cât timp alergam. Ne făceam încălzirea iar faptul că Dalton își plimba ochi peste pielea mea lăsată la vedere nu mă liniștea deloc. Era pe bancă cu minunatul și unicul Allan, cel mai bun prieten al lui, și singurul. La fel de îngâmfat ca el, normal.

Allan mă încuraja de pe margine cu țipete și urlete, care să fiu sinceră îmi dădeau dispoziția potrivită în momentul ăsta. În schimb Dalton nu își schimbase nici postura dar nici mima feței de când apăruse. Stătea cu mâinile încrucișate la piept și cu privirea neutră. Corpul bine lucrat i se vedea perfect prin tricoul alb pe care îl purta. Pantaloni de blug pe care îi purta se îmbinau perfect cu nuanța de un alb imaculat al tricoului, dar și cu nuanța maronie a pielii.

Nu pot să înțeleg cum poate un om să fie atât de indiferent. Aparent, el chiar mi-a arătat că există. Chiar nu l-aș vedea zâmbind de zi cu zi exact cum zâmbește Dean.

Mă gândesc că e foarte fericit atunci când este cu Nicole, nu văd alt motiv. Pe Dean nu îl pot compara cu Dalton, sunt niște persoane total diferite. Dean este mai mereu calm, chiar și atunci când îl provoci până la oase. În schimb, Dalton e un vulcan înnăscut ce erupe atunci când e puțin ațâțat. Arogant, atât cu fetele cât și cu băieți. Sincer, nu aș vrea un iubit care să bage în seamă orice înnecată doritoare de a și-o trage cu el. Mai bine arogant decât înnebunit după atenție.

Am terminat de alergat cele 10 ture de teren, toți fiind complet obosiți. Dean a venit în fugă de pe bancă și m-a îmbrățișat, repetându-mi la ureche că nici nu se îndoia să nu reușesc. Peste umărul lui îl pot vedea pe Dalton puțin încordat îndreptându-se spre noi.

- Amice, vezi că ești prea aproape de ea. Valea! murmură cât se poate de calm. Sau de fapt doar încearcă.

Dean se pune în dreapta mea, cu mâna lui pe după umerii mei. Dalton pare din ce în ce mai pus pe foc, parcă dorindu-și să scape în secunda doi de mâna șatenului ce mă ținea foarte strâns.

Dacă ochi ar putea ucide Dean era de mult mort. În aer se simte tensiunea, iar pentru că Dean nu se poate abține mai toarnă puțină motorină pe foc.

- Pot să fiu și mai aproape, spune, rupând orice distanță ce ne desparte corpurile. De ce, Dalton? Ești gelos cumva?

- Îți iei distanță doi metri și-ți iei mâna de pe ea!

- Ai vrea să fi în locul meu, nu?

Doamne, omul ăsta nu e întreg la minte. De ce mama naibii îl întreabă atâtea lucruri ce nu-și au rostul?

- Du-te dracului mai departe de ea! E chiar așa greu să înțelegi?

E clar, Dean a reușit în sfârșit să îl ațâțe cum trebuie pe Dalton. Câteva vorbe i-a trebuit.

- Ne certăm pentru o fată?

- Exact.

- Nu am chef, prietene, de un calvar mai mare, își întoarce privirea spre mine. Scuze blondi, dar va trebui să te las cu el. Ne vedem, îmi face cu ochiul înainte de a se îndepărta.

Îl privesc pe Dalton pe sub gene din cauza înălțimii lui mult prea mare. Pare nervos, dar când îmi întâlnește ochi se liniștește.

- Chiar nu aveți unde să vă giugiuliți altundeva?

- Care e problema ta? Ai stricat tot farmecul.

- La dracu cu tot farmecul vostru! L-am supărat puțin pe iubitul tău, blondi, pufnește ironic.

- Doar el îmi zice așa.

- Iar eu dacă vreau să îți spun așa, e interzis?

- Da! Tu chiar nu vrei sa mă lași în pace? mă răstesc la el.

Ok, dar până la urmă chiar te scoate din minți. Acum înțeleg de ce a ales Dean să plece în loc să rămână și să se confrunte în continuare cu el.

- Nu te-ai săturat sa ne certăm de fiecare dată când ne vedem?!

- Dacă te bagi în orice discuție care mă implică pe mine! Tot vina mea este?

- Nu, în niciun caz, blondi. Hai să fim prieteni.

Îmi măresc ochii surprinsă de oferta lui. Eu tot nu înțeleg cum Allan încă îl mai suportă.

- În visele tale.

- Haide, blondi. Nu mănânc blonde.

- Scuză-mă, zic afectată cu mâna pe inimă. Ție îți plac mai mult brunetele.

- Vrei să zici că am o slăbiciune pentru ele, răspunde. Deci poți sta fără griji, nu ești una din ele.

Promit ca mai târziu să sar în sus de bucurie.

- Mai bucuroasă de atât nu am fost.

Normal că nu îi plac blondele. El umblă doar după rable folosite și de alți. Nu îi plac lucrurile noi.

- Deci? întreabă.

- Deci ce? mă strâmb.

- Prieteni? își întinde mâna spre mine.

Stau puțin pe gânduri. Trebuie să dau un răspuns concret, fiindcă nu aș vrea să mă trezesc cu el în fiecare dimineață la poartă. Dacă accept sa fim prieteni, asta nu înseamnă că trebuie să stăm unul după altul.

- Cu o condiție, își ridică sprânceana surprins. Amici, nu prieteni. Nu discutăm în fiecare zi, asta înseamnă că nu vreau să mă trezesc cu tine la poartă așteptându-mă. Ne-am înțeles?

- Stai liniștită, zice amuzat, nici nu m-ai fi văzut.

Îi strâng mâna iar el o strânge pe a mea.