Mă ridic și îmi târăsc picioarele până la baie. Este de-abia prima zi de liceu și deja simt că mor. La liceul meu aveam programul de după-masa. Până mă obișnuiesc cu programul ăsta trebuie sa trag mult de mine.

După un duș bine meritat mă îmbrac cu hainele pregătite de aseară. O pereche de blugi negri iar tricoul de aceeași culoare. Părul îl prind într-o coadă de cal și îmi aplic puțin rimel. Când sunt gata ies din cameră și cobor, în living. Nu era nimeni, pesemne că părinții mei plecaseră la birou.

Mă încalț cu adidași și ies din casă. De poarta casei era rezemată Jenni. Ieri înainte să ne separăm am făcut schimb de numere.

- În sfârșit te-ai gândit să apari, zice somnoroasă.

- De unde știi unde locuiesc?

Bună întrebare. Nu țin minte să-i fi spus asta.

- Am presimțit că aici stă Reyna Shelton, surâde. Tu nu vezi ce casă ai pe lângă astea? îmi indică spre casele de alături. Dacă zic bine, cred că aia o să cadă pe proprietar într-o bună zi.

Mă uit la ea uimită și încep să râd. Are un simț al umorului fata asta, greu de închipuit.

Ieșim pe trotuar și începem să mergem la pas.

- Nu mergi cu fratele tău? o întreb, curioasă fiind de ce a ales să mă aștepte pe mine în loc să meargă cu el.

- Ce să fac? Vrei să-mi facă capul calendar? pufnește. E mai rău decât o moară stricată.

- Ieri nu prea părea așa vorbăreț...

- Știu, la școală se schimbă radical dintr-o dată. E o persoană foarte bipolară.

Asta am observat și eu. Am avut mari exemple de persoane bipolare, una fiind mama. Astăzi e tristă, mâine e fericită.

- Apropo, mi-a zis aseară că-i pare rău pentru că te-a jignit, și,...

Face o pauză. Oh, urăsc suspansul.

- Și? Să știi că urăsc suspansul.

- Mi-a zis că vrea să știe lucruri despre tine.

Fi-rar!

- Și tu ce i-ai zis?

- I-am zis că nu știu și că ar fi mai bine să te întrebe pe tine, îmi răspunde. Dar e o pacoste atât de mare încât niciodată nu o să facă asta.

***

Gălăgia din curtea scolii se auzea cu ecou, chiar din drum. Era și de așteptat, erau foarte mulți. Intrăm pe poartă și ne îndreptăm spre intrare.

- Haide să te duc la tine, mă informează. Ești a 11a B. Eu sunt a 11a A. Eu sunt la etaj iar tu la parter. O să vin să te iau în pauză.

Îmi arată clasa și pleacă. Trebuia să stăm câte doi în bancă. În ochi îmi sare totuși o bancă goală, chiar în a doua bancă de la perete. De acolo se vedea cel mai bine.

Îmi pregătesc cărțiile și caietele pentru ora de geografie. Când clopoțelul se aude un val de elevi intră pe ușă. Un băiat cu părul șaten se așează lângă mine.

- Bună, mă salută el prietenește. Tu ar trebui să fi fata nouă. Eu sunt Dean, încântat! zice și își întinde ușor mână spre mine.

- Exact. Reyna, și eu sunt încântată! spun și îi prind mâna strângând-o ușor.

- Ce te aduce pe aici? întreabă. Totuși ești în a 11a.

- Părinții mei m-au mutat aici, îi răspund. Într-un fel am fost obligată. Tatăl meu a învățat aici și...

- Liceu nou, prieteni noi. Nu ți se pare complicat?

- Până te acomodezi. Am cunoscut deja câteva persoane minunate care s-ar putea să mă facă să ador că m-am mutat aici.

- Acelea fiind?

- Tu, și Jennifer.

- Ai cunoscut-o pe Jenni?

- Da. O cunoști?

- Cine nu o cunoaște! exclamă. Fratele ei e renumit în liceul ăsta. Crede-mă, a avut toate fetele de aici la picioare.

- Și eu care credeam că de fapt s-a culcat cu toate.

Zic și amândoi începem să râdem. Odată ce profesoara intră pe ușă toți ne aruncăm privirile spre ea.

- Bună ziua, dragilor! După cum știți avem o nou venită printre noi, spune și arată spre mine. Te rog frumos sa te prezinți.

Mă ridic în picioare și mă sprijin cu ambele mâini de banca înaltă. Simt priviri ațintite asupra mea, dar încerc sa nu le bag în seamă.

- Bună ziua! Zic eu. Păi, mă numesc Reyna Shelton, am 17 ani și sunt din Washington dar locuiesc în Londra de câțiva ani.

- Ești cumva fiica lui Victor Shelton? întreabă curioasă.

Când aceasta rostește numele tatălui meu privirile elevilor parcă se întețesc și mai mult.

- Da, răspund.

- Tatălui tău i-am fost dirigintă. Era un copil model, mă privește tăios. Sper să semeni cu el și să nu ne faci probleme. Nu tolerăm așa ceva în instituția asta.

- Nu intenționez asta.

- Mă bucur! Eu sunt doamna Parker iar cu mine vei face geografie.

Începe să ne predea ce are de predat. Simt în timpul orei niște priviri aruncate de către Dean dar încerc să nu le bag în seamă.

Când aceasta se termină îmi strâng cărțile și le pregătesc pe celelalte, iar apoi ies afară urmată de Dean. La ușa clasei noastre o găsim pe Jenni.

- În sfârșit v-a lăsat baba aia să ieșiți, se uită în spatele meu și îl observă pe Dean. L-ai cunoscut?

- Stăm în aceași bancă, răspunde Dean înaintea mea.

- Incredibil! Haideți!

Zice și ieșim toți trei. În fața noastră se afla un teren plin de foarte mulți elevi. Probabil avea vreo clasă sport, deoarece se jucau fotbal unii dintre ei.

Ne apropiem și noi mai mult observându-l cu privirea și pe minunatul Dalton. Era îmbrăcat într-un maieu negru și pantaloni de trening gri. Privirile ni se intersectează pentru câteva secunde, făcându-l pe acesta să își scape mingea de la picioare. Toți jucătorii încep să strige un fel de ,,Ce faci, Dalton?". Printre țipetele acelea aud unul și de pe bancă.

- Cum dracu ți-a scăpat mingea de sub picioare, puță! strigă un băiat.

Ne mai schimbăm câteva priviri. Mingea este aruncată în afara terenului, ajungând fix la picioarele noastre. O văd pe Jenni pregătită pentru a o lua dar îi fac semn cu mână să o lase. Nu mai jucasem de mult fotbal. Nu pot spune că sunt experimentată la acest joc, dar îl jucam în fiecare zi cu tata când eram mică.

Pun piciorul drept pe aceasta și o privesc puțin. De pe margine lumea strigă să o arunc înapoi, dar fac chiar inversul. Dau o lovitură înceată în ea să înainteze în față. Mai dau una, și încă una până ce ajunge din nou pe gazonul verde. Alerg cu ea la picioare spre poarta din fața mea. Portarul îmi vede mișcarea și se pune pe poziții. O aud pe Jenni strigându-mă de pe margine, dar nu bag în seamă. Când ajung în fața semicercului șutez. A fost o aruncare bună, deoarece mingea se izbește puternic de plasa porți.

- Nu pot să cred! țipă unul. Ne-ai adus victoria, fato! Ce dracu, Dalton, te întrece o fată?

Auzeam doar țipete de lauda pe fundal, printre care unele erau adresate de Dean și Jenni. Portarul se uită la mine surprins, dar plăcut impresionat. Mă uit în dreapta mea iar antrenorul echipei se îndreaptă spre mine.

- Tu cine ești și ce cauți la ora mea? întreabă.

- Bună ziua! îi zic la rândul meu. Sunt...fata nouă, Reyna, spun puțin reținută. Nu intenționam sa vă stric ora. Mă scuzați.

- Nu, nu. Nu ai de ce sa te scuzi. Nu am mai văzut de mult timp fete care știu să șuteze astfel. Ce ai zice să intri în echipa de fotbal a școlii? întreabă. Și să nu uiți, vei juca cu băieți, nu avem echipă de fotbal feminină.

Stau și mă gândesc câteva secunde. Nu am mai jucat de mult și mi-ar fi frică să nu fac echipa de râs. Totuși, o fată într-o echipă formată doar din băieți? Fiind cu fața spre antrenor, mi-o întorc în dreapta. Atunci dau de niște ochi ce mă privesc intens. Ochii lui. Mă sperie, dar într-o oare care măsură mă fac să am și încredere în răspunsul pe care îl voi da. Atunci când întorc capul, pierdem contactul vizual.

- Nu cred că aș putea ține pasul cu ei, arăt spre jucători. Aș fi foarte încântată dacă aș intra, dar nu cred că timpul îmi va permite.

Tare mult aș fi vrut să accept, să intru în echipă și să-i arăt domnului ,,perfect" că și fetele de bani gata se pricep la ceva, nu doar la a cheltui banii și a învăța.

- Te înțeleg perfect, murmură antrenorul. O fată într-o echipă formată doar de băieți sună puțin cam ciudat.

Mă întorc și îl văd pe Dalton venind spre mine. Probabil auzise și el conversația noastră și voia să îmi spună din nou că sunt o ,,fraieră" că nu am acceptat.

- Blondino, văd că te pricepi la fotbal, zice analizându-mă din cap până în picioare. Spune-mi, așa ești și în pat? De fapt, aș fi mult mai încântat dacă mi-ai demonstra.

Rămăsesem blocată uitându-mă surprinsă la el. Dacă el crede că pe mine mă poate încerca cum le-a încercat pe toate, se înșeală.

- Iar eu aș fi mai încântată dacă mai lăsa în pace!

- Uuu, mâța blândă zgârie rău, surâde.

- Ți se pare că pe fruntea mea scrie ,,curva nesimțitului de Dalton"?

- Mai ai mult până să ajungi acolo, mă ia peste picior. Eu am impresia că ție îți place să te jignești singură.

- Iar ție îți place să faci viața un calvar oamenilor?

- Blondo, abia am început jocul, mă bate pe umăr și-mi întoarce spatele.