Razele soarelui pătrund în cameră printre perdele. Mă simțeam mult mai obosită decât de obicei iar picioarele parcă nu aveau nicio putere de a se mișca.

Abia atunci clipele de seara trecută începeau să mi se deruleze prin minte.

Mâna lui stătea întinsă sub capul meu iar eu îl țineam cu mâinile mele mici de talie. Mă ridic imediat de pe mâna lui atunci când îmi dau seama de durerea pe care ar putea să o simte. Mormăie ceva indescifrabil și se întoarce pe partea cealaltă.

Mă uit la ceasul de pe perete și observ că în câteva minute ar trebui să plecăm. Mă ridic imediat de pe pat și intru în baie pentru un duș.

După duș mă îmbrac cu hainele luate pe grabă din dulap. Optez pentru o maletă gri și niște blugi skinny negri.

Atunci când ies din baie Dalton era deja îmbrăcat cu hainele avute pe el acum câteva ore.

- Neața! mă salută și se ridică din pat pentru a se apropia de mine.

În momentul în care s-a ridicat picioarele nu mai aveau mult și-mi cedau.

- Neața! îl salut și eu la rândul meu.

Ajunge în fața mea, îmi prinde fața în palme și își unește buzele de ale mele într-un sărut scurt.

- Cum te simți?

- De când te interesează pe tine de mine?

- Poate de când ai început să aprinzi o scânteie în ea.

Îmi prinde mâna și o duce spre inima lui. Un zâmbet prinde contur pe fața mea iar obraji mi se încălzesc mai tare.

- Mergem?

- Sper că nu ai de gând să ieși doar în tricou.

- Ți se pare că am altceva la mine? mă întreabă.

- Am un hanorac negru în dulap de la un fost prieten. Ar trebui să te încapă.

Deschid dulapul iar ochi imediat zăresc hanoracul ascuns printre hainele mele. Il înmânez lui Dalton iar acesta imediat îl trage pe el.

- Îți stă mai bine ție cu el. Păstrează-l tu.

- Dacă este de la un fost prieten de-al tău n-am nevoie de el, spune. Iar ție îți sugerez să-l arunci. Singurele hanorace ce vor ajunge printre hainele tale vor fi ale mele.

Băiatul ăsta chiar știe cum să mă facă să mă înroșesc mai tare ca un rac.

Coborâm în living. Îmi iau geaca de piele pe mine deoarece toamna a început să-și spună cuvântul și adidașii albi, același lucru făcându-l și Dalton.

Mașina lui aștepta pe placajul din curte. Ne urcăm amândoi în ea iar acesta pornește motorul.

Atunci când ajunge în parcarea liceului oprește motorul și coborâm din ea. Cu coada ochiului am văzut câteva priviri de răutate din partea fetelor.

Sincer, chiar mă așteptam să le văd.

Nu era de ajuns că Dalton stătea prea aproape de mine, așa că mâna lui o prinde pe a mea. Îmi las privirea să cadă spre mâinile noastre ce se potriveau perfect. Îi strâng și eu la rândul meu mâna și îmi duc privirea înainte.

Holul școlii răsuna de glasurile elevilor. Aceleași priviri pe care le-am văzut afară le-am văzut și aici.

- Pe cine avem noi aici? Mă uimiți pe zi ce trece, dragilor.

Din partea opusă Jenni își face apariția. Ne salută pe amândoi cu un zâmbet uriaș pe față.

- Surioară, presupun că ai avut un somn atât de liniștit. Esti foarte vioaie în dimineața asta.

- Să te știu în patul Reynei, călărind-o, m-a făcut să am un somn mult prea liniștit.

Îmi despart mâna de a lui pentru a o pune pe față. Sunt sigură că sunt mai roșie decât o tomată.

- Mi-ai speriat fata, spune și se apropie mai mult de mine.

- Am venit la voi cu un scop. Vreau să vă arăt pe cineva.

Își întoarce capul iar din partea din care a venit apare un băiat brunet, puțin mai scund decât Dalton, cu ochii albaștri. Era îmbrăcat într-o pereche de blugi negri și un hanorac alb.

- El este Adam. Adam, ea e prietena mea, Reyna, iar el e idiotul de frate-miu, Dalton.

Își întinde mâna pentru a și-o strânge cu a mea. O întind și eu la rândul meu și i-o strâng încet. De la mine trece la Dalton. Bat palma bărbătește. Pe fața băiatului încă se așterne zâmbetul cu care m-a întâmpinat și pe mine, în timp ce pe fața lui Dalton nu este nicio emoție.

- Sunt încântat să vă cunosc! își duce mâna la păr pentru a-și aranja firele rebele ce nu voiau să stea. Jennifer, mă bucur că am apucat să fac cunoștință cu prietenii tăi. Trebuie să plec.

Ultimele cuvinte înainte să se deplaseze spre mulțimea de elevi ce roiau pe holul școlii.

- Și eu trebuie să plec. Allan mă așteaptă.

Vine imediat și vocea băiatului de lângă mine.

- Fugi! Am eu grijă de ea, zice Jennifer și își încolăcește mâna de gâtul meu.

Fără ca măcar să schițeze vreun zâmbet sau să își ia rămas bun, Dalton pleacă.

- Ceva îmi spune că nu i-a picat bine când l-ai salutat pe Adam, mormăie de lângă mine prietena mea. În plus, ai avut și zâmbetul tău de milioane.

- Ce vrei să spui?

- E gelos, oftează. Chiar nu vezi?

- Jennifer!

Își ia mâna după umerii mei și își înclină capul într-o parte.

- Se vede cu ochiul liber, Reyna.

- Eu nu văd, îi spun și îmi strâng brațele la piept. De ce te uiți așa la mine?

- Fii atentă aici, mă săgetează cu degetul. Am un plan...

- Iar eu nu sunt de acord cu el, Jennifer.

- Oh, dragă Reyna, încă n-ai învățat ce înseamnă să asculți, nu? Tăntălău de Dalton a fost prea drăguț cu tine aseară?