- Ești cam abătut astăzi, nu crezi? mă întreabă Allan.

Nici eu nu știu ce am. De câteva zile nici nu zici că sunt eu. Cu Nicole nici nu mă mai întâlnisem de când a jignit-o pe blondă.

Când am văzut-o plângând, mi s-a rupt sufletul în două. Crezusem inițial că cel care a rănit-o atât de tare era Dean, pămpălăul ăla cu care își petrece majoritatea timpului.

Îmi apăruseră în gând tot felul de scenarii cum a-și putea să îl omor. Le puteam pune în practică foarte ușor pentru ea.

În schimb, am văzut în ochii ei dezamăgire, neîncredere. Nu cred că băiatul ăla ar fi atât de prost să o facă să simtă asta. L-aș fi torturat în chinuri groaznice.

În zilele acelea când nu am vorbit, credeam că o să înnebunesc. Nu puteam să o văd și să trec pe lângă ea de parcă nu aș cunoaște-o. Totuși, știam că nu trebuie să mă las moale și că trebuie să o evit, dar păcat pentru sufletu...

Ce dracu te-ai înmuiat așa, Dalton? De când ai devenit așa siropos?

- Tontule, ești cu noi? simt o mână pe umăr. Ce dracu ți-a făcut fata aia?

Îmi ridic capul spre el și mă prefac că sunt interesat de subiect.

- Ce fată? îl întreb de parcă nu aș știi răspunsul.

- Nu face pe prostul cu mine, își aranjează câteva fire răzlețe. Blonda aia, arată cu capul spre Reyna.

Abia acum am observat-o. Era la câțiva metri distanță de tine și tu ca prostul nu ai văzut-o. Era alături de sora mea și, bineînțeles, prostul acela de Dean. Dacă nu era și ăla, era minunat.

Zâmbea cu gura până la urechi. Un zâmbet ce te poate face și pe tine să zâmbești.

- N-ai de gând să răspunzi?

- Ce dracu vrei să-ți spun? pufnesc. O cunosc, doar atât.

- Doar o cunoști? se strâmbă. Ai dat-o la o parte pe Nicole pentru fata asta, iar tu vrei să-mi spui acum că nu înseamnă nimic pentru tine?

Știu că de ăsta nu scap așa ușor. Până nu îi spun adevărul nu se lasă. Doar o minune mă mai salvează acum.

- Holt, la mine! strigă antrenorul de pe teren.

- Ai scăpat, mijește ochii la mine și pleacă spre antrenor.

Mă ridic cu rânjetul pornindu-mi din colțul guri, și mă îndrept cu pași mici spre cele două vipere. O să mă prefac că maimuțoiul ăla nu e acolo.

- Pe cine avem noi aici? mă poziționez în fața pămpălăului. Viperele.

- Sunt și eu aici, amice, încearcă acesta să mă împingă din fața lui.

- Îmi pare rău, Jerry, nu te-am văzut, mă dau într-o parte, sprijinindu-mi mâna dreaptă de umărul său.

Văd cum fața serioasă a blondei se transformă într-un mic zâmbet. Dean nu prea pare așa fericit, deoarece pot auzi un mârâit părăsindu-i buzele.

- Ne place porecla, îmi face sora mea cu ochiul.

- Jerry sau vipere? îi zâmbesc.

- Ambele, chicotește, aruncându-i o privire blondei.

O văd pe Reyna cum încearcă să-și ascundă zâmbetul uriașa ce era pe fața sa.

- Ce vrei? ciripește Reyna.

- N-am spus că vreau să vorbesc cu tine, în...

- Nu cucerești așa o fată, amețitule.

Mi-o i-a Jenni înainte, nelăsându-mă să termin. Am cucerit-o de mult, surioară.

- Păi văd că Jerry se cam pricepe, înclin capul spre el.

- Mă numesc Dean, pufnește.

- Cum zici tu, Jerry.

Mă uit la Reyna și o surprind uitându-se la mine. Nu știu dacă e sau nu mândră de cuvintele mele, dar un zâmbet înflorește din colțul buzelor ei.

- Eu când ți-am zis, Reyna, adaugă Jenni. Tu nu vezi cum se uită la buzele tale. Dacă nu am fi noi, știi cum ar sări acum pe tine.

- Nu m-aș supăra dacă ați pleca, surâd.

- Plecați.

Murmură Reyna, uitându-se fix la mine. S-a făcut puțin cam cald, și știu sigur că nu e din cauza temperaturii climatice.

- Ce ai zis? întreabă nedumerită sora mea, fixând-o cu privirea pe Reyna.

- Să plecați, repetă ea. Doar tu - începe arătând cu degetul spre mine - să rămâi.

- Am fost ironic, blondo.

- Deci nu ești în stare? strâmbă din buze.

Scot un mic chicot pe buze. Se joacă cu focul și s-ar putea să se ardă.

- Plecați atunci, îmi scapă printre buze.

- Stai cuminte...

- În special tu să pleci, Jerry, mă bag peste el.

Pleacă amândoi, văzând-o pe Jenni cum se chinuie să-l ia de aici pe Dean de aici. Acum, blondino, pregătește-ți aripile de înger, curând vor dispărea.

- Ești în stare să pui în aplicare ceea ce a spus Jenni? mă provoacă.

Mă apropii ușor de ea, observând cum tresare puțin. Îmi apropii gura de urechea ei pentru a fi sigur că aude doar ea.

- Nu o fac în public, blondo. Nu cu tine. După ore, dacă ești dispusă să pășești în casa mea, ți se îndeplinește dorința, îi șoptesc.