Mă puteți contrazice oricât vreți, dar un liceu nou e un chin. Profesori noi, colegi noi, prieteni noi...totul nou.

Cum aș putea eu să mă obișnuiesc la un liceu nou când nu cunosc pe absolut nimeni de acolo? Și fie vorba între noi, nu cred că am cunoscut o persoană mai antisocială decât mine, sau mai bine zis, una mai rușinoasă.

Trecând peste. La vechiul liceu aveam cu cine să ies. Era Bonnie, Paul, Flora, Marta, toți prietenii mei se află acolo. Aproape să vărs o lacrimă când am auzit bazaconia pe care au scos-o părinții mei pe gură. Te muți la alt liceu.

Din câte am înțeles tata a învățat acolo. Nu e de mirare că m-au pus să învăț și eu la rândul meu, tot acolo. În fiecare seară la cină povestea câte ceva, și bineînțeles că era vorba despre ,,liceu lui model". Mi s-a luat la cât a lăudat profesorii aceia.

Chiar aș putea spune că el e mult mai încântat decât mine de mutarea mea spontană.

- Crede-mă, Reyna, o vei adora pe doamna Miller, îmi garantează tata. Vei înțelege matematica altfel cu ea. Sunt sigur că anul ăsta o să fii olimpică la materia asta.

Încep să învârt pe furculiță pastele ce stăteau așezate pe farfuria mea. Părinții mei au pretenția să fiu olimpică la matematică. Au impresia că dacă lor le-a plăcut materia asta, înseamnă că o să-mi placă și mie. Lucrurile nu merg deloc așa.

- Da, tată, o voi adora, dar la visul meu nu te gândești? întreb.

- Ba da, aprobă. Nu ai spus că vrei să fii profesoară?

- Da, tata, dar nu de matematică. Nu vreau să stresez copiii cu materia asta.

Las furculița să-mi cadă din mână și apuc paharul cu apă. Iau o gură din el fiind pregătită să plec de la masă.

- Reyna, ce-i cu atitudinea asta? tună nervos vocea mamei.

Niciodată nu m-am înțeles bine cu mama. Pot spune că am o relație mai bună cu tata decât cu ea. Niciodată nu s-a interesat destul de mine când a fost cazul, dar ea are pretenția să mă comport respectuos cu ea. Nu merită, dar fiindcă sunt un copil cu bun simț tot timpul încerc să las de la mine și să-mi amintesc cuvintele bunicii.

Bunica era foarte înțeleaptă și tot timpul ascultătoare. Chiar ea a fost cea care m-a încurajat să devin profesoară. De mică îmi doresc să am grijă de copii și să fiu ca o mamă pentru ei. Vreau să învăț din greșelile pe care mama le-a făcut cu mine.

- Adevărul e că m-am săturat, mama, ridic tonul mai mult decât suficient. La visul meu nu vă gândiți?

- Ne gândim, scumpo, încearcă tata să aplaneze situația.

- E mult spus, vă gândiți. M-ați dat la cel mai greu liceu de mate-info pentru că vreți ca eu să avansez în domeniul de IT.

Asta vor de când am fost mică. Atunci eram naivă și tot timpul făceam ceea ce ei voiau, dar mi-am dat seama că nu ei îmi aleg viitorul.

- Și voiai la filologie?

- Da, răspund. Ca să fiu profesoară de istorie am nevoie de liceul de filologie, în niciun caz de cel de mate-info.

Răbufnesc dintr-o dată. Nu cred că le-am mai răspuns vreodată cu tonul ăsta, dar n-am mai putut rezista. Tot ce fac nu e bine.

- Vei merge la acel liceu fie că vrei sau nu! exclamă mama.

Îmi trag scaunul în spate și părăsesc bucătăria, urcând în cameră mea. Mă trântesc în pat cu fața în pernă și încep să plâng.

Am fost o persoană emotivă încă de când mă știu. Abia m-am putut abține să nu plâng în fața părinților chiar dacă lacrimile stăteau să apară. Tot timpul în încerc să fiu puternică în fața lor.

Privesc ceasul telefonului și observ că este deja trecut de ora 20:00. Ar trebui să încerc să mă culc devreme, mâine o să fie o zi lungă.

Aș fi vrut să spun ,,e puțin schimbat", dar de fapt cam totul este dat cu susul în jos. Vă asigur că și Reyna cât și Dalton sunt schimbați total, în bine.

În schimb, povestea o să fie aceeași de cum o știți voi. Am ținut neapărat să schimb anumite capitole ce simt că pot fi interpretate mult mai bine.

Aștept părerile voastre. :))