Critică - ,,Tărâmul Anthaost: Pădurea Minților Moarte"

Titlul: ,,Tărâmul Anthaost: Pădurea minților moarte"
Autor: Fairington (Merliah Fairington)
Gen: Fantezie
Capitole publicate: șase
(în curs de desfășurare)


În incipitul criticii, vreau să-ți spun că ești extrem de talentată! Te sfătuiesc să-ți urmezi visele, iar dacă acesta este unul dintre ele, te rog nu renunța la scris! Dacă simți că este ceea ce vrei, să știi că eu te voi susține cu absolut tot ce-mi stă în putință, dar în primul rând, te rog să crezi în tine!

Să începem❣️

🌼TITLUL🌼


      Titlul este unul nemaiîntâlnit, cel puțin de mine. Poate că într-o carte de genul fantasy, elementul ,,Tărâmul" nu este unul atât de nou, însă în combinația pe care tu ai folosit-o, îți garantez că ai făcut să pară ceva venit de pe Marte. 

      Este complex, ceea ce este de apreciat. Nu-l consider astfel doar pentru că are multe cuvinte, un titlu poate fi foarte amplu și totuși, să nu transmită nimic. Primul element al cărții tale transmite și tema textului, într-o oarecare măsură, iar pe lângă asta, pe mine m-a umplut de presupuneri, întrebări și entuziasm. Lasă loc de interpretare, cititorul își poate imagina foarte multe lucruri încă de la primul ,,pas" pe care-l face în lectura ta. Acest lucru a fost cel care m-a atras enorm.

      Apoi, nu am cum să comentez titlul fără să spun ceva și despre originalitatea care-l îmbrățișează. Trebuie să-ți mărturisesc că pentru această alegere de scriitor, luată pentru cartea ta, eu te felicit. Ai făcut o treabă bună încă de la început. Va atrage multă lume❣️

🌼COPERTA🌼

      Coperta, deși pare simplă la prima vedere, este exact ceea ce trebuie. Arată chiar foarte bine. Sunt convinsă că ai fost extrem de inspirată când ai lucrat la această carte pentru că se remarcă acest lucru ușor. Se vede munca depusă de tine, te apreciez pentru asta.

      Chiar și coperta ascunde un mesaj legat de tema întregii povești. Am văzut prea puține cărți unde se întâmpla asta, dar ,,haina" cărții tale trimite cititorul într-un loc pe care îl descrii, la un moment dat, în carte. Acest lucru ajută și la derularea scenelor în mintea celui ce-ți parcurge cartea. Nu am sugestii în legătură cu aceasta. Din punctul meu de vedere, este suficient ceea ce ai făcut tu.


🌼DESCRIEREA🌼

      Am remarcat că descrierea cărții este alcătuită doar din două secvențe ce aparțin povestirii. Eu cred că ar fi fost frumos să adaugi și un citat reprezentativ pentru personajul principal. Am văzut pe la început niște descrieri foarte frumoase ale fetei (ți-am lăsat și comentarii la unele). Poți selecta ceva pe gustul tău, iar apoi eu te-aș sfătui să-l plasezi la începutul acestui punct (la începutul descrierii).

      În viziunea mea, cam așa ar arăta: începi cu citatul respectiv, continui cu cele două secvențe, iar apoi eu aș vedea integrat perfect un scurt rezumat, maxim șapte rânduri.

      Ca să-ți aduc argumente pentru ceea ce am spus, îți explic la ce m-am gândit eu, apoi vezi dacă și tu ești de acord.

      În primul rând, m-am gândit să începi cu un citat care să reprezinte personajul pentru că astfel ai introduce-o pe protagonistă. Apoi, tu ai ales bine cele două secvențe, căci sunt destul de palpitante și cred că trezesc dorința aceea de a citi cartea, la mine a fost valabilă chestia asta, dar cele două nu sunt suficiente pentru a forma cititorului o idee clară despre ce cuprinde toată cartea ta.

      Ca ultim lucru, legat de estetică, ar fi fost bine să lași și niște alineate pe la fiecare paragraf.


🌼CONȚINUTUL🌼

      În primul rând, vreau să te felicit pentru numele fiecărui personaj. Am citit destule cărți până acum, am văzut multe nume, dar Mayra m-a dat pe spate! Este prea frumos, nu spun că toți vor crede asta, dar cel puțin pe mine m-ai cucerit cu acest nume. Îmi pare atât de sugestiv și puternic, aș putea spune. Aproape toate au fost pe placul meu, dar acesta ocupă primul loc din clasament.

      Asupra poveștii, în sine, nu am foarte multe comentarii, nici sfaturi de dat, căci te asigur că faci bine ceea ce faci. Ai un mod de a relata unic, frumos, folosești și metafore și ai niște descrieri îmbrăcate foarte frumos. Cred că dacă vei scrie în continuare, te vei perfecționa și pe acest plan.

     Greșeli nu am găsit foarte multe, te felicit pentru asta. Oricum, nu trebuie să te simți jenată pentru cele la care ți-am atras atenția. Ți-am lăsat comentariile respective pentru a te ajuta la editare, acolo unde vei corecta tu ce a mai rămas.

     Din punct de vedere estetic, am câteva sugestii de dat. Îmi place că ai liniile de dialog la punct. Îmi place lungimea capitolelor, aș putea spune că este una potrivită. În schimb, nu-mi place așezarea în pagină. Nu ai alineatele, iar atunci când vorbim despre estetica cărții, ele joacă un rol foarte important. Alineat trebuie să lași și atunci când ai o replică. Înainte de linia de dialog, lași un mic alineat și abia apoi continui.

     De asemenea, am identificat și niște paragrafe mai lungi, în comparație cu celelalte. De acolo de unde se poate, poți ,,rupe" paragraful în două. Ai grijă să nu separi, totuși, o idee de continuarea ei. Cam atâtea sugestii aș avea pentru tine.


💫💫

     ✨❤️Bun, acestea fiind spuse, eu țin să-ți mulțumesc pentru faptul că m-ai ales pe mine și sper să nu te dezamăgesc. Astfel, îmi doresc din tot sufletul să te fi ajutat cu tot ce ți-am spus aici.

     În altă ordine de idei, îți urez mult succes în tot ceea ce vrei să faci și așa cum am mai spus, dacă crezi că ai nevoie de un mic ajutor pe acest drum, eu și întreaga echipă suntem aici!

     Mult noroc și multă fericire, om talentat și frumos!❤️✨


Cu drag,

❤️

🌼PLATA🌼

     Ei bine, ai la dispoziție o săptămână, începând de azi, să realizezi această plată, ce constă în:

   ➡️ Follow permanent grupului.
   ➡️ Follow permanent contului meu,
CONFESIUNE
   ➡️ Voturi la o carte de a mea (o alegi tu) + un comentariu în care să-ți exprimi părerea despre ea.

     Până atunci, îți doresc numai bine❣️

Pe curând! ❤️

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top

Tags: #critici