critic: Misha_Kilig

autor: DenisaCarla16

Titlu:

     Două cuvinte: un verb la gerunziu și un substantiv arficulat. Dacă o luăm după lungime, este mai mult decât potrivită. Ideea de a pune prefixul negativ "ne" între paranteze mi se pare interesantă, ceva destul de original pe wattpad, fiindcă eu sincer nu am mai întâlnit titluri asemănătoare (apreciez enorm asta la o carte).

     Mă duce cu gândul la o negare continuă a sentimentelor, o mască pe care o așezi pe suflet ca să nu realizeze nimeni cum te simți. Spui așteptând sfârșitul, ca o persoană căreia nu-i e frică de final, însă se minte pe sine și pe cei din jur, inima fiindu-i plină de frică (ca atunci când zici că ai trecut peste fostul, deși nu-i deloc adevărat).

     Per total, îmi place. Deși îmi dă mai mult aer de vreun thriller, decât dragoste. Însă poate avea mai multe sensuri acest sfârșit (iar asta e un lucru bun).

Coperta:

     Nu pot spune că e o copertă urâtă, pentru că nu e, dar... nu e nici cea mai superbă pe care am văzut-o. E destul de simplă, chiar prea, și nu mă atrage în vreun fel. Titlul e prea mic, iar fontul (cred că cinzel) destul de basic, cel puțin în poziția aia. Cred că era mai atractiv dacă (ne) era pus deasupra și jos așteptând.

     Îmi dau și eu cu părerea, însă nu am o viziunea prea clară, mai ales cu poza aia întunecată complet. Îmi place însă că (voi face o cacofonie aici, rușine mie) culoarea părului ei se potrivește cu cel de la fonturi. În rest, nu știu ce să zic, dacă tu ai vrut așa și îți place, e perfect. E o copertă mai simplă, dar drăguță.

Descrierea:

     (încep prin a spune că Aisha îmi aduce prea mult aminte de Misha, cumva mă iubești în secret și ți-e frică să-mi spui și astea-s semnele?¿)

     În prima frază am observat că rostul conjuncției "și" nu-și are rostul, nai mult îngreunează la citire. În al doilea paragraf, la final, poți să spui "semne de întrebare fetei" ca să nu te mai repeți, folosindu-i numele.

     Îmi place aici ideea că ea așteaptă sfârșitul, iar el nici nu s-a gândit. Mă face să am o altă perspectivă a titlului acum, iar asta e bine (când lucrurile nu sunt așa ușor de înțeles aduc un plus cărții).

     Dai cam multe detalii în descriere, eu, spre exemplu, ori nu aș fi pomenit de boala ei, ori de faptul că avea să se mute în casă cu Alastair (al cărui nume îl ador). E bine să spui anumite lucruri, însă altele sunt mai bune de păstrat și aflat pe parcurs.

     Din punct de vedere estetic nu am ce comenta, îmi plac micile contradicții de la final, deși ideea asta nu prea e originală, însă ai modelat-o bine, mai ales în ultimul paragraf.

Conținutul:

     Prologul nu știu dacă îl poți numi chiar prolog, până la urmă este doar un citat de două rânduri. Ai fi putut să pui altceva la titlu, o linie sau orice. O carte nu trebuie să aibă obligatoriu un prolog. Citatul e interesant și nu ți-aș sugera să-l ștergi, însă ai putea să schimbi totuși la titlu în altceva. Dar, până la urmă, ăsta o fi modul tău în care-ți pui amprenta, deci nu te critic dintr-un lucru minor.

     Nu am găsit prea multe greșeli, doar două, dacă nu mă înșel, de tastare, pe care am zis că nu-și mai ai rostul să le precizez. În rest, mai sunt unele diacritice puse greșit sau nu e spațiu după un semn de punctuație, dar rar. M-a deranjat puțin, nu mult, deoarece nu ai folosit-o de prea multe ori, faptul că în loc de linia de pauză pui linie de dialog. Per total, la capitolul greșeli de orice tip, nu prea ai.

     Estetic, vorbind, stai bine, după primele capitole parcă îți mai revii, fiindcă la început aveai unele paragrafe alcătuite doar dintr-o frază cam scurtă. Asta poți edita foarte ușor, nu e vreo problemă. Și dacă tot vorbim de primele capitole (capitolul unu și doi, în special) au fost câteva momente în care repetai cam mult unele cuvinte.

     Dialogurile sunt destul de structurate, cam potrivite, tot pe la început (nu știu ce aveai în primele două capitole, probabil startul e mai greu, că după ești giugiuc) sunt unele seci și repezit, parcă spuse doar ca să fie acolo. Dar după nu mai ai treabă. La fel pot spune și de acțiune, la început mi s-a părut puțin grăbită, dar ai modelat-o bine pe parcurs.

     Legat de personaje, aici am mai multe de spus (și țin să precizez că nu rețin nume, deci dacă le pocnesc, îmi cer scuze de acum). Domnul Henri, parcă, mi se pare un om înțelept și trecut prin viață. Îl respect, fiindcă ține atât de mult la prietenia pe care a avut-o cu tatăl Aishei, mi se pare un lucru remarcabil că după atâția ani încă au rămas uniți. Îmi place că-l tot trage de urechi pe Alas, chiar merită asta, de-aș fi acolo ar lua o bătaie bună de la mine. Cred că, domnul Henri e tipul ăla de personaj care îi apropie pe protagoniști la început și încearcă să nu se despartă nici pe parcurs (deși el nu-și dă seama, cel puțin la început).

     Acum să vorbim de Aisha... te felicit pentru cum i-ai format caracterul. Are o tărie de fier și o aspirație asupra lumii și a fericirii, dacă pot zice așa (și pot). Pare un personaj slab și timid, însă putem observa cât de puternică e și că nu se lasă călcată în picioare de Alas și că de oricâte ori pică se ridică. Cam așa sunt persoanele bolnave, cel puțin cele care nu renunță și nu privesc viața ca fiind cel mai trist lucru. Aisha merită mai mult și chiar sper că o să-și găsească fericirea în final (asta dacă nu o omori, m-aș aștepta la așa ceva de la tine).

     Și ajungem la nesuferitul de Alas, nu știu dacă o să-mi treacă prea curând ura pe care o port pentru el, chiar dacă a început să regrete puțin, eu încă stau cu ochii de viperă pe el. Mi se par puțin cam exagerate acțiunile și gândurile lui, nu înțeleg de unde vine toată ura asta și chiar dacă nu era de acord cu mutarea ei, până la urmă e fată, mai e și bolnavă și i-a mai murit și tatăl. Cred că e prea ireal comportamentul său, l-ai făcut așa la început, ca după, peste vreo 4 capitole, să regrete instant. Dacă era atât de prost nu-i trecea prea repede. În rest, aș mai spune chestii despre el, dar nu cred că vrea nimeni să mă vadă cum înjur, deci spun pas.

     Ai un vocabular destul de simplu și comun, făcând ca lectura să fie una ușoară. Ai un stil interesant și poți demonstra ușor că o carte bună se poate scrie și fără să cunoști tot dicționarul.

     Și am păstrat pe final lucrul cu care se confruntă mulți, și anume originalitatea. Pe scurt, sunt multe cărți cu persoane bolnave sau fete care ajung să stea la ceva prieteni de familie sau conexiuni între o persoană și altă persoană bolnavă. Fiindcă ăsta-i adevărul, dacă cauți găsești neoriginalitatea în absolut orice. Însă asta nu-ți face cartea rea, pe mine sincer m-a încântat lectură și am multe întrebări ale căror răspuns vreau să-l aflu. Și te asigur că dacă ai reușit pe mine să mă faci curioasă după șase (sau șapte, nici nu mai știu cât am citit) capitole, reușești pe oricine.

Concluzia:

     Hmm, niciodată nu mi-a plăcut să spun aici, fiindcă am considerat că am zis tot mai sus și e ciudat să mă repet, dar ca să nu uiți esențialul, mă mai repet de mii de ori. Titlul e genial, coperta e bunică, dar n-ar fi rău nici dacă ai schimba-o, dar vezi că poate tu faci cerințele greșită, ar trebui să dai mai mult aer inspirației, nu te focusa doar pe negru, descrierea e ok, însă să editezi greșelile alea pe care ți le-am zis, iar la conținut, totul e bun, cu mici editări la primele două capitole dacă se poate. <3

     Am văzut că ți-ai dat nota 6, pe care de obicei o apreciez foarte mult, însă acum nu. Nu pot urca chiar spre un 9 sau 10, însă un 8, hai 8,50 meriți. Deci nu mai zice că ai cărți proaste că te bat de-ți sare apa pe urechi (nu mai știu cum era vorba aia, dar sună mai bine varianta mea). Acum am plecat, misiune îndeplinită (salut milităresc) pupici!

Plata:

     — voturi la cărțile mele "Sicriu de noi" și "Un altfel de Adam și Eva" (ultima are doar 2 capitole, deci n-o să-ți ocupe mult timp)