Autor: wessbyepoezie

Critic: Misha_Kilig

Titlul

     Nu este prea original. Misterul și zorii găsindu-se destul de des în mai multe titluri. La capitolul estetică e acceptabil, dar nu mă impresionează. Însă, faptul că ai scris zorii cu majusculă, mă face să mă gândesc la ce ai avut tu în minte, când ai luat decizia asta. Bănuiesc că are un înțeles ascuns, zorii sunt razele de lumină înainte de răsărit, deci, probabil, aici face referire la o persoană care-i luminează ziua.

     Nu este prea lung, însă nici scurt, are o lungime medie, potrivită aș spune. Misterul este articulat, în comparație cu restul, asta îl face să iasă în față ca să ne dăm seama de una din temele principale.

     Nu simt ceva anume când îl citesc, nu mă unge pe suflet și nici nu-mi rămâne înfiripat în minte. Pot spune că-mi trezește, pur și simplu, indiferență. Apreciez că este corect gramatical/ortografic, însă, în locul tău, l-aș schimba.

Coperta

     Din prima zic că nu mă încântă absolut deloc. Fontul folosit e simplu, total nepotrivit. Ar fi fost mult mai bine scris cu majuscule și nu înclinat. Să nu mai zic de culoarea lui: negru cu contur alb. Am făcut și eu greșeala asta acum mult timp și zic un singur lucru: nu! Arată oribil. Puteai fără alb, sau, dacă voiai obligatoriu ceva cu alb, puteai pune umbre.

     Modul în care sunt poziționate, la fel, nu mă atrage. Parcă sunt "aruncate" doar pentru a fi acolo. Trebuie puse puțin mai elegant și mai ordonat, așa ca cititorul să fie curios și să citească. Citatul nu se vede din cauza culorii, eu, cel puțin, nu înțeleg ce ar fi trebuit să scrie acolo. Dacă m-aș chinui, aș descifra, însă ăsta e un semn că ceva nu e bine. L-ai pus prea jos și cam mare. Trebuia puțin mai ridicat și mai mic, de preferat cu altă culoare și alt font. Numele autorului ar fi arătat mai bine cu un font simplu, normal, fie jos, fie sus pe mijloc, nu lângă autor – deși, asta nu e o problemă uriașă. Iar titlul, nu știu dacă ai văzut, însă nu e poziționat simetric pe lățime. La lungime nu e mereu obligatoriu să fie simetric, însă, în cazul tău, unde ai mult gol deasupra de ei, trebuia să fie.

      Lumina nu mă încântă, e destul de ștearsă. Efecte nu sunt, și, totodată, nici personaje. Nu înțeleg legătură dintre imagine și carte, nu mi se pare că ar avea ceva în comun. Acele persoane care cad nu au relevanță. Prima dată crezusem că e una singură, multiplicată, dar, la o analizare mai atentă, am observat că m-am înșelat. Sunt mai multe persoane ceea ce face ca legătura dintre copertă și conținut (una foarte importantă) să fie total inexistentă. Încearcă să o refaci cu detaliile care o să apară la final sau poți pune o comandă la un graphic shop.

Descrierea

     Apreciez că ai alineate, însă mă derută lungimea inegală a enunțurilor. În primul fragment ai două propoziții, apoi o frază alcătuită din patru. La fel și la al doilea fragment, începe cu o frază din două, apoi o propoziție, iar apoi, din nou, o frază de patru. Nu este o problemă imposibil de rezolvat, se poate remedia ușor, însă, trebuie să existe un mic echilibru între ele. Mai jos ți-am editat unele lucruri, ca să vezi mai detaliat ce e greșit.

     Am înlocuit conjuncțiile cu puncte, astfel încât frazele să fie mai scurte. Totodată, am adăugat niște virgule (acele linii ciudate și strâmbe) în locurile lipsă. Greșeli gramaticale n-ai avut, doar ai uitat o căciuliță la că, iar la cele ortografice, ți-am tăiat în primul fragment. Nu sună prea bine, sunt, cumva, sinonime și ai putea, totuși, să zici "singura soluție de scăpare".

     În rest, îmi place ideea. Dezvălui cât trebuie și nu te duci prea departe. Pare interesant și sunt curioasă ce va fi mai departe. Numele lui mă duce cumva cu gândul la Eden, și nu știu dacă asta a fost și în planul tău sau nu.

     Și, trebuie să menționez, mă intrigă partea de la final.

     "Magia neagră are mereu nevoie de un sacrificiu, lucru pe care nu-l cunoști până nu-l trăiești."

Conținutul

     Prologul este scurt, de două fragmente. Primul cu multe rânduri, pun accent pe multe, iar al doilea cu doar cinci. În afară de echilibru între enunțuri, trebuie să fie unul și în fragmente, măcar puțin.

   Am remarcat mai multe greșeli și le-am notat aici. E pentru prima dată când aplic tactica asta, însă mi se pare mult mai eficientă, decât să ți le înșirui pe toate și să nu înțelegi nimic. Din nou, am văzut că ai o mică problemă cu virgulele. Se pun, în mare parte, înainte de conjuncții sau înainte și după o explicație suplimentară – fie un cuvânt, cuvinte sau o propoziție.

     Ți-am modificat Zorilor și am pus majusculă, fiindcă, după părerea mea, e o greșeală foarte mare. În titlu ai pus într-un mod, iar aici altfel. Probabil n-ai observat și ai scris inconștient, din obișnuință.

     Toate cuvintele subliniate sunt repetițiile supărătoare. Mai ai și altele cum ar fi "mă vedeam pe mine" sau "îmi dau seama", însă aceastea sunt esențiale în context. În schimb, cele subliniate sunt deranjante la citire, le poți înlocui sau, pe unele, și elimina, neavându-și rostul. Eu, de obicei, când am vreo repetiție scriu, pur și simplu, cuvântul respectiv pe google, adăugând lângă sinonime. Mă ajută mult dacă sunt în până de idei.

     Finalul e destul de aglomerat de întrebări, ar trebui să mai diminuezi putin, sau măcar să îmbini ideile. Țin să zic și că ai repetat și "persoane dragi" de câteva ori, însă n-am mai subliniat, fiindcă erau la distanțe puțin mai mari.

     Nu înțeleg rostul acestui lucru, nu-ți judec opinia, dacă ție îți place, mă bucur, însă eu chiar nu văd logica. Cred că era mai bine, dacă tot voiai ceva acolo, să dai un nume capitolului, nu să repeți ce-i la titlu.

     Ai descris foarte bine sentimentele lui din timpul accidentului și după. Toată durerea și modul mizerabil în care se simțea l-ai surprins perfect și într-o măsură destul de lungă aș putea spune. Am văzut că te pricepi să descrii sentimente. Însă, uneori, când prezinți acțiuni, n-o faci în întregime. Ai putea să adaugi mult mai multe detalii. Spre exemplu, când Den a văzut în primul capitol, acea femeie ce-l privea demonic, descrierea m-a plictisit. N-a fost ce trebuie și nu m-a introdus în personaj. N-am simțit ce trebuia să simt: frică, curiozitate; nici n-am înțeles prea bine. Însă, am găsit și părți foarte bine conturate, preferata mea e cea din capitolul doi, în care Den le vede pe cele cinci fete. E absolut genială.

     Am mai observat în primul capitol că al doilea fragment din el începe exact la fel cu prima parte din coșmar. Asta e, într-un mod bizar, foarte interesant. Bănuiesc că ai făcut-o inconștient, însă, e o idee chiar bună și ți-o recomand să faci în așa fel încât să fie în primul fragment, nu în al doilea. E, oarecum, pornită aceeași idee, schimbată pe parcurs, dar în două planuri. Realitatea și lumea cealaltă.

     Ceea ce mi s-a părut interesant și ciudat în același timp, și nu-mi pot da seama dacă ai observat sau nu ce ai zis, însă ai spus că se uită la tavan ce era de un albastru închis. Sincer, vreau și eu să văd un tavan care nu e alb și, te rog, nu-mi da idei că mă faci să mi-l vopsesc pe al meu.

     În al doilea capitol s-a produs o... confuzie, cred. Simt că lipsește ceva între cele două secvențe, unde am încercat să pun semne de întrebare. Trebuiau să fie niște dialoguri în care ea zice că acceptă și îi propune un târg, sau ceva asemănător, însă, probabil, le-ai șters din greșeală.

     În al treilea capitol ai făcut asta, fix când totul mergea așa frumos... Pentru o viață sănătoasă, spune nu majusculelor și nu celor trei semne de exclamare. Mulțumesc!

     Acțiunea mi se pare puțin grăbită între capitolul ăsta și cel precedent. Aici, ea îi prezintă un loc și îi spune că e primul căruia i-l arată, iar, cu un capitol în urmă, spune că e un străin. Trebuia să lucrezi mai mult la dialoguri și mici întâlniri inofensive prin casă, înainte să ajungi la partea asta. Altă diferență în cele două capitole, sunt vorbele Alisiei, aici a spus că o iubește enorm pe mama ei, iar în cel anterior țipa la ea și-i spunea că abia așteaptă să plece. Știu că acolo sunt doar vorbe spuse la furie, însă depășește puțin măsura.

     La un moment dat, menționezi o anumită Sophia. O bagi în discuție, iar Alisia nu pune întrebări de parcă ar cunoaște-o. Nu-mi dau seama dacă am trecut din greșeală peste numele ei, sau ai încurcat tu ceva, însă nu mi-e cunoscută deloc.

     Tot în capitolul trei, am câteva lucruri pe care ți le-aș sugera să le schimbi. Primul este momentul în care zici că femeia aia își deschide gura și ies tentacule de caracatiță. Am văzut de multe ori ideea asta, atât în filme cât și în cărți, și ai putea s-o înlocuiești cu altceva. Spre exemplu, poți spune că avea smoală sau limba bifurcată. Orice, dar nu partea cu tentaculele. Nu e o greșeală mare, însă nu prea dai dovadă de originilatite cum dai în restul descrierii și nu merită să pici puțin aici.

      Iar al doilea, partea în latină. Tot la fel, nu prea multă originalitate. Mereu se folosește în cărți la părțile de genul, fiindcă e o limbă veche, însă ființele alea nu-s umane – bănuiesc, încă nu mi-am dat seama ce sunt și asta mă bucură – și ar fi mai bine să vorbească o limbă proprie și să specifici că el nu înțelege nimic, însă, parcă, îi e cunoscută limba. Așa cum zice și de oraș și de mai multe lucruri.

     De la capitolul patru până la sfârșit nu ai mai scris la început cum ai făcut la primele. Ori scrii la restul la fel, ori ștergi ce ai scris la unu, doi și trei. Nu poți să începi o idee și s-o abandonez pe parcurs. Totodată, am observat că acest capitol nu mai este din perspectiva lui Den, ci din cea a naratorului. Cred că era bine să specifici la început.

     Capitolul este mai scurt decât celelalte, dar ai surprins bine tot ce trebuia. În sfârșit, pot spune că Margot, Alisia și Bob n-au nicio idee și legătură cu problemele lui Den. Au fost atât de speriați și mă bucur că ai scris din perspectiva narativă ca să ne dăm seama de asta. Ceea ce nu înțeleg, însă, e că în urmă cu câteva capitole, una din femeile alea a zis că tatăl lui a fost la fel de laș și n-a vrut să intre pe ușă. Asta înseamnă că și Bob a avut probleme cum are Den, însă, de ce nu zice nimic? Sunt curioasă să aflu.

     În capitolul cinci, ai putea descrie mai elaborat momentele în care e inconștient. Mi s-au părut cam scurte, adormea, imediat se trezea, apoi iar. A fost interesantă ideea cu amintirile, și așa ne-am dat seama că Alisia și Den se cunoșteau de mici, prin ce mod, încă e necunoscut. Mă enervează puțin Den că nu-i spune tatălui său ce are, însă cred că e de la sine înțeles că l-ar crede nebun. Probabil vor afla toți într-un mod sau altul, dar presimt că doar când vor vedea cu ochii lor.

     Mi-a plăcut partea în care ziceai "ca orice om care ține în el multe, pot să decad în orice clipă". Deși, cuvântul orice se repetă. Te pricepi la cuvinte și la exprimarea sentimentelor, ți-am mai zis asta și o s-o mai zic. Îmi place cum descrii monologurile lui, mă fascinează.

     Secvența asta am ținut morțiș s-o adaug aici, fiindcă este de-a dreptul minunată. Cu puține greșeli, ce-i drept, însă mesajul e atât de complex și bine surprins, încât ai felicitările mele.

     Totuși, nu m-am putut abține să nu vorbesc despre ce ai greșit. Țin să menționez că nu am luat toate secvențele la editat, fiindcă sunt destul de multe în care ai probleme asemănătoare. Sper din tot sufletul să înțelegi ce-ți explic și să vezi unde greșești și cum să editezi. Am mai micșorat frazele și am mai adăugat virgule. L-am tăiat pe "mă", fiindcă era în plus. Apoi, am adăugat "să simt" ca să pot începe o proporție nouă. Nu se ia ca repetiție cu cele din urmă, fiindcă e o repetiție conștientă, făcută intenționat pentru a intensifica sentimentele.

     L-am tăiat pe "nici când privesc la stele", pentru că zici deja că privește la soare și e o armonie mai frumoasă doar între el și lună. Mai târziu ai zis "cum curg", nu poate fi chiar o cacofonie, însă sună puțin greu, de aceea am schimbat ordinea, nu știu cât se înțelege din imagine, însă îți arătăm să schimbi termenii, astfel încât să iasă "cum cristalele fine curg". Apoi, l-am înlocui pe "pentru că" cu "fiindcă" ca să nu fie repetiție si am adăugat un "și" în locul unei virgule.

     La capitolul șase ai pus, din greșeală, un punct în titlu. În al doilea fragment, nu-mi place că vorbește cu noi, cititorii. Nu am o problemă cu asta, în special, însă e destul de mare fragmentul și cred că era mult mai bine să vorbească cu propria persoană. Am văzut că mai face asta uneori. Mi-a plăcut aici legătura aceea mică care a apărut între el și mama lui, plus pasărea Phoenix. Cred că cele două au legătură.

     În capitolul șapte, Den decade foarte mult, așa cum afirmă și el. Îmi place că a acceptat să vorbească cu psihologul, deși l-a derutat și speriat. Cred că va reuși să le învingă pe iele, dar, singur, nu știu dacă are vreo șansă. Sper să vorbească cu cei de-acasă, iar mama lui să-i fie alături de sus.

     Când vede ielele, le aude vorbind, însă ele, cum ai menționat, vorbesc latină, iar Den nu înțelege. Nu ar fi capabil nici să își dea seama ce zic și bănuiesc că femeile nu se îngăduie să vorbească într-o limbă știută de el, mai ales că nu au idee că sunt spionate.

     Am văzut că ai zis că Den a început să numere oi ca să adoarmă – ceea ce e foarte amuzant și drăguț în același timp. Dar, sunt curioasă, a reușit cineva vreodată chestia asta? Fiindcă eu am ajuns cu numărătoarea, odată, la două sute și am abandonat. Nu cred că oile sunt punctul meu forte, cred că ar fi trebuit să număr felii de pizza.

     Capitolul opt mi-a transmis o stare de superioritate și putere din partea lui Den. Am adorat reacția lui când a văzut acea ielă, că nu i-a fost frică și că a ucis-o. Iar, conversatia de după, dintre el și celelalte patru, a fost, pur și simplu, savuroasă. Cred că "țâncul" Den s-a îndrăgostit puțin de Alisia. Gesturile lui, acțiunile, gândurile, modul protectiv în care încearcă s-o țină departe de tot, mi-au dat de gândit.

     La întâlnirea dintre el și mama lui, ea îi spune că e unul dintre Zori, loc în care, din nou, cuvântul a fost scris fără majusculă. Dacă nu aveai intenția de la început, poți schimba în titlu, însă dacă vrei așa, ai grijă și la capitole. E important să folosești aceeași tactică peste tot. Deși, la început nu știam legătura dintre conținut și titlu, și credeam că e cu totul altceva (mă bucur că m-am înșelat), acum o pot înțeleg aici, oarecum. Dar, tot consider că nu e unul potrivit. Poți face mult mai mult de atât, mai ales că ai atâtea puncte de reper de care să te legi, cum am zis și la început.

     Partea de final m-a surprins într-un mod plăcut. Faptul că, timp de un an, a stat cu un om al străzii, i-a ascultat povestea și i-a fost alături, mi se pare absolut superb. Știu că mulți n-ar face asta în realitate, nici nu s-ar uita sau ar arunca bani în scârbă, însă ce ai scris tu aici și ce sentimente ai transmis fac să fie totul opus.

     În capitolul nouă, nu ai descris prea bine momentul în care el a smuls Regina Nopții de pe mormânt. Înainte să rupă floarea și după, trebuia mai detaliată ideea. A fost cam grăbită și forțată acțiunea, iar asta a făcut totul să pară derutant.

     Totodată, după, Billy îi zice că a fost cam dur cu fata, însă e surprins când aude cuvântul ielă. Din moment ce a auzit discuția dintre cei doi, trebuia să audă și partea aceea. Trebuie să modifici puțin.

     Mă bucur că, în sfârșit, Alisia a aflat totul și n-a mai fost niciun secret între ei. Sincer, mă așteptam să nu fie ceva în regulă cu ea, în sensul să-i semene lui Den. Deja îi văd făcând o echipă și luptându-se cu ielele. E drăguț din partea lui că a vrut s-o protejeze, însă mi-e că faptul că a lăsat-o singură, acasă, e mai rău decât dacă ar fi mers cu ei.

     În capitolul zece, și ultimul momentan, bănuielile mi se intensifică. Zici la început că e din perspectiva autorului, iar asta mă duce cu gândul că, poate, i se va întampla ceva. Rămâne de văzut. Țin să menționez că, din cauza Wattpad-ului cel mai probabil, nu mai ai alineate și nici linii de dialog – ele devenind cratime.

     Și tot ce știam eu despre carte s-a schimbat în întregime în acest capitol. Doamne, ai un talent să induci în eroare cititorii, să-i faci să aibă anumite impresii, apoi să le distrugi toate ideile. Margot și Bob știu de iele. Cum s-a întâmplat asta? Creierul meu nu poate procesa, deși mă așteptam, însă i-ai ascuns atât de bine, încât am abandonat gândurile alea. Dar, la ce nu mă așteptam deloc, era faptul că Margot a fost o ielă. M-ai dat peste cap total.

     Însă, mă bucur că am avut dreptate cu o parte, deși nu e o parte bună. Presimțeam eu că Alisia va păți ceva rău, și, aparent, așa s-a întâmplat. Aștept următoarele capitole să văd ce se mai întâmplă.

   Am văzut multe, dar multe fragmente uriașe, pe care, și dacă le derulezi în jos, nu se termină. De asemenea, multe virgule lipsă și câteva repetiții presărate ici-colo. Se pot remedia ușor la o editare, la fel ca greșelile de tastare, precum: aceea seară, aceea fracțiune (în loc de acea), cele noi (celei) etc. 

Personajele

     Den mi se pare un personaj foarte interesant și complex. Vedem că pune mare preț pe familie și e sensibil. Totodată, e aiurit și amuzant în multe momente. Mi se pare destul de degajat și puțin speriat, la început, când începe să vadă lucruri. Pur și simplu își spune că e nebun și aia e. Îmi place că e onest, într-o secvență specifici că nu a stat să asculte la ușă conversațiile altora. Ceea ce mă încântă cel mai mult este că vorbește cu propria persoană. Se autoironizează, își dă sfaturi, și se ceartă sau înjură. Am văzut puține cărți așa, însă mă amuză teribil. E atât de bine conturat, din toate punctele de vedere, încât e preferatul meu. Are curaj, chiar foarte mult, și luptă fără să stea pe gânduri când e vorba de cineva la care ține.

     Alisia e, în perspectiva mea, retrasă și timidă la început. Atât de misterioasă, încât încontinuu mă întrebam dacă are vreo legătură cu ce i se întâmplă lui Den. Apărea în puține secvente și, parcă, numai în momente nepotrivite. M-am bucurat când am văzut că m-am înșelat. El era fericit când o făcea să râdă și să zâmbească. Era fericit când era cu ea. Asta era drăguț. Mi-a plăcut că au început să se apropie și și-au recunoscut unul altuia că simt că s-au mai văzut în trecut, deși nu e posibil. Dar, bănuiesc că nu e chiar atât de imposibil pe cât pare.

     Ielele sunt, pur și simplu, enervante. Sunt însetate după sânge și se cred superioare. Vor numai putere și-l văd pe Den ca fiind un obstacol ce trebuie anihilat. Le-ai descris la perfecție, nu e nimic bun care să ne facă să le oferim milă. Doar de Margot îmi e puțin.

Sfat, notă și părere finală

     Ai câte ceva de editat, începând mai ales cu coperta și titlul. După ce-am citit cartea am realizat că n-au niciun sens între ele. Ai putea la titlu să te legi de vise sau de iele, iar imaginea coperții să fie cu o ușă, și să apară și el, probabil cu niște zgârieturi. Iar, la conținut, virgulele. Sunt foarte multe lipsă, și, cum am mai zis, se editează ușor.

     La notă, am văzut că tu ți-ai dat un șase. Eu, sincer, ți-aș oferi zece, însă, micile greșeli pe care le-am enumerat în tot acest capitol, mă fac să scad la opt.

     Cred că e una din puținele cărți pe care le-am citit și e din perspectivă masculină, care să-mi placă în acest mod în care îmi place a ta. Chiar dacă ai unele greșeli, în unele locuri mai multe, în altele mai puține, îmi place la nebunie ideea și felul în care o prezinți.

Plata

     Follow contului meu secundar și grupului, plus voturi și o părere la cartea "Jumătățile" de minim șapte rânduri, din care să reiese că ai citit. Mulțumesc că m-ai ales și succes în continuare. Te-am pupat. ❤️