autor: KeYaSeFfe
critic: -dysnomia-

• Titlu:

      Încep în forță cu el: nu mi se pare original mai deloc. De câțiva ani încoace a devenit un fel de trend să pui numele personajului principal ca titlu și partea cea mai regretabilă e că nu mi s-a părut niciodată o chestie bună. Nu oferă mai nimic, doar un personaj. Și da, poate că o fi un nume frumos și toate cele, dar e în totalitate comercial și, după mine, banal.

       Melek. O fi o carte de dragoste? SF? Fantasy? Istorică? N-am de unde să știu, pentru că pe wattpad mai sunt încă cel puțin trei cărți cu aproximativ același titlu (numărate de mine; aproximativ pentru că mai aveau inimioare puse în paranteză lângă titlu), dar care aparțin unor genuri diferite. Normal, coperțile și premisele diferă și ele (presupun doar, nu le-am citit) dar pentru mine, ca cititor, se simt exact la fel. Îmi dă senzația că ar fi vorba de un singur personaj universal în mai multe variante ale sale doar prin simplul fapt că e destul de important și omniprezent încât să reprezinte titlul.

      Inițial voiam să spun că nu prea face legătură cu conținutul, dar ar fi fost o greșeală pentru că (*sunet de tobe*) e numele protagonistei. Face legătură. Nu cum mi-ar plăcea, sinceră să fiu. Nu e nicio metaforă ascunsă în el, ceva care să mă facă într-un anumit punct să zic 'aaaaaaaa, deci de aia..." sau să mă facă să îmi doresc efectiv să încep să citesc cartea. E... doar un nume. Și atât. N-am ce să găsesc la el.

       M-am repetat de atâtea ori cu chestia asta în trei paragrafe că mi-e teamă c-o să mă urmărească ,,Melek" vreo câteva zile de acum, dar chiar n-am ce altceva să spun despre el. N-am ce să critic la un titlu pe care nu-l văd drept titlu.

• Copertă:

       Continui și mai în forță. Nici coperta nu-mi place. Și aici nu știu cât de obiectiv sau subiectiv este, dar îmi pare extrem de sărăcios executată. Imaginea bănuiesc că o ilustrează pe Melek (retoric spus 'bănuiesc'; i-ai făcut portretul fizic destul de clar în conținut) și îmi place cumva aerul ei, dar urăsc cum au fost trântite titlul și numele autorului acolo pur și simplu. Fontul nu se potrivește, culoarea nici atât, iar faptul că e îngroșat atât de tare cu negru nu ajută nici pe departe.

       Plus că e aceeași imagine ca la A Dark and Hollow Star (de la Ashley Shuttleworth, nu-i știu titlul în română) și nu prea știu cum aș putea să pun problema, așa că o să rămână o menționare și atât.

      (De obicei aici s-ar spune și de numele utilizator — de ce e el în loc de numele de autor. Nu cred că are vreo relevanță ce e acolo, că doar nu schimbă din seriozitatea ta sau munca pe care ai depus-o ca să scrii cartea. Scriu paranteza asta ca să par mai profesională, dar s-ar putea să mai fi auzit fraza asta în alte critici).

• Descriere:

        Sper să nu crezi că am ceva cu tine sau că o fac dinadins, dar (*insert nervous laughter*) mi se pare că descrierea e puțin cam scurtă. Și, normal, o zic din punct de vedere subiectiv. E cam ciudat să văd cât conținut din carte e cuprins acolo și pe larg. E ca un rezumat extrem de vag în care primesc spoilere cu subînțeles. Ca să nu mai zic de comercialitatea dusă puțin la extrem. Nici nu vreau să mă gândesc la grămada de cărți de pe wattpad care încep cu când x se îmbină cu y. E folosită indiferent de genul cărții și nu provoacă cine știe ce flacără de curiozitate incapabilă de a fi stăvilită când o citesc. De fapt, îmi blochează orice inițiativă de a citi mai departe.

        Consider că ,,viața dublă" și ,,puterile nebănuite" au devenit deja laitmotive ale fantasticului clișeic. Pe lângă asta, mai e și sfânta întrebare retorică ,,oare demonul va reuși să iubească?". Poate în celelalte zeci de cărți care conțin întrebarea e scrisă oarecum diferit. Un plus-minus de cuvinte. Ideea e aceeași. După experiențele anterioare, nici nu trebuie să citesc cartea că deja mă iau deja-vu-uri și pot să jur că, da, demonul chiar o să ajungă să iubească. Sub o formă sau alta.

        În plus (după regulile nescrise ale criticilor pe watt), paragrafele ar trebui separate și să fie precedate de un aliniat.

• Conținut

       Am să vorbesc mai întâi de așezarea în pagină. Chestia cea mai supărătoare e că nu prea există. Știu că în cărțile tipărite nu se lasă un spațiu între paragrafe, însă în format electronic rândurile îngrămădite și compresate într-o singură 'bucată' kilometrică de cuvinte e greoi de citit. Obosește cititorul.

        E o gamă prea largă de alte opțiuni ca să se chinuie cineva să-și dea seama unde începe un paragraf și unde se termină. Plus că nu are rol doar în vIbE-uL aEsThEtIc și cum se vede, dar se pune și accentul pe structurizarea capitolului. Adică spațiile alea mai separă descrierea unui decor de un gând subiectiv al protagonistei, nu-s puse ca să tragă de lungimea capitolelor.

       Și altceva: linia de dialog lipsește și ea. E preferabilă în fața underscorului. Parcă mai seamănă a replică când vezi ,,— Da." în loc de ,,_Da."

       În ceea ce privește ideea cărții, simt cumva că singura noutate a ideii universale de văzut ce alții nu pot vedea sunt termenii creați (cred? nu i-am mai văzut altundeva, dar poți să mă corectezi dacă ține de mitologie sau vreo credință de mult pierdută) de tine. Dar, bineînțeles, e și devreme ca să mă pot pronunța în adevăratul sens al cuvântului, date fiind capitolele postate.

       Trecând la conținutul conținutului, am constatat încă din primul capitol că decorurile sunt extrem de vagi și neclare.

       Mi-am zis inițial că nu-i nimic, poate e doar așa, ca să fie mai misterios începutul. Dar apoi mi-am dat seama că așa e stilul tău de narare, dacă pot spune asta. Asta și intensitatea emoțiilor personajelor — ceea ce nu pot să zic că-i neapărat rău într-un anumit context, dar devine ciudat când e combinată cu imprecizia situațiilor în care se află.

         Plus, un plot-hole ce mi-a sărit în ochi din prima: Melek spune că n-a avut niciodată de-a face cu un copil, dar, mai târziu, în scena de la bar, Gary ne spune că nu s-a confruntat de mult cu un copil. Deci, unul din ei clar minte.

• Sfaturi

      1. Descrie mai mult și mai multe. Expresii faciale, atmosfera și decorurile. Mai ales decorurile. Chiar dacă aranjarea unei camere în detaliu nu reprezintă un declanșator al unui plot-twist nemaivăzut, ajută cititorul să înțeleagă modul de gândire al personajului și pe tine te ajută să-i dai anumite trăsături (care nu trebuie să fie neapărat calități) specifice. Cum ar fi: să observe niște foi ieșite dintr-un teanc/dosar și un prespapier răsturnat, ori nelalocul lui — l-ar face să pară vigilent, atent la detalii, poate chiar să sugereze o ușoară obsesie față de lucrurile organizate la linie. Însă dacă alegi sugestia, nu poți doar să o arunci într-un capitol oarecare și să faci personajul s-o spună de unul singur și nestimulat în acest sens. Obsesia nesimulată nu se menționează, se introduce. Și sugestia aia trebuie, ei bine, să fie sugerată. Un personaj vigilent analizează un decor atât la intrarea în scenă, cât și la ieșire.

      2. Grijă la alineate, spațierea paragrafelor și folosirea liniei de dialog.

      3. Treceri mai line de la o schimbare de peisaj la alta. Călătoria între lumi e interesantă, folosește-te de asta cât poți. Spune cum se simte, cum se procedează. Să spui doar că, pac, am trecut printr-un portal nu mi se pare... ce trebuie, ca să zic așa.

     4. Protagonista nu trebuie neapărat să fie deopotrivă neștiutoare în privința 'neamului'  nefilimilor și enciclopedie pe două picioare. Introdu treptat toată multitudinea de informații.

     5. Nu forța replicile personajelor, nici cursul poveștii.

*********

         Așa. Ca un fel de încheiere a criticii, care, de altfel, nu are legătură cu cartea, vreau să spun că îmi pare extrem de rău pentru întârzierea asta giganto-mega-ultra mare și grosolană. Nu cred că te încălzește cu ceva, dar am avut probleme ba cu contul, ba cu mine însămi. Oricum, sper să nu te descurajeze ceva din tot ce am spus aici prea tare. Încerc mereu să fiu cât să poate de obiectivă, da' nu știu cât de bine îmi iese, deci nu lua prea aspru sfaturile extrem de perfecte și fără de cusur care garantează capodopere literare și care pot fi urmate fără pic de efort (ironic spus, normal, sper să nu o fi luat categoric).
     
         În sfârșit, nu cred că e cea mai bună critică a mea. Calitate cu pipeta și cantitate cu scobitoarea. Mai trag de paragrafe ca să nu mă simt total dezamăgită de mine.