Autor: Misha_Kilig
Titlu: Jumătățile
Critic: renatanicoleta

     Titlu:

     Nu pot spune că e preferarul meu, ca să fiu sinceră. Este destul de simplu, atât vizual cât și auditiv. Înțeleg de ce l-ai ales pentru lucrarea ta, dar nu pot spune că se potrivește prea mult, cu toate că face referire la personajele principale. Îți sugerez să-l înlocuiești cu unul mai promițător, din două sau trei cuvinte, pentru că acesta nu este deloc atractiv. Îți sugerez să faci referire la ceva mai de impact și să ai în vedere personajele pe care le expui mai mult. Altceva nu am să-ți zic, ținând cont că nu are o semnificație aparte.

     Copertă:

     Coperta îmi place mult. Font-ul și culoarea titlului sunt potrivite. Numele autorului e frumos așezat în partea de sus, nu am ce să-ți reproșez aici. În schimb, nu înțeleg de ce apare o singură tipă în imagine, atâta timp cât e vorba de două în titlu și în conținut. Expresia facială a fetei exprimă ură, deci mă duce cu gândul la Iris, deși sunt sigură că pe copertă se află Aris. Nu ar strica să o modifici puțin si să adaugi ceva care să inducă nesiguranță și confuzie. Le-aș vedea pe ele două, spate în spate, de ce nu să folosești chiar aceeași imagine și astfel să produci acea "oglindă". Totodată, textul din partea de jos nu se înțelege.

     Descriere:

    
     Nu pot să spun că îmi displace, pentru că nu este chiar așa, dar ai oferit prea multe detalii, lucru care nu mă încântă. Deja sunt la curent cu ce se va întâmpla. Știu că cineva o să moară, că cineva va învia, că fetele vor avea probleme cu același băiat – care cu siguranță este un rol principal – și mai știu și că Aris va încerca să-și ucidă mama. Nu sunt de acord cu ce ai prezentat în descriere, pentru că nu lasă loc de mister. În general, se dau detalii foarte vagi cu mai mai multe înțelesuri, care să te tragă spre mai multe extremități. Genul ăsta de lucruri atrag cititorii. Iar descrierea reprezintă un factor important pentru "suprafața" lucrării.

     Conținut:

     Deși cartea ta este una fantasy, nu am prea simțit aerul ăsta de paranormal, care cred că ar fi trebuit să explodeze încă din primul capitol. Descrierile nu sunt deloc potrivite pentru categoria aleasă de tine, ci merg mai mult pe un roman de dragoste, sau un short story – luând în calcul lungimea limitată. Ar trebui să te folosești de multe, dar foarte multe figuri de stil și imagini artistice și, în opinia mea, ar fi bine să te lipsești de cuvintele moderne și/sau mondene și să apelezi la diverse arhaisme, care să ofere o muzicalitate aparte secvențelor tale. Nu ar strica și un dialog puțin mai dezvoltat, totodată, căci al tău se rezumă (în majoritatea timpului) la câteva replici acide, cu scopul de a stârni umorul cititorilor. Problema este alta: cartea ta conține mai multe elemente ce duc spre umor și ficțiune adolescenți, decât spre fantezie.

     Ideea cu partea negativă care e ieșit din Aris în urmă cu mulți ani, astfel formându-se jumătățile, este una chiar bună și originală, ce ar putea avea la bază ceva foarte promițător. Nu apreciez totuși modul în care ai abordat tema în sine. Te fixezi puțin prea mult pe alte lucruri – cum ar fi, spre exemplu, viața și relația lui Alec – decât pe subiectul pe care trebuia să-l abordezi cu adevărat: cele două fete, care sunt de fapt una și aceeași persoană. Odată ce s-a format o despicătură în întreg și deja nu s-a mai putut numi astfel, Aris și Iris nu au devenit surori, așa cum reiese din gesturile "amiabile" ale lui Aris, ci două părți ale unui singur suflet. Atașamentul pe care îl prezintă cea din urmă vis a vis de Iris nu mă mulțumește pe deplin, pentru că o consideră soră, pe când ea este piesa care o completează. Sper că înțelegi ceea ce încerc să-ți transmit, căci în alt mod nu reușesc să mă exprim.

     Una se presupune că reprezintă răul, iar cealaltă binele, dar, în cazul personajelor tale, ambele dispun de ură și porniri negative. Pe Aris aș fi văzut-o genul acela de fată inocentă, gata să sară în ajutor oricui și puțin timidă, în schimb e tare răutăcioasă și acidă. Nu se diferențiază prea mult de jumătatea ei, lucru care mă întristează, fiindcă mă așteptam să se afle la poli opuși. Îmi cer scuze că spun, dar nu poți doar să spui că lui Aris i-au mai rămas părticele mai puțin bune, care ies la iveală cu fiecare ocazie când cineva o enervează. Adică, tu poți face asta, dar eu, ca cititor, nu sunt tocmai încântată. Nu e neapărată nevoie să ții cont de opinia mea personală, atâta timp când mă depărtez de argumente obiective. În fond și la urma urmei, preferințele sunt preferințe cu un motiv.

     Acum, raportat la personaje, nu sunt foarte bine conturate, în sensul că deseori intervine bipolaritatea, cel mai mult în cazul protagonistei tale, din a cărei perspectivă se petrece jumătate din acțiune. Și când spun bipolaritate, nu încerc să fac referire la acel gen de schimbări bruște, pe care încerci să le produci în mod intenționat, ci rezultate în urma unor denivelări la nivel de caracter, nu tocmai bine fixate. Cel care o urmează imediat este Alec, care a reușit să-și uite veșnica iubire doar cu o singură privire aruncată fetei regelui. După toate acele sărutări și alinturi, sentimentele lui sigure au degenerat, transformându-se în simple iluzii ale unui iubiri neîmpărtășite, risipite odată cu pierderea memoriei. E chiar ironic, acum că îți aduc asta în vedere și conștientizez și eu, din nou, cât de mult îl displac pe tipul ăsta.

     Un personaj ceva mai bine construit îmi pare Ryan, de aceea este și favoritul meu. Pe de altă parte, relația dintre el și acea fată – i-am uitat numele, îmi cer scuze – este slabă și deloc dezvoltată. Știu doar că se iubesc, dar nu îmi transmit asta, ba dimpotrivă, iritarea e cuvântul potrivit în cazul de față. Îl văd mai atras de Aris, ca să fiu sinceră. Între ei doi se simte o oarecare tensiune provenită din dragoste și gelozie, dar știu că nu e așa. Mi se pare că ai greșit undeva cu ei doi, pentru că doar foști cei mai buni prieteni nu par.

     Prima scenă declanșatoare a poveștii a fost un pic incertă pentru mine. Nu prea am înteles-o și de aceea a fost nevoie s-o recitesc. Pasajul în care Alec a înjunghiat-o pe Aris l-a pus pe băiat într-o lumină deloc bună, lăsându-mă cu impresia unui caracter infect, impresie ce nu s-a schimbat nici după capitolele ce au urmat. Gestul lui a fost josnic și, chiar dacă ar fi încercat să-i facă rău iubitei sale, tot nu ar fi reprezentat un motiv pentru a ucide, mai ales că este un protector – sper că nu mă înșel, dar, în apărarea mea, asta este ceea ce am înțeles. Imediat cum mama lui i-a mărturisit că acel vârcolac a vrut să profite de Aris, Alec a fost deranjat și a specificat că e singurul lucru cu care nu e de acord, dar să-i ia viața în prima secunda nu a fost un impediment pentru el. Că tot a venit vorba, momentul în care Aris l-a omorât pe acel băiat mi-a displăcut. Se presupune că e plină de bunătate, atunci de ce nu o arată? Ceea ce a făcut nu e demn de o persoană căreia i-a dispărut partea rea.

     Întâlnirea dinte jumătăți a fost destul de grăbită, totodată. Trăirile și gândurile lui Aris nu au fost deloc descrise, de fapt, cam niciunde nu sunt descrise. Acțiunea se desfașoară puțin cam forțat și nu tocmai natural. Sună cam așa: "Am alergat repede unde erau ei și când am ajuns mi-am ridicat mâna să-l ajut. Mi-a prins-o, iar eu i-am zâmbit încrezător. L-am ridicat, ajutându-l să se deplaseze. Imediat după am intrat în mașină și am dat drumul muzicii pentru a detensiona atmosfera. El geme rănit și bolborosește ceva, dar nu înțeleg ce.". După cum probabil știi și tu, descrierile tale se bazează pe foarte multe predicate și complemente. În schimb, adjectivele – foarte importante – lipsesc cu desăvârșire. Aș prefera și în același timp îți sugerez să pui mai mult punctul pe sentimente. Ai niște idei foarte interesante, dar abordarea necesită mai multă atenție, pentru că tinzi să te pierzi  câteodată și să te abați de la firul narațiunii.

     Pe parcurs am întâlnit și ceva greșeli gramaticale (mai rare acestea), de scriere, de punctuație și de exprimare. Nu foarte multe, dar destule cât să nu le trec cu vederea. Nu e o problemă, totuși, se rezolvă lejer la editare. Per total, e bine.

     Concluzie:

     Cartea îmi place, are potențial și chiar merită citită. Dacă ți-am adus în vedere lucrurile negative e pentru că laudele nu te ajută cu nimic. Bineînțeles că au fost și momente care mi-au plăcut și cred că ești și tu conștientă de ele. Însă, atunci când critic, tind să menționez doar lucrurile care nu-i fac cinste lucrării în fapt. Ești talentată și, cu mai multă muncă, sunt sigură că o să ajungi unde ți-ai propus. Și ca să nu-ți faci altă părere, îmi place cartea și o s-o continui, dar totuși ține cont de măcar jumătate din lucrurile pe care am ținut să ți le aduc în vedere.

     Notă:

     Nu am stat prea mult să reflectez, deja îmi cunoști opiniile legate de "Jumătățile" și de stilul tău de scriere, așa că o s-o spun scurt și la obiect. Îți ofer 7/10 și asta doar pentru că nu punctezi în lucrare ceea ce ar trebui de fapt, te abați oarecum de la partea principală și cu adevărat importantă. Mai mult nu-ți spun, știi deja la ce mă refer. Îți urez mult succes și spor la scris! Să ne citim cu bine! <3