Foc viu

    ✨ Lucrare: "Foc viu" ✨

    ✨Autor: AnnaMTxo

    ✨Critic: DenisaCarla16

   ->Titlul
         Sinceră să fiu, mi se pare destul de des întâlnit. Cred că ai mai putea să te gândești la un altul. Ceva care să aibă o urmă de autenticitate, care să stârnească interesul cititorilor din prima.

   
    ->Copertă

     Nu prea atrage cine știe ce. Am câteva lucruri de spus la acest subpunct, dar voi începe cu așezarea titlului. Indicat este ca titlul unei cărți să se afle în centrul coperții, pentru a putea fi captat de ochiul cititorului mult mai ușor. Fontul folosit pentru acesta nu este cel mai grozav, aș putea să îți  sugerez poate fontul "Adelina", sau "Ambitioc". De asemenea, ai fi putut folosi contrastul roșu-negru. Ar fi fost mult mai "captivant".

    Subtilul, este centralizat aproape în josul coperții, înspre stânga. Ar fi fost mult mai bine dacă l-ai fi plasat pe undeva prin mijloc, dar tot în josul coperții. Personal, aș fi folosit un font asemănător cu "Brittany Signature'', și aș fi folosit o culoare puțin mai închisă.

    Numele autorului se vede destul de greu din cauza focului. L-ai fi putut încadra chiar în mijloc, dar asta ar însemna, desigur, să poziționezi protagonistul puțin mai jos.

   În concluzie, cred că ai putea apela la un Cover Shop. Avem chiar și în acest grup persoane extrem de talentate la această secțiune, și crede-mă nu vei regreta. Cu sugruma, estetica coperții va fi la un alt nivel.

   ->Descriere

      Aici nu prea am ce să te sfătuiesc. Este destul de amplă, dar ai putea să integrezi și un scurt dialog, pentru a stârni și mai mult curiozitatea.
   
    Alocuri ai uitat niște diacritice.

     De asemenea, ar trebui să pui și alineate. Ar arăta mult mai bine.

    ->Conținut

    Cred că ar fi mai bine dacă ai pune acel "Anunț", înainte de capitole, și ai putea să îl numești "Prefață" sau ''Notă autor".

     Revenind la capitole.

     Din primele rânduri mi-au sărit în ochi două lucruri. Unul dintre ele ar fi lipsa alineatelor, ceea ce pe mine una, îmi cam taie din elan atunci când mă apuc să citesc o carte. Da, poate platforma are legătură, și poate aceasta șterge alineatele, dar ar fi indicat să editezi din nou capitolele, și să adaugi alineatele. Ar arăta mult mai bine, din punctul meu de vedere.

   Pe de altă parte, am observat și faptul că ai fragmentele foarte lungi. Crede-mă, înainte și eu tindeam să scriu fragmente mai lungi, dar la rândul meu, am primit același sfat:"Poți face dintr-un fragment mai lung, alte două sau trei mai scurte". De ce? Ei bine, cititorul obosește să citească un astfel de fragment, și se plictisește mai ușor. De aceea, ți-aș sugera să mai rescrii acele fragmente mai lungi.

    Am mai întâlnit alocuri niște mici greșeli gramaticale și de ortografie, însă care pot fi corectate ușor.

   Ai putea încerca să te legi și puțin de descriere, sau de anturajele personajelor.

    Am observat câteva dialoguri puțin cam forțate, dar poți redresa situația.

    Plotul este unul destul de întâlnit, însă se vede că te distanțezi frumos de clișeu. Ai un limbaj cursiv și acest lucru creează o lecturare plăcută.

   
    ->Sfaturi
        
    -schimbă coperta, deoarece acesta trebuie să fie "lucrul" prin care cititorul devine interesat de lucrarea ta.
    -mai gândește-te puțin la titlu, deoarece este destul de întâlnit.
     -mai corectează încă o dată capitolele și uită-te cu atenție peste greșeli.
     -adaugă alineate.
     -scurtează puțin fragmentele.

   ->Concluzie
  
     Ai o carte destul de interesantă, și se vede că depui muncă în ceea ce scrii. Sper să te ajute sfaturile mele, și să ții cont de ele, fără să le iei în nume de rău.

 

     Plată: Follow permanent grupului, contului meu secundar Solar_taekook și voturi cărții "My beautiful sanctuary"

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top