Capricii interzise

    Salut Cris! Scuze pentru îndelunga așteptare. Am avut mai multe lucruri pe cap și am uitat — spre neglijența mea— de această critică.

    Sper să te ajute sfaturile mele, iar acestea fiind spuse, să începem.

***

   Lucrare: "Capricii interzise"

   Autoare: Crisulet_19

    Critic: DenisaCarla16


    Titlul

    Nu mi se pare foarte original. Eu una l-am mai întâlnit și înainte.

    Îmi place înțelesul totuși. Mă duce imediat cu gândul la un răsfăț, un moft, ceva care vreau, dar totuși nu pot să primesc dintr-un anume motiv.

    Am o vagă idee despre ce este vorba în carte, de dinainte de a citi conținutul. Se raportează destul de mult cu acțiunea și intriga narativă, însă cu toate originalitatea mai lasă de dorit.

     Copertă

      Cred că ar fi arătat mult mai bine dacă ai fi avut coperta cu totul, înțelegi? Adică să fie exact pentru un ebook, nu că pentru o carte tipărită.

     Îmi place sinceră să fiu. Se potrivește cu ideea cărții și de asemenea, s-au folosit și niște fonturi potrivite.

     Nu pot însă să văd ce este scris sub forma acelui citat. Nu este vizibil mai deloc. Acest lucru pot spune și de subtitlu. Cu dificultate pot să îmi dau seama ceea ce scrie.



     Descrierea


      Mi se pare că ai oferit puțin cam multe detalii la plot. Ai fi putut să eviți partea cu accidentul și să îi lași pe cititori să descopere asta pe parcurs.

     Îmi place și scurtul dialog al personajelor, dar ai putea să pui liniile de dialog. De obicei punctele de suspensie la dialoguri se folosesc pentru textele în engleză.

       Ai mai putea adăuga o scurtă descriere a protagonistei, dar în per total e ok.


    Conținut


   Bine, voi începe prin a spune că scrierea capitolelor cu majuscule, nu va atrage neapărat cititorii, ci poate mai mult, va îngreuna oarecum estetica cărții. Îți sugerez să scrii fără majuscule, pentru a aerisi oarecum conținutul lucrării.

  
      Un alt lucru care mi-a sărit în ochi încă de la începutul lecturării a fost în distribuție. Mi se pare că oferi cam multe informații despre personaje, iar acest lucru poate tăia oarecum din curiozitatea cititorilor în legătură cu acestea.

   

      Bine, nu am habar dacă sunt singura, dar mi se pare că exagerezi oarecum cu atitudinea protagonistei aici. Îl faci pe Damon să pară cel mai perfect om, și acest fapt taie oarecum din izul de realitate a lucrării.

      

     Aici cred că ar fi trebuit să scrii partea colorată ca fiind un gând de al Amaliei. Dacă îl scrii în continuarea replicii protagonistului, poate deruta puțin cititorii. Am mai văzut și în alte părți asemenea confuzii.


    Vreau doar să îți spun că acțiunea mi se pare mult prea grăbită. Adică, cei doi se întâlnesc pentru prima dată în tren, iar protagonista vorbește și se gândește la el de parcă ar fi bărbatul pe care l-am așteptat toată viața, și pe care parcă l-ar cunoaște dintotdeauna. Mi se pare destul de forțat acest lucru.

      Aici am avut aceeași senzație. Mi se pare ciudat ca o persoană pe care nu o știi nici măcar de o săptămână, și fie cel pe care vrei să îl vezi după ce ai nu am habar ce accident. Ba și mai mult, el să te întrebe "Dintre toți bărbații din lume, de ce m-ai ales pe mine?"

    Am observat și că de multe ori faci "abuz", de virgule sau puncte-puncte.

    Exemple:


      În exemplele de mai sus nu mai aveai de ce să pui și puncte-puncte.

  O altă observație ar putea fi bazată pe anumite cuvinte scrise greșit, probabil din neatenție, sau din grabă.

     Exemple:

        Corect: neîndemânatică

        Corect: handicapato

        Corect: va mai dori

     Explicație: Se scrie v-a deoarece cratima marchează rostirea într-o singură silabă a două părți de vorbire diferite: ”v” – pronume personal, forma neaccentuată, pers. a II-a, pl., ”a” – verb auxiliar, pers. a III-a, sg.

      Se scrie va atunci când este verbul auxiliar (pers. a III-a, sg.) care ajută la formarea timpului viitor.

    Sunt și alte cuvinte scrise greșit, însă a trecut doar câteva pentru a putea să îți faci o idee despre ce vorbesc. 

   Ar trebui să fii atentă și la diacritice, deoarece lipsesc alocuri.


     O altă chestie pe care vreau să o subliniez, ar fi — din nou— faptul că grăbești acțiunea mult prea tare. Adică, în capitolul patru sau cinci protagonista aflase că va trebui să poarte gulerul cervical timp de șase săptămâni, și în cel de-al șaselea a și scăpat de el. Mi se pare mult prea nerealist. Ar fi fost mult mai indicat dacă ai fi scris măcar încă trei sau patru capitole, care să consemneze cele șase săptămâni.
    
    Aș putea vorbi acum despre protagonistă, și despre impresia pe care mi-a lăsat-o. Sinceră să fiu, mi se pare mult prea inocentă, și se victimizează mult prea mult. Nu prea am putut deduce și altceva decât faptul că este o fire destul de introvertită, și care poate fi influențată destul de ușor. Mi se pare destul de slab construit caracterul său. Dar au existat și anumite pasaje care mi-au plăcut enorm, și în care am putut observa o anumită îmbunătățire în comportamentul Amaliei.

    Plotul nu este întocmai cel mai original, dar ai avut puterea să îl detașezi destul de bine de clișeu.
   
    Ai un limbaj destul de frumos, expresiv și am întâlnit câteva citate care mi-au ajuns la inimă.

    Îmi place și faptul că așezarea în pagină nu prea lasă de dorit. Ai alineate și linii de dialog, iar acest lucru mă bucură.

    Iubesc și acele mici fragmente prin care prezenți blogul Amaliei, și pot spune că sunt preferatele mele.

   Transmiți sentimentele destul de bine, chiar dacă mai ai de lucru și la acest subpunct.
   

     Notă

     Ți-ai dat un 5-6, iar eu îți dau un 6,50 pentru încurajare. Mă bucur că suntem cam pe aceeași lungime de undă.

   Concluzia

      Cartea are potențial, și îmi dau seama că depui mult efort și pasiunea în fiecare capitol. Sper ca sfaturile mele să te ajute, și să nu le iei în nume de rău. Singurul meu ideal ar fi să te ajut, nu să te jignesc.

      Sfaturi

    -> Te mai poți gândi la titlu, chiar dacă este bunișor. Cel puțin, îmi place mult mai mult decât cel vechi.
    -> Ai putea folosi o altă culoare pentru acel citat de pe copertă și subtilu, pentru a se vedea mai bine.
    -> Încearcă ca pe viitor să te debarasezi de grăbirea acțiunii, pentru a nu mai scădea din fluiditatea acesteia.
    -> Mai uită-te încă o dată peste capitole și corectează micile greșeli de tastare și adaugă diacritice.
    -> Încearcă să te pui în locul Amaliei, pentru a transmite sentimentele, gândurile și ideile ei, mult mai ușor.
    -> Încearcă să îi construiești protagonistei un caracter mult mai puternic.


      Plată: Follow permanent contului meu secundar Solar_taekook și voturi cărții "Salvarea mea". 

   

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top