Bad Girl and Good Girl

     Înainte de toate, vreau să îmi cer scuze pentru îndelunga așteptare, din partea fostei mele colege. Sper că nu te deranjează faptul că am preluat eu această critică!

_________________

     Lucrare: "Bad Girl and Good Girl"

     Autor: anonimaaaa18

    Titlul

       În primul rând nu pot pricepe de ce este în engleză, dacă lucrarea este scrisă în limba română. Poate ți se pare mai "interesant", însă nu este neapărat astfel. Ba din contră, poate deruta cititorul, crezând că este în limba engleză.

      Un alt lucru pe care aș putea să îl aduc aici în discuție, ar fi lipsa de originalitate. Chiar dacă este o carte LGBTQ+, tot cred că ai fi putut găsi un alt titlu. Ceva care să stârnească interesul și să prindă cititorul, îndemnându-l să se aventureze în lucrarea ta. Cel puțin eu, am văzut zeci de cărți cu titlul de genul "Bad girl and good boy" , sau invers. De asemenea, am mai găsit și "Bad boy and good boy'', sau chiar titlul cărții tale.

     Nu trebuie nici să scrii cu majuscule fiecare început de cuvânt. Nu este necesar și nici prea corect. Titlul începe cu literă mare, dar nu trebuie fiecare cuvânt din acesta, să înceapă la fel. Afectează puțin chiar și estetica acestuia.

     Spre exemplu, nu scrii: "Dragostea Din Trecut", ci "Dragostea din trecut". Este totuși o diferență cât de cât vizibilă, după părerea mea.

     Copertă

     La acest subpunct nu prea am ce "comenta", dat faptul că nu este decât o poză alb-negru, fără titlu sau numele autorului.
 
    Coperta este unul dintre cele mai importante lucruri, în crearea unei cărți. Prin aceasta, cel care citește se poate simți atras, sau poate da scroll mai departe, spunând că nu are rost să citească mai departe. Da, este adevărat că de multe ori, coperta nu coincide cu (,) conținutul cărții, dar din păcate, pe platformă majoritatea nu se ghidează după "Nu judeca o carte după copertă."

     În mare parte te pot sfătui să adaugi titlul și numele autorului; sunt două lucruri în componența unei coperți. Ceea ce ai tu, nu se poate numi copertă, ci doar o poză. Poți apela la un Cover Shop, cu siguranță nu vei fi dezamăgită de rezultat!

     Descrierea

    
     Primul lucru care mi-a sărit în ochi, este lipsa alineatelor; lucru care scade din estetică.
 
     Nu prea am priceput de ce ai început să le descrii pe protagoniste  în română, ca mai apoi să spui "Bianca este o bad girl/Ambar este o good girl." Nu ar trebui să amesteci limbile, mai ales în descriere. Ai fi putut scrie pur și simplu " Bianca este o fată cu sânge rece.../ Ambar este o fată cu o inimă mare...". Ar fi sunat mai acceptabil, după părerea mea.

     Nu am nimic împotriva cărților LGBTQ+, ba din contră, și eu scriu la rândul meu, dar nu cred că este necesar să scrii cu majuscule avertizările de la sfârșit.

     De asemenea, cred că ai mai fi putut "jongla" puțin cu descrierea. Ai mai fi putut integra câteva aspecte, ceva care să captiveze cititorul. Cel puțin, eu nu prea m-am simțit prinsă în poveste.

    

    Conținut

     Primul lucru pe care tind să îl observ atunci când realizez o critică, este lipsa alineatelor și a liniilor de dialog. Consider că aceste două lucrușoare, constituie o mare parte din estetica unei lucrări. Crează un ambient mai plăcut celui care citește, le sporește oarecum cheful.

     Al doilea subpunct pe care aș putea să îl aduc în discuție, este chiar printre primele rânduri.

     


      Ai început primul capitol cu prezentarea protagonistei, iar acest lucru taie imediat din acel mister. Am primit la rândul meu același sfat, atunci când eram la început.

     Încearcă să nu descrii personajele de parcă ar fi la vreun interviu sau ceva, încearcă să le subliniezi trăsăturile fizice și morale, adăugându-le în diverse moduri. Spre exemplu "Pielea ei  albă și buzele moi, mă făceau să înnebunesc."

    Am observat și greșeli de ortografie sau gramaticale, dar care pot fi corectate destul de rapid.

    Corect: "s-a întâmplat"

       Aici aș mai putea adăuga și faptul că te repeți cam mult, în aceeași frază.

     Corect: "iau din dressing"

     Acestea sunt doar câteva dintre greșelile de genul pe care le-am observat. În general, pui cratima unde nu trebuie, sau nu o pui acolo unde trebuie.
       
     Am sesizat și alt tip de greșeli. Probabil sunt de la tastatură sau din cauza că te-ai grăbit, dar ar fi mult mai bine dacă le-ai corecta.


     Corect: "cere-mi''— aici se folosește de asemenea cratima

     Aș putea și să spun că nu este tocmai indicat să începi un alineat cu cifre. În loc de "1. Nu mă (...)'', ai fi putut pur și simplu să pui "Unu: Nu mă (...)", sau "În primul rând: Nu mă (...)"

      
    


     Unele fragmente sunt foarte lungi; fapt care poate plictisi cititorul, sau să îl obosească.

    


    Încearcă să continui dialogul, nu printr-o altă propoziție, ci prin virgulă. Spre exemplu:" — Vreau să fac duș, îi spun." Nu este nevoie nici să scrii "îi spun eu ei". Se înțelege automat cine, cui îi spune.

     Mai am văzut și astfel de scăpări, care ar trebuie corectate.

    Acțiunea mi se pare destul de grăbită, iar personajele nu sunt foarte bine conturate. Ai putea să te axezi puțin mai mult pe aspectele din interiorul lor, decât să le accentuezi tipologiile pe care le-ai subliniat mai mereu: Bianca-fata rea și Ambar- fata bună. Acest lucru ar spori puțin cursivitatea și expresivitatea lucrării.

     Ideea nu mi se pare foarte originală, dar uneori, cea mai clișeică și întâlnită idee, poate fi una dintre cele mai strălucite. Depinde în ce lumină o pui, și felul în care o scrii.

    Ai niște scăpări și la exprimare, dar cu siguranță se vede munca depusă, și faptul că îți place ceea ce faci.

    

     Concluzie

       Mai ai de lucru, dar se vede că îți place să scrii, și că o faci din inimă. Acesta este primul pas spre a te perfecționa.

    

     Sfaturi

        ->Te poți gândi la un titlu mai original, mai expresiv, și care să nu fie în altă limbă, pentru a nu deruta cititorul.
        ->Apelează la un Cover Shop pentru copertă.
         ->Mai lucrează puțin la descriere. Ai putea integra și un dialog sau un fragment care să intrige cititorul.
       ->Corectează fiecare capitol, și încearcă să te axezi puțin mai mult pe aspectele personajelor, și să te detașezi de la senzația de clișeu.
       ->Descrie narațiunea puțin mai expresiv, mai cursiv, fără a te grăbi atât de tare.

      Țin să spun că nu am vreau în niciun caz să te jignesc cu ceea ce am scris mai sus. Critica este întocmai pentru părerea sinceră, și sper că vei ține cont măcar, de ceea ce ți-am scris! Spor la scris în continuare și inspirație din belșug ❤️

_________

      Plată: Follow permanent contului meu secundar: Solar_taekook și voturi cărții"One breath"

    

     
    
   

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top