"Am venit."- ii raspund la salut.

Zambi timid si imi darui trandafirul rosu ca focul. Inima incepe sa bata mai repede si nu-mi pot da seama daca de emotie sau teama. Teama de ce? Ti-e nu tie frica! Serios, Alex! Nu te mai purta ca o gaina fricoasa! Tu nu esti asa! Atunci emotie?

"Ia loc."

Vocea lui ma trezi din cearta cu propria constiinta. Simteam cum sangele imi zvacneste in vene din ce in ce mai tare incat suna ca un ecou in urechile mele.

Ma astez cu o urma de ezitare langa blondul de care am fost indragostita candva. Ai fost... dar de ce inca iti bate inima asta de tare cand dai cu ochii de el? Teama... Tu nu te temi! Oricine se teme.. dar de ce de el?

Imi scutur capul atragand atentia lui care ma privi ingrijorat.

"Esti bine?"

"Aa...eu.. aaa.. da. Sunt! Eeeste.. Totul e ok. Doar obosita."

Ahh.... nici eu nu-mi cred minciuna ce sa mai zic de el. Dar se pare ca inghitise galusca.

"Emm.. ok."

Dupa cateva minute de tacere ne trezim amandoi vorbind in acelasi timp.

"Trebuie sa vorbim..."

"Ok. Doamnele primele."

"Nu.. spune tu."

"Vorbesc serios. Incepe tu."

"In primul rand tu mai chemat aici. Deci.. tu iei cuvantul."

"Incapatanato! Fie.. Pai.."- se opri, trase aer in piept apoi incepu.. "Stiu ca suna prostesc si aiurea pentru ca a trecut ceva timp de cand...sti tu...totul s-a terminat intre noi. Dar am realizat ca.. ei bine.. esti prima persoana la care, sincer, am tinut mult si inca mai tin. Ei bine... cred ca nu mai e nevoie sa-ti spun ca te iubesc... Adica cred ca ai inteles asta din toate mesajele pe care ti le-am trimis."

Incheie cu un oftat lung iar fata si-o ascunse in palme ca si cum ar fi rusinat de ceea ce tocmai a zis.

"Emm.. eu.. n-nu stiu ce sa.. zic.."- raspuns zapacita.

"Fi directa. Asa o sa fie cel mai usor."- mormai cu fata inca in palme.

"Okey."- bolborosesc. "A durut!"

Acesta isi ridica privirea asupra mea si astepta continuarea.

"A durut atunci cand ai plecat. A durut cand am vazut cum ma inseli in fata mea. A durut pentru ca eu mi-am pus toata increderea in tine si tu... ei bine tu doar te-ai jucat. Atunci cand tu mi-ai luat inima din piept si ai calcat-o in picioare.. Harry a venit si mi-a daruit-o pe a sa. A fost langa mine atunci cand am crezut ca toata lumea mea s-a sfarsit si a fost persoana care mi-a readus zambetul pe buze. Asta e dovada de dragoste adevarata."

El doar privea in gol prins in lumea lui. Oftez cu o parere de rau si ochii incep deodata sa ma usture simtind cum in colturi se stransera lacrimi. Nu! Nu vei plange! Nu aici! Si nu ai pentru ce!.. Este trecut...

"Mi se pare corect sa sufar cum ai suferit si tu atunci.. Daca iti spun 'iarta-ma' nu o sa schimb nimic."- spuse mai intunecat ca inainte.

"Evan.."- soptesc privindu-l trista.

Nu! Nu face asta! L-ai uitat!! Ii vei da sperante!

Suprinzator, el isi axa privirea asupra mea incercand sa priveasca mai adanc in ochii mei.

"Eu sunt vinovat ca am pierdut ceva care nu stiam cat imi este de vital."

Zambi trist. Nu! De ce simt cum inima mi se inmoaie?

"Harry te merita mai mult."- continua.

"Eu doar..."

"Nu. Vorbesc serios. Eu am gresit. Apreciez enorm ca ai venit astazi. Ma asteptam sa nu apari. Ma bucur ca am putut vorbi. Nu o sa te mai deranjez. Vreau doar sa sti ca... mereu vei ramane in sufletul acestui copil din mine. Si inca odata iti spun... Te iubesc, Alex! Esti prima pe care am iubit-o asa de mult. Esti speciala."

Zambi din nou cu acea urma de tristete care mi-o transmise si mie. Veni si ma imbratisa strans apoi disparu lasandu-ma cu ochii in soare. Lacrimile mi se acumulau mai rapid in ochi, astfel incepura sa se prelinga una cate una.

De ce? De ce fac asta?

Harry imi aparu in minte si incep sa plang de-a binealea. L-am dezamagit... chiar daca nu stie.. l-am dezamagit.

Telefonul incepu sa-mi bazaie in mana si separandu-ma putin de gandurile negative dar cand vad ca e Harry o durere lua nastere in pieptul meu.

Privesc ecranul neraspunzandu-i iar dupa cateva secunde se facu din nou negru.

"Harry..."- bolborosesc.

Fara sa-mi dau seama ce fac, il apelez inapoi. Nu pot sta cu durerea asta in piept. Trebuie sa-i spun.

"Alex? Esti bine?"

"Nu.."- ii raspund mai mult soptit.

"Cum? De ce plangi? Alex, ce s-a intamplat?! Unde esti!"

"Am gresit mult. Harry... iarta-ma!"

"Doamne, Alex! Ma sperii!! Unde esti?! Vin cum la tine zi-mi unde esti!!"

"In parc.. dar... nu.. nu veni."

"Acum plec. Ajung in 2 minute! Cum sa nu vin?! Imi dai palpitatii!"

Inchise rapid.

Ce am facut? Ce ma apucat? De ce am venit aici?

Mi-am asezat pe banca lasandu-mi capul in maini.

Il uram pe Evan pentru ceea ce mi-a facut atunci, dar acum cand l-am vazut nu inteleg de ce inima imi batea asa de tare, de ce m-am intristat cand l-am vazut pe el distrus, de ce imi doream sa nu plece.

Mi-e rusine sa dau ochii cu Harry pentru ca stiu ca l-am dezamagit. Nu pot sa il privesc acum in ochi pentru ca stiu ca-l voi rani. Si ma doare... pentru ca stiu ca si pe el o sa il doara, pentru ca presimt ca il voi pierde iar asta inseamna ca voi pierde tot.

Inainte imi era teama sa ma indragostesc si nu stiam de ce... Acum am aflat raspunsul... pentru ca stiam ca voi gresi si ca voi rani persoane, pentru ca stiam ca nu sunt capabila de o relatie.

"Alex!"

Vocea.. Ridic privirea si il vad venind spre mine ingrijorat. Fara alte cuvinte ma cuprinse in brate, eu adancindu-mi fata in pieptul sau. Nu merit asta.. si parca ma doare mai tare stiind ca desi am gresit rau, el este aici... dar el nu stie..inca...

Imi lua fata intre palme si ma privi adanc in ochi. In ochii sai verzi se vedeau urme de ingrijorare.

Ochii sai sunt plini de iubire iar asta imi readuse lacrimile in ochi stiind ca el imi poarta iubire dar eu il dezamagesc..

"Alex..."

Nota autorului: Da.. ma lovit melancolia. Capitolul l-am facut numai din perspectiva lui Alex. Si nu aruncati cu rosii in mine, dar imi place sa las in suspan.

Daca sunt greseli, imi pare rau. Sper sa va placa. Lasati-mi pareri in comentarii.
Pup.

xxInfinityDream
Joi, 19 Ianuarie 2017