1. Introducere

Voi începe prin a face o scurtă prezentare a etapelor copilăriei, așa cum pot fi regăsite în numeroasele resurse informaționale din cadrul psihologiei vârstelor. În primul rând, există perioada de nou născut, asupra căruia nu voi zăbovi, și copilăria timpurie, în privința căreia, de asemenea, nu voi intra în detalii – nu pentru că în cazul unui copil aflat în această perioadă de vârstă nu se poate vorbi despre creativitate și inteligență, ci pur și simplu findcă altceva doresc să urmărec în această lucrare. În continuare, vor mai exista vârstele preșcolară și școlară mică, asupra cărora voi reveni în curând, urmate apoi de preadolescență, sau pubertate, și adolescență, care face granița dintre copilărie și tinerețe. Mai departe nu voi merge, din simplul motiv că etapele care le succedă pe cele mai sus enumerate se îndepărtează, încetul cu încetul, de subiectul pe care doresc să îl dezvolt în lucrarea de față.

Revenind la ce vreau să spun de fapt, cu toții știm că – așa cum se spune – copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții. Dar mă întreb, oare afirmăm acest lucru doar fiindcă ne raportăm la această perioadă ca la una așa-zis „perfectă" și lipsită de griji, sau reușim într-adevăr să privim și la frumusețea ei dincolo de aparențe? Mi-am pus, la un moment dat, în timp ce mă confruntam cu anumite obstacole în viață, următoarea întrebare: „Cum se face că toate problemele aparent survin odată cu înaintarea în vârstă?". Cu alte cuvinte, de ce copiii nu au niciodată probleme, sau, altfel spus, de ce nu le percep ca atare?

Personal, am ajuns la o concluzie pe care doresc să o prezint în cele ce urmează.

2. Creativitatea

În această perioadă, creativitatea copiilor de este „de invidiat", să zic așa. Recent, la un curs la care am participat, am auzit următoarea afirmație, care mi-a dat puțin de gândit și care, onest vorbind, a fost punctul de pornire al acestei lucrări: „În domeniul creației și, implicit, al imaginației, să fii la nivel de clasa a patra este extraodrinar!" Cu adevărat, copiii sunt mult mai creativi decât adulții, iar eu consider că acest atuu îi ajută să perceapă diferit problemele cotidiene și să le abordeze în modul lor unic și poate prea puțin apreciat. Iată de ce consider că această capabilitate a lor trebuie încurajată cât timp este „în floare". Altfel, se atenuează odată cu trecerea timpului și, peste câțiva ani, un copil care în prezent ar rezolva fără prea mare dificultate o situație relativ complictă, ar renunța până și la a mai încerca, pe motiv că „ce folos să depună atâta efort pentru ceva ce oricum s-ar putea să nu reușească?".

În mod normal, un copil integral dezvoltat – din punct de vedere biopsihic, cel puțin – care are de-a face cu o problemă inedită, spre exemplu, nu clachează din start, doar fiindcă aparent situația este una fără cale de ieșire, așa cum majoritatea adulților au tendința să facă, pe motiv că sunt raționali. În mintea încă „necoaptă" a copilului se nasc numeroase idei de rezolvare, unele mai interesante – sau mai nebunești, e adevărat – decât altele, care sunt acolo, gata să fie supuse la încercare. Copiii recurg adesea la metoda încercării și a erorii, iar acest lucru nu face decât să evidențieze și mai mult caracterul creativ al gândirii lor. Din punct de vedere psihologic, ei dau de foarte multe ori dovadă de o gândire laterală, care presupune schimbarea perspectivei din care se privește situația-problemă, dar bineînțeles că recurg la această metodă psihologică în mod inconștient. Culmea însă, uneori se descurcă chiar mai bine decât adulții care apelează la această modalitate de rezolvare a problemelor în mod intenționat.

3. Inteligența

Conform unui articol pe care l-am găsit pe Scribt, referitor la relația dintre creativitate și inteligență, este validă următoarea afrmație: „Pentru a se obține performanțe creative este necesar un nivel minimal de inteligență, care variază de la un moment la altul de activitate. Pentru activitatea științifică, nivelul minim al coeficientului de inteligență ar fi de 110, iar pentru activitatea artistică de 90-100" („Relația dintre creativitate și inteligență. pdf"). După cum se poate lesne observa, diferența dintre cele două niveluri de QI nu este deloc foarte mare, ceea ce denotă o relativă interdependență între cele două însușiri psihice.

Desigur, creativitatea este, la rândul ei, de mai multe feluri, deci nu ori de câte ori ne referim la aceasta trebuie să avem în minte imaginea unui beculeț pictat în culorile curcubeului prin metoda suflării. Corelată cu inteligența, aceasta poate lua forma unor idei ingenioase, ori a descoperirii unui nou algoritm de rezolvare a situației-problemă, spre exemplu. Așadar, consider că nu se poate vorbi de creativitate fără inteligență sau, invers, de inteligență fără creativitate.

4. Rezultatele școlare

Conform Qbebe, niște cercetători au pornit de la premisa că cei mai creativi copii sunt cei „artiști", sau, altfel spus, boemi, dezordonați și, mai ales, cu rezultate slabe la materiile care nu au legătură cu arta, dorind să ateste acest fapt, dar în final au ajuns la un rezultat total neașteptat – cei mai talentați copii, concomitent cu performanțele la desen, sculptură, muzică, lucru manual și alte astfel de „zone", au rezultate bune și foarte bune la învățătură, în general, iar unii chiar excelează și într-un alt domeniu („Creativitatea la copii", Qbebe).

Un copil aparent dezordonat nu este întotdeauna un copil prost, ba chiar dimpotrivă – că doar nu degeaba avem conceptul de „dezordine ordonată", sau, cum ar spune un profesor foarte drag mie, „mai rar oameni și inteligenți și ordonați". Totuși, în dezordintea lor, oamenii inteligenți știu locul fiecărui lucru, după cum e și normal, până la urmă.

Ieșind puțin din sfera mediului școlar, să privim puțin un caz general, în familie. Desigur, nu este indicat ca un copil să fie lăsat „să-și facă de cap" mereu, fără anumite intervenții din partea părinților, sub formă de corecții, fiindcă și acestea contribuie la formarea lui ca individ, dar dacă luăm în considerare studiile care afirmă că acei copii care nu sunt presați să fie ordonați au o imaginație mai productivă, probabil că vom avea o percepție ușor diferită asupra situației de fapt.

Reveind în mediul școlar, o observație pe care mă văd nevoită s-o fac este aceea că în ultima vreme, deși curricula prevede altceva, majoritatea cadrelor didactice aleg să renunțe la orele prevăzute pentru discipline precum artele vizuale, abilități practice, educație muzicală etc. în favoarea „materiilor de bază" – limba română, matematică ș.a.

Recent am vizualizat un interviu cu directorul programului „Arta în Școală", Ken Robinson, iar ce mi-a atras atenția a fost remarca lui ironică: „Societatea de azi pare că pregătește numai profesori universitari. Nu mai avem muzicieni, nu mai avem dansatori, nu mai avem pictori... De ce? A fi profesor universitar e doar o formă de viață. Una dintre multe altele!" și apoi exemplul său legat de oamenii inteligenți care nici măcar nu mai știu să se simtă bine, să se destindă prin muzică și mișcare, spre exemplu. „Se duc la o petrecere de final de an," spunea „și după ce se zbenguie aritmic și fără să simtă nimimc din atmosfera reală, abia așteaptă să ajungă acasă pentru a redacta o lucrare despre experiența respectivă" (Școlile distrug creativitatea, Ken Robinson, 2006). Asta ne dorim cu adevărat? A fi inteligent, fără pic de creativitate, nu e cu nimic diferit de a fi inteligent și nefericit.

5. Concluzii

Cosider, așadar, că inteligența creativă și creativitatea inteligentă trebuiesc „hrănite" concomitent, dacă vrem ca rezultatele să fie din cele mai bune. De ce spun asta? Pentru că există și inteligență sterilă, sau noncreativă, și creativitate lipsită de inteligență („Relația dintre creativitate și inteligență. pdf"). Totuși, acestea pot fi combătute, dacă se lucrează din timp și constant în vederea dezvoltării lor continue.

Acest lucru, mai ales la vârsta aceasta, este cât se poate de ușor de realizat, cu atât mai mult cu cât acțiunea în sine se poate derula sub formă de joc, care este, după cum bine se știe, activitatea de bază a copilului în această perioadă, și, bineînțeles, datorită faptului că „jocul îndeplineşte funcţii psihologice complexe, funcţii educative, între care amintim: asimilarea de conduite, acumularea de experienţă şi informaţie, funcţii de dezvoltare fizică prin antrenarea sau menţinerea capacităţilor fizice, funcţii sociale în dezvoltarea relaţiilor sociale" (Ursula Şchiopu, 1975).

Ca viitoare cadre didactce, trebuie să ne amintim mereu care este scopul nostru primordial, la catedră, conform noilor prevederi din curricula pedagogică – să formăm o generație capabilă de a prelucra informațiile deținute în vederea inovării societății actuale. Este posibil acest lucru? Da. Cum putem face acest lucrcu? Cred că citatul cu care am să închei va fi un răspuns pe măsură: „Artiștii care schimbă lumea azi sunt copiii care au supraviețuit ieri".

*** Bibliografie/Webografie:

Grațiela Sion (2003), Psihologia vârstelor

Ken Robinson (2006), Școala distruge creativitatea

Qbebe, Creativitatea la copii

Scribt, Relația dintre Creativitate și Inteligență

Centrul medical Bellanima, Gândirea laterală în dezvoltarea cerativității

Wikipedia - Psihologia dezvoltării