Sunt peștele ce urăște apa
Sunt una cu singurătatea.
Sunt pierdut, de timp uitat.
În gol eu m-am aruncat.

Ai spus că n-ai să pleci.
Ai spus ca o să înțelegi.
Ai promis ca mă petreci.
Ai spus, dar minți de mă îneci.

Privește-mă, cum mor.
Privește-mă, cum mă strecor.
Privește-mă, dincolo de moarte.
Privește-mă, acolo în spate.

Cântă și visează cu mine.
Nu mă agăț, în nici un caz, de tine.
Moartea-i blândă și zgomotoasă.
Dispariția mea este chiar proastă.

Dintr-o crăpătură,
Dintr-o emoție de ură,
Dintr-o dată a venit.
Dintr-o dată corpul l-am părăsit.

Am încercat, dar nu mai pot.
Am dat, dar luat doar un măr copt.
Am tras fumul în piept.
Gândul mi-l dezmierd.

Mă gândesc, dacă m-aș suicida?
Aș curăța toată murdăria.
Mă gândesc, dacă m-aș tăia?
Oare aș simțit vibrația.

Nebunia cu prostia se unește
și pe cititor îl zăpăcește.
Autorul, curiozitatea i-o năucește,
din visare îl smucește.

Te înnebunește?
El bocește.
Te nenorocește?
El bocește.

Îi este teamă,
Înoată într-o zeamă
Acră, instabilă,
Dar are o minte abilă.

Ma simt murdar de sânge.
Singurătatea de gât mă strânge.
Nenorocita bea cot la cot paranoia.
Scriitorul așa umple foaia.

Într-un exces de zel și disperare,
Tre' să vezi asta ca o cale de eliberare.
Nu am nici un fel de limitare.
Psihicul meu e în deteriorare.

Ce iese din mintea ta?
Cuvinte nespuse.
Cuvinte de ura.
Cuvinte de goale.

Hipnotizeă-mă cu cuvinte frumoase.
Multe din ele îmi sunt păcătoase
Multe din ele sunt distruse.
Multe din ele sunt nespuse.

Timpul e relativ.
Totul are o alura de pozitiv.
Doar poetul vede totul negativ.

Mă simt gol.
Despică-mi pieptul.
Totul e un spectacol.
Unde îți e spiritul?

Nu mă recunoști?
Oare îndrăznești?
Eu mă pierd.
Mocnesc în durere.
Am o singură plăcere

Și îngeri mor,
Cad din al lor zbor.
Aripile devin un covor.
Un torment în interior.

Poetul alcoolist,
Suferă de narcisism.
E drogat cu paranoie,
Bea de bunăvoie.