O zi mai târziu, Tae-Oh și Jong-Hwa au venit la spital imediat ce au auzit de situația lui Dong-Soo fără să stea pe gânduri nici o clipă. Se opriră pe caridor văzându-l pe Ji-Sung întins pe câteva scaune deoarece dormise acolo pentru a sta lângă Dong-Soo. Tae-Oh îl clătină puțin iar acesta se trezi cu o durere de spate. Se frecă la ochi și îi privi pe cei doi puțin confuz și surprins.

"Tae-Oh? Jong-Hwa? Voi..."
"Am venit să îl vedem pe Dong-Soo!" (spuse Jong-Hwa grăbit)
"Nu poți acum... Doarme. Are nevoie de odihnă"
"Dar ce s-a întâmplat? Cum de a ajuns la spital?" (întrebă Jong-Hwa)
"Totul s-a întâmplat din vina mea... Eu sunt cel care l-a adus în situația asta!"
"Ce vrei să spui?" (interveni Tae-Oh)
"A fost eliberat din închisoare acum câteva zile!"
"Și? De ce ești tu vinovat?" (continuă Tae-Oh)
"După ce a fost eliberat a venit la mine acasă! Mama s-a speriat și a încercat să îl oprească dar el a intrat până la urmă. Mi-a spus că are ceva important să îmi mărturisească dar eu nu l-am ascultat... Apoi... Eu.... Eu... L-am înjunghiat....."

Tae-Oh și Jong-Hwa stătură nemișcați la auzirea acestor cuvinte...

"Dar... De ce?... Și ce te-a determinat să îl aduci la spital dacă doreai să scapi de el?" (interveni Jong-Hwa rupând liniștea puțin nervos)
"Mi-a spus totul... Nu el mi-a ucis tatăl. El încerca să îl salveze dar nimeni nu l-a crezut nici măcar eu! Tot timpul ăsta am crezut că persoana pe care o iubesc e criminalul tatălui meu!" (spuse acesta începând să lacrimeze ușor)
"Acum îl crezi... Asta e tot ce contează pentru el. Îl cunosc bine!"

În timpul în care ei vorbeau Dong-Soo se trezi. O asistentă îi anunță pe cei trei iar Tae-Oh și Jong-Hwa fugiră imediat la el. Intrară pe ușă și îl priviră puțin speriați. Dong-Soo expiră lung privindu-i la rândul său speriat.

"Dong-Soo... Noi..." (spuse Tae-Oh lăsându-și capul în jos)
"Nu... Eu am greșit. M-am lăsat orbit de frica mea de a trăi într-o lume în care oamenii stau lângă mine doar din milă. Nu trebuia să vă spun acele cuvinte!" (spuse acesta încercând să se ridice)

Jong-Hwa îl ajută și se așeză lângă el. Tae-Oh se așeză pe cealaltă parte și îl privi cu mici lacrimi în ochi.

"Am venit de multe ori la tine dar nu ne-ai primit. Chiar credeam că prietenia noastră avea să se sfârșească dar nu am renunțat. Când am auzit că ești aici nu am mai putut gândi clar! Am fost atât de speriați că te vom pierde definitiv. Ești cel mai bun prieten al nostru! Ești fratele nostru! Orice ai face sau spune, îți vom fi mereu alături!" (spuse Tae-Oh)
"Așa e... Nu trebuia să spunem nimic fără voia ta! Din cauza noastră ai ajuns așa!" (continuă Jong-Hwa)
"Chiar îmi pare rău... Dacă veți avea puterea să continuăm această prietenie așa cum era odată..."
"Mai întrebi??" (spuse Jong-Hwa zâmbind cald)

Dong-Soo îl trase pe Jong-Hwa în brațele sale după care îl luă și pe Tae-Oh și îi strânse puternic.

"Îmi pare atât de rău. Nu vreau să vă pierd băieți! Nu mi-aș iertat-o niciodată!"
"Nu ai cum să ne pierzi hyung! Noi trei avem o legătură mult prea puternică ca să poată fi destrămată!" (continuă Tae-Oh cu mici lacrimi în ochi)

După ce se despărțiră din îmbrățișare, Dong-Soo îl privi pe Ji-Sung care era martor la această scenă emoționantă.

"Nu îți face griji... Tu ești cea mai importantă persoană din lume! Nu pot să îmi imaginez un viitor fără tine!" (spuse Soo zâmbind)
"Oho! Dong-Sooya... Ai devenit mai romantic... Mă bucur că te-ai întors la vechiul tu!" (interveni Jong-Hwa zâmbind)

Ji-Sung îl privi pe Dong-Soo în ochi cu o scânteie de bucurie și îi zâmbi scurt și ușurat dar puțin trist.
Două zile mai târziu, fu externat din spital și se întoarse acasă. Înainte de a intra, o privi cu mici regrete și lacrimi în ochi.

"Ți-am spus să nu pleci nicăieri și nu ai făcut-o! Mulțumesc! M-am întors așa cum ți-am promis... Casa mea, comoară neprețuită a trecutului meu" (spuse Dong-Soo după care intră în casă)

Se așeză pe un scaun și privi lung la Ji-Sung care stătea lângă el în picioare și la prietenii săi care îi zâmbeau călduros. În adâncul inimii sale simți pentru prima dată după mulți ani că cineva îl iubește.

"Poate că părinții mei nu sunt cu mine... Dar, acum am realizat că... Familia mea era exact în fața ochilor atâta timp! Voi sunteți familia mea, prietenii mei, persoanele pe care le iubesc! Am avut până acum ochii închiși din cauza trecutului meu nevăzând că pe parcursul anilor, mi-am clădit o familie adevărată!"
"Mă bucur că poți să realizezi acum ce important ești pentru noi!" (interveni Tae-Oh punându-i o mână pe umăr bătându-l ușor, prietenește)

La scurt timp, cei doi prieteni ai săi plecară spre casă deoarece se însera și doreau să îl lase pe Dong-Soo să se odihnească. Ji-Sung dori să plece și el dar acesta îl prinse de mână și îl privi rugător în ochi.

"A trecut mai bine de un an... Chiar vrei să pleci așa?"
"Cum adică așa?" (spuse Ji-Sung confuz)
"Dacă vreau să beau un pahar cu apă dar nu pot să mă deplasez să îl iau? Sau dacă cad și mă rănesc?"
"Ce vrei să insinuezi?" (spuse Ji-Sung în timp ce inima sa începu să bată mai repede)
"Dormi aici! Casa ta e destul de departe..."
"Eu..."
"Ai mai dormit odată aici!"
"Da... Dar asta a fost demult, și eram inconștient din cauza loviturii tale!"
"Și cu ce e diferit?" (spuse Dong-Soo înclinându-și puțin capul într-o parte)
"Eu..."
"OK! Ai grijă pe drum spre casă! Condu atent!" (spuse Dong-Soo)
"Am să mă întorc mâine după muncă!" (spuse Ji-Sung zâmbindu-i)

După ce plecă, Dong-Soo se duse în camera sa și se așeză în pat privind spre geamul luminat de farurile mașinii lui Ji-Sung. Când să pună capul pe pernă, auzi o bătaie la ușă. Se ridică și se întreptă încet pentru a deschide. În prag stătea Ji-Sung privindu-l carismatic.

"Doar în noaptea asta!" (spuse acesta zâmbind larg)

P.S: Cum trece timpul... Mai sunt 6 capitole! Cum vi se pare? Eu zic că-i ca și-un film📼🎥😉♥️ voi ce credeți?