La sosirea ambulanței, Dong-Soo fu transportat de urgență la spital. Ji-Sung așteptă cu ochii în lacrimi pe un scaun din fața ușii împreună cu mama sa care îi ștergea îndurerată mâinile pline de sânge cu șervețele umede. Operația dură mai bine de 4 ore. Era mult mai grav ca data trecută când fusese înjunghiat în spate de către Ki-Moo pentru a-l apăra pe Ji-Sung. După câteva minute, ieși din sală grăbit un doctor. Ji-Sung îl oprii îngrijorat.

"Ce se întâmplă doctore?"
"Pregătiți-vă de ce e mai rău!" (spuse acesta după care plecă grăbit aducând alți doi doctori în sală)

Ji-Sung rămase nemișcat. Exista o posibilitate foarte mare să piardă pentru totdeauna persoana care îl făcea să zâmbească... Care știa că îl iubește cu adevărat... Acea persoană care s-a sacrificat pe ea însăși pentru ca el să nu pățească ceva... Acea persoană în care și-a pierdut încrederea în neștiință... Putea să piardă o persoană cu care dorea să își petreacă viața! O persoană pentru care ar fi dat totul la schimb. Cuvintele "așteptați-vă la ce e mai rău" îi treceau acum prin minte făcându-l să se teamă că acea persoană avea să îl părăsească fără ca el să se poată opune în vreun fel.

Dong-Soo se afla în sala de operație.. Viața sa se afla din nou în mâinile unor oameni necunoscuți. Dacă stai și te gândești, viața sa nu a fost niciodată în mâinile lui. Încă de la început a fost controlat de oamenii din jurul său. Abandonat împotriva voinței sale... Și-a pierdut părinții împotriva voinței sale... Trecutul său a ieșit la iveală împotriva voinței sale... A fost închis pe nedrept deoarece nimeni nu îl credea... Singurul lucru pe care simțea că îl poate controla în acest moment de unul singur fără implicarea nimănui era această ultimă alegere, dintre a trăi într-o lume în care nu a fost acceptat niciodată și a pierii lăsând în urma sa o simplă adiere căci știa că nu mai are pe nimeni. Acum viața sa depindea de această alegere extrem de grea. Toți oamenii înainte de a murii au un vis ciudat în care ți se arată anumite persoane. Prin acest lucru trecea și Dong-Soo în acest moment.
Era într-o încăpere ciudată cu o ușă uriașă pe care scria mare "Exit"
Pe acea ușă intră mama sa îmbrăcată într-o rochie albă întinzându-i mâna.
Dong-Soo o privi atât speriat cât și bucuros. Arăta ca un înger cu chipul plăpând. Căldura sa îi topea inima. Se apropiă încet de ea zâmbind necontrolat dar... De cealaltă parte, înainte ca acesta să ajungă la mama sa și să plece pentru totdeauna, apăru Ji-Sung care îl ruga să rămână. Dong-Soo privea în ambele direcții neștiind ce să aleagă dar așa cum am mai spus, era prima dată când putea alege singur. Dorea să meargă cu mama sa... Dar Ji-Sung reprezenta persoana pe care o iubește mai mult decât pe el însuși. Se apropiă și mai mult de mama sa aproape prinzând-o de mână. Aparatul la care era conectat Dong-Soo nu mai scotea sunete uniforme. Acum singurul sunet pe care îl scotea era un piuit ascuțit și neîntrerupt. O lacrimă își făcu loc prin ochii închiși ai lui Dong-Soo. Acel "așteptați-vă la ce e mai rău" al doctorului avea să nu mai reprezinte doar niște cuvinte goale ci realitatea însăși.

Dar... La câteva secunde distanță... Aparatul începu să scoată din nou acele sunete uniforme. Mai avea o șansă. Se pare că în visul său, îl alese pe Ji-Sung în schimbul mamei sale.

*Flash back vis*
--------------------------
Când Dong-Soo mai avea puțin și dădea mâna cu mama sa, Ji-Sung strigă cu putere din adâncul sufletului:

"Te iubesc! Nu pleca! Te rog!"

Dong-Soo privi în spate și vărsă o lacrimă amară. Cum putea să îl părăsească? Făcu un pas în spate și alergă spre Ji-Sung pe care îl îmbrățișă cu putere.
-----------------------------

Medicii își continuară munca.
După încă două ore, un doctor ieși pe ușă apropiindu-se de Ji-Sung și mama sa.

"Cum e?" (întrebă Ji-Sung cu lacrimi în ochi și cu o dorință arzătoare de a auzi vești bune)
"Era să îl pierdem. Au existat numai 10% șanse de supraviețuire deoarece cuțitul i-a străpuns organele vitale. Dar cu ajutorul dorinței sale de a trăi am trecut de faza critică! O să puteți să îl vedeți mâine dacă nu intervin complicații"
"Ce fel de complicații?" (întrebă Ji-Sung confuz și speriat)
"Acum a depășit pericolul dar asta nu înseamnă că l-a învins! Totul depinde de el acum!... O zi bună" (continuă doctorul după care plecă)

Ji-Sung se așeză pe scaun privind în gol. Se învinovățea pentru faptul că recurse la o astfel de acțiune fără a gândi și fără a-i păsa de punctul de vedere al lui Dong-Soo.
A doua zi, Ji-Sung merse să îl viziteze. Se așeză lângă el și îi prinse mâna între ale sale.

"Îmi pare rău... Știu că nu am dreptul să spun asta în acest moment, dar totuși doream să îmi cer iertare. Poate nu mă vei ierta niciodată sau nu mă vei mai iubi... Dar vreau să ști că eu te iubesc. Știu că ți-am spus că te urăsc, dar nu vorbeam serios... Am spus-o fără să gândesc. Nu pot să cred că acelea au fost ultimele cuvinte pe care le-ai auzit de la mine... Te-am rănit. Știu! Dacă vei avea vreodată puterea să mă ierți chiar de nu vei mai vrea să ai vreodată o legătură cu mine... Eu voi fi fericit. Nu e prima dată când ne aflăm în această situație. Prima dată te-ai rănit pentru mine iar acum ai fost rănit de mine! Din cauza mea ai fost rănit de atâtea ori. Eu nu am făcut nimic pentru tine pe când tu ai făcut totul! Îți datorez multe,... Kim Dong-Soo!"
"Singurul lucru pe care mi-l datorezi e inima ta!" (intervenii Dong-Soo cu ochii închiși)
"Dong-Soo?? Tu......
Îmi pare rău că nu te-am crezut! Sunt un prost!" (spuse Ji-Sung izbucnind în lacrimi)
"Nu trebuie să îți ceri scuze... Eu sunt de vină pentru tot de aceea cel care ar trebui să își ceară scuze sunt eu nu tu! Îmi pare rău! (spuse acesta deschizându-şi încet ochii după două zile de dormit neîntrerupt)... Dacă încă mă mai iubești și ai puterea de a trece peste toată această perioadă... Ți-ar plăcea să re- (gândindu-se puțin)...-fi iubitul meu?"
"Sigur! Mi-ai lipsit... Mult... Dong-Sooya!"
"Și mie... (spuse acesta luându-i mâna ușor cu puțina forță pe care o avea)... Apleacă-te puțin... Vreau să-ți spun ceva!" (continuă Dong-Soo serios)

Ji-Sung se aplecă încet spre Dong-Soo. Acesta îl privi puțin zâmbind fără să fie văzut și îi sărută obrazul. Ji-Sung făcu ochii mari și își întoarse fața spre Dong-Soo.

"Așa vorbești acum?" (spuse Ji-Sung zâmbind larg și trist)
"Chiar mi-ai lipsit... enorm!"

Acum, amândoi se priveau în ochi cu o privire tristă care spunea mai mult decât un milion de cuvinte. În privirile lor puteai citi acea iubire pură și simplă. Trecutul ajunse să nu mai reprezinte decât o cutie închisă cu un lacăt de către cheia iubirii lor.

"Ajungem să aflăm cât de importantă este o persoană pentru noi abia după ce apare posibilitatea de a o pierde!" - Ji-Sung

P.S: 7 capitole rămase... Nu mai e mult și trec la finalizată și a doua mea poveste! Vă mulțumesc extrem de mult! Am să muncesc din greu să vă ofer o poveste (scenariu de kdrama) pe care nu o veți uita... Vă promit!