După încă două luni, adică, aproape un an de la închiderea lui Dong-Soo care se afla de mai bine de 10 luni acolo ceva neașteptat se întâmplă!
La secția de poliție veni un bătrân. Se așeză pe scaun în fața șefului comandamentului de poliție și începu să vorbească rar și serios.

"Am venit să dau o mărturie!"
"În legătură cu ce caz?"
"Un caz de acum zece luni!"
"10 luni?... Stați să caut!... Da... Am găsit. Care dintre ele? Au fost 12 arestări acum 10 luni în această secție"
"Un puști! De vreo 18-20 de ani!"
"Așa mai rămân două. Nu știți cum îl chema?"
"Nu..."
"Știți cum arată?"
"Da!"
"OK!" (spuse comandantul dându-i două poze)
"Cel din dreapta! El e!" (spuse bătrânelul arătând cu degetul)
"Kim Dong-Soo?????" (spuse acesta mirat și confuz)
"Da! Vreau să dau o mărturie!"
"Ce fel de mărturie? A mai făcut ceva înainte să fie arestat? V-a agresat cu ceva și vreți să depuneți o plângere?"
"Nuuu! Vreau să spun tot adevărul!"
"Adevărul? Atunci... Hai să auzim acest adevăr unchiaşule!"

Bătrânul începu să povestească lăsându-l fără cuvinte pe șeful poliției.

"Eram acolo! Sunt un martor! Era un grup de băieți! 5 sau 6 la număr, nu mai știu exact. Au vrut să mă bată deoarece am încercat să îi opresc din jefuirea unui magazin. M-au lovit de câteva ori dar acel băiat stătea și se uita la mine. Parcă dorea să îmi arate nevinovăția sa. Apoi a intervenit cineva... Am aflat de la știri că era un om de afaceri numit Park Il-Doo. Mi-a spus să plec așa că am plecat... Dar m-am ascuns după o pubelă privind totul. Abia mă țineam pe picioare dar am reușit să văd fiecare detaliu. Omul de afaceri s-a opus unui băiat care a vrut mai apoi să dea în el dar a fost oprit de acest puști!"
"Dong-Soo?"
"Așa... Apoi a început o luptă între băieți și puști! Încerca să îl apere pe omul de afaceri! La un moment dat a fost doborât și nu a mai putut să îl apere. Unul dintre băieți l-a lovit pe domn, care a căzut și a dat cu capul. Am fost îngrozit când am văzut că nu mai mișca! Băiatul a alergat lângă el și a început să îl strige și să îl miște. După nu am mai reușit să văd nimic!"
"De ce?"
"Am fost prins de unul dintre ei și amenințat că dacă spun cuiva voi avea aceeași soartă! Mi-a fost frică! Eu am o familie... Nu puteam să îi pun în pericol!"
"Și acum de ce ați venit? Nu vă mai e frică că familia dumneavoastră va păți ceva?"
"Nu! Deoarece soția și fiica mea s-au mutat din țară pentru că fata a început facultatea acolo iar aici am rămas doar eu... Nu puteam să las un puști care nu a făcut nimic să piardă 3 ani din viață iar criminalii să fie liberi!"
"Vă mulțumesc pentru aceste informații! Vom trimite un polițist să vă escorteze până acasă!... (spuse șeful poliției după care căzu pe gânduri)... Deci puștiul chiar era nevinovat! Am să adaug mărturia la dosar și voi vedea ce pot face..." (continuă acesta expirând lung și apăsat)

În celulă Dong-Soo tocmai își primea porția săptămânală de bătaie. Întins pe jos și lovit cu brutalitate înconjurat de oameni care strigau mereu "De ce nu ripostezi? Și te mai numești luptător? Ești un amărât!"
În acel moment un polițist intră în celulă și îi despărți! Îl luă pe Dong-Soo de jos care abia se mai ținea pe picioare și îl duse în sala de interogații unde se afla acel bărbat creț.

"Ia loc!" (spuse acesta făcând un gest cu mâna spre scaun)
"Ce mai vreți? Nu ați obținut încă ce doreați?" (spuse Dong-Soo lipsit de vlagă)
"Doar stai jos! E de bine" (spuse acesta pentru prima dată pe un ton drăguț cu el)

Dong-Soo se așeză și ascultă neinteresat.

"Ești eliberat! Trebuie doar să semnezi actele astea și poți să îți strângi lucrurile!" (spuse acesta întinzându-i niște foi și un pix)

Dong-Soo se uită la el cu o oarecare suspiciune și neîncredere.

"Nici un lucru nu se întâmplă din senin! De ce mă eliberați acum?"
"Pentru că ai un martor care ne-a povestit totul. Acum urmează să îi căutăm pe acei indivizi. Odată ce ieși de aici stai departe de probleme câteva luni altfel vom fi nevoiți să îți aplicăm niște restricții! Acum dute și strânge-ți bagajele. Vei fi escortat afară mâine. Îmi va fi dor de tine puștiule" (spuse acesta râzând)

Dong-Soo auzind aceste cuvinte se ridică și merse înapoi în celulă. Când ajunse înăuntru toți se uitară la el.

"Yaaa! Pentru ce ai fost luat?" (îl întrebă un "coleg" de celulă)
"Sunt eliberat mâine!" (spuse Dong-Soo împăturindu-şi o bluză)
"Cum se poate? Nu aveai 3 ani?"
"Ba da... Dar au aflat adevărul și plec mâine"
"Nu poți pleca de aici așa! Nu am terminat cu tine încă!" (spuse unul dintre ei apucându-l de umăr cu intenția de a-l lovi)

Dar Dong-Soo, după atâtea luni, se apără în sfârșit. Îi prinse mâna bărbatului și îl lovi tare.

"Ați spus că vreți să vedeți dacă puteți învinge un luptător de Taekwondo? Acum aveți ocazia... Hai să vedem dacă reușiți!" (spuse Dong-Soo privindu-i sfidător pentru prima oară)

Fuseră multe tentative de a-l lovii dar nimeni nu reușii să îl atingă. Dong-Soo se apără de toate și îi făcu pe toți să dea înapoi și să îl ocolească cât de mult posibil.
O zi mai târziu Dong-Soo își luă rucsacul în spate și îl așteptă pe agentul de poliție să îl escorteze afară.
Ajuns în fața porții puse mâna pe mâner așteptând câteva secunde. Primele sale gânduri înainte de a ieși pe acea ușă erau dorința de a-și găsi un loc de muncă stabil și cea de a se împăca cu Ji-Sung. Își făcu curaj și deschise ușa în larg. În filme persoanele care ieșeau din închisoare erau așteptate la poartă de către familie, persoane iubite, prieteni... dar pe el nu îl aștepta nimeni. Poate și datorită faptului că nimeni nu știa că va fi eliberat azi, dar totuși se simțea singur. Îmbrăcat într-un tricou alb, o pereche de pantaloni negri, cu o șapcă neagră și o pereche de adidași pe care nu i-ar fi lăsat niciodată deoarece erau de la Ji-Sung. El îi cumpărase în timp ce Dong-Soo îi căra plăcile la clubul de Taekwondo acum aproape doi ani. Cu pași mărunți se deplasă la o stație de autobuz. Avea de gând să meargă să îi spună totul lui Ji-Sung cu orice preț. Se urcă în autobuz și merse  acasă la acesta. Coborâ și bătu în poartă așteptând cu frică ca cineva să îi deschidă dar nu apăru nimeni. Mai bătu o dată dar nu primi niciun răspuns. Nu știa că Ji-Sung muncea la firma tatălui său și că nu venea acasă numai după prânz. Decise să îl aștepte până când va apărea. Nu conta cât de mult ar fi durat. După prânz, Ji-Sung ajunse acasă. Dong-Soo se afla la ușa din față dar Ji-Sung cu mama sa intrară pe cea din spate. Acesta, plimbându-se prin jurul casei văzu mașina și își dădu seama că Ji-Sung ajunse deja. Se grăbi și bătu la ușă.
Mama lui Ji-Sung era cea care deschisese. Când îl văzu încremeni.

"Tu ce faci aici? Cum ai ieșit?" (spuse aceasta panicată)
"Unde e Ji-Sung?" (spuse acesta privind de departe în casă)
"Vrei să mi-l iei și pe el? Să nu îndrăznești! Pleacă! Nu ești binevenit aici!" (spuse aceasta încercând să închidă ușa dar Dong-Soo puse piciorul în prag)
"Chiar trebuie să vorbesc cu el. Nu numai cu el, dar și cu dumneavoastră!"
"Noi nu avem ce discuta cu tine. Ești un criminal!"
"Despre asta doresc să vorbim" (spuse Dong-Soo deschizând ușa și intrând înainte ca doamna Park să îl poată opri)

Ji-Sung își curăța un măr deoarece nu prea mâncase nimic azi. În timp ce mușca din măr strigă calm:

"Cine a venit mamă?"

Dong-Soo ajunse lângă el dar doamna Park strigă speriată:

"Fiule ai grijă! E criminalul tatălui tău!"

În clipa următoare, Ji-Sung se ridică și îl privi cu ochii mari care ascundeau atât durere cât și ură.

"Dong-Soo?"
"Înainte de a mă respinge sau de a face ceva te rog să mă asculți!"
"Ce vrei să ascult? Nu ți-a ajuns câte ai făcut? Mai ai curajul să vi la mine?"
"Uite îmi pare rău...Eu......................................."

În secunda următoare se auzi un mic geamăt.......

Ji-Sung îl îmbrățișă pe Dong-Soo strâns. Singurul lucru care mai era între ei era cuțitul de fructe care își făcu loc prin abdomenul lui Dong-Soo. Acesta vărsă câteva lacrimi amare pline de durere.

"De ce?... (spuse Dong-Soo calm privindu-l în ochi)... Chiar atât de mult mă urăști încât vrei să mă ucizi?" (continuă Dong-Soo printre mici gemete fără sunet)
"Dacă ști deja de ce mă mai întrebi?" (spuse Ji-Sung vărsând o lacrimă fără ca Dong-Soo să îl vadă)
"Atunci fă-o!"
"Ce?" (spuse Ji-Sung confuz)
"Ucide-mă!"

Ji-Sung rămase nemișcat... Nu dorea să îl ucidă... Îl iubea. Dar avea și acea dorință de a se răzbuna. Mama sa era martora unor scene pe care nu dorea să le vadă dar știa că nu are cum să îl oprească pe fiul său din a face ceva deoarece ar fi ieșit mai rău, așa că recurse doar la acoperirea ochilor.

"Ai spus că vrei să mă ucizi! Fă-o! Am să te las! Oricum nu mai am ce căuta în lumea asta! Mi-ar face o plăcere să mor de mână ta!"
"Eu..." (se sfii Ji-Sung cu mici lacrimi)
"OK!" (interveni Dong-Soo prinzând mâna lui Ji-Sung strâns)
"Ce vrei să faci?" (întrebă acesta speriat de gestul lui Dong-Soo)
"Te ajut!"

În momentul următor, Dong-Soo trase de mâna lui Ji-Sung înspre el făcând ca acel cuțit să intre mai adânc.

"Acum că ești aproape de a-ți îndeplini dorința... Poți să mă asculți și pe mine cât timp mai am?" (spuse Dong-Soo printre respirații apăsate și dese)

Ji-Sung dădu din cap deoarece cuvintele nu îi mai părăseau gura.

"Nu eu l-am ucis pe tatăl tău! Am fost eliberat azi deoarece mi s-a dovedit nevinovăția. Am venit la tine pentru a-ți spune adevărul indiferent de consecințe, dar nu mă așteptam să mă urăști atât de mult! Ști ce doare cel mai tare? Nu e faptul că am fost închis pe nedrept, nici faptul că nu am pe nimeni și nici faptul că am un cuțit înfipt în abdomen. Ci e faptul că tu nu m-ai crezut! Dintre toate persoanele tu trebuia să fi cel care mă crede! Dar nu ești. Asta mă doare! Faptul că ești TU! Sper să fi fericit. Ți-ai îndeplinit dorința. M-ai ucis atât în interior cât și.... l-l-la..." (dar se opri aici deoarece nu mai putu scoate niciun cuvânt)
"Yaaa! Dong-Sooya! Yaa! KIM DONG-SOO! nu poți să mă părăsești așa!"

Dar degeaba. Dong-Soo nu se mai putu ține pe picioare și căzu cu cuțitul înfipt în el. Ji-Sung se aruncă în genunchi lângă el în timp ce mama sa chema o ambulanță. Îi apucă mâna și vărsă lacrimi incontrolabil. Dong-Soo își ridică mâna și îi șterse lacrimile băiatului inocent de lângă el zâmbind.
După ce îi șterse ultima lacrimă leşină.

"Yaa! Kim Dong-Soo! Nu ai dreptul să-mi faci asta!... (spuse Ji-Sung plângând)... Te iubesc! M-ai auzit? TE IUBESC!"

P.S: Cum vi se pare povestea???