O săptămână mai târziu, Dong-Soo găsise ocazia perfectă de al prinde pe Ji-Sung. După ore, acesta avea pregătire suplimentară la matematică deoarece se apropia sesiunea cu examenele. Trebuia să se pregătească pentru a putea să le treacă cu un punctaj mare. Ji-Sung ieși pe poarta școlii singur, deoarece prietenii săi aveau altceva de făcut.
La ieșirea pe poartă îl aștepta Dong-Soo cu prietenii săi.

"Ce vrei de la mine Dong-Soo?... Credeam că te-ai oprit din a-mi mai da târcoale de la ora de sport, dar văd că mă deranjezi din nou!... Care e problema acum?"
"Ooooo... Se pare că am prins curaj..."
"Da... Trebuie să încep să mă apăr de tine... Nu vreau să te mai las să îți bați joc de mine de acum încolo!... M-am săturat!"
"Chiar crezi că două trei cuvinte amărâte de la o persoană și mai amărâtă,ar putea să mă sperie pe mine?..."
"Nu... Dar și răbdarea mea are limite!... Chiar crezi că am vrut eu să cazi tu în acea zi pe coaja mea de banană?... Faci bullying pe mine de aproape doi ani!... Nu voi mai fi jucăria ta!"
"Fiu de cățea ce ești!... Îndrăznești să te răzvrătești împotriva mea?"
"Lasă-mă să mă duc la ore... Întârzii!"
"Ce-mi pasă mie de orele tale?"

Văzând că vorbele nu duc nicăieri Ji-Sung încercă să treacă pe lângă Dong-Soo ca să meargă la ore. Dar Dong-Soo îl prinse de umăr și îl trase înapoi într-o manifestare brută.

"Unde crezi că pleci fiu de cățea?"
"La ore, unde ar trebui să mă lași!"
"Cine spune?"
"Eu!"

Dong-Soo zâmbi sarcastic și oftă timp de 4 secunde, apoi îl apucă pe Ji-Sung de umăr și îl lovi cu putere. Încasând un pumn puternic în față, Ji-Sung căzu jos.

"Și eu pot să vorbesc, numai că eu o fac cu pumnul!" (spuse Dong-Soo)

Ji-Sung ridicându-se încet de jos, își atinse buza din care acum curgea sânge!...

"Nu aveam de gând să mă apăr prin violență, dar dacă așa vrei!"

Și, Ji-Sung încercă să îl lovească pe Dong-Soo, dar nu reuși. Dong-Soo se trase și îl lovi cu piciorul, făcându-l să dea înapoi 2 metri și să cadă pe spate.

"Încerci să mă lovești pe mine?... Ai uitat că eu sunt cel mai bun luptător din grupul de taekwondo al școlii?"

"Nu... Nu am uitat!... Dar asta nu înseamnă că ești de neînvins!... Părinții tăi te-au educat foarte prost!"
"Părinții mei?..."

La auzul acestor lucruri, ceva se întâmplă în inima lui Dong-Soo. Apoi imediat, deveni impulsiv și îl lovi încă o dată pe Ji-Sung... De data asta, îl lovi atât de tare încât îl făcu să leșine.
Prietenii lui Dong-Soo care priveau totul, se speriată și veniră imediat lângă Ji-Sung ca să vadă dacă e bine.

"Ești nebun?... Ce ai de gând să faci acum? A leșinat!... Ai dat de belea dacă se află!"(interveni imediat Jung-Hwa)
"El a început!"
"Cu ce?"(spuse Jung-Hwa)
"A adus vorba despre părinții mei!"
"Și ce?... Și tu ai adus de ai săi, și îi tot însuți!... Dar tu nu poți înghiți o vorbă urâtă despre ai tăi?"(spuse Tae-Oh)
"Tu nu ști nimic!"
"Ce nu știm?"(interveni Jung-Hwa)

Dong-Soo realiză că e mai bine să tacă și să țină secret decât să aibă niște prieteni cărora să le fie milă de el.

"Nimic... Vorbeam doar așa! Ce facem acum cu el?..."
"Să îl ducem la tine acasă... Oricum stai singur." (răspunse Tae-Oh)
"Ok!..."

Tae-Oh și Jung-Hwa îl ridicară de mâini și de picioare pe Ji-Sung și îl duseră acasă la Dong-Soo.

"Unde îl ducem?" (întrebă Tae-Oh)
"La mine în cameră... Puneți-l în pat."

După ce îl puseră în patul lui Dong-Soo, Tae-Oh și Jung-Hwa plecară deoarece aveau alte treburi. Dong-Soo urcă în camera sa și se apropiă de Ji-Sung. Îl apucă de umeri și îl zgâlțâi puțin.

"Trezește-te... Zici că te-a lovit tancul nu eu!"

Dar Ji-Sung nu se trezi. Se făcu seară, iar Dong-Soo se pregăti să facă un duș. După ce termină, ieși din baie în prosop. Ji-Sung își deschise ochii și îl văzu înaintea sa pe Dong-Soo. Se speriă și sări imediat din pat.

"Ce s-a întâmplat?... Ce cauți tu aici?... E un coșmar!?... Nici când dorm nu mă poți lăsa?"
"Yaaaa... Ar trebui să te întrebi ce faci tu aici!... Ai leșinat ca o fată în fața mea de la un singur pumn!"
"De ce sunt acasă la tine?"
"Te-am adus eu!"
"De ce?... Cât e ceasul?"
"23:00..."
"Câââttttt?... Trebuie să plec acasă!"
"La ora asta?... Cred că ai înnebunit!"
"Doar nu te aștepți să stau cu tine!"
"Nu... Din partea mea poți să pleci!... Dar nu o să ajungi acasă prea curând..."

Ji-Sung își dădu seama că era imposibil să meargă acasă la ora asta, așa că îi ceru lui Dong-Soo să îl lase să stea la el.

"OK... Pot să stau la tine atunci până la dimineață?"
"Cu o condiție!"
"Ce vrei?"
"Trebuie să promiți că nu mă vei spune directorului!"
"OK!"
"OK... Poți să rămâi!"
"Dar... Ai putea să te îmbraci te rog?"
"Ce?... Nu îți place abdomenul meu?"
"Nu e asta doar că..."
"OK... Las-o baltă!"

Dong-Soo se îmbrăcăm imediat înainte ca Ji-Sung să vadă ceva ce nu ar fi trebuit. Aduse trusa de prim ajutor și se așeză lângă Ji-Sung.

"Ce te uiți la mine?... Doar nu aștepți să te bandajez eu?"
"Nu..."

Ji-Sung luă trusa și încercă să se dea cu unguent dar nu reușea să ajungă pe spate și nu putea să se bandajeze singur.

"Poți să mă ajuți?" (îl întrebă din senin pe Dong-Soo)
"Câți ani ai de nu te poți bandajezi singur?"
"Mă ajuți sau nu?... Nu ajung!"
"OK"

Dong-Soo îl ajută pe Ji-Sung să își bandajeze rănile de pe față. Apoi, îi spuse lui Ji-Sung să își dea tricoul jos pentru a-l putea da pe spate cu unguent pentru vânătăi. Dar Ji-Sung nu dori.

"De ce?... Ți-e frică?... Ți-e rușine cumva?"
"Nu... Doar că..."
"Am înțeles... Dă-te singur atunci... Eu mă pun să dorm"

Ji-Sung se dădu singur așa cum putu după care se așeză în pat. Dong-Soo era pe canapea. La un moment dat, Ji-Sung rupse tăcerea întrebându-l ceva pe Dong-Soo.

"De ce faci asta cu mine?... De ce nu mă poți lăsa să am o viață normală?"

Dong-Soo nu știa cum să răspundă la această întrebare așa că se prefăcu că doarme pentru a evita să răspundă.

"Presupun că ai adormit!... Noapte bună!"

Apoi adormiră amândoi.

P.S: Sper că va plăcut acest capitol😁🌃